Sexul pe Marte: o poveste de dragoste cu multe necunoscute

1

Când Jane l-a cunoscut pe John, a ştiut că îşi vor petrece restul vieţii împreună, la propriu. Au petrecut peste opt ani în spaţiu, antrenându-se înainte de a părăsi pentru totdeauna Pământul, fără posibilitatea de a se întoarce. Erau parte din prima colonie de pe Marte, aşa că au gravitat unul spre celălalt, ştiind că vor împărţi acelaşi viitor, al unei vieţi izolate pe o altă planetă. Pe măsură ce legătura lor mentală a evoluat, la fel s-a întâmplat şi cu legătura fizică, pasională, aşa că au ajuns să se confrunte cu o situaţie pentru care nu au fost antrenaţi: sex pe Marte.

 

 

Jane şi John sunt două personaje fictive, scrie publicaţia Mashable, însă misiunile pe Marte şi proiectele de colonizare a Planetei Roşii ar putea deveni realitate în chiar zece ani. Şi, pentru unii vizionari care cred în această posibilitate, se ridică problema acestui prea puţin studiat şi analizat aspect: cum facem sex pe Marte? Ar putea să ne pună în pericol viaţa? Agenţiile spaţiale nu suflă un cuvânt despre acest „detaliu”. NASA susţine că nu au fost făcute niciodată experimente sexuale legate de misiuni în spaţiu, iar foştii astronauţi se fac că plouă când sunt întrebaţi. Este drept că, în cazul misiunilor de scurtă durată, sexul nu era o problemă de luat în considerare. Dar, cum ne pregătim tot mai intens să ducem oameni pe Marte, asta va însemna misiuni lungi şi, mai cu seamă, un zbor numai dus pentru cei care vor ajunge primii acolo – ei nu vor avea posibilitatea de a se mai întoarce pe Pământ.

Astfel, problema sexului nu mai poate fi evitată, mai ales dacă misiunea care va pleca spre Marte nu va fi unisex. „Nevoile umane de bază sunt de a avea un acoperiş, de a mânca şi a procrea, aşa că a nega oricare dintre ele înseamnă să aduci un mare deserviciu explorării spaţiului”, susţine dr. Saralyn Mark, specialistă în sănătatea corpului feminin şi consultant inclusiv pentru NASA. Problema va fi cum vor reacţiona corpurile noastre la expunerea îndelungată la gravitaţia specifică planetei Marte. Iar dacă împerecherea nu va fi posibilă, cum vom reuşi să întemeiem colonii, adică să îndeplinim scopul unei astfel de misiuni? În baza experienţelor care ne-au arătat cum se comportă corpul uman în condiţii de microgravitate, unii oameni de ştiinţă spun că ar avea o idee despre cum ar putea oamenii să facă sex pe Marte. Teoretic, ca şi pe Pământ, practic… rămâne de văzut.

Spre deosebire de spaţiu, pe Marte există o oarecare gravitate. În termeni de pură plăcere, a face sex pe Marte nu ar trebui să fie foarte diferit de ceea ce ştim deja de pe Pământ. Ar fi doar puţin mai vijelios, mai cu hopuri, la început. „Probabil am putea să facem sex aşa ca şi pe Pământ, dar realitatea fizicii va fi puţin alta”, explică dr. Kris Lehnhardt, specialist pentru MDRS (Mars Desert Research Station, un proiect al Mars Society). În staţiile unde vor locui, pe Marte, oamenii nu ar trebui să poarte costume spaţiale, pentru că atmosfera ar fi ca şi pe Pământ. Partea dificilă ar fi să găsească modalitatea optimă de a rămâne în contact cu corpurile, pentru că acestea vor avea tendinţa de a se respinge. „Nu este imposibil, dar clar va fi ciudat”, conchide Lehnhardt.

Dincolo de „cum” am face sex pe Marte, se ridică o altă problemă, cea a procreării: cum se comportă o sarcină pe Marte, cum va evolua şi cum se pot diminua riscurile unei naşteri pe o altă planetă? „Mulţi spun că sunt aspecte cu care ne vom confrunta odată ce ajungem să trăim acolo în mod permanent, dar aceste aspecte sunt esenţiale. Dacă vrei să trimiţi un grup pe Marte cu scopul colonizării, atunci este obligatoriu să vorbim de procreere”, spune Lehnhardt. Mai mult, şi dacă nu se pune problema unei noi generaţii în cazul primului grup de colonizatori, care ar putea folosi mijloace contraceptive pentru a evita probleme pentru care nu ar fi pregătiţi, de unde ştim că pe Marte contracepţia va funcţiona ca şi pe Pământ? Totul depinde de cum se va adapta corpul uman gravitaţiei scăzute, iar necunoscutele sunt foarte multe. Unele voci au propus de-a dreptul sterilizarea femeilor care ar urma să plece în misiune de colonizare pe Marte, pentru a evita orice problemă. Însă implicaţiile etice ale propunerii au stârnit controverse imediate.

Poate că a discuta acum despre controlul gravidităţii pe Marte sună ca şi când am pune carul înaintea boilor, recunosc autorii articolului de pe Mashable. În fond, nici măcar nu ştim dacă este posibil ca o femeie să rămână gravidă în condiţii de gravitate scăzută. Discuţia ar trebui să plece de la menstruaţie, care ar putea avea un ciclu complet diferit pe o altă planetă, faţă de Pământ. Şi ovulaţia ar fi afectată, fără îndoială, la fel ca toate procesele biologice fireşti ale corpului. În misiunile de pe Staţia Spaţială Internaţională, femeile astronaut nu au avut probleme cu menstruaţia, dar pe Marte condiţiile ar fi diferite. Dar, desigur, apare şi problema motilităţii spermei: va funcţiona aceasta în aşa fel încât să se producă fecundarea? Apoi, se va dezvolta normal celula formată, înspre un embrion sănătos? Până acum, singurele studii făcute practic au fost pe şoareci – mai exact, pe embrioni de şoareci, trimişi în spaţiu, care s-au întors ca pui născuţi normal înapoi pe Pământ. Dar nimeni nu a mers mai departe de atât cu experimentele. Totuşi, cercetările sunt nevoite să avanseze: „Suntem creaturi biologice. Animale. Încercăm mereu să ne luptăm cu dorinţa de a face sex, dar, în cele mai multe cazuri, biologia învinge. Sexul pe Marte se va întâmpla, cu siguranţă”.

 

Sursa şi mai multe detalii: Mashable

Foto: Ilustraţie Bob Al-Greene/Mashable


Un comentariu

  1. Pingback: Sexul în spaţiu: dificil şi periculos, în teorie | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply