Sexul oral chiar poate aduce cancerul, spun specialiștii

1

Recenta mărturisire a actorului american Michael Douglas, potrivit căreia forma de cancer la gât de care suferă a fost cauzată de virusul HPV, contractat prin cunilingus, a stârnit valuri de controverse legate de un vechi mit pe care lumea îl credea spulberat. Potrivit specialiștilor însă, această problemă nu trebuie neglijată, HPV-ul fiind una dintre cauzele importante ale cancerului orofaringean în rândul bărbaților caucazieni.

____by_cerise_agressive

 

Human Papilloma Virus (HPV) este o boală cu transmitere sexuală extrem de răspândită, pe care purtătorii pot să nici nu fie conștienți că o au și care, netratată, poate genera boli precum cancerul carvical, anal sau vaginal. Însă doar în ultimii ani, spune cercetătorul Maura Gillison, citată de revista Time, comunitatea medicală a acceptat corelația dintre HPV și cancerul la gât. Potrivit statisticilor de la Centrul American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, circa 60% din cazurile de cancer orofaringean au o legătură cu acest virus. Pentru Statele Unite, se estimează că, anual, sunt diagnosticate 2.370 de noi cazuri de astfel de cancer în rândul femeilor, respectiv 9.356 de cazuri în rândul bărbaților, corelate cu HPV-ul. Într-un studiu realizat acum doi ani, specialistul sus menționat a coordonat o cercetare amplă pe tema aceste corelații, observând o creștere foarte mare a numărului de cazuri de cancer asociate HPV-ului, astfel încât, în intervalul 1980-2000, procentul s-a ridicat de la 16%, la 72%.

Până în prezent, există 15 tipuri diferite de HPV recunoscute drept cauze ale cancerului, dintre care cele mai des întâlnite sunt HPV 16 și 18, responsabile pentru 70% din cazurile de cancer cervical. Cifrele arată că, în SUA, există circa 20 de milioane de persoane infectate cu HPV și cu 1 din 49 de persoane se infectează din nou cu HPV în fiecare an.

Sursa: Time

Foto: Romston.com


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger