Semnal de alarmă privind sectorul energetic al României

Atunci când societatea civilă, publicul şi presa ignoră, timp îndelungat, un domeniu atât de important precum cel al energiei, apare riscul ca guvernul să adopte, cu uşurinţă, calea impusă de anumite grupuri de interese. Astfel, am ajuns să ni se explice oficial că energia nucleară şi cea bazată pe cărbune reprezintă, de fapt, tehnologii curate, menite să reducă, în mod salvator, emisiile de carbon ale României şi să ofere ţării independenţa energetică. Ceva mai fals? – greu de găsit.

 

 

de Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii Greenpeace România

 

Săptămâna trecută, Ministerul Economiei a emis un comunicat de presă ce intenţiona să confirme fezabilitatea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, aceasta în urma realizării unui studiu de către firma de consultanţă Ernst&Young. Materialul comunicat de către minister riscă să dezinformeze publicul, promovând ideea că energia nucleară şi cea bazată pe cărbune reprezintă soluţia pentru reducerea emisiilor de carbon ale României, conform angajamentelor asumate la nivel internaţional. „Sectorul de producere a energiei necesită investiţii în dezvoltarea de noi facilităţi şi modernizarea celor existente. Pentru facilitarea acestor investiţii sunt necesare măsuri pentru diminuarea riscurilor asociate pentru investitori, în special cel al prognozei preţului la electricitate. Este nevoie de politici de reglementare a pieţei prin mecanisme suport care să faciliteze investiţiile pe segmentul surselor energetice cu emisii reduse de carbon – regenerabilele, nuclearul şi combustibilii fosili curaţi. Acest obiectiv – realizarea investiţiilor în capacităţi energetice cu emisii reduse de carbon, printre care energia nucleară, care să contribuie deopotrivă la securitatea energetică a ţării şi la îndeplinirea obiectivelor din domeniul protecţiei mediului, este parte a programului de guvernare şi vom analiza cu atenţie potenţialele oportunităţi în acest domeniu”, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie.

Tot din comunicat: „Studiile efectuate arată că proiectul unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă este unul prioritar pentru asigurarea securităţii energetice a României, cu beneficii directe în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor de schimbări climatice şi menţinerea suportabilităţii preţului electricităţii la consumatorul final.” Conform Strategiei energetice naţionale, resursele de uraniu ale ţării sunt foarte limitate şi de o calitate inferioară, ceea ce va face necesare, în viitorul apropiat, importurile de uraniu şi concesionarea de terenuri pentru extragerea uraniului. Aceste adevăruri contrazic simplu argumentul că energia nucleară va reduce dependenţa energetică a ţării. Construind reactoarele 3 şi 4 la Cernavodă, România va ajunge să depindă de furnizorii externi de uraniu, cu perspective cel puţin la fel de sumbre precum dependenţa faţă de gazul rusesc. Aceasta nu se cheamă securitate energetică. Referirea la presupusa contribuţie a reactoarelor 3 şi 4 la menţinerea suportabilităţii preţului electricităţii la consumatorul final ascunde, de asemenea, adevărul. Construirea acestor reactoare costă foarte mult, iar aproximativ la fel de mult va costa şi dezafectarea lor, la finalul duratei de viaţă.

La aceşti bani se vor adăuga costurile uriaşe pentru stocarea permanentă a deşeurilor înalt radioactive. Permanentă, fiindcă radioactivitatea va rămâne cu noi, după dezafectarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pentru sute de mii de ani. Aceste costuri reprezintă doar o parte din total, care, aşa cum regulile de piaţă o impun, se va reflecta în preţul de vânzare a energiei. Nu-i de mirare, astfel, că majoritatea investitorilor străini au abandonat proiectul în 2010-2011. De altfel, abandonarea proiectelor nucleare de către investitorii europeni nu s-a întâmplat doar în România; şi celelalte ţări europene se confruntă cu acest fenomen. Finanţatorii s-au orientat către investiţii mai profitabile şi mai puţin riscante decât energia nucleară, vezi cazul companiei CEZ şi investiţiile sale în energie eoliană. Construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă s-ar încheia mult prea târziu ca acestea să mai poată contribui semnificativ la reducerea emisiilor de carbon ale ţării până în 2020. Nu mai este destul timp pentru construire. Avem exemplul altor două reactoare europene a căror construire a început în 2005 şi 2007, la Olkiluoto (Finlanda), respectiv Flamanville (Franţa) şi încă nu s-a încheiat, pentru cel de la Flamanville termenul fiind decalat până în 2016. Nu energia nucleară va reduce, deci, emisiile de carbon ale României.

Comunicatul emis de minister îl citează pe ministrul Constantin Niţă punând laolaltă energia nucleară cu energia regenerabilă şi cu cea obţinută din combustibili fosili curaţi, ca tehnologii cu emisii reduse de carbon, ce necesită sprijin prin reglementarea pieţei. În realitate, doar sectorul energiei regenerabile intră în această categorie, celelalte două – sectorul nuclear şi cel al cărbunelui – au beneficiat deja de subvenţii şi sprijin guvernamental pe durata multor zeci de ani. Energia nucleară este periculoasă pentru sănătate şi mediu, este inflexibilă ca funcţionare în reţea, este inestimabil de scumpă, astfel încât nu poate fi considerată o soluţie de viitor, care să justifice sprijin guvernamental. Combustibilii fosili curaţi, cum îi numeşte dl. ministru, reprezintă, de fapt, foarte poluantul cărbune, folosit în termocentrale conectate la un sistem de captare şi stocare a carbonului.

Tehnologia de captare şi stocare a carbonului (CSC) se află în stadiu experimental la acest moment, nefiind încă validată nicăieri în lume. Ţara noastră are în derulare, la acest moment, un proiect experimental de CSC, a cărui capacitate va fi de cca. 1,5 milioane tone dioxid de carbon pe an. Complexul Energetic Turceni, căruia îi este asociat proiectul de CSC, are anual emisii de circa 6 milioane tone CO2[1], prin urmare, cantitatea captată şi stocată va fi nesemnificativă în raport cu totalul emisiilor. La fel ca în cazul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, nici tehnologia CSC nu va putea asigura reducerea emisiilor de carbon până în anul 2020, din aceleaşi motive: costurile uriaşe şi durata de construire. Nici tehnologia CSC nu poate deveni operaţională în timp util pentru 2020, având în vedere că emisiile de carbon ar trebui să descrească începând cu anul 2015. Cronometrul de pe website-ul proiectului Getica CSC arată că mai durează cca. 3 ani până la lansarea proiectului. Iar alte proiecte de captare, care să asigure necesarul celorlalte termocentrale din ţară, încă nu intră în discuţie în planurile de guvernare.

Din cauza costurilor uriaşe asociate tehnologiilor CSC, preţul energiei termocentralelor va creşte cu 21% până la 91%[2]. În plus, pentru funcţionare, CSC necesită între 10 şi 40%[3] din energia termocentralei pe care o deserveşte, o reducere a eficienţei ce anulează progresele făcute în tehnologiile arderii cărbunilor în ultimii 50 de ani şi măreşte consumul de combustibil cu până la o treime. Spre exemplu, luând în considerare o pierdere de energie de numai 20%, la fiecare patru termocentrale funcţionale ar fi necesară o a cincea doar pentru energia necesară CSC. Soluţia folosirii termocentralelor cu CSC implică menţinerea cărbunelui în mixul energetic naţional pentru următorii zeci de ani, în condiţiile în care mineritul nu va mai putea primi subvenţii începând din anul 2018, conform legislaţiei europene, iar de autosusţinere în minerit nu a putut fi vorba vreodată în istoria ţării noastre. În plus, ca şi în cazul energiei nucleare, nici termocentralele pe cărbune nu sunt în măsură să ofere un grad de flexibilitate compatibil cu cerinţele de viitor ale pieţelor energetice. Aceste argumente exclud şi combustibilii fosili curaţi din rândul soluţiilor pentru un viitor energetic cu emisii scăzute.

În condiţiile în care se urmăreşte liberalizarea pieţelor de energie, singurele tehnologii în cazul cărora sprijinul este justificat, la acest moment, sunt cele ale energiei regenerabile, care beneficiază, de altfel, de scheme de sprijin oriunde în Europa. Pe termen lung, datorită faptului că nu presupune costuri de combustibil, energia regenerabilă va ajunge la preţuri tot mai reduse. În Europa există deja cazuri în care energia regenerabilă a coborât simţitor preţul energiei pe piaţă, stârnind nemulţumirea producătorilor de energie convenţională. Prin comparaţie cu energia nucleară şi cu cea bazată pe cărbune, energia regenerabilă nu impune riscuri de sănătate şi nici de poluare a mediului, eliminând, astfel, costuri importante suportate indirect de către populaţie, în afara facturii de energie. Aceste costuri, semnificative, sunt numite externalităţi şi nu fac niciodată obiectul comunicărilor Ministerului Energiei.

Societatea română este cu atât mai vulnerabilă în faţa riscurilor asociate sectorului energetic, cu cât populaţia şi reprezentanţii media se informează tot mai puţin pe aceste subiecte, iar nivelul dezbaterii publice reale pe tema energiei este practic nul. Presa şi publicul ajung să mizeze totul pe responsabilitatea factorilor de decizie. Această anomalie face ca asemenea comunicate de presă, precum cel emis de către minister, să fie publicate fără o analiză prealabilă, fiind validate astfel informaţii de o bonitate îndoielnică. Continuând în acest fel, publicul român va ajunge să creadă că energia regenerabilă este doar o corvoadă impusă de UE, iar energia nucleară şi cea pe bază de cărbune reprezinta soluţia ieftină şi curată, de viitor, a ţării, alături, de sigur, de gazul de şist. Exemplul Germaniei, care renunţă la energia nucleară, nu este văzut cu ochi buni în România. Nici deciziile altor ţări, precum Belgia, Elveţia sau Danemarca, pentru un viitor energetic mai curat, nu sunt bine-venite ca exemple la noi. Diferenţa dintre factorii lor de decizie şi ai noştri, în privinţa energiei, însă, este aceea că în timp ce ai lor caută soluţii, ai noştri par să caute scăpare.

La fel de îngrijorător este că oficialii cunosc foarte bine toate aceste argumente, la fel cum cunosc şi situaţia de ansamblu, cu importanţa asigurării flexibilităţii la generare în viitor şi a energiei regenerabile, însă aleg să comunice către public, în mod sistematic, mesaje pentru prelungirea erei cărbunelui şi a energiei nucleare. Consider că dl. ministru ar trebui să anunţe abandonarea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ce se va dovedi păgubos din toate punctele de vedere, precum şi a proiectelor de noi termocentrale pe cărbune. Judecând atât din perspectiva schimbărilor climatice, cât şi din cea a necesităţilor economice şi sociale actuale, este timpul ca factorii de decizie din guvern să realizeze urgenţa măsurilor pentru un sector energetic cu adevărat curat, bazat pe energie regenerabilă, eficienţă energetică şi reţele inteligente.

 

Sursa: Greenpeace România

Foto: Tokyo Times

 

[1] Website-ul Bank News, articolul Romania are un potential de stocare a dioxidului de carbon de 22 gigatone, paragraful 8 – http://www.banknews.ro/stire/50307_romania_are_un_potential_de_stocare_a_dioxidului_de_carbon_de_22_gigatone.html

[2] Rubin et al., 2005a, pag. 40

[3] Abanades, J C et al., 2005, pag. 3