“Semințele trebuie să fie libere, nu sunt o invenție a omului, ci a naturii, pe care nu o putem patenta sub nici o formă”, ne spunea Ramona Duminicioiu, unul dintre organizatorii unui protest țărănesc recent, cu referire la “semințele tradiționale”. Manifestația a coincis cu dezbaterile pe marginea noii Politici Agricole Comune a UE, iar printre cererile protestatarilor care muncesc pământul s-a numărat și dreptul de a comercializa semințe tradiționale. Acestea sunt prezentate drept un competitor mai rezistent, mai economic și responsabil în lupta pentru hegemonie lansată de corporațiile ce produc soiuri modificate genetic, cu brevet, prezentate drept soluția alimentară numărul unu grație proprietăților lor magice. Demonstrația a găzduit și o acțiune ilegală: un schimb de semințe tradiționale între țărani și grădinari urbani. De ce ilegală? Vă spunem mai departe.
de Ionuț Dulămiță
Pe scurt, agricultura tradiţională, cea preindustrială, urmează ritmul naturii, nu gustă substanţele chimice, doar îngrăşământul natural, practică rotaţia culturilor şi foloseşte “resurse vegetale tradiționale”. Mai exact, varietăți sau soiuri locale de plante și semințele lor – semințe tradiționale, locale sau țărănești. Acestea din urmă sunt cultivate și conservate de țărani de mii de ani (motiv pentru care li se mai zice și “semințe vechi”) pe teritoriul unei țări. Milenii la rând, aflăm de la clujeanul Attila Szocs, de la asociația țărănească Eco Ruralis, agricultorii din toată lumea au produs, selectat și îmbunătățit noi și noi varietăți de plante, respectând pământul și regulile naturii. “În timpuri antice”, spune tânărul agricultor, “nu se punea problema protejării resurselor genetice și nici cea a unei agriculturi durabile pentru că oamenii știau clar că o civilizație care își pierde semințele și își distruge solul este o civilizație pe moarte”. Așa că țăranii făceau schimb de semințe. Faptul că nu le-au ținut doar pentru ei, cum vrea s-o facă Monsanto și alții cu semințele lor cu copyright, a dus la îmbunătățirea soiurilor de plante (ameliorare) și la adaptarea lor de la o zonă la alta a țării.
Astăzi, însă, a început să se pună problema protejării resurselor genetice. Companiile internaţionale producătoare de OMG-uri preiau tot mai hotărât controlul asupra resurselor de bază din agricultură şi din producţia de hrană prin intermediul brevetelor pe plante şi pe animale. Oficiul European de Brevete permite unor firme ca Monsanto, Dupont, Syngenta Bayer sau BASF să pretindă că anumite plante şi animale sunt monopolul lor, o metodă de a face profit de pe urma inovațiilor pe care le aduc în agricultură, spun opozanții. Dar și o piedică pentru țărani. Odată ce apelează la semințe modificate genetic, susține Attila Szocs, agricultorul își pierde dreptul de a refolosi la culturile următoare semințele obținute din prima recoltă. Asta din cauza patentelor. El va trebui să cumpere semințele în fiecare an de la companiile producătoare. Mai departe, odată eliberate în mediu, plantele modificate genetic nu pot fi controlate, pentru că interacționează liber cu întregul ecosistem. Asta poate duce la impurificarea culturilor convenționale sau ecologice prin polenizare.
Genele dintr-un lan de porumb modificat genetic se pot infiltra astfel în ansamblul de gene al semințelor dintr-un lan cultivat tradițional, caz în care dreptul agricultorilor de a păstra și folosi semințe din producția proprie poate fi compromis. Și asta pentru că trebuie să plătească la producătorii de OMG-uri pentru genele infiltrate. “În timp ce companiile de semințe ar profita de pe urma acestui fapt, venitul agricultorilor ar suferi, precum și diversitatea de semințe cultivate”, spune Szocs. Un caz celebru este cel al cultivatorului de rapiță canadian Percy Schmeiser, care, în 1997, a găsit rapiță modificată genetic de la Monsanto aproape de ferma sa, pe care a replantat-o. Compania l-a somat să plătească pentru folosirea fără licență a tehnologiei, însă Schmeiser a refuzat, spunând că semințele erau ale lui din moment ce se aflau pe terenul său. Monsanto l-a dat în judecată, dar canadianul a ieșit învingător și a devenit un purtător de cuvânt al fermierilor independenți.
Soluția pentru evitarea unor astfel de cazuri, spune agricultorul clujean, este ca țăranii dintr-o regiune să coopereze între ei pentru a conserva semințele tradiționale și a ține la distanță OMG-urile. O astfel de inițiativă a fost demarată de grupul de acțiune local de pe Valea Hârtibaciului, care include printre membrii săi și aleși locali și care vrea să transforme zona într-una fără plante modificate genetic. În alte cuvinte, să conserve patrimoniul genetic al locului. Varietățile tradiționale, aflăm de la Attila Szocs, au o capacitate mare de a tolera condițiile vitrege de mediu, sunt mult mai bine adaptate la condițiile locale decât alte tipuri de semințe, oferă un randament ridicat și constant, au proprietăți nutritive crescute, sunt eco și nu necesită pesticide sau erbicide, ceea ce le-ar face mai economice decât altele.
De cealaltă parte sunt hibrizii și OMG-urile. Hibrizii sunt organisme vii care provin din încrucişarea (hibridizarea) a doi indivizi ce fac parte din specii, soiuri, genuri sau rase diferite. Sunt întâlniţi în agricultura industrializată și, spune agricultorul clujean, completează acest sistem bazat, în principal, pe utilizarea masivă a chimicalelor pentru fertilizare și pentru combaterea paraziților și pe folosirea combustibililor fosili. În plus, dacă sunt cultivați a doua oară, nu au aceeași productivitate. OMG-urile definesc plante de cultură cărora, prin intermediul unor tehnici de inginerie genetică de laborator, li s-au transferat gene de la alte specii pentru a le conferi anumite proprietăţi noi, cum ar fi o rezistenţă sporită la dăunători, boli sau condiţii de mediu. Pe lângă problemele de contaminare mai sus amintite, unele studii relevă riscuri asupra sănătății asociate OMG-urilor, precum și pierderi în materie de biodiversitate. “Multe insecte care se hrănesc în mod natural cu dăunătorii plantelor de cultură suferă și chiar mor dacă consumă dăunători de pe plante modificate genetic”, susține Attila Szocs. “Așa este cazul buburuzelor care se hrănesc cu păduchi de frunză”.
Revenind la semințele tradiționale, acestea, pe lângă beneficiile de mai sus, păstrează şi îmbogăţesc identitatea culturală a zonelor din care provin sau în care ajung să fie cultivate. Alftel spus, au valoare de patrimoniu. “Realizarea că există un patrimoniu vegetal care ar trebui supus aceluiaşi regim de protecţie cu patrimoniul material sau imaterial depinde însă de măsura în care producătorii, consumatorii şi legiuitorii percep hrana ca expresie culturală”, spune antropologul Monica Stroe, specializată în alimentație. “În România, agricultura nu e cultură; hrana nu este valorizată în acest fel şi nici conştiinţa soiurilor tradiţionale sau locale nu se extinde la un repertoriu vast. Avem merele de Voineşti, varza de Buzău şi, pentru cunoscători, ceapa de Arieş”. Riscul patrimonializării resurselor vegetale, mai spune Stroe, îl reprezintă muzeificarea; fiind vorba de un patrimoniu viu, susține ea, conservarea nu se poate face doar arhivând semințele într-o bancă vegetală (cum este Banca de gene din Suceava). “Este esenţială participarea agricultorilor, singurii care pot face această conservare in situ, înmulţind seminţele”. O problemă pe care o identifică însă antropologul în acest sens este cea că semințele tradiționale ar fi “poluate simbolic” în România. Păstrarea și înmulțirea semințelor este percepută ca activitate domestică feminină, legată de agricultura tradiţională precară, de subzistenţă. “În aceste condiţii, este o provocare să promovezi valoarea acestei soluţii într-un sistem agro-alimentar în care modelul dezirabil este unul masculin, mobilizat de productivitate, modernizare, tehnologizare (agricultura intensivă, hiper-mecanizată, bazată pe monoculturi şi pe soiuri hiperproductive)”.
O altă problemă o reprezintă legislația europeană în materie de semințe, la care este aliniată și România. Pentru a putea utiliza o sămânță în UE, spune Attila Szocs, trebuie ca varietatea să fie înscrisă într-un Catalog Oficial. “Criteriile DUS (Distincţie, Uniformitate şi Stabilitate) la varietăţile locale, precum și costurile mari de înregistrare și tratamentul chimic obligatoriu vor declasa semințele tradiționale, care sunt în mod natural și istoric adaptate agriculturii ecologice şi tradiţionale”. Prin extensie, normele interzic comercializarea semințelor tradiționale și a varietăților asociate, fiind vorba de o interdicție de facto. Acestea nu au acces pe piaţă, spune agricultorul clujean, şi nu există distribuitori de seminţe tradiţionale. Asta îi impune țăranului român să-și perpetueze singur semințele tradiționale sau să apeleze la Banca de gene de la Suceava, unde sunt arhivate semințe locale din diferite județe. An de an, agricultorul trebuie să aibă grijă ca o parte din producție să fie conservată și păstrată pentru viitor. Există totuși schimburi informale cu semințe locale între micii agricultori. Eco Ruralis, de exemplu, facilitează așa ceva. O soluție pentru continuitatea legală a semințelor țărănești ar fi întocmirea unui catalog național alternativ care să cuprindă populații locale de plante care nu corespund Criteriilor DUS, “dar care au o importanță agricolă și culturală și trebuie salvate de la dispariție”. Acest catalog le-ar permite țăranilor să aibă și un câștig suplimentar de pe urma producției de semințe tradiționale.
Aici puteți citi despre conservarea resurselor vegetale tradiționale.
7 comentarii
O alta solutie, de fapt cea mai buna, ar fi desfiintarea parlamentului. Astfel n-ar mai avea cine sa cheltuie aiurea bani proveniti din taxe in timp ce iau spagi si de la Monsanto pentru a aproba tampenii denumite “legi” pe care sa aibe apoi pretentia sa le respectam… 🙂
E bine ca ati amintit cazul Monsanto vs. Schmeiser.
Era si mai bine daca ati fi citit ce scrie la linkul pe care l-ati dat. Schmeiser a pierdut de fapt procesul – asta in conditiile unui proces desfasurat in Canada. Mai departe, fiecare crede ce vrea despre sansele de succes ale unui agricultor roman, in sistemul juridic romanesc, impotriva unei astfel de companii.
“The publicity around the case focused on whether Monsanto would be held responsible for “genetic engineering crop contamination”. This issue was, in explicit fact, not considered by the courts. The patent infringement finding was based solely on the determination that Schmeiser had collected crossbred seeds, and then replanted and harvested them the next year. No punitive damages, costs of the technology use fee, or legal fees were awarded to Monsanto, as the Supreme Court also ruled 9-0 in Schmeiser’s favor that his profits were exactly the same with or without the presence of the Roundup Ready Canola.”
http://en.wikipedia.org/wiki/Percy_Schmeiser#Schmeiser_v._Monsanto
Pingback: Contrabanda seminţelor “inimă de bou” din România | TOTB.ro - Think Outside the Box
mda. si zici ca ardelenii fac schimburi libere de seminte vechi si isi declara valea Hartibaciului zona eco-friendly? cred ca sistemul juridic romanesc & elsewhere poate gasi un adversat formidabil in incapatanarea taranului roman. Sau in durerea lui la 3 metri-n fata *%(!!
“Prin extensie, normele interzic comercializarea semințelor tradiționale și a varietăților asociate, fiind vorba de o interdicție de facto.”
Eu am inteles altceva,ca pentru a fi comercializate ca seminte ecologice(sau traditionale) acestea trebuie sa fie certificate dupa anumite standarde ecologice(de exemplu:EC no. 2091/92)si nu vad nimic rau in asta.Ii garanteaza cumparatorului ca ceea ce i se livreaza este de calitate. 🙂
In ultima vreme, chiar si pe la “case mai mari” s-au schimbat recomandarile. Un exemplu este pe link-ul de mai jos, un raport ONU ce spune clar – solutia pentru agricultura este ferma mica, organica.
Problema este, mai degraba, modelul de afacere prezent in mintea unor oameni. Respectiv cand se gandesc la a trai din ceva, aproape in secunda 2 omul se gandeste la 3 masini, concedii in Bali etc. ( ok, am exagerat .. nu-i chiar in secunda 2, la unii am constatat ca apare in anul 3 de productie, cand le-a mers foarte bine). Am intalnit producatori care au abandonat contractele pe care le aveau, contracte conform carora trebuiau sa produca doar cu samanta traditionala, soi romanesc, fara chimicale si aveau garantia ca vand minim 80% din productie – precontracte. Dupa 2 ani in care nu au avut marfa cata cerere a fost si au castigat mai mult decat vecinii .. au vrut mai mult, asa ca au trecut la soiurile “olandeze” cu chimicale etc si, evident, au pierdut si toti clientii.
O alta problema este faptul ca cei din rural nu inteleg cat de nocive sunt chimicalele folosite; li se pare normal sa puna azotati cu “galeata” ( “asa facem de 50-60 de ani”) si nu fac legatura intre chimicalele pe care le folosesc si bolile prezente in familie.
Piata pentru produse traditionale curate exista, chiar daca nu-i organizata inca. Dar exista si este foarte mare. Mai greu gasesti producatori dispusi sa produca astfel de produse.
http://www.technologywater.com/post/69995394390/un-report-says-small-scale-organic-farming-only