Se pregătește Revoluția Evacuaților

5

marin eremiaMergeam cu capul plecat și privirea cufundată în Facebook-ul de pe iPhone spre Piața de Flori de pe Calea Rahovei. Mult soare, multe flori, voci de copii, romi dosiți după tarabe, toate semnele unui cartier “civilizat și liniștit”. Când s-a făcut trei după-amiaza, l-am sunat pe Marin Eremia. Mi-am ridicat privirea din smartphone și atunci l-am văzut, făcându-mi cu mâna de la vreo 100 de metri distanță, din dreptul unei clădiri părăginite. Purta o cămașă albă și o vestă din flanel albastră și plimba un bichon cu blana tunsă. Patrupedul avea înfășurată pe el o păturică croșetată, să-l ferească de adierea încă înțepată a vântului de primăvară. “Ați trecut pe lângă mine, dar erați preocupat și nu v-am oprit”. La prima vedere, Marin Eremia îți dă impresia unui om care se bucură de tihnă la apusul unei vieți de muncă. 

de Ionuț Dulămiță

Singura problemă a bărbatului, la cei 65 de ani ai săi (urmează să se pensioneze), e că s-ar putea să rămână în curând fără casă, după ce și-a pierdut deja afacerea pe seama retrocedărilor. Din cele circa 250 de persoane ale comunității Uranus-Rahova, cartierul bucureștean în care trăiește, 112 s-ar afla în aceeași situație, iar altele au rămas deja fără locuință. Facem o plimbare pe triunghiul de străzi Calea Rahovei-Uranus-Sabinelor. Ne oprim mai întâi în fața unei porți ruginii din tablă, cu tag-uri de graffiti și multe înscrisuri, închisă cu lacăt. Deasupra ei, pe o boltă văruită în alb, scrie cu litere vișinii Centrul Comunitar laBOMBA Studios nr.194. Imobilul de 187 de metri pătrați, construit pe cheltuiala lui Marin Eremia în 1991, pe un teren preluat de la ICRAL prin contract, pare dezertat. Pereții sunt scobiți pe alocuri. Viitorul pensionar îmi face turul a trei corpuri de clădire care de fapt sunt șase (trei ar fi fost date “de pomană”), susține el, și o poate dovedi în acte, și care includ și scara lui, revendicate de o firmă de avocatură din București. Înainte să intrăm în blocul lui, la Uranus 109, îmi mai arată un imobil de pe Strada Sabinelor, care are geamul spart la unul din balcoanele de la etaj. Din el a fost evacuată anul trecut o familie prietenă cu a lui, familia Ioniță, care locuia de trei generații în cartier, un caz cu tam-tam în media. Multe din clădirile retrocedate, spune bărbatul, sunt goale și lăsate în paragine, cum e cea din fața noastră.

Casa din care a fost evacuată familia Ioniță

În livingul răcoros, cu tavan înalt, al familiei Eremia sunt patru femei la masă. Cristina Eremia, de 35 de ani, sora ei mai mare, care e în clasa a VII-a, Cornelia Ioniță – cazul cu tam-tam în media și Vali, o vecină. Primăria Sectorului 5 i-a repartizat apartamentul Cristinei, cu chirie, în 1996. Nu era locuibil, spune ea, nu avea geamuri, uși, dușumea, apă, curent, iar unele porțiuni din perete lipseau. Soții Eremia au preferat să-l facă ei locuibil decât să-l primească la cheie de la ICRAL, pentru că plănuiau să-l cumpere de la stat, iar devizul era mai mic în acest caz. Investiția s-ar fi ridicat atunci la peste 10.000 de euro, în banii de acum. Familia și-a înființat o societate comercială, “laBOMBA”, și centrul comunitar “laBOMBA Studios” și a început să desfășoare activități comerciale și culturale în imobilul de 187 de metri pătrați construit de Marin Eremia la începutul anilor ’90. “Centrul [comunitar]nu ne-a venit nouă în minte”, spune Cristina, “ci unui grup de studenți la teatru care a apărut aici în zonă.”

Începând cu anul 1991, spațiul “laBOMBA” de pe Calea Rahovei a avut mai multe destinații. Inițial a găzduit un restaurant, apoi o linie de îmbuteliere a băuturilor alcoolice, o mini-discotecă și o linie de confecționat lenjerie – afacere susținută și de un butic. “Făceam lenjerii de pat, pilote, perne”, spune Marin Eremia. “Aveam și un punct de desfacere la Piața Moghioroș, [în Drumul Taberei]”. Majoritatea angajaților erau oameni din cartier. În paralel cu linia de croitorie, spațiul găzduia și evenimente pentru comunitate. Oamenii puneau deoparte mașinile de cusut și jucau piese de teatru, copiii învățau să cânte la darabană, xilofon, flaut. “lABOMBA” a găzduit și mese de dialog pe tema evacuărilor, fenomen în floare în Uranus-Rahova; la una din ele a fost și Toader Paleologu, pe vremea când era ministrul culturii.

Centrul comunitar a funcționat în acest imobil din 2006 până în 2011, mai exact până când familia Eremia a fost nevoită să evacueze spațiul. Terenul pe care se afla a fost retrocedat în 2005 unei firme de avocatură, cu tot cu clădirea “laBOMBA”, deși aceasta nu apărea, susține Marin Eremia, în planurile cadastrale la momentul naționalizării (1950), și nici nu avea cum să apară din moment ce el a construit-o. În același an a început litigiul cu proprietarul. În urma judecării în instanță, societatea comercială a celor doi soți a intrat în insolvență, pentru că li s-a cerut să plătească retroactiv contravaloarea chiriei pe spațiul respectiv, din 2005 până în 2011. Era vorba de o sumă de 65.000 de euro, bani pe care n-aveau de unde să-i plătească, mai ales că aveau și un împrumut la bancă de care trag și acum și care i-a transformat în rău-platnici.

Dacă înainte puteau să-i asigure băiatului lor de 15 ani un trai decent, acum, soții Eremia au un punct de vânzare în Piața de Flori și se ajung greu cu banii de pe-o zi pe alta. În plus, riscă să-și piardă și apartamentul în fața aceluiași proprietar, cu care au avut mai multe procese în instanță. Imobilul în care locuiesc a fost retrocedat în aprilie 2004, iar Cristinei Eremia i s-a făcut un contract de închiriere pe cinci ani. Potrivit legii, oamenii care revendică locuințe naționalizate trebuie fie să le asigure celor ce urmează să fie evacuați o locuință, fie să le facă un contract de închiriere pe cinci ani. Dacă persoanele evacuate vor să cumpere locuința, proprietarul trebuie să le facă o ofertă la prețul statului, mai mic decât cel al pieței. În cazul familiei Eremia, Cristina, pe numele căreia era apartamentul, a vrut să-l cumpere, dar proprietarul ar fi pretins că, dacă vrea, va trebui să cumpere tot blocul, așa că a devenit chiriașă. În acte, spune ea, familia se judecă cu Paul Marcus, un francez de origine română care locuiește în Franța și care a moștenit imobilul, cumpărat de bunicul lui la începutul anilor 1900, dar din care a fost la rândul lui evacuat, în urma naţionalizărilor din 1950.

“L-am găsit printr-o prietenă de-a noastră, antropoloagă, Chloé Salembier. “El nu ar fi venit niciodată să-și revendice [imobilele]. Casa asta de avocatură [Cherecheş] l-a contactat printr-o mătușă de-a lui și i-a propus să-i cumpere drepturile litigioase”, susține Cristina. “Dreptul litigios e atunci când cineva se oferă să-ți cumpere un drept de moștenire înainte ca tu să intri în posesia acelei proprietăți”, explică soțul ei. “Proprietarul îi dă o procură și, în numele lui, cumpărătorul face toate demersurile și, după ce a câștigat, devine proprietar.” “Noi ne doream foarte mult să arătăm că el și-a vândut drepturile litigioase, prietena noastră urma să obțină de la el ceva scris de mână”, continuă Cristina. “El s-a sucit, a doua zi a zis că nu ne mai dă nimic în scris, așa că nu am putut să dovedim în instanță.” Acum, soții Eremia susțin că se judecă cu francezul de origine română, deși proprietarul ar fi de fapt casa de avocatură, care îl reprezintă pe primul în instanță, și că există acte false în spatele revendicării, motiv pentru care dosarul se tot plimbă de la un judecător la altul. (Marin Eremia vrea să facă un filmuleț cu povestea actelor imobilului).

Anul trecut, Cristina și Marin Eremia s-au numărat printre inițiatorii unei acțiuni de protest în fața Primările Sectorului 5 după ce familia de 13 persoane a vecinei lor, Cornelia Ioniță, a ajuns în stradă (foto sus) după ce a fost evacuată din casa de pe Strada Sabinelor. Potrivit legii, dacă persoanele evacuate nu pot cumpăra locuința revendicată, la sfârșitul contractului de închiriere pe cinci ani, statul se obligă să le asigure un apartament din fondul de rezervă destinat exclusiv acestui fenomen. Ceea ce nu se prea întâmplă, cel puțin în sectorul 5. Există doar promisiuni deșarte și un joc de ping-pong în care oamenii fac drumuri de la Primăria Capitalei la cea de sector. De exemplu, în februarie 2013, spune Cristina, a fost organizată o masă de dialog, cu sprijinul artiștilor și activiștilor, la care a participat și primarul de sector, Marian Vanghelie, un europarlamentar din partea comunităților rome, oameni de cultură și reprezantanții ai două ambasade, ca să caute soluții pentru persoanele evacuate sau în curs de evacuare. Comunitatea își dorea construirea unui bloc destinat exclusiv acestor oameni și inițiative de business din sfera econimiei sociale. “Noi l-am numit economatul locativ”, spune Marin Eremia, și urma să fie “un proiect cu ajutor european.” Voiam și centru comunitar acolo, voiam ca și artiștii să locuiască, să facem un schimb de experiență, să existe spații comerciale unde să funcționeze comunitatea, economie socială.” Primarul le-ar fi promis un teren de 500 de metri pătrați, pe care urmau să fie instalate niște containere pe post de locuințe temporare, până la finalizarea blocului. S-a făcut și o listă cu persoanele din comunitate, dar proiectul n-a mai putut fi demarat, spune Cristina, pentru că Vanghelie nu le-ar mai fi răspuns la telefon. “Am fost abandonați”, spune Cristina. “Și s-a ajuns la situația în care omul era în stradă, terenul nu era, containerele nu erau. Și atunci am organizat o mișcare de protest.”

62Cornelia Ioniţă, alături de o parte din familia sa, la protestul organizat pe marginea evacuării lor din Strada Sabinelor

Protestul a fost organizat după evacuarea Corneliei Ioniță. În cazul ei, spune Marin Eremia, “a fost restituit imobilul proprietarului, proprietarul i-a făcut contract pe cinci ani, s-a terminat, a dat-o în judecată, evacuare, scoasă în stradă. În cei cinci ani, [Cornelia] s-a dus în fiecare an la primărie, a solicitat să i se dea o casă, ar fi vrut să i-o dea înainte să fie evacuată, ca să se aranjeze.” Persoanele evacuate trebuie să-și facă un dosar stufos pentru a primi locuință nouă, în care să dovedească, printre altele, că n-au fost proprietari în trecut și care trebuie reînnoit în fiecare an. “Tu ai timp, ca primărie, să-mi pregătești o altă locuință în timpul ăsta de cinci ani”, spune Cristina Eremia. “La primărie, când te duci să-ți complectezi dosarul în ăștia cinci ani, ți se spune să stai liniștit, că se rezolvă. Și când ai ieșit, nu-ți mai răspund ăștia la telefon.”

Cornelia Ioniță, care are doi copii, a stat patru luni în stradă cu familia ei: “Au fost niște clipe de groază. Am zis că trăiesc un coșmar care nu mai mă trezesc din el. Unul din copii m-a întrebat dacă am ajuns cerșetori.” După protestul organizat pentru ea cu sprijinul unui ONG, la care au participat circa 100 de oameni, familiei Ioniță i-a fost repartizat un apartament cu două camere, confort 3, în Ferentari, dar era prea mic pentru a găzdui 13 persoane. “Înțelegerea a fost așa: mi-l dai pe ăsta pentru părinți, că sunt în vârstă, și-mi mai dai unul”, spune Cornelia. “Mi s-a spus să am răbdare, că mi-l dau și pe al doilea.” Nu s-a întâmplat asta. Așa că familia și-a făcut singură dreptate. Cineva le-a spus de existența unui bloc în care sunt 20 de apartamente goale, destinate persoanelor evacuate, așa că s-au dus și au ocupat unul dintre ele. “S-au sfătuit cu noi”, spune Marin Eremia, “și eu, personal, i-am recomandat să spargă ușa, să intre, lucru care s-a și întâmplat.” “Eu am spart-o”, râde Cristina. Cei de la primărie și poliția n-au avut ce să le facă, și acum familia Ioniță încă așteaptă să i se facă actele de închiriere pe apartamentul ocupat. În el locuiesc acum părinții și frații Corneliei, iar ea locuiește în Ferentari, cu soțul și cu copiii ei.

Soții Eremia spun că doar dacă se unesc oamenii s-ar putea rezolva ceva. Motiv pentru care au intrat în echipa Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire, o platformă activistă lansată acum mai bine de două săptămâni care va cuprinde informații și resurse pe tema evacuărilor, dar și a gentrificării sau a persoanelor fără adăpost, și va încerca o solidarizare generală a persoanelor aruncate în stradă din locuințe retrocedate și a celor care riscă asta în viitor. Anul acesta, soții Eremia se așteaptă la un val mare de evacuări. Numai din imobilele de la adresele Uranus 109 și 111 ar urma să fie date afară opt familii, 60 de persoane în total, printre care și ei. “Suntem în proces de anulare a dispoziției de primar”, spune Marin Eremia. “Suntem în faza fondului și mai avem apelul și recursul.” Între timp, centrul comunitar “laBOMBA” pregătește o piesă de teatru, cu ajutorul unor regizori. Cristina a mai jucat într-un spectacol, Fără Sprijin, pus în scenă după evacuarea spațiului care a găzduit centrul. Noua piesă, spune ea, va fi despre viața reală, despre ce înseamnă evacuări, avocați, corupție și despre “cum am decis ca și comunitate să fim împreună și să facem miting.” Comunitatea din Uranus-Rahova, crede Cristina, este unită.

“Trăim unul lângă altul și avem copiii, care sunt împreună, noi, mamele, suntem împreună, la cafea, ai nevoie de o pastilă, e ca o familie.” Femeia se referă la oamenii care locuiesc la curte. “Ăștia suntem mai puțini, ne vedem mai des”, spune Marin Eremia. “Fiecare când avea o nuntă, un botez, o înmormântare [veneau la “laBOMBA”]. Le puneam spațiul la dispoziție, îi ajutam să-și aducă marfa și să-și organizeze, și atunci relațiile dintre noi au fost din ce în ce mai apropiate. Nu există niciun fel de deosebire că este rom sau este român, aici în zona asta toți suntem la fel. Copiii se joacă împreună, copiii noștri au fost educați în sensul ăsta.” Familia Eremia a luptat împotriva discriminării elevilor romilor în școală și le asigură meditații copiilor și adulților, într-una din camerele locuinței din care riscă să fie evacuați. Au găsit profesori voluntari în urma unor anunțuri pe Facebook. Vor ca adulții să termine măcar liceul și să obțină apoi o calificare, să-și găsească o meserie, “să nu măture toată viața pe străzi”, cum face, în prezent, Cornelia Ioniță. Cristina Eremia a decis să fie un exemplu în acest sens, așa că și-a continuat studiile întrerupte. Acum e în clasa a X-a. “Avem și cazuri de analfabeți”, spune Marin Eremia, “cum ar fi ea – arată spre vecina Vali, care zâmbește rușinată –, care are doar două clase și mai avem încă o fată din cartier care are 0 clasă. Cumnata mea e în clasa a VI-a.” “Nu e a VI-a, o faci de râs”, intervine Cristina. “A VII-a”, clarifică scurt, cu jumătate de voce, cumnata. “De asta nu trebuie să ne fie rușine”, spune Cristina, “eu consider că niciodată nu e prea târziu.”

Camera de meditații din locuința familiei Eremia

Acum două weekend-uri, familia Eremia a participat și la Forumul Justiției Locative, organizat de Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL). Mai multe organizații și persoane din București și Cluj s-au întâlnit pentru a discuta fenomene precum evacuările forțate și legea retrocedării, segregarea etnică și gentrificarea. Au venit și persoane evacuate sau în curs de evacuare din zonele Uranus-Rahova, Bulevardul Regina Maria și Calea Șerban Vodă, pentru a face schimb de opinii și a pune la cale un plan de acțiune. Pe termen scurt, FCDL a propus organizarea unor adunări generale periodice cu câte doi reprezentați ai comunităților de evacuați și un mic miting de conștientizare, care ar urma să fie organizat înainte de Paște. Pe termen lung, se va încearca o conștientizare mai largă, prin marșuri la care vor participa mai mulți oameni. Se plănuiește totodată și un proces colectiv cu Primăria Capitalei pentru respectarea legii 10, prin care statul se obligă să le asigure persoanelor evacuate o locuință nouă. Cazurile oamenilor urmează să fie documentate și arhivate și se caută un avocat care să lucreze pro bono.

Marin Eremia (cu spatele), la Forumul Justiției Locative

“În momentul în care ai fost informat că vei deveni chiriașul proprietarului, în perioada celor cinci ani, există o frământare permanentă”, spune Marin Eremia. “Dacă ai posibilități materiale mai bune, îți poți permite să-ți cumperi un teren, să-ți faci o casă și în ăștia cinci ani de zile să-ți realizezi o locuință. Sau ai părinți și rude în alte parte, să-ți facă și ție o cameră-două. În ăștia cinci ani de zile, cei care nu au posibilitățile astea își numără zilele. Nu dormi noaptea, mai ales când ai copii. La tine există spiritul ăla de conservare, hai că m-oi descurca. Dar te gândești la viitorul copilului tău. Te hrănești cu himere că poate o să-mi dea locuință și te trezești în ziua respectivă că vezi că vine executorul și ești aruncat în stradă ca un câine. O dată ești zdruncinat din punct de vedere psihic și pe urmă se întâmplă evenimentul de care ți-a fost frică tot timpul, ești aruncat în stradă. Tot speri până în ulima clipă că nu pot să fie chiar atât de nenorociți și să nu înțeleagă situația ta. După ce vezi că n-ai posibilitatea să-i asiguri un acoperiș copilului tău, există o demobilizare totală și îți vine să-ți iei lumea-n cap. Asta se numește dezumanizare.” “Singura posibilitate, considerăm noi, care nu e imposibilă și care, pe parcurs, poate să dea rezultate, este să ne adunăm toți evacuații din București și din țară și haideți pe ei”, spune Cristina. “Dacă suntem cuminți, nu ajungem la niciun rezultat.”

Puteţi citi şi:

Antropolog în Rahova-Uranus: “Cu cât oamenii din cartier trăiesc mai în suspans, cu atât se emancipează”

Parada femeilor evacuate. Când societatea civilă aruncă mănuşa politicienilor

Primăvara evacuaţilor

Lansarea Frontului pentru Dreptul la Locuire


5 comentarii

  1. “Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”
    Acesti oameni nu isi pot pierde o casa pe care nu o au. Ei sunt chiriasi, nicidecum proprietari. Daca au o problema, sa o rezolve cu statul, nu cu proprietarul de drept. Constitutia e clara si ar trebui sa fie la fel pentru toti.
    Dam din pet pentru statul de drept, mai tineti minte?

    • Prin constituție, Romania este stat social, deci ideea de stat de drept implică și respectarea caracterului social al statului. Chiar dacă nu ar fi menționat expres în textul constituției, statul este prin natura lui social, iar problemele de drept sunt implicit sociale. Problema evacuaților nu este cu proprietarii (și aici este o discuție între foștii proprietari și posesorii de drepturi litigioase, care, de multe ori, țintesc terenul, distrugând fondul locativ în favoarea altor interese imobiliare), ci cu statul care permite evacuarea fără protejarea cetățeanului prin locuințe sociale. Dreptul la locuire nu este o vorbă în vânt decât în societăți înapoiate sau degradate social. Ideea de a lăsa oameni în stradă, familii întregi (părinți, copii, vârstnici) este o idee antisocială și care subminează ideea modernă de stat de drept.

  2. Pingback: Neues aus den rebellischen Kiezen Bukarests. Das Widerstandscamp von der Vulturilor-Straße und der Kampf gegen Zwangsräumungen und für Sozialwohnungen in Rumänien | Kids from the Platte

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger