„Scump. Toxic. Profitabil” Cum se pregătește România să adopte o soluție stupidă

0

În România, soluţii tehnice dezavuate de un deceniu în alte state sunt ambalate drept recente inovaţii. Iar cum gunoiul e o marfă ieftină şi disponibilă în cantităţi uriaşe, cadrul în care nişte „băieţi deştepţi” pot învârti o afacere este ca şi creat. Sute de milioane de euro se vor scurge, în curând, în construcţia a două incineratoare.

de Oana Dan (Dela0.ro)

Încercând să combată clişeele despre lună ale epocii sale, Marcel Proust a asemuit apariţia satelitului Pământului cu aceea a unei actriţe în vogă care-şi face accidental intrarea în scenă în timpul unui alt spectacol, în halat şi total nepregătită. Dar tocmai ca să nu îi epateze pe actori, stă retrasă undeva în fundal. Forţată sau nu, legătura dintre metafora romantică a lui Proust şi arderea mai puţin romantică a gunoaielor româneşti este poate la fel de subtilă precum efectul unei madlene. Plasate în postura unei discrete actriţe de succes, incineratoarele sunt soluţia proustiană românească la dificila dilema a tratării deşeurilor, după ce acestea au părăsit circuitul consumului cotidian. O soluţie în halat, complet anacronică. „Actriţa” e, oficial, de viitor. Va face furori, ni se spune. Se ocupă de asta „impresarii”. Sutele de milioane de euro care planează promiţător justifică orice. Şi explică discreţia. Adică lipsa discursului public despre efectele reale pe care arderea deşeurilor le are asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Iată ce nu vi se spune.

În România, soluţii tehnice dezavuate de peste un deceniu în alte state sunt ambalate drept cele mai recente inovaţii. Iar cum gunoiul este o marfă ieftină, valoroasă şi disponibilă în cantităţi uriaşe, cadrul în care nişte „băieţi deştepţi” pot învârti o afacere este ca şi creat. Motivul oficial: România ar avea nevoie să construiască incineratoare, pentru a urma cursul schimbării profunde prin care trece – cel puţin pe hârtie – sistemul naţional de management al deşeurilor. Astfel, proiecţia autorităţilor centrale este că până în 2020 România să dispună de câteva incineratoare cu producere de energie, unde să fie aprinse deşeurile care nu sunt reciclate. La ora actuală nu există niciun astfel de dispozitiv în ţară, dar se pregătesc investiţii serioase. Câteva sute de milioane de euro, bani atraşi din surse europene şi de la Fondul de Mediu, vehiculul de investiţii de care dispune Ministerul Mediului, sunt aşteptate să poposească în buzunarele pardesiurilor „băieţilor deştepţi”.

Primul pas – două incineratoare

Planul oficial aşază, pentru moment, două astfel de unităţi pe harta deşeurilor din România: una în regiunea Bucuresti-Ilfov, cea de-a două în Braşov. Investiţia totală este în jur de 518 milioane de euro. Calendarul, conform Ministerului Mediului, indică faptul că generalii din spatele planurilor şi-au trimis deja soldăţeii la înaintare, sub forma literelor care au umplut pagini întregi despre necesitatea incineratoarelor. Urmează lansarea procedurii de selectare a consultantului care va pregăti licitaţia pentru alegerea constructorului. Acesta este doar începutul unui proces care, exact ca în cazul creării sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor – o altă reforma de pe agenda oficială de mediu –, va pune în funcţiune o întreagă retelestica de consultanţi, experţi, directori, reprezentanţi ai autorităţilor locale, investitori etc. Dar dincolo de planuri de fezabilitate, proiectare, construcţie şi multiple interese pecuniare, se ascunde un adevăr ridicat la suprafaţă de mii de medici europen. Un adevăr pe care autorităţile române par să-l eludeze: incineratoarele elimină compuşi chimici toxici care afectează sănătatea şi mediul înconjurător. În cuvinte mai comune: pot fi responsabile, într-un anumit procent, de apariţia unor boli respiratorii şi de intensificarea numărului de îmbolnăviri de cancer în zonele locuite din apropiere.

Lista ecologiştilor

Membrii „Grupului de Acţiune Împotriva Incineratoarelor – GAIA”, o reţea de peste 650 de organizaţii din 90 de ţări, susţin că incineratoarele sunt surse de poluare, produc puţină energie în raport cu cea pe care o consumă, inhibă reciclarea şi distrug locurile de muncă.

Mai mult, ei avansează ca argument împotriva construcţiei de noi unităţi şi memorandumul semnat la Paris, în 2006, de o echipă internaţională de 86 de medici, în numele a peste două milioane de profesionişti din sistemul medical, care menţionau aceleaşi efecte și aceleaşi probleme asupra sănătăţii şi mediului. La multiplele voci critice a aderat şi unul dintre cei mai reputaţi chimişti din lume, germanul Michael Braungart, care susţine că incineratoarele, odată create, trebuie hrănite încontinuu. Iar asta nu face decât să lovească cu putere în noua piramidă a gestiunii deşeurilor, unde pe primul loc se află prevenirea apariţiei gunoiului, urmată de reducere, reutilizare şi reciclare şi abia apoi de incinerare.

„Incinerarea înseamnă de fapt contaminarea aerului, care apoi este inhalat de oameni. Chiar şi când vorbim de cele mai moderne incineratoare, aerul tot este contaminat. E vorba de praful foarte fin, dar şi de protoxizii de azot (cunoscuţi mai ales sub numele de gaz ilariant n.r.) şi de mulţi alţi compuşi chimici cum ar fi substanţe care conţin brom şi un nucleu benzenic ale cărui limite legale nu sunt stabilite”, a explicat Braungart.

Particule mici, probleme mari

Dincolo de faptul că elimină cenuşa toxică şi alte reziduuri, incineratoarele emit şi particule foarte mici, rezultate din arderea deşeurilor. Acestea  pot călători distanţe lungi şi, odată ajunse în sistemul respirator pot avea efecte mortale. Cele mai mari particule – PM10 sau pulberi materiale în suspensie – pătrund în nas, gât şi plămâni, iar cele mai fine, PM2.5 sau PM1 ajung în părţile cele mai sensibile ale plămânilor. Corpul are nevoie de aproape cinci ani pentru a le elimina, susţin surse medicale. Atâta vreme cât particulele ultrafine nu pot fi capturate de cele mai multe sisteme de control al poluării şi ajung în plămâni, singura metodă a de împiedica eliberarea lor în atmosfera este renunţarea la practică incinerării deşeurilor.

Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că „România este conştientă de faptul că şi în domeniul gestionarii deşeurilor trebuie aplicate cele mai bune tehnici disponibile cu respectarea cerinţelor legale de mediu şi a principiilor dezvoltării durabile”, fără a da detalii concrete despre cum va fi protejată populaţia din zonele unde vor fi ridicate incineratoarele.

Dați clic pe imaginea de mai jos pentru a vedea cum funcționează un incinerator:


DEZAVANTAJE

Surse de poluare şi de schimbare climatică:

Cele mai simple adevăruri sunt adesea şi cele mai straşnic păzite. Iată unul: incineratoarele emit mai mult dioxid de carbon, raportat la unitatea de electricitate produsă, decât centralele pe cărbune. În plus, incinerarea deşeurilor nu face decât să alimenteze circuitul vicios al consumerismului. Un studiu din 2009 realizat în SUA arată că aproape 42% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt generate prin producţia unor materiale a căror reciclare şi compostare ar reduce semnificativ efectele nocive.

Produc puţină energie:

Din cauza valorii calorice reduse a gunoiului, incineratoarele sunt capabile să captureze doar cantităţi mici de energie, în timp ce distrug cantităţi importante de materiale refolosibile. În general, eficiența energetică este de maxim 30%. Mai vreţi cifre? Cantitatea de energie risipită în SUA prin nereciclarea cutiilor de aluminiu, a hârtiei, a cartonului, plasticului şi sticlei este egală cu producţia anuală de energie din 15 incineratoare de mărime medie.

Distrug locuri de muncă:

Incineratoarele ard locurile de muncă locale. Şi asta pentru că presupun investiţii enorme, dar oferă puţine joburi în comparaţie cu industria reciclării. De fapt, industria reciclării susţine de zece ori mai multe locuri de muncă pe tonă de deşeuri decât cea a depozitarii şi incinerării. Cu o medie naţională de reciclare de 33%, industria din SUA, spre exemplu, oferă 1.1 milioane de locuri de muncă. Dacă acest procent s-ar dubla, peste un milion de locuri verzi de muncă ar fi create.

Opţiune scumpă:

Incineratoarele sunt cea mai costisitoare opţiune pentru generarea de energie şi management al deşeurilor. Potrivit unui raport anual al Energy Information Administration din SUA din 2010, costurile pe unităţile noi de incinerare sunt de 8.232 de dolari pe kilowatt pe oră, de două ori mai mare decât costurile dintr-o centrală pe cărbune şi cu 60% mai mari decât cele din centralele nucleare. Mai mult, costurile de întreţinere şi mentenanţa sunt de zece ori mai mari decât în centralele pe cărbune şi de patru ori mai mari decât în cele nucleare.

Scade nivelul reciclării:

„Când construieşti incineratoare pierzi materiale brute foarte preţioase cum ar fi cuprul, care dispare total. O altă problemă care apare acolo unde există incineratoare este că nivelul de reciclare scade considerabil. La Koln, în Germania, cifrele de reciclare sunt în scădere pentru că cererea de deşeuri este mare, dar doar pentru a hrăni incineratorul”, a explicat Michael Braungart, una dintre cele mai active voci critice de la Bruxelles. Iar în capitala care găzduieşte birocraţia europeană argumentul a prins rădăcini. A fost nevoie de o demonstraţie simplă: 13.000 de tone de cupru, cu o valoare estimată de 45 de milioane de dolari, se pierd în fiecare an în Germania din cauza incinerării.

Foto: Flickr

Acest material a fost preluat de pe site-ul partener Dela0.ro. Mai multe despre rețeaua și interesele din spatele construcției celor două incineratoare veți afla în episodul viitor.

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger