Când învățam să scriu la școală, învățătoarea le făcea mai mereu observație colegilor cum că, dacă nu-și bagă mințile-n cap și nu se concentrează, vor avea ”scris de doctor”. Ăsta părea să fie eșecul ultim al profesiei ei și handicapul cu care nimeni nu și-ar dori să se lanseze în cursa pentru carieră. Mulți ani mai târziu, încercam să descifrez boala de care sufeream, potrivit diagnosticului de pe rețetată, însă oricât s-ar fi plimbat privirea dus-întors pe literele înșirate, mesajul continua să rămână criptic.
De atunci, am rămas cu o curiozitate constantă și, de fiecare dată când îmi pică în mână vreo rețetă sau vreo trimitere, analizez cu atenție scrisul, dezamăgită când e ușor descifrabil. Cu toate astea, ilizibilitatea scrisului multor medici pare să fie mai mult decât o simplă ciudățenie, unele studii susținând că una dintre consecințele sale poate fi chiar moartea pacienților.
Un raport realizat în 2006 de către National Academies of Science’s Institute of Medicine arăta că anual, în Statele Unite, circa 7.000 de persoane mor din cauza scrisului mână al doctorilor, recunoscut pentru neglijența sa. Alți 1,5 milioane de pacienți americani ar fi avut de suferit de pe urma abrevierilor neclare, ale indicațiilor referitoare la dozajele medicamentelor și a scrisului ilizibil de pe cele 3,2 miliarde de rețete emise anual în SUA. Fie că la mijloc intervenea dificultatea farmaciștilor de a interpreta cele scrise pe rețetă sau interpretările eronate, pe baza cărora se eliberau alte medicamente sau se indicau alte doze, mâzgălelile creau victime. Soluția propusă și implementată în urma acestor statistici a fost introducerea unui sistem de emitere a prescripțiilor electronice, Inițiativa Națională pentru Siguranța Pacienților fiind menită nu doar să elimine problemele determinate de scrisul urât al medicilor, ci și să verifice automat eventualele incompatibilități între medicamentele prescrise. Pentru România, nu există cercetări legate de corelația dintre problemele de înțelegere a scrisului și starea de sănătate a pacienților, însă ne putem imagina, în cel mai optimist caz, nelămuriri și neclarități referitoare la medicamentele indicate și la modul lor de administrare, iar farmaciștii își amintesc cazuri deja cunoscute în breaslă în care s-au făcut greșeli de citire. Dincolo de aceste rapoarte care stabilesc o conexiune între scrisul ilizibil și sănătate, rămâne însă întrebarea: scriu oare, medicii, mai urât decât alte categorii profesionale?
Dacă e să ne luăm după folclorul urban, nu încape îndoială: dintre toate meseriile pe care le cunoașten, doctorii sunt recunoscuți în aproape toate contextele culturale pentru neglijența cu care scriu de mână. Una dintre cele mai des invocate explicații pentru acest lucru referă la faptul că medicii, spre deosebire de alte profesii, sunt nevoiți să scrie extrem de mult. Totodată, până nu demult, medicina era unul dintre câmpurile unde prevala scrisul de mână, în vreme ce în multe alte domenii era folosit în mod curent scrisul prin intermediul tastaturilor. În fața a numeroși stimuli și factori de presiune, doctorii scriu grăbit și, de cele mai multe ori, acordă atenție altor elemente din momentul consultației decât caligrafiei. ”Am trei tipuri de scris, dintre care unul ca un fel de mâzgăleală. De ce aleg să scriu neglijent? Pentru că, deși e posibil să nu fiu grăbit, mi se pare mai puțin important cum scriu decât alte lucruri din acel moment. Pentru mine, contează mai puțin lizibilitatea decât timpul pacientului, decât pacientul din sala de așteptare și, înainte de toate, energia investită în doagnosticare și tratament,” scrie Dean Brandon, medic stomatolog pe site-ul său. ” Mulți pacienți, multă birocrație, sunt mai presați de timp. Când sunt mai ocupați, le fușeresc, altădată le scriu mai bine,” e de părere și Antonia Barbu, farmacist cu zeci de ani de experiență, care a avut la rândul ei parte de rețete pe care nu le-a putut descifra în totalitate, trimițându-l pe pacient înapoi la medic.
O altă ipoteză legată de scrisul inteligibil al medicilor vizează, după cum sugerează și Giovanni Pizza, cercetător italian specializat în antropologie medicală, secretul profesional. Mai mult sau mai puțin conștient, medicii dezvoltă un mod personalizat de a scrie diagnosticele și rețetele astfel încât numai ceilalți parteneri ai procesului medical, farmaciștii sau alți medici, să poată descifra ”codul”. Pacienții, de cele mai multe ori acționând în virtutea încrederii acordate profesioniștilor sănătății, rămân în afara acestui circuit, acceptând necondiționat verdictele doctorilor și tratamentele eliberate de farmacii, chiar dacă, personal, nu reușesc să decodeze indicațiile înscrise pe rețetă și să înțeleagă propriu-zis ce tratament urmează. În ceea ce-i privește pe farmaciști, aceștia sunt specializați în interpretarea rețetelor, însă, după cum arătau și statisticile invocate la început, scrisul ilizibil face loc erorilor umane. Deși în România s-a introdus rețeta electronică din noiembrie anul trecut, există însă câteva situații în care rețetele continuă să fie scrise de mână. ”Și în ziua de astăzi ne mai întrebăm una pe alta ce scrie, mai facem deducția după diagnosticul pus sau, de multe dăți, am trimis clientul direct la medic pentru că nu am înțeles nimic. Nu-s așa dese [cazurile]ca atunci când se scriau toate rețetele de mână, dar atunci, cel puțin la rețetele compensate și gratuite aveau scris [medicamentul]și în carnetul de sănătate, puteai să te confrunți și cu ăla. Sau bolnavul avea scrisoare medicală din spital și pe scrisoarea medicală era scris și tratamentul; aveai încă o portiță de a compara. Sunt probleme care se rezolvă până la urmă. Mai sună bolnavul medicul sau se duce la spital,” explică Antonia Barbu, a cărei muncă de farmacist s-a derulat în cea mai mare parte în epoca rețetelor scrise de mână, aceeași în care, la multe universități străine, farmaciștii studiau analiza textului scris, pentru a înțelege mai bine indicațiile medicilor.
Chiar dacă toate aceste date indică o particularitate a ”scrisului de doctor”, iar mai toți suntem convinși de adevărul acestei impresii, o cercetare academică realizată la finalul anilor 90, arată că, de fapt, nu există diferențe considerabile între scrisul de mână al medicilor și cel al altor profesii. După analiza a peste 200 de mostre de text aparținând unor profesioniști din domeniul sănătății, s-a constatat că medicii nu scriu mai urât și mai neinteligibil decât non-medicii. ”Un grad sensibil mai mic de lizibilitate s-a constatat însă în cazul celor care ocupă funcții executive și al bărbaților. Per ansamblu, gradul de lizibilitate a avut o distribuție normală, media fiind între suficient și bine,” arată concluziile studiului, care nu susține convingerea colectivă. ”Cu toate acestea, scrisul neinteligibil este o cauză iomportantă a neglijenței și accidentelor în domeniul medical, însă eforturile de a spori siguranța și eficiența comunicării scrise trebuie să abordeze sistemic problema – și să asume că aceste probleme sunt inerente scrisului de mână în general – mai degrabă decât să-i considere pe medici o subpopulație specială,” arată cercetarea.
Astfel, se conturează ipoteza că, în ciuda percepției generale, medicii ar scrie la fel de urât ca inginerii sau polițiștii, doar că în cazul primilor, este mult mai evident acest aspect legat de scrisul lor, dat fiind că sunt nevoiți să scrie volume uriașe de materiale, ceea ce grăbește procesul și scade atenția pentru componenta estetică. Ilinca, studentă la Medicină, spune că și între colegii ei se fac glume legate de ”scrisul de doctor,” ”dar asta pentru că am tot auzit-o cu mult înainte să intrăm în facultatea asta, ca un fel de mit urban, care ne-a urmărit și pe care, pentru amuzament, l-am perpetuat ca pe o scuză pentru oamenii care scriu îngrozitor de urât.” După părerea ei, facultatea de medicină nu influențează mai deloc scrisul viitorilor doctori mai mult decât alte facultăți unde studenții sunt nevoiți să-și ia notițe kilometrice după cele spuse de profesori. Iolanda Perșe, medic pediatru, crede la rândul ei că medicii scriu la fel de urât ca oricare alți oameni și că graba este singura care poate scădea gradul de lizibilitate. ”În ceea ce mă privește, am un scris foarte ordonat, poate pentru că toată viața am lucrat cu copii și mi s-a imprimat ceva în minte legat de asta. Dar am văzut multe cazuri de colegi ai mei, bărbați mai mult, trebuie să recunosc, ale căror rețete arătau de parcă ar fi scrijelit mâța în calendar. Însă între noi, medicii, înțelegerea literală nu e tocmai o problemă, atâta vreme cât vorbim aceeași limbă,” spune medicul care lucrează de 20 de ani în pediatrie.
Indiferent dacă medicii scriu sau nu mai urât decât alte profesii, în cazul lor de scris poate depinde sănătatea unui om și, tocmai de aceea, se acordă acestui lucru mai multă atenție decât, să zicem, scrisului funcționarilor. Introducerea rețetelor electronice vine nu doar ca metodă de eficientizare a muncii, ci și ca soluție pentru reducerea neînțelegerilor și evitarea riscurilor pentru pacienți. ”Din noiembrie, avem rețete pe calculator. De mână se scriu doar rețetele simple, la liber, care nu sunt compensate sau gratuite, dar sunt puține. De exemplu, medicii privați, care nu contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și nu scriu rețete gratuite și compensate, scriu de mână pe o rețetă simplă. Și se mai scriu de mână rețetele cu stupefiante, toxice, pentru care n-au reușit încă să facă un program [electronic], dar sunt puține,” explică Antonia Barbu, care, atunci când nu înțelege integral cele înscrise în rețetă, refuză să ofere tratamentul, pentru a nu comite greșeli. În România, doar zonele unde nu există resursele necesare și aparatura aferentă se mai scriu rețete de mână, însă, ca exercițiu de imaginație, ne-am putea gândi la un bilanț al celor care au avut probleme de sănătate sau chiar au murit în urma unor probleme de interpretare a unui cod de care, surprinzător, pot depinde atât de multe.