Scrisoare catre un prieten alergator

7

Acum patru luni nu ne cunosteam deloc, dar am decis sa plecam impreuna la un drum despre care nu stiai exact cat de greu va fi. Aveai entuziasm, o dorinta nelamurita de a face ceva deosebit, de a-ti arata ca poti sa duci la bun sfarsit un proiect deloc usor. Au urmat zile de antrenament intens, de durere fizica, indecizie, speranta, revolta dar si de bucurie speciala. Acum, te afli in fata unei provocari pe care stiu ca o s-o treci cu bine: vei alerga primul tau maraton. Pentru ca se poate.

de Marian Chiriac

Daca in dimineata cursei o sa te trezesti cu senzatia ca nu ai putut dormi deloc sau vei fi speriat ca ai avut un cosmar in care alergai, alergai si nu mai ajungeai la finis, sa stii ca te afli pe calea cea buna. E normal sa se intample asa. Inseamna ca ai emotii, asteptari, ca psihicul tau e preocupat de ceea ce urmeaza sa ti se intample.

Iar “cosmarul alergatorului“ – in diferitele sale variante (poti sa visezi, spre exemplu, ca intarzii la start sau ca te-ai ratacit) – este iarasi normal. Scapi de el cam pe la al treilea-patrulea maraton alergat.

Nu vei scapa insa niciodata de emotiile de dinaintea startului. Si nici de entuziasmul de inceput. Si nici de bucuria de a alerga, fie ca e o dimineata rece sau calduroasa, cu ploaie, zapada sau vant. Si nici de durerea ocazionala a carnii, dar nici de explozia puternica de adrenalina si endorfine care apare inevitabil la finalul cursei.

Sa stii ca duminica, la sfarsitul maratonului, vei fi tras la fata si… te va podidi plansul. Daca vrei sa arati ca esti brav, iti vei ascunde lacrimile. Daca nu te deranjeaza sa iti arati sentimentele, vei lasa o lacrima sa iti infloreasca in coltul ochilor. Vor fi lacrimi  despre care nu stii ce sa crezi mai intai, caci se amesteca bucuria si tristetea, emotia buna cu grimasa. Insa crede-ma, vor fi lacrimi si sentimente pe care nu le vei uita usor.

Acum patru luni nu ne cunosteam deloc, dar am avut incredere unul in celalalt. Nu pot sa spun ca in timpul scurs am ajuns sa ne cunoastem sufletele pana in strafundurile lor, dar stiu ca de fiecare data cand am interactionat au primat sinceritatea si gratuitatea.

De fapt, cred ca ai simtit si tu ca la maraton nu se poate trisa, iar daca nu esti sincer cu tine, nu poti merge mai departe. Ce inseamna sinceritate in acest caz? Sa iti descoperi treptat limitele, sa le asumi constient, sa iti propui sa le depasesti fara acte inutile de eroism.

Cred ca ai simtit pe cont propriu ca maratonul – de fapt, intregul proces mental si fizic de pregatire, de abordare, de punere in practica – e o forma de negare a ritmului obisnuit de existenta. Trebuie sa iti pui ordine in viata, sa inveti sa prioritizezi si sa alegi doar ce e mai important pentru tine, dar in acelasi timp sa gasesti timp si disponibilitate pentru antrenamente sau odihna (fara a uita insa familia, prietenii, serviciul, alte obligatii).

Maratonul (hai sa numim generic procesul pomenit mai sus) e un “cutremur“ fizic si psihic care te scoate din amorteala, te pune in miscare, iti declanseaza orgoliul (pentru ca vrei sa termini, sa castigi sau, cel mai important, sa te cunosti pe tine), te invata sa renunti la scepticism (“vei reusi, se poate“) si la lipsa de incredere.

La maraton nu exista compromis. Nu exista cale de intoarcere. Se merge numai inainte. Exista doar un drum de parcurs si o linie de sosire care te asteapta.

Ai simtit ca maratonul te invata adesea ca trebuie sa ai curaj pentru a trai cu adevarat, pentru a fi fericit? Mai tii minte ca nu o data ti-am zis ca maratonul e o foarte buna modalitate de a cunoaste mai bine felul in care esti? Eu cred sincer in toate acestea, iar daca si raspunsul tau ar fi “da“ la intrebarile de mai inainte m-as simti bucuros si onorat. Desigur, nu doar maratonul te invata asa ceva, dar noi cu asta ne-am ocupat in ultimele patru luni.

Ar mai fi un singur lucru pe care vreau sa ti-l spun acum: desi la prima vedere pare un efort solitar, maratonul e totusi unul in care inveti si ce e camaraderie si cat de importanta e o vorba de incurajare primita la momentul potrivit. Asa ca duminica nu vei fi singur.

Cititi si:

Maraton pentru Spitalul Marie Curie. “42 pentru o sansa”

Maratonul International Bucurest. Ultima turnanta

Primul maraton

Tags:



7 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Scrisoare catre un prieten alergator » Think Outside The Box -- Topsy.com

  2. Timp de 7 ani nu am alergat din diverse motive medicale. Intr-un final am decis ca e timpul sa-mi depasesc limitele. La inceput mai greu dar in final am reusit sa alerg.
    Cu cateva saptamani in urma am alergat un mic “maraton” de 5 km. Satisfactie imensa.
    Oricum si acuma curios sau nu simt ca traiesc atunci cand alerg dupa cele mai banale lucruri (tramvai, metrou, o usa inca deschisa)

    O sa vina ziua cand nu o sa mai pot alerga. De ce sa nu profit de acest lucru acuma. Inca imi aduce aminte de copilarie cand ma intreceam cu toata lumea.

    Alearga azi ca sa nu regreti maine.

  3. Pingback: Primul Maraton. Patru participanti au terminat cursa » Think Outside The Box

Reply To Stefania Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger