Scriitorul Terry Pratchet a început procesul de sinucidere asistată

0

Sir Terry Pratchet, autorul celebrei serii de romane fantasy Lumea-disc, a fost diagnosticat cu Alzheimer. La 63 de ani, scriitorul a început, după aflarea veştii, procedurile formale care ar putea conduce la sinucidere asistată, contractând o clinică elveţiană.

Decizia autorului britanic, unul dintre cele mai populare nume când vine vorba de literatură SF şi fantasy, a venit în urma unei vizite făcute la clinica Dignitas, unde a participat la realizarea unui controversat documentar despre sinuciderea asistată, pornind de la cazul unui bărbat diagnosticat cu o disfuncţie neuronală majoră. Transmiterea acestui film pe canalul de televiziune BBC a însemnat prima transmisiune TV a unei sinucideri reale: protagonistul, în vârstă de 71 de ani, este surprins în acest documentar în timp ce înghite un cocktail de medicamente, înainte să înceteze din viaţă în braţele soţiei sale, alegere care a stârnit dezbateri aprinse privind limitele intervenţiei medicale justificate.

Deşi spune că se răzgândeşte o dată la două minute şi că încă nu s-a hotărât dacă, până la urmă, va accepta să fie ajutat în a-şi lua viaţa, Terry Pratchett a început formalităţile cu Dignitas pentru o eventuală procedură de sinucidere asistată. După părerea scriitorului, cei care suferă de boli incurabile sunt nevoiţi prin configuraţia actuală a sistemului să-şi pună singuri capăt zilelor mai devreme decât ar fi cazul, fiind nevoiţi să meargă în Elveţia înainte ca boala să se agraveze prea tare. Deschiderea mai multor clinici similare şi acceptarea unor asemenea practici i-ar ajuta pe cei aflaţi în suferinţă să-şi administreze mai bine aceste dificile alegeri. Pratchett îşi nuanţează poziţia, militând pentru acceptarea eutanasiei în rândurile bolnavilor aflaţi în fază terminală, nu al celor care “doar s-au plictisit de viaţă.” Până acum, statisticile arată că 21% dintre pacienţii eutanasiaţi la Dignitas nu sufereau de boli incurabile, aflate în stadiu terminal.

Sursa: The Telegraph

Foto: danieljeffreygoodman.wordpress.com

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger