Şcolile dintr-un stat american renunţă la scrisul de mână

5

Indiana se alătură statelor americane unde scrisul de mână nu va mai fi obligatoriu, acesta fiind înlocuit cu abilităţi “mai utile”, după cum spun profesorii, de tastare.

Această măsură face parte din Iniţiativa Common Score State Standards, care îşi propune să asigure un învăţământ adaptat tehnologiei actuale. Potrivit acestui regulament, intrat în vigoare anul trecut şi adoptat de majoritatea şcolilor americane, scrisul de mână nu mai este obligatoriu în instituţiile şcolare. În schimb, copiilor mai mari de 11 ani li se cere “să demonstreze o stăpânire suficientă a tastelor, pentru a tasta cel puţin trei pagini într-o singură sesiune.” Un psiholog din Indiana consideră că timpul alocat scrisului de mână ar putea fi folosit în mod mai productiv. Chiar dacă scrisul de mână nu mai este cerut de programe, profesorii au libertatea de a-i mai învăţa pe copii cum se scriu “bătrânele” litere fără ajutorul computerului.

Unii dintre părinţi, însă, precum şi un grup de psihologi au reacţionat violent la decizia şcolilor, susţinând că abilitatea de a scrie de mână nu se rezumă doar la eficienţa notării informaţiilor, dezvoltând componente esenţiale ale gândirii. “Cred că între scrisul de mână şi procesele cerebrale de învăţare există o puternică legătură,” susţine unul dintre critici.

 

Sursa: BBC News


5 comentarii

  1. Pingback: Americanii renunţă la scrisul de mână. Noi suntem pregătiţi pentru aşa ceva? | Oglinda De Vest .RO

  2. Pingback: Americanii renunţă la scrisul de mână. Noi suntem pregătiţi pentru aşa ceva? | Revista Performanta - toate informatiile intr-un singur loc

  3. Evident ca aceasta este o aberatie!
    Probabil nu vor fi in stare nici sa inteleaga scrisul de mana si iata cum … intr-un final fara PC devii un om MORT!

    Viitorul trebuie sa fie teribil!

  4. O nebunie totala..asta se urmareste: imbecilizarea planetei..nu vedeti ca sfarsitul e aproape?vai de capu nostru…javrele alea din spatele scenei care conduc lumea din umbra..aia sunt raspunzatori.Se duce dreq totu de rapa..

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger