Scoala de acasa le surade cititorilor

17

Saptamana trecuta v-am intrebat ce preferati: un sistem scoalar institutionalizat sau unul instituit acasa (homeschooling)? Dintre cititorii care au votat in cadrul sondajului nostru 183 (73%) s-au pronuntat pentru “scoala de acasa”, problema fiind apoi despicata in randul celor care au comentat. Pe de o parte, sunt oameni care sustin conceptul de homeschooling ca forma de rezistenta impotriva unui sistem institutionalizat pe care nu il considera compenent sau ca singura forma de educatie ce respecta persoana copilului, libertatea, interesele si starea lui emotionala. Altii spun insa ca scoala la domiciliu este scumpa, il stirbeste pe copil de contactul social si ii rapeste sansa de a se adapta unui mediu “extrem de competitiv si foarte social” cum este cel in care traim acum.

Dezbaterea cu titlul „Mai are valoare scoala romaneasca? Scoala de stat vs. homeschooling”, care i-a avut ca invitati pe profesorul Stefan Vlaston si pe istoricul Mircea Platon, a starnit opinii dintre cele mai diverse si insufletite pe TOTB, semn ca gasirea unei forme optime pentru educarea copiilor se numara inca printre prioritatile romanilor, dar si ca inca ne aflam departe de un consens. Imbunatatirea actualului sistem de invatamant pare deocamdata la mai la indemana solutie.

Din tabara celor care sustin homeschooling-ul, Amuzat spune: „Mediul educational institutionalizat nu este un lucru rau, doar ca din pacate se separa din ce in ce mai mult de viata de familie si nu pregateste oamenii pentru situatii reale (…): meserie, crearea unei familii in paralel cu aceasta… relatii interumane sanatoase. Tindem sa devenim indivizi sociali si prin aceasta ne autosubjugam regulilor sociale in defavoarea mediului familial. Personal, vad scoala de acasa mai mult ca pe un invatamant de tip maestru/ucenic, invatamant care, aplicat in mod corect, impleteste atat dezvoltarea individului pe laturile care ii sunt favorabile, cat si o componenta sociala mai echilibrata”.

In completare, Andreea scrie ca scoala de acasa nu este doar un mod de a protesta impotriva sistemului care sustine invatamantul public de proasta calitiate – desi aceasta nemultumire sta de obicei in spatele deciziei parintilor de a-i educa pe copii acasa –, ci si „singura [forma]de educatie care respecta persoana copilului, libertatea lui, interesele, starea lui emotionala. Chiar daca sistemul romanesc ar fi foarte bun, eu tot mi-as educa acasa copilul”. Desi spune ca a fost si cadru didactic, Andreea este impotriva ideii de invatamant public obligatoriu din cauza „abuzului” prin care, zilnic, mii de copii obligati sa-si paraseasca familia si casa pentru jumatate de zi, sa mearga intr-o cladire neprimitoare, sa stea intr-o clasa, pe un anumit scaun, pentru perioade fixe de timp si sa faca ce li se spune sa faca, sa se gandeasca la ce li se spune sa se gandeasca”.

„Care adult ar tolera ca statul sa-i faca asa ceva?”, ne intreaba Andreea. Cine ar putea suporta ca statul (in persoana unui adult “profesionist”, autoritate incontestabila, careia ii datorezi supunere si care te poate pedepsi in varii feluri, fara sa fie tras la raspundere) sa-i dicteze la ce sa se gandeasca??? Eu sustin si promovez (pe scara mica, dar asa e la inceput) educatia acasa pentru ideea in sine, pentru dreptul copilului si al familiei de a nu-si intrerupe viata, de a nu-si lasa timpul, mintea, curiozitatea, pasiunile pe mana unor straini (pe deasupra instruiti si platiti prost)”.

La randul ei, Denisa e de parere ca scolarizarea la domiciliu e cea mai benefica forma de educatie, personalizata ca stil si adaptata la nevoile si scopurile elevului, chiar daca nu si-o permite toata lumea si il priveaza pe elev de protectia suplimentara a dascalului. „Educatia acasa nu se limiteaza la a-ti petrece timpul solitar, cu cartea si caietul, stand intr-o camera confortabila la masa, cu pisica preferata alaturi, eventual aproape de baie si bucatarie. Inseamna doar absenta din sala de clasa intre anumite ore. In rest, ea presupune toate activitatile scolare si extrascolare, plus cele sociale (in tarile din care ne inspiram, ele sunt obligatorii si se pot selecta din diverse oferte de stat sau particulare)”.

„In afara de asta, nu este singura varianta de ‘homeschooling’”, continua Denisa. „O alta este invatarea la distanta, pentru comunitatile izolate, prin contact radio, video sau prin internet, dublata, la intervale de timp stabilite, de asistenta unor tutori si, bineinteles, cu obligativitatea altor tipuri de activitati si monitorizari. ‘Homeschooling’ in niciun caz nu inseamna lipsa de socializare cu alti adulti sau copii. Este o imagine distorsionata si o falsa problema”.

Nu de aceeasi parere este vlad: „Din punctul meu de vedere, cred ca scoala la domiciliu nu este o alternativa in conditiile in care traim intr-un mediu extrem de competitiv si foarte social. Copilul trebuie sa se integreze in societate si sa aiba ocazia sa colaboreze si sa concureze cu copii de varsta sa. Nu cred ca poate face asta stand acasa, indiferent cat de bun este tutorele. Ideea cu mai multe familii care se ocupa de un grup de copii mi se pare interesanta, dar momentan mi se pare imposibil de aplicat in Romania din cauza incapacitatii noastre de a avea astfel de asocieri”.

Camil ii da dreptate: „Toate studiile arata ca invatarea, asimilarea si intelegerea cunostintelor noi se face mai productiv intr-un colectiv si intr-un mediu competitiv. Clase mai mici, da, sunt recomandate. Insa invatamântul individual este mai degraba o exceptie, aplicabila unor cazuri particulare – copii foarte inzestrati, cu probleme de interactiune sociala s.a.m.d. – nu o regula generala. De altfel, si in tarile mai dezvoltate educatia se face tot intr-un cadru social. Toate acestea trecand peste problema costurilor, prohibitive pentru cei mai multi dintre romani (si nu numai)”.

Andrei o spune mai raspicat: „Tinerea copiilor acasa e de natura sa cauzeze probleme psihologice (deja prezente la unii copii de fitze) din cauza izolarii fata de mediul real in care vor trai si vor trebui sa performeze. Scoala publica are totusi rolul de a dezvolta [mai bine]relatiile si capacitatea de comunicare si de rezolvare a problemelor cu alti indivizi decat parintii, deci o mai buna adaptare la viata reala”.

Dincolo de aceste pareri pro si contra, pana la adoptarea unui alt sistem de invatamant, alti cititori sunt de parere ca trebuie facut un singur lucru: imbunatatirea sistemului actual: „Parerea mea ar fi sa ne concentram pe imbunatatirea sistemului de invatamant existent, pe coabitarea invatamantului de stat cu cel privat, dar sub o atenta supraveghere a calitatii actului educational, si pe reabilitarea societatii romanesti in general, astfel incat sa produca nevoia de oameni educati si bine pregatiti profesional”, scrie bozo. „Implementarea pripita a unor solutii-miracol nu va aduce decat o confuzie si mai mare si va dilua si mai mult calitatea scolii romanesti. Nu exista minuni, totul se construieste cu inteligenta, cu rabdare, cu pasiune. Aici e secretul”.

Foto: Flickr/whgrad

Tags:



17 comentarii

  1. Si fara scoala de acasa copiii sunt din ce in ce mai solitari. Ce le lipseste acum e o metoda acceptata de izolare. Nu as da perioada cand am fost elev (la scoala) pe nimic altceva!

  2. Si, poate, totusi, Dl Ministru al Educatiei sau membrii comisiilor de educatie din Parlamentul Romaniei vor pleca mintea si urechea la aceste lucruri experimentate cu succes de alte tari, de zeci de ani!

  3. Izolarea copiilor este paiul din ochiul celuilalt. Barna din ochiul nostru este izolarea parintilor lor. Sustin co-existenta mai multor alternative de scolarizare (doar pentru varste mici care nu presupun specializarea intr-un anumit domeniu sau pregatirea pentru o meserie) pentru ca ele nu sunt eficiente luate separat si izolat. Insa indiferent de sistemul ales, fie la scoala, fie acasa, fie scoala prin radio etc., sentimentul de izolare al copilului este oglindirea aceluiasi sentiment al parintelui, mai precis, acela al lipsei de apartenenta la un grup de orice fel (nu virtual!): prieteni, familia apropiata sau extinsa, un club, un cartier, o parohie, o comunitate culturala sau bazata pe oricare alt tip de afinitate. Sa nu dam vina pe scoala copilului (de stat, privata, la domiciliu etc.) pentru ca noi nu ne-am regasit intr-o comunitate. Aceasta este o responsabilitate a adultilor, nu trebuie purtata de copii, nu ei ne integreaza pe noi, ci noi pe ei. Cand ei ajung izolati, e vina parintilor, nu a scolii.

  4. Homeschooling este un concept care sunt bine, dar nu este realist la noi;
    Cine incearca sa- l tina pe copil acasa si sa-l educe cum crede de cuviinta, o face pe riscul lui. Si riscurile sunt destul de mari, tinand cont cat de manipulatori pot fi copiii si cat de influentabili sunt unii din parinti.
    Singura parte buna e ca la sfarsit nu pot da vina pe ” sistem” . O sa-si faca singuri ” loc de dat cu capu'” .

    Solutie ar fi ca homeschooling sa compenseze educatia de la scoala. Si asa se ajunge la arhi-cunoscutul sistem al meditatiilor particulare. Care nu este nou.

  5. Problema grava este ca HS (homeschooling) nu se potriveste sistemului romanesc de invatamant nu din cauza lipsei socializarii ci din cauza programelor extrem de incarcate. In plus romanii au senzatia ca se pricep la orice si mai ales la educatia copiilor. Intr-o tara in care 80% din copii se plang ca sunt batuti de parinti iar parintii lor considera bataia o forma de educatie nu cred ca solutia este HS.
    In plus eu am o fetita acum clasa a doua. Stiati ca in clasa I au exercitii in care sunt incluse sisteme de trei ecuatii cu trei necunoscute? Nu se numesc asa insa asta sunt (de ex: suma a trei numere este 100; suma primelor numere este este 40 iar suma ultimelor doua numere este 90; cat sunt numerele?). Cati dintre parinti vor stii sa invete copii sa rezolve aceasta problema prin metode grafice? Ecuatiile de gradul I sunt deja foarte uzuale pentru ei (cat plus 7 ne da 10?).
    In State este foarte simplu sa faci HS deoarece ei invata lucruri elementare in scoala primara, programa este periata si aerisita si se bazeaza pe acumularea unor cunostinte simple pe care copii in Romania le invata la gradinita.
    Cred cu tarie ca in Romania pana nu se periaza si simplifica temeinic programele de catre cineva competent (nu de oamenii aia de la minister care nu au mai vazut copii stand in banci de cand erau ei la scoala elevi) HS nu are sanse in Romania, cel putin nu pentru invatamantul scolar.
    Poate pentru cel prescolar s-ar putea face ceva, insa cred ca cineva trebuie sa verifice competenta parintelui in ale predatului si predarea trebuie facuta respectand niste principii si niste teluri. Adica “la 4 ani copilul trebuie sa stie sa faca urmatoarele…” Iar copii trebuie testati. Intrebarea este cine va face testarile astea ca numai cand ma gandesc, vad in aceasta testare o noua sursa de crestere a coruptiei si un motiv de stres pentru copil si pentru parintele-instructor.

    • Cred că faceţi o confuzie majoră: HS (homeschooling) vrea să fie ceva ce se face *în locul şcolii*, nicidecum *în plus, pe lângă şcoală*. Şi-atunci, programele încărcate şi numărul necunoscutelor din clasa I-îi vor fi rămânând problemele şcolii (instituţionalizate), nicidecum a HS-ului. Cel care optează pentru HS e liber să-şi stabilească propria programă şi dacă sau nu, iar în caz că da când anume, va să rezolve ecuaţii şi cu câte necunoscute.

      (Şi apropo, eu am văzut un copil care la patru ani se descurca cu întrebările de genul „cât mai pui la şapte ca să obţii 10?”. Acum, la şase ani, nu mai are probleme cu tabla-nmulţirii. Cu aşa un copil ce facem? Îl plictisim în clasa-ntâi cu necunoscutele alea pe care le-a „fumat” de fo’ doi ani?)

      Cu cei 80% copii care se plâng că-s bătuţi de părinţi — ce face societatea românească ACUM? Cum apără Statul copiii de abuzurile la care sunt supuşi ACUM? Nah, când aveţi un răspuns, aplicaţi metoda găsită şi copiilor educaţi acasă. Va funcţiona la fel.

      Cât despre competenţele părinţilor… ei bine, principala competenţă pe care majoritatea părinţilor o au –şi pe care majoritatea profesorilor NU o au– e aceea de a pune interesul copilului pe primul plan. Şi cu competenţa asta multe se rezolvă, inclusiv găsirea de tutori pe diverse subiecte (nu neapărat toate parte din nu-ştiu-ce curriculă) atunci când situaţia o cere.

      • Cand am vorbit despre cei 80% dintre copii ma gandeam ca pot face HS numai ceilalti 20%.
        Niste puncte tot trebuie stabilite a fi atinse altfel vom gasi intotdeauna copii si parinti care considera ca daca copilul stie sa adune si sa scada pana la 100, sa scrie si sa citeasca si astea toate pana la 10 ani este suficient. Si in alte tari este suficient. La noi insa nu va mai fi timp sa recupereze si nici capacitatea copilului nu va mai face fata recupararilor atat de intensive.
        Eu nu contest ca in multe familii este un sistem potrivit, insa in majoritatea familiilor tipic romanesti eu consider ca nu se va face fata. De asemenea ma indoiesc ca multi din parintii romani discern care este interesul real al copiilor lor si multi il confunda cu linistea personala. Am vazut o discutie de genul “daca nu-l treci nu mai predai nicaieri in Bucuresti” intre o invatatoare clasa a patra si un tatic furios ca odrasla era corijenta la 4 materii. Cat despre consimtamantul despre care vorbiti mai jos, el exista si acum insa este unul formal atat timp cat oricum esti obligat sa-ti inscrii copilul in invatamantul obligatoriu.

      • @Adinuca: Nu-nţeleg care-i legătura între cei 80% copii maltrataţi în prezent şi ipotetica posibilitate de educare acasă. Dacă într-adevăr 80% din copiii români sunt abuzaţi fizic de părinţii lor se cheamă că societatea românească are o mare problemă. Iar această problemă ar trebui rezolvată cât mai repede INDIFERENT de modul în care copiii sunt educaţi. Sper sincer că nu sugeraţi că singura consecinţă a abuzurilor părinţilor ar trebui să fie aceea de a li se interzice posibilitatea de a-şi educa copiii acasă. (Cum ar veni, atâta vreme cât îşi trimit copiii la şcoala publică pot bine-mersi să-i bată în continuare când aceştia revin acasă.)

        În rest, raţionamentul Dvs. pare încorsetat de o atitudine autoritară (puncte care *trebuie* atinse, recuperări care se cer înfăptuite) şi suspiciune (incapacitatea de discernământ a părinţilor pe care o asumaţi). Exact caracteristicile şcolii publice (autoritară, suspicioasă, coercitivă) pe care mulţi din cei care îşi doresc posibilitatea de a educa acasă le resping. Încercaţi să vă imaginaţi o lume bazată pe permisivitate (puncte care nu *trebuie* atinse, ci pot fi setate oriunde de cei interesaţi, etc.) şi încredere (copiii sunt perfect capabili să înveţe din proprie iniţiativă, nu trebuiesc constrânşi pentru asta; părinţii sunt interesaţi de bunăstarea copiilor lor, nu de maltratarea acestora, etc.) şi vedeţi cum se schimbă perspectiva.

        În sfârşit, nu înţeleg cum poate să coexiste consimţământul şi obligativitatea. A consimţi înseamnă a obţine acordul în lipsa oricărei constrângeri; a obliga înseamnă constrângere. Deci?

      • Pur si simplu nu cred ca un parinte care-si educa copilul prin bataie, poate fi educatorii care-si educa copii acasa. Pur si simplu cele doua atitudini nu sunt compatibile, cel putin nu in capul meu. Dar fireste este o parere personala.
        Sunt foarte convinsa ca HS este o idee buna, insa cred ca este utopica in conditiile din Romania.
        Este posibil ca atitudinea mea sa musteasca de autoritate. Sa presupunem ca nu trebuie sa atingem nimic si ca nu fixam niste scopuri in educatie. Intrebarea este de ce o mai facem daca nu vrem sa ajungem nicaieri? Nu vrem sa obtinem niste cunostinte la un anumit nivel astfel incat copilul educat in sistemul HS si cel educat in institutii sa poata accede la varste echivalente aceleasi institutii de invatamant? Ca pana la urma toata lumea se intalneste macar la facultate, nu?
        Paradoxal nu? cum pot exista si consimtamantul si obligativitatea in cadrul aceleasi legi, insa fiind vorba de frumoasa tara in care locuim nu este de mirare. Eu am semnat un consimtamant ca sunt de acord ca educatia sa se desfasoare dupa regulile, metodele, programele etc. (nu mi le aduc aminte pe toate) impuse de scoala cand mi-am inscris copila la scoala, cu toate ca scoala este obligatorie pana la varsta de 16 ani, daca nu ma insel.
        Vorbeam cu o prietena despre aces subiect si spunea ca in Romania ca sa faci HS trebuie sa-ti inscrii copilul la o scoala privata de peste granita, la FF care-ti inmaneaza un certificat cum ca micutul face scoala acolo, sa nu poti fi acuzat si amndat ca nu-ti educi copilul. Copilul participa insa o data pe an la testele impuse de scoala, dupa programele de acolo. Ma gandesc ca daca nu “trebuiau” verificate anumite cunostinte acumulate nu se facea asta.
        Toate bune

      • Da’ un părinte care-şi bate copilul ce frecventează şcoala publică e okay, acceptabil de societate?

        Ce-am spus eu e că violenţa părinţilor faţă de copii e o problemă în sine, ce merită tratată la modul cel mai serios dar care nu are nici o legătură cu modul de educare al copiilor (poate cu cel de educare a părinţilor, dar asta ar fi o altă discuţie). Nu-nţeleg de ce continuaţi să asociaţi violenţa familială cu educatul acasă, pentru că nu au nici o legătură. Sunt două subiecte separate care ar fi bine să fie tratate separat.

        Scopurile nu e obligatoriu să fie impuse din exterior, de nu ştiu ce autoritate sau somitate într-un domeniu, ci pot foarte bine să fie asumate, din proprie iniţiativă, de persoana care se educă. La vârste mici curiozitatea naturală (aia pe care şcoala reuşeşte atât de bine s-o distrugă) e suficientă; mai apoi, dorinţa de a obţine ceva anume (o meserie, o poziţie, o carieră) îi ia locul cu brio. În nici un moment nu e nevoie ca cineva să stea cu biciul sau morcovelul la-ndemână, când aceleaşi rezultate (dacă nu chiar mai bune) se pot obţine prin mijloace mai naturale, mai puţin coercitive.

        Cu consimţământul de care spuneţi — ce se-ntâmplă cu copiii ai căror părinţi nu-l semnează? Că-mi închipui că trebuie să fie şi din aceştia.

        Cu testarea la „şcolile umbrelă” — asta e ceea ce oferă respectivele instituţii, nu e nici o obligaţie de partea „clientului”. Studentul poate sau nu să le dea, după cum crede de cuviinţă. Cei din România care apelează la aşa o soluţie o să cam vrea să dea testele cu pricina pentru a avea o oarecare justificare în cazul în care autorităţile îi iau la-ntrebări. Dar asta este o consecinţă a obtuzităţii legilor române în domeniu, nicidecum nu ştiu ce cerinţă universal valabilă pe toate meridianele planetei.

        Nu-nţeleg de ce HS este o idee utopică în România. Este o idee cât se poate de normală oriunde în lume, iar România nu face excepţie.

  6. Bun, hai să ne concentrăm pe-mbunătăţirea sistemului actual. Iaca propunere: şcolarizare consimţită. Adică nu obligatorie, ci pe baza unui acord explicit dat de familia celui şcolit.

    Şi ce s-ar îmbunătăţi cu asta? Păi cam acelaşi lucru care s-a-mbunătăţit prin renunţarea la dusul la oaste cu arcanu’, şi apelarea la contract între părţile implicate.

    Şi ce s-ar întâmpla cu cei care nu consimt? Păi cu cei care nu consimt să presteze serviciu militar ce se-ntâmplă? Le urăm de bine şi-i lăsăm să-şi vadă de viaţă după cum cred de cuviinţă.

    Şi iaca, dintr-o modificare simplă se elimină o mulţime de frustrare (acumulată în cei care nu-şi doresc să treacă prin şcolile Statului, dar şi-n cei obligaţi să-i instruiască pe cei dintâi) şi se crează premizele unei motivaţii corecte (i.e. eşti în şcoală pentru că ţi-ai dorit să fii acolo, nu pentru că ai fost obligat).

    Eu unul văd o astfel de măsură (obţinerea consimţământului) ca fiind o îmbunătăţire a sistemului actual.

  7. Genul de socializare care se face in scolile clasice nu este cel pe care mi-l doresc pentru copilul meu, dimpotriva, as dori sa-l evit.
    Este o socializare la pliculet .Sa pui in zece minute toata energia tinuta in frau si toata frustrarea acumulata dupa atata stat in banca si ascultat fara sa discuti ceea ce vrea altcineva ca tu sa asculti, indiferent de interesul tau pentru subiect sau de cat a reusit profesorul respectiv sa trezeasca acest interes.
    Cand m-am hotarat sa-mi tin copila de gradi acasa (e legal !! cineva din cei care au scris mai sus pare ca nu stie asta) mi-am pus problema socializarii. dar dupa ora 12 parcul e plin, si ai atatea ocazii de socializare cate doresti, poate chiar mai multe. Si apoi le poti savura pe indelete.
    Problema pe care mi-o pun este cu cine sa socializeze copilul meu avand in vedere ca intreaga societate, cu scoala in frunte, incearca sa demonstreze copiilor ca fiecare bucurie personala trebuie insotita de un numar variabil de nereusite ale altora, ca totul in viata si joaca e un concurs si copiii pe care -i intalnesti iti sunt adversari. Si atunci ce poate fi mai tentant decat sa o vreau intr-un grup mai mic, dar stabil, de copii crescutie in spiritul cooperarii si relaxarii in prezenta altora, un mediu in care sa fie permis sa-ti pese de cel de langa tine, fara sa pierzi ceva prin asta.

  8. si acum despre cum se face prin alte parti. am fost intr-un grup yahoo de scoliti acasa. se organizau foarte multe intalniri de lucru sau de distractie. fiind grupuri si fiind disponibili la ore la care muzeele si alte institutii educative nu prea au cerere, ofereau multe reduceri. la fel si pentru excursii. copii invatau istoria in miscare, mergand, desigur, tot in grup. pentru disciplinele interesante pentru copii dar pentru care parintii nu aveau abilitati de predare se facea asa numitul schimb de clase. un parinte invata ceea ce stia mai bine un grup de copii, alt parinte invata altceva si tot asa. mi-a placut foarte mult sa-i urmaresc la un cerc (sau clasa) in care invatau sa faca animatie. cat erau de creativi, sclipitori, relaxati.

  9. Pingback: De ce sa imi invat copii acasa ? « Violetalilianamihalcea's Blog

  10. Eu mi-am educat copiii acasa. Nu am urmat o programa specifica in primii ani, ci pur si simplu ceea ce vedeam ca ii intereseaza, plus anumite cunostinte efectiv bazice din punctul meu de vedere. Dupa 13 ani i-am inscris la o scoala la distanta si am urmat o programa americana. Anul trecut fata a terminat liceul, anul acesta termina si baiatul. Nu a fost nevoie sa invete toate aiurelile predate in scolile conventionale, au invatat dupa placul lor, desi in mod organizat, pe proiecte, si cu note, dar si cu rezultate.
    In ceea ce priveste socializarea mie imi vine sa le rad in nas celor care se agita si sustin cu vehementa ca cei mici crescuti si educati asa “vor fi niste monstri asociali cu mari probleme de adaptare si comunicare”. Nu zau?!? Pe ce cercetari isi bazeaza ei oare afirmatiile astea? Pe ce cazuri reale? Cate familii care educa acasa cunosc? Din ce burta se scot asemenea tampenii (pentru ca altfel nu le pot numi)? Oamenii aia oare chiar au creier in cap cand afirma aceste enormitati??
    Pentru ca, din cate stiu eu, familia FACE PARTE din societate, nu e izolata, copilul este mai mult decat INTEGRAT in societate si mult mai comunicativ si mai pregatit pentru viata, mult mai mult decat cei care merg la scoala unde sunt inchisi (pentru siguranta lor) timp de mai multe ore pe zi, timp de 5 zile pe saptamana, izolati de societate si de tot ceea ce reprezinta comunicarea normala cu oamenii din comunitate. Eu am invatat sa socializez DUPA ce am terminat liceul, din pacate pentru mine, desi am avut norocul sa mai fac ceva “exercitii” de socializare de-a lungul vacantelor de vara cu copiii vecinilor… Noroc cu vecinii si jocurile pe strada, ca daca era sa ma bazez pe scoala, ramaneam de caruta.
    Am avut parte de zeci de afirmatii de genul asta de-a lungul a 19 ani de HS si nici macar UNUL dintre toti desteptii astia nu mi-a dat macar o singura sursa viabila si serioasa pe care se baza cand debita enormitatile legate de “socializare”. Mi-ar place tare mult ca oamenii sa nu se mai bage in ceea ce nu cunosc si sa se ocupe de treburile lor, nu de ale altora; opinologi avem prea multi, iar oameni care vor deodata sa se “ocupe” de copilul tau apar ca din senin de fiecare data cand le spui ca educi acasa!
    Realitatea este ca acesti copii sunt mai bine socializati si adaptati societatii decat cei de la scoala, iar valorile lor etice si morale sunt mult mai inalte. Nu ca m-as lauda (desi am de ce) insa chiar exista statistici. Iar pentru cei neincrezatori in aceste statistici si studii n-au decat sa vina in contact cu o familie HS si vor vedea cu ochii lor cat sociabili, adaptati si normali sunt.

    Atunci cand exista respect pentru copil si pentru capacitatile lui innascute de a invata, orice parinte isi poate educa pruncii acasa. Afirmatiile ca in Romania nu se poate face HS denota si stupizenie (de ce ar fi Romania mai prejos decat alte tari? nu inteleg! imi poate explica cineva de ce se poate educa acasa in alte tari cu acelasi nivel intelectual si economic ca cel romanesc si aici nu?!?), dar si ignoranta absoluta: in momentul actual eu cunosc personal cel putin 10 familii de HS in Romania.
    Voi ramane vesnic cu intrebarea asta in suflet: de ce vorbesc oamenii in necunostinta de cauza si de ce, in plus, sunt atat de siguri in prostia lor de inventiile pe care le debiteaza?
    Cu tot respectul.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger