În perioada 2006-2011, circa 60% din teritoriul Siriei a înfruntat cea mai urâtă secetă din istorie, care a transformat în praf agricultura verde a țării. Un nou studiu, Primăvara arabă și schimbările climatice, susține că izbucnirea revoluției siriene într-un moment în care țara încă suferea de pe urma secetei nu a fost o coincidență.
Din cauza secetei devastatoare, sute de mii de oameni au părăsit zonele rurale unde practicau agricultura și s-au mutat în orașe confruntate la rândul lor cu probleme. Regimul președintelui Bashar Assad a administrat prost resursele naturale, în special apa, scriu autorii studiului, și a ignorat agricultura sustenabilă. Cum apa a devenit insuficientă, agricultorii au apelat la rezervele subterane, Centrul Național pentru Politici Agricole al Siriei raportând o creștere a numărului puțurilor de la 135.000 în 1999, la peste 213.000 în 2007. Asta a făcut ca rezervele de apă subterană să sece în multe zone ale țării. Din cauza împuținării resurselor de apă, s-au intensificat neliniștea în rândul populației și mânia împotriva guvernului, care s-au materializat în revoluția din martie 2011. Siria nu este singura țară în care schimbările climatice au generat conflicte. Ele ar fi contribuit și la revoltele din Egipt și Libia. În Egipt, tensiunile au fost alimentate de creșterea uriașă a prețului pâinii importate din Rusia, care se confruntase cu propria sa secetă în 2010 și a limitat exporturile.
În ceea ce privește apa, scrie Tree Hugger, aceasta ar putea fi sursa unor conflicte și pe viitor. Deșertul acoperă mare parte din suprafața Libiei, iar în unele regiuni ale țării nu plouă deloc ani la rând, chiar și 10 ani. Un raport recent publicat de un cercetător de la Universitatea din Texas estimează că, până la mijlocul secolului, unele dintre cele mai umede și mai populate zone ale Libiei, situate de-a lungul coastei mediteraneene, se vor confrunta creșteri ale numărului de zile fără ploaie, de la 101 (câte sunt în prezent), la 224. Lipsa ploii a contribuit la decizia dictatorului Muammar Gaddafi de a construi un sistem elaborat de irigații care să pompeze apă din acviferul nubian. Acesta conține apă din ultima eră glaciară, de acum 40.000 de ani, fiind astfel o resursă limitată. Egiptul, Ciadul și Sudanul împart și ele aceeași resursă de apă, așa că tensiunile nu vor întârzia să apară după secarea acviferului.
Sursa: Tree Hugger