Satul eco japonez duce natura în casă

2

În Japonia, lângă Kyoto, arhitecţi, cercetători, autorităţi locale şi cetăţeni au lucrat împreună pentru a realiza un sat eco pentru 1000 de persoane, aflat în provincia Shiga. Scopul acestui sat este de a demonstra cum pot fi împletite şi eficiente eforturile de a recicla şi de a utiliza energii regenerabile. Una dintre casele din sat arată că natura poate fi parte din interior, nu doar ceva ce se întâmplă în afara zidurilor.

 

 

Sumiou Mizumoto şi Yoshitaka Kuga, de la ALTS Design Office, sunt doi arhitecţia aflaţi în zona Shiga, care participă la ridicarea satului eco japonez. Ei au finalizat o casă după un concept original, numită Kofunaki House, care, acum, este dată drept exemplu despre cum natura poate fi integrată într-o comunitate eco, inclusiv la nivelul locuinţei. Interiorul casei este creat din lemn şi iluminat natural, dar mai ales plin de verdeaţă – mai exact, diverse mici grădini menite să evoce schimbarea anotimpurilor: arbuşti, copăcei, flori, toate se împletesc în activităţile zilnice ale unei familii care ar locui în această casă.

 

 

 

„O casă este, de obicei, divizată între interior şi exterior, iar natura este ce se întâmplă afară, în exterior. Dar în casa Kofunaki, interiorul şi exteriorul sunt conectate mai subtil, iar oamenii pot să simtă natura şi în interior şi să se bucure de trecerea anotimpurilor”, explică arhitecţii casei, citaţi de ArchDaily. Proiectul lor este o alternativă pentru convenţionala separare a caselor de natură. Intrarea în casă este inspirată de casele fermiere tradiţionale japoneze (minka). Armonia este cuvântul de bază pentru toată construcţia, zidurile de separare sunt înlocuite cu draperii, oferind o senzaţie de fluiditate. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite şi la ALTS Design Office.

 

 

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger

 


2 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger