În satul Kivalina din Alaska, care are 403 locuitori și se află la 130 de kilometri deasupra cercului polar arctic, scrie LA Times, plajele au început să dispară, gheața se topește, temperaturile cresc, iar reciful de corali din apropiere devine tot mai mic odată cu fiecare furtună. The Atlantic prezintă cazul unui alt sat din Alaska amenințat de schimbările climatice, Newtok, unde apele mării, spun localnicii, înghit câteodată și 30 de centimetri de sol pe an. Pe măsură ce temperaturile cresc în Alaska, stratul odinioară permanent de gheață pe care sunt așezate sate ca cele de mai sus se topește și duce la o erodare rapidă a solului. Zăpada se topește mai devreme primăvara, gheața marină dispare iar temperatura oceanului crește. Alaska se încălzește de trei ori mai repede decât partea continentală a Statelor Unite.
În Kivalina nu mai există spațiu pentru construcția de noi locuințe pentru cei vii, iar decedații sunt transportați pe uscat pentru ca oceanul să nu le înghită mormintele. Majoritatea localnicilor cred că satul ar trebui să fie relocat, deși nu se știe unde, când și cine va plăti pentru asta. Potrivit prognozelor oficiale, Kivalina ar urma să fie acoperit în întregime de ape în zece ani. În Newtok, o așezare cu 350 de locuitori, după ce au văzut apele apropiindu-se tot mai mult de casele și de școlile lor, localnicii au decis în 1996 că nu mai avea rost să lupte cu natura și au votat să se mute pe o altă bucată de pământ, aflată la 14 km distanță, pe un teren stâncos. Potrivit prognozelor, Newtok ar urma să fie înghițit complet de ape în 2017.
Newtok
Newtok este un sat izolat ce aparține indigenilor Yupik. Nu există drumuri de acces spre el; singura modalitate prin care un vizitator poate ajunge acolo este un avion care se oprește în sat de câteva ori pe zi, mai puțin când e vreme rea. Nici în interiorul localității nu există drumuri, doar trotuare care fac legătura între case și care duc la școală și la oficiul poștal. Aproape fiecare familie folosește în principal barca pentru a se deplasa. După votul din 1996 de a se muta în altă parte, satul a angajat un lobbyist pe lângă Congresul american pentru a obține titlul de proprietate asupra zonei stâncoase în care voiau să se mute, renunțând în schimb la cel pe pământurile lor din Newtok și permițând guvernului să le transforme în refugiu natural. Acest schimb a fost aprobat abia în 2003. De atunci nu s-a întâmplat însă mare lucru, în afara a două inundații de amploare, care au avut loc în 2004 și 2005; una dintre ele a transformat satul, pentru o vreme, în insulă.
Nici în Kivalina nu s-a investit niciun ban pentru îmbunătățirea vieții. 80% din locuințe nu au toalete, așa că mare parte din localnici folosesc așa-numite “honey buckets” – găleți căptușite cu saci de gunoi și prevăzute cu colaci de WC. Casele mici sunt îngrămădinte una într-alta și fiecare din ele găzduiește familii extinse, unele de 17 persoane; cel puțin două case sunt în pericol iminent de a se prăbuși în apă. Școala e supraaglomerată, iar localnicii își amintesc cum au fost nevoiți să doarmă în sălile de clasă și în cea de sport în timpul unei furtuni puternice din 2011, clădirea fiind mai rezistentă decât celelalte. În 2006, guvernul american a finalizat cu sule și trâmbițe un zid în valoare de 2,5 milioane de dolari care să protejeze Kivalina de apele mării, însă construcția a fost distrusă parțial în timpul unei furtuni care a avut loc în același an.
Kivalina
În mod normal, gheața începe să acopere în fiecare toamnă, pe la sfârșitul lui octombrie, linia țărmului din Kivalina, stratul persistând până la sfârșitul lui iunie. Schimbările climatice au făcut însă ca acest strat de gheață să se instaleze mai târziu și să se topească mai devreme, zona fiind astfel mai vulnerabilă în fața furtunilor puternice. Totodată, gheața mai subțire îngreunează și vânătoarea de balene, împiedicând instalarea taberelor de vânătoare primăvara.
Marea dificultate în relocarea acestor comunități o reprezintă faptul că majoritatea satelor amenințate din Alaska nu își permit să plătească costurile impuse de o asemenea mișcare, ele depășind adesea beneficiile așteptate. Corpul de ingineri al armatei din SUA, care se ocupă de astfel de operațiuni, cere ca satele să acopere o parte consistentă din proiectele de relocare, bani pe care mulți dintre sătenii afectați de schimbările climatice nu îi au. Newtok, de exemplu, ar trebui să plătească 35% din costurile necesare strămutării, care a fost estimată la un cost total de 130 de milioane de dolari.