Săraci nenăscuţi

2

O femeie din România suferă în medie trei avorturi pe parcursul vieţii sale. Situaţia însă pare să se îmbunătăţească: tot mai multe femei cer informaţii despre prevenirea sarcinii şi apelează la ginecologi chiar şi fără cunoştinţa soţului. Copilul scoate sunete nearticulate, e ud în faţă şi în spate, cum stă în braţele mamei în frigul aproape insuportabil. Probabil a şi făcut pe el, îşi freacă pumnii de feţişoara murdară, de nerecunoscut, tuşeşte din când în când, îi curge nasul. Nu ştiu câţi ani are, se spune că peste doi. Mama lui e agresivă şi defensivă la început, apoi încet se calmează. Străinii sunt “autorităţile”, de care trebuie să ne fie teamă, şi sunt însoţiţi chiar de un poliţist. Ce îl aşteaptă pe bebeluşul ei, născut cu sindromul alcoolismului fetal, care a fost tratat în spital, însă nu-l pot ţine încă o lună şi va sosi “acasă”?

 

de Bakk-Dávid Tímea (Transindex)

 

“Căminul” este o magazie părăsită. Înăuntru, un fum insuportabil, gros – familia încălzeşte cu ce poate, clădirea are doar o gaură pe care abia o putem numi fereastră, însă acum e izolată împotriva frigului. Mama nu vrea să se despartă de bebeluş, iar când “musafirii” îi atrag atenţia asupra stării copilului mai mare pe care îl ţine în braţe, spune că “acum a vrut să-i dea haine curate”. În odaie nu există nicio posibilitate de spălare, nu există nici măcar apă. Pe masă observ o sticlă plină cu alcool sanitar şi un biberon cu ceva lichid de culoare portocalie.

Concubinul femeii este de faţă când ei i se prezintă programul anticoncepţional gratuit, iar el pare să fie de acord cu ideea. Femeia acceptă să se prezinte la medic, probabil ca să scape de noi. “Programarea e stabilită, să fiţi gata la ora respectivă, să vă spălaţi, iar noi venim să vă luăm”, îi spune Rakos Zsolt, asistent social şi administrator pe judeţul Covasna al programului de încurajare a prevenirii de sarcină derulat de fundaţia SERA, care îşi are sediul în Bucureşti şi funcţionează cu sprijin francez. “Mama vrea să-şi primească înapoi bebeluşul pe care l-a abandonat în spital. Condiţiile de trai sunt însă total neadecvate – poate dacă ar zugrăvi magazia în care trăiesc şi ar construi un coş pentru direcţionarea fumului… Acest loc e nociv pentru copilul de doi ani şi pentru toată familia”.

Totuşi, bebeluşul ajunge înapoi la ei în scurt timp

Cum este posibil aşa ceva? Dacă e vorba despre vreo urgenţă, legea spune că un ordin judecătoresc trebuie eliberat în 48 de ore, privind siguranţa copilului şi separarea lui de familie. Însă un caz se poate extinde şi până la 2-3 săptămâni. “Avem nevoie de o mulţime de acte şi situaţia se agravează dacă mama nu are buletin”, explică Adél Sibianu, asistent social. Şi chiar dacă asistenţa socială retrage copilul, mai exact porneşte procesul birocratic pentru obţinerea acordului separării copilului de familie, ce face cu el? Îl ia acasă? Acesta nu este un film hollywoodian. Nu demult am văzut-o pe această femeie la o benzinărie – cerşea, împreună cu bebeluşul. Până la urmă nu am reuşit s-o ducem la medic, poate e gravidă din nou”.

La nivelul judeţului Covasna, Adél se ocupă de copiii abandonaţi în spitale. Ambii asistenţi sociali sunt lucrători ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna. Judeţul se confruntă momentan cu o lipsă foarte mare de asistenţi maternali profesionişti, din cauza îngheţării angajărilor în sfera publică. Adél a reuşit însă, în mod aproape miraculos, să găsească loc pentru bebeluş, pe care a trebuit să-l interneze din nou în spital, cu hipotermie, după ce în data de 21 noiembrie fusese deja externat. După ce spitalul a anunţat-o pe Adél, direcţia de protecţie a copilului a decis în sistem de urgenţă retragerea copilului din familie, pe motiv că viaţa lui se află în pericol. Bebeluşul a fost luat de la mamă în data de 24 noiembrie. Mama desigur poate contesta, decizia finală aparţinând judecătoriei.

“Acest caz şocant este, din fericire, unul dintre cele mai rare. Chiar dacă jumătatea populaţiei se află în pragul sărăcirii şi 350.000 de copii trăiesc în mizerie, majoritatea părinţilor nu sunt într-atât de neglijenţi încât viaţa acestora să fie în pericol şi, în circumstanţele date, încearcă să le poarte de grijă. Cel puţin asta sper, bazându-mă pe experienţe anterioare”, spune Adél. “<<Dumneata ai copil? Dacă da, Dumnezeu să-l ajute!>> Aud aceste cuvinte de foarte multe ori, când ne ducem <<printre cei săraci>>. Noi, de la oraş, care trăim în relativă bunăstare, avem maşină, gadgeturi, serviete şi investigăm la faţa locului. Ei ne invită în casele lor, însă sunt suspicioşi şi precauţi, iar dacă şi înăuntru reprezentăm o clasă superioară lor, pierdem toate şansele de comunicare. Cei prezenţi la o asemenea discuţie sunt uniţi printr-o singură temă comună: valoarea, viaţa, sănătatea, educaţia copilului. El ne aduce mai aproape pe noi, <<săraci>> şi <<bogaţi>>, despărţiţi de lumi create artificial, sub pretextul stării financiare şi sociale. Valoarea comună poate deveni fundamentul încrederii chiar şi atunci când vorbim despre metodele anticoncepţionale, care dintre ele ar fi adecvate în situaţia respectivă şi care sunt argumentele pro pentru mama respectivă”.

 

 

Contraceptivele şi educaţia

În recomandările internaţionale pentru femeile care trăiesc în ţări sărace sau în curs de dezvoltare, noţiunile de mai sus reprezintă cuvintele cheie. Potrivit acestora, formula ieşirii din cercul vicios al sărăcirii este de a oferi copiilor educaţia necesară, de a preveni căsătoriile premature, sarcinile în rândul adolescenţilor şi de a garanta metode contraceptive accesibile, chiar gratuite pentru cei săraci. Astfel, starea de sănătate generală a populaţiei se va îmbunătăţi, mai puţini copii se vor bucura de o atenţie mai mare din partea părinţilor, iar cei mici, când vor creşte, vor urma şi ei acest model în familiile lor, preferabil după terminarea studiilor medii sau superioare. Contracepţia ajută la creşterea economică şi banii investiţi în programele de popularizare se compensează de patru ori prin faptul că cheltuielile din sistemul de sănătate şi de ajutor social scad, argumentează raportul Fondului ONU pentru Populaţie.

Potrivit Băncii Mondiale, în ţările în curs de dezvoltare se înregistrează 51 milioane de sarcini nedorite anual, iar în aceste ţări rata mortalităţii infantile este foarte ridicată. Anual, 350.000 de femei mor în timpul naşterii sau din cauza complicaţiilor, iar 68.000 devin victimele avorturilor. Dacă cele 137 de milioane de femei care nu au acces la nicio metodă contraceptivă ar primi acces la acestea, rata mortalităţii infantile ar putea scădea cu 25-35%. De aceea, Banca Mondială se adresează tuturor guvernelor, îndemnându-le: să ofere informaţii despre metodele contraceptive pentru toate clasele sociale, pentru femei şi bărbaţi deopotrivă, şi să garanteze accesul la serviciile medicale legate de contracepţie.

România nu este Africa, aici toată lumea cunoaşte prezervativul. Chiar şi în caz contrar, ar trebui să ne preocupăm de indicatoarele demografice în scădere – ar spune laicul derutat. Însă la nivel mondial rata medie a avorturilor este cea mai mare în Europa de Est şi Centrală. România este fruntaşă la capitolul avorturi în Uniunea Europeană; în timp ce o femeie de aici face în medie 3 avorturi pe durata vieţii sale, în Vest această cifră este în jur de 1, dar mai degrabă sub 1.

>>Date privind numărul avorturilor>>

Chiar şi presa internaţională a găsit şocant faptul că în România s-au efectuat 22 de milioane de avorturi între 1989 şi 2008, mai multe decât populaţia ţării. Desigur, la aceste date a contribuit şi decretul lui Ceauşescuprivind interzicerea contracepţiei. Numărul întreruperilor de sarcini în anii ’90 a fost triplul naşterilor – în anii trecuţi s-a înregistrat o scădere treptată. Potrivit datelor din 2009, în România, la 1.000 de naşteri s-au înregistrat 520 de avorturi, în timp ce procentajul din 2008 fusese de 576/1000, iar în 2007 de 639/1000.

Judeţul Covasna, fruntaş la avorturi

Már Erzsébet, ginecolog în Târgu Secuiesc, ne atrage şi ea atenţia asupra tendinţei în scădere. Aici, în 2010, s-au practicat 590 de avorturi la cerere şi s-au născut 560 de copii, deci se înregistrează 1.053 de avorturi la o 1.000 de naşteri.

Această rată este alarmant mai mare decât media ţării. Însă la nivel judeţean, în Covasna sunt şi mai multe avorturi: în 2008, la 1.000 de naşteri s-au înregistrat 1.270 de avorturi. Astfel, judeţul cel mai mic a devenit fruntaş la efectuarea avorturilor. Alte judeţe în care numărul avorturilor l-a depăşit pe cel al naşterilor în 2008 sunt Argeş, Brăila, Ialomiţa şi Bucureşti. Cele mai puţine întreruperi de sarcină s-au înregistrat în judeţul Sălaj – aici au avut loc doar 147 de avorturi la 1.000 de naşteri.

În România, avortul este cea mai răspândită “metodă contraceptivă”, iar asta se datorează faptului că nici după 1989 nu s-a realizat vreo politică de planificare familială şi demografică. Doar 34% dintre femei folosesc una dintre metodele moderne, motivul principal fiind că cei din zonele rurale sau din localităţi sărace nu au acces la informaţiile necesare.

De aceea, programul SERA este foarte important în ţara noastră: colaborând cu autorităţile sociale şi pentru protecţia copiilor, oamenii din spatele lui încearcă să popularizeze metodele contraceptive în rândul mamelor minore, mamelor cu o stare socială nefavorabilă, celor cu mulţi copii, celor care şi-au părăsit copii sau care au născut copii cu anumite deficienţe.

 

 

Scopul principal: prevenirea abandonului

SERA şi-a demarat programul de prevenire a sarcinii în România în 2003, spune pentru Transindex Bogdan Pavel, coordonatorul programului. Scopul a fost reducerea numărului de nou-născuţi abandonaţi în spitale. Am tratat deja acest subiect într-un reportaj anterior şi atunci am aflat că, de cele mai multe ori, aceşti copii ajung în custodia statului sau a unei rude, chiar dacă în unele cazuri se pot întoarce înapoi în familiile lor. Majoritatea persoanelor intervievate atunci folosesc acum anticoncepţionale.

De când a fost aplicat programul SERA, numărul de copii care intră în sistemul de protecţie a copiilor a fost redus. Bogdan Pavel nu cunoaşte vreo organizaţie similară cu un program asemănător. SERA este sprijinit financiar de organizaţia Care France din Franţa, iar programul este aplicat în 21 de judeţe, adică în jumătate din ţară: Tulcea, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Sălaj, Satu-Mare, Cluj, Bacău, Bihor, Botoşani, Constanţa, Vaslui, Iaşi, Suceava, Neamţ, Prahova, Covasna, Harghita, Buzău, Dâmboviţa şi Maramureş. Statisticile din aprilie arată că, până acum, peste 20.000 de femei au beneficiat de informaţii şi sfaturi gratuite şi peste 12.000 au apelat la una dintre metodele contraceptive oferite în cadrul programului, tot în sistem de gratuitate. Potrivit lui Bogdan Pavel, problema cea mai gravă la nivelul planificării de familie este faptul că statul nu oferă sterilete, anticoncepţionale, injecţii gratuite. Astfel, pentru ca programul să aibă succes, toate acestea sunt plătite de către SERA.

Teoretic, într-un judeţ, SERA acoperă cheltuielile programului pentru 18 luni. Judeţul Covasna este singurul în care contractul cu direcţia de protecţie a copilului a fost prelungit până la sfârşitul lui 2011. Colegii locali, asistentul social Rákos Zsolt şi infirmiera Marcela Izbăşoiu, au oferit consultare pentru 620 de femei de la demararea programului în septembrie 2009. Dintre acestea, 343 au început să folosească metodele gratuite de contracepţie. Numărul copiilor abandonaţi în spitale după naştere arată astfel: 47 în 2007, 48 în 2008, 50 în 2009, 35 în 2010 şi 32 în 2011, până acum.

Însă pentru rezultate pe termen lung, Ministerul Sănătăţii ar trebui să asigure metodele de contracepţie gratuite. Cei de la SERA, care înainte au colaborat cu birourile de planificare familială, pot conta acum doar pe donaţii şi pe ei înşişi. “Nu le putem mulţumi îndeajuns celor de la SERA că ne oferă condiţiile materiale şi instrumentele necesare muncii noastre şi ginecologilor care tratează gratuit femeile programate”, accentuează Rakos Zsolt. Medicii care ajută în cadrul programului sunt Ruszi Csilla şi Carmen Stoica (Sfântu Gheorghe), Már Erzsébet şi Baka Tünde (Târgul Secuiesc), Huszár Hajnalka (Baraolt), Petre Condrea(Covasna) şi Vasile Iliuţa (Întorsura Buzăului).

Asistenţi sociali, mereu în mişcare

Rákos Zsolt parcurge cu maşina primită de la SERA, în medie, 4.100 de km pe lună: pentru urmărirea unui caz de la consultaţie până la ginecolog şi monitorizarea ulterioară poate fi nevoie de 10 sau mai multe deplasări în acelaşi loc, la aceeaşi persoană. Trebuie să ajungă în toate colţurile judeţului, în sate unde nu există drum asfaltat – mai mult, în cele mai multe cazuri trebuie să se ducă în astfel de localităţi. “Maşina SERA şi şoferul – care pare mai degrabă că participă la o cursă offroad – m-au dus în diferite colţuri ale judeţului în care n-am mai fost şi nici nu ştiam că există. Am întâlnit femei – soţii, bunici şi fete – al căror trai nu a fost niciodată sigur, care au făcut şcoală numai câţiva ani şi care nu au apă, gaz, baie, centrală termică sau frigider în casă. Nici n-ar încăpea, stau foarte multe persoane chiar şi într-o singură cameră”.

Asistenţii sociali din România sunt suprasolicitaţi, au foarte multe cazuri pe persoană şi trebuie să acopere mai multe zone. Rákos Zsolt, pe lângă programul SERA, răspunde de copiii plasaţi la rude. Adél Sibianu călătoreşte tot cu maşina SERA şi, în afară de copii abandonaţi în spitale, este responsabilă de copiii străzii şi cazurile de violenţă.

Astfel, grupurile ţintă ale celor doi corespund parţial, pentru că fiecare mamă care are un copil într-un centru de plasament sau la asistenţi maternali profesionişti poate fi interesată de prevenirea unei noi sarcini nedorite.

“Ar trebui să lucrăm cel puţin zece pe acest proiect de contracepţie ca să aibă într-adevăr efect”, spune Zsolt. Ar trebui să ajungă în toate localităţile, să viziteze acelaşi loc de mai multe ori, să găsească persoane de contact în primării (acesta poate fi asistentul social local, dar câteodată notarul, medicul de familie sau mediatorul sanitar), să identifice femeile care au nevoie de educaţie sexuală, să vorbească cu fiecare în parte.

 

 

 

Este şi în interesul consiliilor locale ca numărul sarcinilor nedorite, respectiv al copiilor abandonaţi să fie cât mai mici, deoarece 25% din costurile anuale al unui copil din sistemul social de stat (7.789 de lei) sunt acoperite de agenţia de protecţie a copilului din judeţ.

Esenţa programului SERA este că oferă într-adevăr acces la serviciile de sănătate celor care au nevoie de ele. Acesta nu constă numai în împărţirea unor tablete şi prezervative, şi asta pentru că steriletul şi injecţia sunt “mai la modă”. După informare trebuie să organizeze următoarea întâlnire şi trebuie să o ducă pe “clientă” la ginecolog; dacă are vreo boală, mai întâi aceasta este tratată, iar după tratament trebuie s-o ducă înapoi la control… o mulţime de drumuri, şi poate trece chiar şi jumătate de an până când, în cazuri mai dificile, se aplică steriletul. Totul e absolut gratuit, deoarece, în general, vorbim de femei care nu ar putea să suporte aceste cheltuieli. Este un serviciu social personalizat pe măsura fiecăreia, astfel că necesită extrem de mult timp şi multe resurse.

Sponsorii francezi au vizitat România anul acesta şi cel mai şocant a fost să vadă că sunt foarte puţini ginecologi şi, de multe ori, nu există nici anticoncepţionale contra cost. De exemplu, din martie, nu se vând niciunde în ţară injecţii hormonale, fapt care se va reflecta şi în numărul sarcinilor nedorite. În judeţul Covasna, de pildă, în mai multe zone, explică Zsolt, femeile au ales injecţia în cadrul programului SERA, iar o parte din ele nu vor să treacă la o altă metodă.

Religie, sărăcie şi contracepţie

“Mâinile întinse pentru mâncare sunt multe, nu am avea nevoie de încă doi, însă dacă Dumnezeu ni l-a dat, nu avem voie să-l omorâm”, spun aproape toate femeile rome religioase. Unele biserici consideră că metodele contraceptive sunt păcătoase şi le interzic credincioşilor să le folosească, însă tot mai multe femei cer sfatul specialiştilor şi aleg una dintre metode – dacă trebuie, fără ca soţul sau vecinii să afle.

Aşteptându-şi rândul la ginecolog, O. mai fuge câteodată la fereastra din partea cealaltă a clădirii. Are 14 copii, 30 şi ceva de ani şi e deja bunică. “Ajung 14, cum să nu ajungă”, spunea ea râzând. S-a convins totuşi greu, îi e frică de preot. “E păcat să omori fătul. Eu n-aş face aşa ceva niciodată. Însă popa zice să nu acceptăm nici injecţia, pentru că dacă Domnul vrea ca acel copil să fie conceput şi să se nască, nu avem voie să ne împotrivim”. Lui O. i s-au mai luat copii din cauza condiţiilor nepotrivite de trai. Ea ar vrea să-i primească înapoi, să fie toată familia la un loc; încă nu ştie cum, dar “Dumnezeu să m-ajute”.

O consăteanca de-a ei de 17 ani a născut de curând pentru a treia oară. Într-un final şi-a convins soţul să accepte i se pună steriletul. E foarte important de multe ori ca soţul să fie convins: nu e vorbă de sterilizare, de ceva definitiv. Mai târziu, când situaţia lor se va îmbunătăţi, mai pot avea copii dacă vor.

Maşina SERA nici nu mai intră în centrele satelor unde fruntaşii bisericilor neoprotestante au influenţă mare. Însă asistenţii sociali le ajută prin toate mijloacele posibile pe femeile care decid singure asupra propriei vieţi şi propriului corp. Pentru a evita conflictul, ei ţin legătura prin “mediatori” care organizează întâlniri la marginea satului. Se întâmplă foarte rar ca femeia respectivă să aibă telefon şi să se poate comunica în mod direct cu ea. “Avem foarte multe cliente cu care ne vedem în aceste circumstanţe, ca vecinii sau comunitatea să nu afle”, povesteşte Zsolt.

Predicatorul are o influenţă mare, în special asupra femeilor de la ţară, dintre care multe nu ştiu să scrie şi să citească. Totodată, există femei de etnie maghiară în sate în cazul cărora nu motivele religioase, ci tirania soţului face imposibilă contracepţia. Cum a fost cazul unui bărbat care ştia că doar fiicei sale cu handicap i se va aplica steriletul, despre soţie crezând că doar o însoţeşte.

De anul trecut, Zsolt şi colegii săi au o mulţime de cazuri noi. Unul dintre ele are ca protagonist o mamă de la oraş, singură, cu doi copii, căreia spitalul i-a atras atenţia că “nu poate să-şi crească copiii” şi că ar fi bine ca aceştia să fie luaţi în grija statului. Investigând cazul mai îndeaproape, echipa lui Zsolt a aflat că este vorba de o femeie care suferă de depresie din cauza violenţei domestice şi care a avut peste cinci avorturi; acum foloseşte anticoncepţionale prin programul SERA. Şi-a învins depresia cu ajutorul unui psiholog şi a primit îmbrăcăminte şi mâncare. Totuşi, nu putem vorbi de happy end. În acest moment, femeia primeşte indemnizaţie pentru creşterea celor doi copii, cu care locuieşte în chirie, şi nu se ştie ce se va întâmpla cu ei după ce se va termina indemnizaţia.

 

 

“Pe unii nu-i poţi ajuta”

În multe familii vizitate de către SERA în acest an ar fi nevoie de o implicare complexă, adică o situaţie problematică din mai multe puncte de vedere ar trebui rezolvată în totalitate, nu doar partea care priveşte o sarcină nedorită. Însă, din păcate, nu există servicii sociale integrate, cum ar fi o instituţie care să adăpostească o mamă cu probleme, chiar împreună cu copiii ei.

Poliţistul care ne-a însoţit la mama bebeluşului cu sindromul alcoolismului fetal, menţionată la începutul reportajului, spune că nu se poate face nimic cu aceşti oameni decăzuţi, părinţi iresponsabili. Oricum, el nu are modalităţi de implicare, nu poate să ridice copilul, nu amendează şi nici nu poate să trateze pe cineva împotriva voinţei. Completează documentele necesare, iar treaba lui se sfârşeşte aici. Şi doreşte să rămână anonim.

Centru maternal există în judeţul Covasna, însă sunt puţine locuri – doar 20 – iar angajaţilor suprasolicitaţi nu le lipseşte încă un adult alcoolic, antisocial, eventual cu probleme psihice. Copilul se ia în aceste cazuri (şi plasarea lui poate dura luni în şir), dar nimeni nu se ocupă de părintele cu probleme. A cui responsabilitate ar fi cea de a se ocupa de un om decăzut? Autorităţile, de fapt, mută din loc în loc soarta unui om sub forma hârţoagelor, nimeni nu este pe deplin responsabil, fiecare îşi face partea de treabă, documentele sunt în regulă.

Asigurarea accesului la metodele contraceptive este o condiţie necesară, însă insufientă pentru îmbunătăţirea situaţiei. Dacă ne gândim mai bine, încercăm să reducem numărul săracilor doar prin prevenirea naşterii lor.

Ce se întâmplă între timp cu mama, cu ceilalţi copii, cu familiile care trăiesc în mizerie? Cei care au redus bugetul social al României şi între timp au formulat o nouă lege-cadru probabil nu şi-au pus această întrebare.

Din motivul protecţiei datelor personale, în reportaj nu publicăm nume de persoane şi de localităţi.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Transindex.


2 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger