Şapte oameni beţi pe care i-am văzut zilele trecute, la mine în oraş (Braşov)

1

Da ştiu, alţii întâlnesc pe stradă mult mai mulţi decât mine, sigur; cifra e modestă, nici măcar rotundă, însă aşa s-a întâmplat să fie. Încep cu beţiva cartierului, care în acelaşi timp e şi nebună; adică multă vreme n-am ştiut, văzând-o pe stradă, dacă este schizofrenică sau doar beată. Anul trecut, de Paşte, dădea ouă vopsite celor trei câini care dormeau în staţia de autobuz. Mai exact le arunca ouăle în cap – poc, poc, poc – şi le spunea Hristos a Înviat, Hristos a Înviat, Hristos a Înviat. Câinii nu s-au supărat (au înghiţit ouăle cu tot cu coajă). Le-a aruncat şi cozonac (au mâncat şi vrăbiile).

Text: Alina Andrei. Desene: George Roşu

Oamenii spun că a fost învăţătoare sau profesoară de franceză şi că a înnebunit din cauza băuturii. Nu ştiu ce să cred. De multe ori vorbeşte singură pe stradă, râzând zgomotos, din senin, îmbrăcată în haine lungi – mototolite şi pline de noroi. Într-o zi a râs după ce m-a văzut pe mine – mă arăta cu degetul. Unii spun că pute a alcool. Nu ştiu, n-am mirosit-o. Alaltăieri mi s-a părut c-o văd dând pâine la porumbei. Poate era altcineva. Un bărbat cam la 40-45 de ani, cu plasă de Carrefour în mână, povestea în staţie cum a învăţat-o minte pe nebuna dracului care vara trecută a făcut plajă în pielea goală, în  faţa blocului, pe trotuar – a bătut-o cu o scândură să nu mai stea ca dezmăţata în faţa copiilor. Toţi vecinii se uitau cum o lovea cu lemnul şi picioarele. Şi omul ăsta a tot dat amănunte despre cum a ţipat femeia, despre sânge (de fapt a zis cum i-a dat borşul pe gură) – aşa că brusc am simţit nevoia să plec pe jos şi să nu mai aştept autobuzul.

Bărbat cam la 50-55 de ani. Pare de treabă, unul care nu face scandal. Îl văd numai dimineaţa, cum se duce la chioşc să-şi ia o sticlă de băutură.  Merge cu dificultate, ca şi cum ar avea picioarele bolnave. E pământiu la faţă. Alaltăieri era îmbrăcat într-o frumoasă haină maro (se asorta cu nuanţa pielii). Şi avea un iaurt în mână. Era singur. Până anul trecut, era însoţit de fiecare dată de un doberman maro, care mergea la fel de prost, împleticindu-se! Jur! Am mai spus cuiva treaba asta şi a crezut că am inventat, dar nu, câinele aşa mergea. Habar nu am de ce. Poate că era şi el bolnav. Nu am vorbit niciodată cu stăpânul lui şi nu, nu am mângâiat câinele. Nu părea că ar fi dorit aşa ceva.

Un suporter care răcnea în autobuz Muie Steaua, Muie Steaua! Preţ de câteva staţii. Altceva nu mai zicea – gaşca cu care era îl încuraja. Nu cred că a fost vreun meci, prin urmare aşa i-a venit. Ceilalţi pasageri şi-au văzut de treaba lor. Nu a fost chiar aşa de rău. În altă seară, alt beţiv a vomitat între scaune, chiar pe pantofii unor oameni. Jumătatea aia de autobuz a migrat instantaneu în faţă! Duhnea peste tot!

Doi oameni într-un bar cu pisică neagră. Dar erau ok. Doar le sticleau ochii, vorbeau şi gesticulau între ei. Pisica se plimba pe acolo fără să-i pese de nimic, cu coada pufoasă pe sus, fără să fie deranjată de picioarele care treceau deasupra ei şi de fumul gros de ţigară.

Un poet care nu ştiu cum se numeşte, deşi îl văd din când în când, prin oraş. Mereu e beat. Politicos. Modest. Lumea spune că e talentat. Când stă singur la o masă, în orice bar, arată ca băutorii de absint din picturile impresioniste.

P.S.

Mi-a venit să scriu despre ei pentru că tocmai era un om beat pe stradă, sprijinit de gardul grădinii. Arăta ca într-o fotografie, aşa, văzut de la etajul 4. Însă nu este lumina bună şi oricum nu-mi venea să-l fotografiez.

 

Tags:



Un comentariu

Leave A Reply