Şapte companii aeriene de top se plâng politicienilor UE de taxa pe carbon

1

Şapte companii aeriene europene, printre care Airbus, British Airways şi Virgin Atlantic, le-au scris liderilor politici europeni o scrisoare în care susţin că taxa pe carbon introdusă recent de Uniunea Europeană ameninţă slujbele şi comerţul cu ţări care nu sunt incluse în Schema de comercializare a emisiilor de carbon, cerând amânarea ei. China şi SUA se opun şi ele măsurii.

Flickr/Abhijit Tembhekar

 

“Măsura ameninţă peste 1.000 de joburi [la Airbus]şi alte o mie în cadrul lanţului de aprovizionare”, s-a pronunţat directorul executiv al companiei Airbus, Thomas Enders. Şeful EADS, compania-mamă care deţin Airbus, a spus săptămâna trecută că China a suspendat deja achiziţionarea de avioane produse de fabricanţii europeni din cauza taxei mai sus amintite, informează BBC News. În aceste condiţii, cele şapte companii aeriene le cer politicienilor să găsească o soluţie de compromis şi să amâne măsura până la punerea de acord asupra unui plan global privind emisiile de carbon.

“A încerca să impui o schemă zborurilor din afara Europei impune riscul unor represalii împotriva companiilor aerie şi comerţului din Uniunea Europeană într-o perioadă în care economia europeană se află sub mare presiune”, a declarat purtătorul de cuvând al companiei British Airlines. “Nivelul de rezistenţă împotriva planurile UE arată că Comisia Europeană are nevoie de un Plan B în caz de represalii”. Campania anti-taxa pe carbon impusă companiilor aeriene este condusă de Airbus şi beneficiază de sprijinul British Airways, Virgin Atlantic, Lufthansa, Air France, Air Berlin şi Iberia.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger