San Francisco, primul mare oraş care va interzice vânzarea apei în sticle de plastic

6

san-francisco-plastic-water-bottle-ban-1-537x358După ce a interzis pungile de plastic, San Francisco este foarte aproape de implementarea unei decizii istorice: interzicerea comericalizării în spaţiul public a apei în sticle de plastic. Această măsură este menită să reducă cantitatea de deşeuri şi a atras, pe de o parte, susţinerea organizaţiilor de protecţie a mediului, iar pe de alta, nemulţumiri din partea companiilor care produc apă îmbuteliată.

“Sticlele de plastic presupun nişte costuri absolut uriaşe pentru mediu. E nevoie de circa 1.000 de ani ca o sticlă obişnuită de plastic să se biodegradeze,” a declarat David Chiu, preşedintele Consiliului de Administraţie al oraşului San Francisco, citat de Reuters. Astfel, după aproape un an de negocieri şi evaluări ale impactului pe care îl va avea această măsură, atât asupra infrastructurii de apă potabilă a oraşului, cât şi asupra evenimentelor non-profit care se bazau pe comercializarea apei îmbuteliate, San Francisco va deveni primul mare oraş american care va interzice vânzarea unor produse considerate banale în cele mai multe părţi ale lumii. Consiliul de Administraţie a votat unanim pentru această măsură, urmând să interzică vânzarea apei în sticle de plastic în spaţiile publice, atât pe stradă, cât şi în spaţiu închis, pentru ca în viitorul apropiat să interzică achiţionarea acestor produse din bani publici.

David Chiu, care a iniţiat această măsură, spune că interdicţia nu face decât să continue politica de reciclare a oraşului, după ce, în 2007, municipalitatea a interzis pungile de plastic şi a lansat apoi campanii susţinute pentru reciclarea deşeurilor. Potrivit lui Chiu, producerea, vânzarea şi transportarea sticlelor de apă de unică folosinţă presupune o dependenţă prea mare de arderea combustibililor fosili, una dintre principalele cauze ale poluării globale. Totodată, prin această decizie se urmăreşte reducerea cantităţii de deşeuri din San Francisco, unde zeci de milioane de sticle de unică folosinţă ajung anual la gropile de gunoi, la centrele de reciclare, dar şi în ocean. Decizia a fost susţinută masiv de Think Outside the Bottle, o campanie naţională menită să impună treptat restricţii privitoare la produsele “neprietenoase cu mediul.”

Următorul pas va fi supunerea acestei decizii unui al doilea vot, iar dacă va fi semnată de primarul Ed Lee, ea va intra în vigoare începând cu luna octombrie a acestui an. Până în 2016, interdicţia ar urma să se aplice aproape tuturor evenimentelor în spaţiu deschis, dar şi gheretelor şi vânzătorilor mobili. Sponsorii evenimentelor non-profit care atrag peste 250.000 de participanţi, printre care se numără celebra paradă Gay Pride, vor mai putea comercializa apă îmbuteliată până în ianuarie 2018. Totodată, o altă excepţie o vor constitui pentru moment evenimentele sportive din spaţiul public şi Aeroportul Internaţional din San Francisco.

Printre cei care s-au opus acestei măsuri se numără companii din industria băuturilor îmbuteliate, care spun că, în urma acestei interdicţii, oamenilor le va fi mult mai greu aleagă apa atunci când li se va face sete la diverse evenimente publice, fiind oarecum forţaţi să cumpere băuturi carbogazoase. “Dacă oamenii vin la un eveniment şi nu vor avea la îndemână un recipient refolosibil, vor căuta să cumpere băuturi îmbuteliate,” arată Cristopher Hogan, purtător de cuvânt al Asociaţiei Apelor Îmbuteliate. David Chiu, pe de altă parte, e de părere că oamenilor le va fi mult mai uşor să-şi reumple sticlele pe care şi le pot aduce de acasă cu apă de la robinet. “Acum puţină vreme, lumea nu era dependentă de sticlele de plastic. Abia în anii 90, industria apei îmbuteliate, ajunsă acum la o cifră de peste 60 de miliarde de dolari, a suferit o creştere masivă, în urma campaniilor de marketing şi a distribuţiei extinse,” arată Chiu, pentru San Francisco Examiner

Puteţi citi şi:

Adevărul despre descompunerea pungilor de plastic

Toronto interzice pungile de plastic

Pungile de plastic, interzise în Los Angeles


6 comentarii

  1. Eu consider ca cea mai buna varianta ar fi ca pentru fiecare sticla de plastic(PET) sa se puna o taxa fixa (ex 0,40 dolari) care sa fie platita la cumpararea bauturii (suc,apa,etc).
    Pe aceea sticla sa fie trecut un cod de bare(respectiv valoarea care a fost platita suplimentar) pentru a putea fi reciclata,iar reciclarea sa se faca in aparate de recicalre care sa fie amplasate in toate magazinele mari.
    Aparatul sa emita un bon cu valoara exacta a pet-urilor recilcalte iar acel bon sa fie valorificat in bani ori cumparaturi in magazinul respectiv.
    Atunci va garantez ca nu ar mai exista pet-uri aruncate si tota vor fi reciclate.
    La fel cu dozele de bauturi,sticle etc.
    Acest “mecanism” functioneaza in Finlanda si toata lumea recicleaza si nu este o rusine sa mergi cu plasa de pet-uri la reciclat.
    Scurt:vrei sa cumperi?platesti taxa la cumparare si apoi vi singurel la reciclat.

  2. Exista deja o taxa care se plateste de catre firmele care introduc pe piata ambalajele de orice fel, insa da, din ce ai descris C-tin, metoda din Finlanda pare mult mai practica si eficienta…sa speram ca si la noi se vor schimba lucrurile.

  3. Asta se numeste FASCISM ECOLOGIC si este un atentat la adresa societatii moderne. Sunt convins ca nici populatia nu este de acord cu acesta masura dar , din pacate, oile nu reactioneaza. Cel putin INCA nu reactioneaza.

    Si masinile (autoturisme, camioane, autobuze) polueaza. Pruducerea energiei electrice (si aia eoliana!) polueaza la fel. Industria materialelor de constructii polueaza. De ce nu le interziceti si pe acelea? Cladirile deja construite polueaza – poate n-ar fi rau sa le distrugeti!

    Ecologie nu se face cu masuri aberante ci cu legi directionate si APLICATE. Se pot pedepsi cei care arunca pet-urile necontrolat nu toti cei care au nevoie de aceasta apa la pet-uri. Se pot pedepsi cei care nu respecta niste norme minimale nu toti oamenii cre vor un trai civilizat.

  4. Problema pet-urilor nu este doar aceea ca polueaza natura. Din pacate principala problema a lor este ca afecteaza calitatea bauturii din interiorul ei. Fie ca este simpla apa (a carei calitate, la noi in tara, lasa de multe ori de dorit!) fie ca sunt bauturi colorate (sucuri cu sau fara acid), la incidenta cu lumina soarelui, cu caldura sau chiar la inghet, se descompun elemente din materialul pet-ului si intra in compozitia lichidului respectiv. Unul dintre aceste elemente este cancerigen – Bisphenol A care, incepand de la vreo 40 grade Celsius intra in compozitia lichidului respectiv!!!
    Eu cred ca, in principal, acesta trebuie sa fie principalul motiv pentru care sa trecem din nou la ambalajele de sticla colorata si returnabila. Nu consider un pas inapoi ci un pas catre sanatatea noastra dar si a mediului!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger