Salvați Roșia Montană: Scrisoare deschisă către Jandarmeria Romană

19

În spiritul valorilor democratice ce sunt fundament al statului român, Campania Salvaţi Roşia Montana va transmite astăzi îngrijorarea şi dezacordul faţă de modul şi metodele în care Jandarmeria Romana, prin unităţile sale, alege să asigure ordinea şi siguranţa publică. Considerăm că acţiunile întreprinse de Jandarmeria Romana trebuie să respecte în mod obligatoriu libertatea de exprimare, interesul public şi drepturile cetăţeneşti înscrise în Constituţie.

Salvați Roșia Montană

 

Facem referire în mod special la 2 evenimente – manifestări paşnice – care au fost întrerupte prin intervenţia violenta, nelegala, condamnabilă a Jandarmeriei Romane:

– Bucureşti, 9 noiembrie – în fata sediului TVR, Jandarmeria a arestat 5 persoane care manifestau paşnic împotriva cenzurii canalului de televiziune public;

– Bucureşti, 10 decembrie – în Piaţa Universităţii, Jandarmeria a arestat zeci de persoane care manifestau paşnic, sărbătorind Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Societatea civilă din România este tânără, curajoasă iar acţiunile sale au nevoie de susţinere. Manifestări precum prezenta şi transmiterea de mesaje sociale în spaţiul public sunt normale, legale, civilizate, legitime, vin ca reacţie la situaţia economică precară cu care ne confruntăm, încercând să întărească democraţia. Cetăţenii din România au drepturi fundamentale, garantate prin Constituţie, drepturi care nu pot fi interpretate, abuzate, nerespectate.

În acest context, credem că reacţiile Jandarmeriei Romane sunt disproporţionate, contravin Legii Adunărilor Publice şi contribuie la pavarea drumului către un stat poliţienesc de care, nu cu plăcere, societatea românească îşi aminteşte. Acţiunile brutale, în forţă, ce desconsidera necesitatea exprimării de opinii în spaţiu public nu fac cinste nici unei instituţii publice din România, menite să contribuie la o societate democratică care crede în pluralismul de opinii.

Prin acest document aducem aminte Instituţiei Jandarmeriei care este rolul său în societatea românească. Conform legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Romane:

– (art. 1) (1) Jandarmeria Romană este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercita, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,  […].

– (art. 19) Jandarmeria Romana, prin structurile sale specializate, are următoarele atribuţii: a) apără, prin mijloacele şi metodele prevăzute de lege, viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanei, proprietatea publică şi privată, interesele legitime ale cetăţenilor, ale comunităţii şi ale statului;

(art. 37) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Romana are obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să acorde primul ajutor medical persoanelor care au nevoie de acesta ca urmare a intervenţiei în forţa.

Revoluţia Romană nu a avut autorizaţie. A avut dreptul fundamental la libertate!

Ne cunoaştem drepturile şi vom face apel la toate mijloacele legale şi democratice pentru a le apăra. Cerem, pe această cale, Jandarmeriei Romane să-şi reconsidere poziţia şi metodele de acţiune vis-a-vis de societatea civilă, să vină în sprijinul libertăţii de expresie specifice statului democrat şi să onoreze astfel memoria celor ce s-au luptat pentru liberatate în ’89.

 

Cu respect,

Eugen David

Preşedinte Alburnus Maior

 

Foto: Jandarmi.net

 


19 comentarii

  1. Libertatea de exprimare e garantata atat timp cat nu se incalca alte legi, daca perturbi linistea si ordinea publica, incalci o proprietate privata, ocupi un spatiu fara autorizatie si tot asa. In cazul de fata se incalca legea, deci ce atata nedumerire…

  2. Deobicei aceste proteste care oricu sunt cam degeaba. legate de Rosia Montana , nu sunt facute intr-un mod legal, deci normal ca jandarmii isi fac treaba si mi se are si normal si cel mai corect!

    • nici nu sunt facute in mod legal (ca e greu sa depui o foaie de hartie…) si nici macar nu prea apar oameni la ele, chiar nu le-ar fi greu sa depuna instiintare, doar ca dupa aia nu ar mai avea de ce sa se planga, cum sa se martirizeze

  3. Daca la fiecare nemultumire de acest gen si la toate activitatile care se intampla in tara asta ar face fiecare cate un protest, unde am ajunge.Normal ca jandarmii trebuie sa intervina!

  4. Dragi postaci, nu mai incercati sa deturnati opinia publica postand astfel de comentarii si reactii imbecile, incercati macar 5 minute pe zi sa ganditi cu capul vostru, nu sa executati spam la comanda pentru cativa arginti. Este evident ca incercati sa deturnati toate discutiile de pe site-uri care promoveaza gandirea cu propriul cap si libertatea de expresie, refuz sa cresc ca altfel ati fi in stare sa sustineti asemenea aberatii si fatarnicii. Aveti o soarta tragica, daca-mi permiteti sa va sugerez, daca in anul 2011 preferati sa va pierdeti vremea sluga corporatiilor decat sa incercati ceva cu propriile forte.

  5. In loc sa facem ceva util, unii pierd vremea cu prostii de genul acesta. Mai bine ar muncii ceva productiv pentru tara. Un protest nu tine nici de foame nici de frig!

  6. Au fost putine cazurile in care jandarmii chiar si-a facut datoria. In cazul activistilor, si-au facut-o cu prisosinta.Sa speram ca se va continua in aceeasi linie.Pana la urma, activistii astia exagereaza considerand ca totul li se permite in numele unui ONG.M-am saturat sa vad cum actiunile lor au atata mediatizare, dar strigatul de ajutor al localnicilor este luat in deradere.

  7. Tare mult îi duce capul, n-am ce zice. Dacă MAI nu s-ar băga în seamă degeaba n-ar apărea ştiri dinastea prin presa de rezistenţă.

    Sorin, Alina, Mircea şi Anda, scutiţi-ne de “jandarmii şi-au făcut datoria” şi alte texte slabe din îndrumarul RMGC de texte slabe. Protestele sunt ceva absolut normal şi necesar într-o societate democratică. Dacă v-aţi săturat, mutaţi-vă în Corea de Nord.

    • Sunt normale, dar nu ti se pare normal sa aplici si sa primesti si autorizatie pentru acel protest? Cum se face ca salvati rosia montana nu vrea sa fie in legalitate cu nici unul din proteste? E legal sa protestezi dar nu sa te simti mai presus de lege

      • Coreea de Nord vă aşteaptă cu braţele deschise. Acolo trebuie să solicitaţi autorizaţie pentru orice doriţi, nu doar pentru proiecte miniere cu impact negativ asupra mediului. Reţineţi şi repetaţi după mine: “Coreea de Nord ne aşteaptă.”

    • hai ca ai zis-o “Dacă MAI nu s-ar băga în seamă degeaba n-ar apărea ştiri dinastea prin presa de rezistenţă”. daca vreunul dintre cei 10 protestatari ar fi depus instiintare (nu cerere de autorizare) nu s-ar fi bagat MAI in seama si nici macar in presa “de rezistenta” nu ar fi aparut. So.. se cam automartirizeaza baietii

  8. @mircea: proteste se fac cam la orice in tara asta, dar eu consider ca problema in cazul acestor proteste este ca ele ascund alt interes (propria publicitate sau altceva)decat cel oficial. E clar ca majoritatea protestatarilor sunt platiti ca sa protesteze, desi ei nu fac decat sa-i amarasca si mai mult pe niste oameni pentru care acest proiect a ramas ultima sansa pentru o viata decenta. Mare pacat!

    • Ai dreptate peste tot protestele ascund defapt altceva. In cazul celor de la “salvati” rosia montana cu siguranta este altceva in spate, ei au finantati foarte mari si cu toate astea nu au ajutat pe nimeni pana acum

  9. Sunt de acord cu mircea, daca la fiecare nemultumire iesim in strada si ocupam ce avem chef, nu reusim decat sa incurcam pe toata lumea. nu degeaba se cer si autorizatii inainte sa dezvolti o iesire dintr-asta publica. pana la urma, nu suntem doar noi pe lumea asta.
    si inca ceva totb, e bine ca va cunoasteti voi drepturile, dar despre obligatii de ce nu vorbiti?
    si ce daca e pasnic, ce voi nu trebuie sa respectati legile?

  10. Or fi normale gigele, asta nu inseamna ca toate sunt legale! SI ce daca revolutia nu a fost legala, asta inseamna ca a fost ok?? Au murit oameni atunci!! Si inca ceva: protestele nu sunt normale, normal ar fi sa mergeti la vot si sa alegeti pe altcineva in loc sa protestati ca maimutele dupa aceea! Sau in loc sa protestati aici, ocupati Rosia Montana na, ca acolo-i buba, nu Pta Universitatii. Va duce capu’ pana la baie si inapoi si cam atat.

  11. Cat timp protestele nu sunt legale e normal ca jandarmeria sa isi faca treaba. Sa zica merci ca nu ii amnedeaza decat pe cei care chiar nu vor sa elibbereze zona. protesteel; sunt legale, atata timp cat ai autorizatie, doar ca pentru cei de la salvati rosia montana a avea autorizatie inseamna ca nu mai au publicitate, asa ca prefera fara

Reply To Geta Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger