Membri ai Comisiei pentru Administraţie Publică, Echilibru Ecologic şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor, reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Consiliul Judeţean Tulcea decid reintroducerea vânătorii în patrimoniul UNESCO Delta Dunării, crearea unui supra-consiliu de coordonare numit politic de către CJ Tulcea care va avea ultimul cuvânt cu privire la managementul rezervaţiei şi propun articole ce riscă să ciopârţească statutul de patrimoniu UNESCO al Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării. Reintroducerea vânătorii a fost propusă chiar de preşedintele Comisiei.
Cu acordul tacit al reprezentanţilor Administraţiei Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), ai Ministerului Mediului și Pădurilor și la inițiativa CJ Tulcea, membrii Comisiei pentru Administrație Publică, Echilibru Ecologic și Amenajarea Teritoriului au aprobat în data de 9 noiembrie modificarea OUG 127/2010 menită să completeze Legea de funcționare a RBDD 82/1993 cu prevederile mai sus menționate.
Astfel, la propunerea președintelui comisiei, domnul Vasile Gherasim (PDL), vânătoarea sportivă va fi considerată “activitate economică tradițională” în Delta Dunării (sic!) și, astfel, reintrodusă ca practică în RBDD. Asociația Salvați Dunărea și Delta (ASDD) consideră vânătoarea sportivă drept una dintre cele mai invazive și distructive practici în Delta Dunării, având de–a lungul timpului un impact deosebit de negativ asupra populațiilor de păsări și mamifere din RBDD.
Cu prilejul aceleiași ședințe, membrii Comisiei au decis inființarea “Colegiului coordonator al RBDD”. ASDD consideră inutilă, redundantă și profund neavenită înființarea acestei noi structuri în contextul în care Legea de funcționare a RBDD, cu completările și modificările ulterioare, prevede deja o schemă si așa aglomerată de structuri de conducere și reprezentare la nivelul RBDD: funcția de guvernator al RBDD, Consiliul Știintific, Colegiul Executiv și Consiliul Consultativ. Asociația Salvați Dunărea și Delta atrage atenția că noua structură, alcatuită – potrivit noilor prevederi – din persoane numite pe criterii strict politice, poate amenința inutil și periculos managementul RBDD.
O prevedere discutată în cadrul aceleiași ședințe ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea membrilor Comisiei de a lua cele mai bune decizii cu privire la soarta Rezervației. Noile modificări restrâng aria de acțiune a Planului de management al Rezervației numai “asupra unor zone de habitat natural” din RBDD. În contextul în care actualul pachet legislativ prevede că planul de management al rezervației are în vedere întreg teritoriul acesteia, această modificare poate determina o fractură majoră la nivelul politicilor de conservare și reconstrucție ecologică în RBDD.
O altă prevedere controversată aprobată în cadrul aceleiași sedinte înlătură Planul Zonal de Amenajare a Teritoriului dintre documentele care, alături de planul de management și regulament, vor reglementa desfășurarea activităților în cadrul RBDD. ASDD consideră deosebit de periculoasă această decizie și atrage atenția că ignorarea acestui document poate conduce la apariția unor anomalii urbanistice de necontrolat pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Asociația Salvați Dunărea și Delta amintește reprezentanților partidelor la putere că RBDD este o zonă unică de importanță internațională – parte a Patrimoniului Universal (sit UNESCO), parte a Convenției zonelor umede RAMSAR și sit Natura 2000. Aceste multiple prilejuri de protecție și demnitate reclamă o legislație pe măsură și atitudini de respect și responsabilitate de cea mai înaltă clasă din partea factorilor care decid soarta RBDD – Ministerul Mediului, Camera Deputaților, ARBDD și alte autorități publice locale și centrale. Modificările legislative aprobate de membrii Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților dovedesc exact contrarilul celor așteptate și ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea, interesul și buna intenție ale acestora de a reglementa un management eficient al RBDD.
ASDD face un apel către Biroul Permanent al Camerei Deputaților în vederea retrimiterii proiectului de lege în Comisiile de Specialitate pentru corectarea corespunzătoare a prevederilor mai sus menționate. În caz contrar, votarea și aprobarea acestora vor constitui cea mai mare lovitură pe care RBDD o primește de la înființare.
“După ce ani de zile Salvați Delta a încercat, alături de Comisia parlamentară de Mediu, să transforme Legea Rezervației într-o lege protecționistă, europeană, Consiliul Județean Tulcea, prin vicepreședintele PDL Victor Tarhon, a reuşit să facă praf această lege cu ajutorul interpușilor politici de la Ministerul Mediului și Comisia de Mediu astfel încât să controleze comercial și politic tot ce mișcă în Biosfera unei Rezervații de patrimoniu UNESCO”, spune Liviu Mihaiu, președintele ASDD. “Noi facem apel la Comisia UNESCO a Parlamentului României, la Președintele Țării – care a promis independență politică Rezervatiei – să împiedice modificarea Legii Rezervației!” .
Foto: Dan Dinu
2 comentarii
unde semnam?
Pingback: FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe | TOTB.ro - Think Outside the Box