Salvarea copiilor de televiolență: competență sau cenzură

2

Feriți-vă copiii de televizor! Dacă o să fie expuși la violența de la TV, riscă să iasă pe stradă și să le dea oamenilor în cap. Voi, înșivă, feriți-vă! Nu vă expuneti la scene cu violență la TV! Ați putea pune în practică tot ceea ce ați văzut la televizor, indiferent de voința și motivațiile voastre.

 

de Nicoleta Fotiade (Active Watch)

 

La dezbaterea Consiliului Național al Audiovizualului de vinerea trecută, “Nu vă uitați copiii la TV – Vezi ce vede copilul tău”, răul fundamental al societății a fost identificat: televizorul! Opiniile majorității participanților la dezbatere au identificat ca sursă a cazurilor de violență în societate mediatizarea excesivă a violenței la televizor. Cu alte cuvinte, implicit sau explicit, toată lumea părea să fie de acord că expunerea la violența televizată determină violența comportamentului telespectatorului.

Aceasta a fost, mai mult sau mai puțin, concluzia principală – corolar al teoriei efectelor negative ale mass media – care a fost apoi preluată și de presa prezentă la dezbatere. Punctul de vedere alternativ, al cărui unică susținătoare am fost, în calitate de reprezentantă a ActiveWatch la dezbatere, nu a fost reținut de presă – ceea ce m-a obligat să recurg la blogul organizației.

Literatura de specialitate* – vorbesc despre publicațiile care întrunesc rigorile academice – nu a confirmat existența unei relații cauzale directe între violența de la televizor și comportament. Nu există, așadar, suport empiric pentru a vorbi despre efecte directe ale mass media asupra comportamentului oamenilor, inclusiv al copiilor, și asta pentru că între mesajul de la TV și comportament există un intermediar care nu poate fi ignorat: personalitatea umană. Receptarea unui mesaj media depinde de fiecare individ în parte, de bagajul său de cunoștințe, de inteligența sa, de convingerile și valorile sale, de gen, rasă, etnie sau de statutul său social. Toate acestea lucrează împreună. Impactul mesajelor media este, în consecință, produsul procesării respectivelor mesaje prin filtrul cognitiv-afectiv cu care este înarmată fiecare persoană.

Din păcate, marea majoritate a participanților la dezbatere s-au abandonat în pseudoargumente – îndeobște cazuri izolate care se substituie relevanței statistice, dar și statistici mitologice** – sau au cedat emoției pe care o poate stârni imaginea „copiilor vulnerabili în fața televizorului”. Asta, deși cu toții avem încredere că aceiași copii vulnerabili pot face diferența dintre Ștefan cel Mare și un criminal în serie, deși legendarul erou național și-a scris istoria cu mijloace violente.

Abordarea susținătorilor curentului de studii media și culturale este mai realistă și mai constructivă în privința violenței media și impactului acesteia în rândul copiilor și adulților deopotrivă. Vă ofer un exemplu: profesorul David Buckingham care, încă din anii ’80, a cercetat relația copiilor cu televizorul, spunea că „răspunsurile emoționale ale copiilor sunt inseparabile de cunoștințele pe care le dezvoltă despre televiziune ca mediu – cum ar fi, înțelegerea lor despre cum și de ce programele tv sunt produse și în ce moduri convenționale tind acestea să reprezinte lumea”. De asemenea, o altă concluzie era că „mulți oameni – copiii inclusiv – aleg să privească lucruri despre care știu că îi vor afecta sau speria; și, deseori, tristețea sau frica sunt inseparabile de plăcere. Conținuturile care generează asemenea emoții <negative> ne pot ajuta să înțelegem și să facem față unor anxietăți și probleme din viața reală”.

Acum cinci ani, am publicat un articol în Dilema Veche despre reconsiderarea efectelor mass media. Pentru cei care vor să aprofundeze subiectul, articolul este disponibil integral pe site-ul revistei Romaniaculturala.ro. În mare, spun că efectele mass media nu trebuie evaluate în termeni de „cauză și efect”, ca și când oamenii ar răspunde identic la același tip de mesaj. Relația noastră cu mass media este mult mai bogată, iar consumul de televiziune are loc în relație cu folosirea Internetului, a smartphone-urilor șamd.

Educație media la școală

Totuși, la dezbaterea de vineri, propunerea ministrului educației și a unuia dintre membrii C.N.A. de a introduce educația media în școli a fost binevenită.

În momentul de față, educația media este parte din educația civică formală a elevilor la liceu, prin disciplina opțională “Competență în Mass Media” și cea de “Studii Sociale”, ambele la inițiativa ActiveWatch.

Desigur, multe alte instrumente și metode de educație media pot fi introduse în învățământul preuniversitar și universitar, și, mai ales, în formarea cadrelor didactice. ActiveWatch are propuneri pe care le va înainta Ministerului Educației.

Important este să evităm discursul alarmant pe tema efectelor negative ale mass media și să abordăm o atitudine constructivă, realistă în ceea ce privește prezența mass media în viața noastră, atunci când propunem soluții de reglementare sau de educare a copiilor și adulților.
* Câteva exemple:

Martin Barker and Julian Petley (ed.), Ill Effects: the Media/Violence Debate, London: Routledge, 2001.
David Buckingham, Moving Images: Understanding children’s emotional responses to television, 1996
David Buckingham, Children talking television: the making of television literacy, 1993
John Corner, Critical Ideas in Television Studies (Oxford Television Studies), 1999
John Corner, Studying Media: Problems of Theory and Method, 1998

** Mi-a fost dat să aud din gura unui polițist, intervievat de TVR pe subiectul dezbaterii, acest enunț: “între 25% și 30% dintre faptele comise în școală sunt determinate de ceea ce au văzut copiii la televizor”. Afirmația, spusă cu foarte multă convingere, îi aparține chestorului Dumitru Jianu, șeful Direcției de Ordine Publică din IGPR, și se pare că se bazează pe un studiu al poliției.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul Active Watch.

Foto: Sodahead.com

 


2 comentarii

  1. Pingback: Femeia de lângă noi, victima violenței domestice | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger