Să ne reglementeze mișcările spontane sau nu?

7

Spiritul protestatar al românilor a înviat în ultima vreme. Tot mai multe mișcări spontane au avut loc în București, mai ales, fie că a fost vorba de gaze de șist, apărarea unor clădiri de patrimoniu sau Roșia Montană. Protestele de acest gen țin în priză Jandarmeria, care intervine și anihilează inițiativele indignaților.

de Roxana Bucată

Legea nr. 60/ 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice stipulează, din capul locului, că “Libertarea cetățenilor de a-și exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și orice alte întruniri și de a participa la acestea este garantată prin lege”. Cu condiția ca aceste evenimente să fie anunțate dinainte cu trei zile. Recent, ministrul de Interne, Mircea Dușă, a declarat, cu ocazia Consiliului Militar al Jandarmeriei Române, că mișcările spontane din România nu sunt reglementate, iar această lipsă trebuie acoperită. Potrivit Hotnews, Dușă a menționat ca o prioritate a Ministerului Administrației și Internelor necesitatea dotării Jandarmeriei cu mijloace de transport capabile să asigure o intervenție rapidă, respectiv cu microbuze, dar și cu mașini Dacia Duster prin Programul “Rabla”.  Vă întrebăm, așadar, ce părere aveți despre prioritatea statului de a reglementa mișcările spontane.

În cadrul dezbaterii de astăzi, Irina Zamfirescu, de la Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch, ia partea protestatarului, în pielea căruia a fost de nenumărate ori, pentru a cere respectarea drepturilor, iar comisarul-șef  Ion Aurel explică, din partea Ministerului Administrației și Internelor, de ce sunt necesare aceste modificări ale legii.

[coloana]

Faultul logic – reglementarea libertății și a spontaneității în laboratoarele Jandarmeriei

de Irina Zamfirescu

Mircea Dușa, Ministrul de Interne, a avut un fel de revelație cum că adunările spontane nu sunt cuprinse în Legea 60. Reglementarea a ceva spontan pică examenul de logică. Înregimentați în legi și proceduri, reprezentanții structurilor armate sunt pregătiţi să construiască matrițe pentru creativitate.

Dincolo de aceste fracturi logice cu privire la însăși intenția administrației publice, pe fond, adunările spontane sunt de două feluri: fie acelea gingașe de tipul flash-mob, fie acelea care se declanșează ca o consecință a unei decizii luate de o autoritate publică. Pentru fecare dintre ele, mobilizarea jandarmeriei este o rispiă de bani și o formă de agresare a democrației.

În ceea ce privește prima categorie, intervenția Jandarmeriei este la fel de oportună precum a unui elefant într-o cameră cu porțelanuri. Aceste adunări în care cetățeni aleg să danseze, să țină o pancartă în tăcere, să cânte sau să se țină de mâini nu au nicio legătură cu uniforma jandarmului. Aceste adunări au tocmai rolul de coeziune socială, de facilitare a unui exercițiu comunitar de aducere laolaltă indivizi „autişti”, într-o formă ce sparge tiparul cotidian. Nevoia de astfel de izbucniri de altceva este, indiscutabil, o gură de aer pentru cetățenii care vin și pleacă fără să se oprească în spațiile publice. Prezența uniformei nu ar face decât să inducă anxietate și nesiguranță, deși misiunea Jandarmeiriei ar fi tocmai siguranța cetățeanului.

Pentru a doua categorie de adunări spontane, micile revolte publice, cetățenii se adună în locuri publice dintr-o profundă stare de revoltă. Aceste manifestații sunt, din nou, indicatorul sănătății comunității și este  un indicator al civismului sau al conștientizării drepturilor. Ceea ce ne separă de niște turme este tocmai această capacitate de a discerne între ceea ce este drept și ceea ce este abuziv. Aceste adunări sunt ceea ce literatura numește nesupunere civică, nesupunere care este justificată atunci când este un răspuns la o administrare deficitare sau cu rea voință a interesului public. Intervenția Jandarmeriei, în acest caz, lasă loc de abuzuri și exces de zel acolo unde, în fapt, aceasta nu își are locul. Aceste adunări trebuie să fie pentru aleși un semnal cu privire la cele dirigiute de ei, nicicum o amenințare pentru ordinea publică. Statul de drept, atunci când este el violat, de cele mai multe ori se întâmplă în spatele unor uși păzite de Jandarmerie.

Negocierea libertății la gura dubei Jandarmeriei este un trist tablou al unei democrații prost înțelese de uniformele setate să facă ordine. Ordinea socială pornește de la atitudinea critică a cetățenilor pentru că aceștia pot sesiza și corija derapajele instituționale. Orice reglementare nu va face decât să înfurie ambele părți. Pe de-o parte avem jandarmii iritați de atitudinea vădit ostilă a cetățeilor cu privire la rolul lor de a reinstaura normalitatea. Nu mai departe de începutul acestei luni, niște cetățeni răzleți au fost ridicați cu duba de la o adunare absolut pașnică la Hala Matache. Trebuie să recunosc că această intervenție în forță a adus, în fapt, subiectul pe agenda media. La o distanță de o săptămână unul dintre jandarmi recunoaște, într-un cadru informal, că „i-a făcut plcere” să ridice protestatarii. Pe de altă parte, cetățenii iritați de prezența jandarmeriei la orice manifestație, nu mai văd în uniforma jandarmului instanța protectoare, ci această dorință nesăbuită de a umple duba.

Într-adevăr, Legea adunărilor publice necesită modificări, dar în spiritul libertății de exprimare,  nu e suprareglementării ei. Dezbaterile de aproape un an din jurul activității Jandarmeriei Române ar fi trebuit să genereze intenția de reformare a instituției în sensul creșterii încrederii cetățenilor în reprezentanții ei. Empatizez cu jandarmii și aleg să nu generalizez – sigur printre ei sunt si suflete sensibile la democraţie. Cu toate acestea, dubele albastre stau de pază la orice prostie anunțată pe facebook. Societatea are nevoie de supape, are nevoie de creativitate și spontaneitate. Iar Jandarmeria are nevoie de discernământ – o duzină de oameni adunaţi pe o stradă nu pot da o lovitură de stat şi nici nu pot pune în pericol drepturile altor cetăţeni.

[coloana]

Reglementarea mișcărilor spontane, necesară pentru protejarea drepturilor celorlați

de comisar-şef Ion Aurel

În plan general, se intenţionează să se realizeze o uniformizare a dispoziţiilor Legii adunărilor publice, în concordanţă cu prevederile legale în materia tehnicii legislative, respectiv Legea nr.24/2000.

Totodată, în plan particular, principalele modificări la Legea nr.60/1991 vizează următoarele aspecte:

1. Reanalizarea spectrului adunărilor publice (supuse şi nesupuse declarării) în sensul că se intenţionează să se definească în mod clar şi fără echivoc „adunarea publică” şi în egală măsură să se diferenţieze adunările publice, în funcţie de anumite criterii ce ţin de specificul acestora (promoţionale, culturale, religioase, precum şi de altă natură).

2. Reglementarea condiţiilor de desfăşurare a adunărilor publice spontane. Potrivit actualei legi, domeniul „adunărilor publice spontane” este insuficient reglementat, în condiţiile în care, în ultima perioadă au fost înregistrate astfel de manifestări.

Ministerul Administraţiei şi Internelor nu se poate opune exercitării libere a acestor drepturi, însă nu poate rămâne indiferent la respectarea şi protejarea drepturilor celorlalţi cetăţeni, care nu participă la astfel de manifestări de protest.

În acest cadru, se intenţionează să se promoveze un gen de manifestare publică la îndemâna fiecărui cetăţean, cu respectarea unor cerinţe minime de siguranţă şi linişte publică.

3. Revizuirea obligaţiilor celor care organizează adunările publice, cu respectarea dispoziţiilor legale care protejează dreptul la asociere şi la libera exprimare a cetăţenilor. În acest sens, se intenţionează dezvoltarea acestor obligaţii, cu scopul de a responsabiliza organizatorii, de a diminua riscurile, de a asigura un minim de confort şi siguranţă participanţilor pe timpul adunărilor publice, precum şi definirea clară a obligaţiilor acestora, ancorate la realităţile actuale.

4. Revizuirea dispoziţiilor legale referitoare la organizarea şi funcţionarea comisiei de avizare a adunărilor publice, în sensul creşterii rolului răspunderii fiecărui participant din cadrul comisiei, sub autoritatea primarului.

[coloana]

Foto: Alexandru Oglindă


7 comentarii

  1. Statul ar trebui sa se rezume in mod exclusiv la rolul pentru care a fost creat, si anume acela de ADMINISTRATOR al teritoriului si al bunurilor nationale. La proteste sa sigure doar ordinea publica si siguranta participantilor la manifestari, atat si nimic mai mult! Orice si oricine depaseste aceste limite trebuie inlaturat imediat, respectiv sanctionat sever, intrucat abaterea inseamna strangularea democratiei si supunerea CETATEANULUI de catre trepadusii din administratia statala, cum s-a si intamplat de fapt in Romania si Uniunea Europeana!

  2. Nu este nevoie de nimic altceva pentru schimbarea de sistem, decât de oameni conştienţi de calitatea de homo sapiens. Asta presupune o delimitare completă de membri aparatului de opresiune, plătit de cetăţeni şi folosit de guvernanţi contra cetăţeanului. Concret, nu mai fi prieten şi nu accepta prietenia unui jandarm, miliţian, sepepist, sereist, etc, personal şi inclusiv a membrilor de familie a acestora. Este lupta cea mai corectă. Dar românul dimpotrivă, este mândru şi fudul în prostia lui de a fi prieten cu un membru al aparatului opresor. Pentru proştii şi spălaţii pe creier care spun că trebuie organe pentru ordinea publică, da, să existe, dar cu uniforme maro şi aparţinând comunităţii locale. Nu cum au făcut aceşti rahaţi aleşi de vitele româneşti, care au păstrat albastrul miliţienesc la poliţia democrată. Era normal atât timp cât comunismul a dominat 50 de ani prin teroarea uniformei miliţieniste albastre, de ce actualii guvernani să o schimbe?!?!?!?!? Unde e societatea civilă să ia atitudine?! La grătar sau la tolcşoaie la tv. În 1989 am avut în faţa ochilor la revoluţie culoarea albastră a miliţienilor iar acum după 23 de ani, să am aceiaşi culoare aLbastră a jandarmeriei ?! Până la urmă ce plm s-a schimbat?! De aia am fost împuşcat în decembrie 1989 şi am suferit în spitale?! Să mă piş pe ea democraţie românească şi în gura celor ce o susţin conştient sau inconştient de proşti ce sunt. M-a cuprins scârba de acest popor român. De ce dreak am ieşit în 1989, nu ştiu, sau s-ar putea de bou. Şi cu râmele româneşti a spune că se face ceva spontan e hazliu. Noi să fim fericiţi că nu am trăit pe teritoriul Greciei actuale. Pentru că dacă erau români pe acolo, când au venit perşii, nu mai exista Termopile cu cei 300 de spartani care au înfruntat zecile de mii de inamici. Se vorbea araba acum. Românii chiar cu arme, au rupt-o la fugă din faţa unui atacator, dar acum în spoca modernă fără arme?! Istoria e tristă, dar adevărată. Şi cu o floare nu se face primăvară.

  3. Si revolta din 1990 a fost in linii mari un protest spontan (nu cred in conspiratii). Daca o tin tot asa, oamenii astia din USL s-ar putea sa se trezeasca cu o noua Piata Universitatii, iar atunci pot sa-i ia reglementarile si sa le puna bine, la loc dosit si intunecat…

  4. INtr-un stat de drept totul trebuie sa se intimple in interiorul legii. In aceeas masura e importanta calitatea legii. Care trebuie sa fie pentru om nu pentru stat. O zi buna !

    • DEGEABA NE CACAM PE NOI, LEGEA O FAC EI DOAR IN FAVOAREA LOR, NOI CHINUIM DIN CAUZA PROSTIEI NOASTRE, ACUM AR TRTEBUIE O RASCOALA LA CARE SAI TREZIM PE CACACIOSII ASTIA DE LA CONDUCERE, CA VREM SI NOI UN TRAI MAI BUN,IAR DACA NU LE CONVINE SA PLECE CA LE DAM ALT FEL DE CIOLANE LOR SA ROADA. TARA ASTA NU ESTE A LOR SI PROSTIA OMENEASCA TREBUIE TREZITA( ADICA POPORUL ROMAN), SI SAI PUNEM LA ZID CA PE CEAUSESCU. TREZESTETE ROMANE DE ORI UNDE ESTI. HAIDETI FRATILOR SA LE ARATAM O ROMANIE UNITA, DEOARECE ACESTI TALHARI DE TARA, NE BAGA SCUMPIRI DE PRETURI , TAXE SI IMPOZITE DE NU MAI STIM DE UNDE SA AVEM BANI SA LE PLATIM PTR A AVEA DE UNDE FURA EI. FRATI ROMANI, MINERI, DOCTORI, CFR-isti, PROFESORI, NU MAI ASCULTATI DE LIDERII DE SINDICATE CA ASTIA SUNT LA MANA BAROSANILOR, TREBUIE SA IESIM IN STRADA PTR A NE CERE DREPTURILE. BANI SUNT IN BUGETUL STATULUI DAR NU PTR A DA SALARIATILOR, CI PTR A AVEA DE UNDE FURA EI. CATI DIN ACESTI TALHARI IN FRUNTE CU BASE AU FOST INCHISI PTR CAT AU MINTIT SI FURAT? DECI TOTI UMBLA DUPA PUTEREA DE FUNCTIE PTR A FURA. SI TOATE STATELE CARE NU LE CONVINE CE SE INTAMPLA IN ROMANIA SA VINA SA VADA CUM SE TRAIESTE IN ROMANIA(DESI ELE STIU).

  5. Pingback: Jandarmeria ne urmărește pe facebook | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Doru Dascalu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger