S-a lansat “SHUKAR Club”, programul educaţional dedicat tinerilor romi

0

Asociația Regională de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) Muntenia împreună cu Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună” au lansat marți, 30 septembrie, programul „SHUKAR Club – Argumente împotriva discriminării”. Cu ocazia evenimentului organizat în Librăria Bastilia organizatorii au anunțat și criteriile de selecție în programul dedicat tinerilor romi. Doritorii se pot înscrie online pe www.shukarclub.ro până pe 31 octombrie.

 

unnamed (2)

 

SHUKAR Club – Argumente împotriva discriminării” este un program de dezvoltare prin care organizatorii alături de invitații lor își propun să îi ajute pe 20 de tineri romi din București să devină actori vocali împotriva faptelor de discriminare și în același timp, să îi propună ca tinere modele pentru alți tineri romi.

Pentru ARDOR Muntenia, acest eveniment merge în direcția de dezvoltare din ultimii ani, aceea de a deschide cluburi de debate în licee mai mici sau mai puțin renumite din România. Un club de dezbateri pentru tineri romi este un spațiu pe care îl plănuiesc cu Gelu Duminică de luni bune. Acum a venit momentul să lansăm nu doar un club de debate, ci să deschidem un program de formare complex.”, a spus Emanuel Beteringhe – președintele Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică în deschiderea evenimentului de lansare la care au participat în jur de 50 de elevi, profesori, reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor de stat.

Programul „SHUKAR Club – Argumente împotriva discriminării” presupune întâlniri săptămânale pe o perioadă de 1 an și trei componente în jurul cărora se vor desfășura activitățile de club: instruire în argumentare și gândire critică prin dezbateri academice, seri de povești cu lideri ai comunității și sesiuni de scriere argumentativă și blogging colectiv.

            În cadrul evenimentului de lansare, Ciprian Necula – președinte Romano ButiQ și activist pentru drepturile romilor, a povestit despre ce înseamnă să fii lider în contextul actual. „Fie că este unul școlit și devine lider formal, fie că devine lider informal, ambii lideri sunt caracterizați prin două lucruri. Un lider are o idee și are followers. Sper ca acest program să le dea voce și idei tinerilor.”

            Gelu Duminică – președinte al Agenției „Împreună” a menționat: „Acum 20 de ani, făceam dezbateri în liceu, am făcut parte din prima generație de debateri și asta a contat foarte mult în viața mea. Dezbaterile academice m-au pus să-mi pun întrebări, să fiu critic cu mine și mai ales cu ce spun ce-i din jur, de aceea mi-am dorit un club dedicat tinerilor romi.” Despre motivația acestui program, Gelu Duminică a completat: „Cred că foarte mulți dintre copiii din grupurile dezavantajate și mai ales din cele de romi au o problemă cu stima de sine pentru că se cunosc foarte puțin și se lase cunoscuți foarte puțin. Ei trăiesc în stereotipii iar prin acest program încercăm să le dăm tăria de a se expune criticii, cunoașterii și conviețuirii.”

Președintele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii, Csaba Ferenc Asztalos, prezent în public, a oferit un sfat organizatorilor: „Este important ca orice dezbatere despre discriminare să aibe loc în contextul și cu informațiile actuale.”

            La evenimentul de lansare au participat elevii din cluburile de debate din București care au oferit publicului un scurt debate demonstrativ, profesori, membrii ai comunități rome, precum și reprezentanți ai UNICEF, PACT, CNCD.

Tot în cadrul evenimentului s-au anunțat condițiile de înscriere în program și s-a deschis apelul pentru participanți.

Condiții de înscriere:

Doritorii se pot înscrie în program completând formularul de aplicație de pe site-ul www.shukarclub.ro până pe 31 octombrie 2014. A două etapă a selecție constă în participarea la un interviu realizat de echipa de selecție. Lista finală cu cei 20 de tineri membrii  Shukar Club va fi afișată pe website-ului programului până pe 10 noiembrie, activitățile de club urmând să înceapă pe 15 noiembrie cu un eveniment de cunoaștere. Criteriile de selecție sunt: motivația de a participa în program, rezultatele școlare obținute în anul școlar/semestrul anterior, disponibilitatea de a se implica în toate activitățile proiectului, interviul urmând să identifice potentialul de leadership al candidaților.

Componentele programului:

Programul „Shukar Club – Argumente împotriva discriminării” presupune sesiuni alternative de:

  • dezbateri: dezvoltarea gândirii critice, a toleranței și a discursului argumentat sunt preocupările principale ale instructorilor din cele 100 de cluburi de dezbateri educaționale din România. SHUKAR Club deschide calea spre însușirea acestor abilități prin traininguri, demonstrații și competiții de debate la care vor participa membrii clubului alături de instructorul lor.
  • seri de povești: O dată pe lună, oameni importanți de etnie roma (dar nu numai) vor vizita clubul pentru a povesti cum au reușit, care au fost obstacolele de depășit, care este atitudinea de adoptat pentru a deveni un lider recunoscut în comunitate. Printre cei care au răspuns pozitiv invitației organizatorilor sunt Ciprian Necula, Marian Mandache, Romanița Iordache și Connect-R.
  • scriere argumentativă: În SHUKAR Club, tinerii vor învăța să construiască, redacteze și ilustreze texte argumentative pe care ulterior le pot publica pe blogul clubului. Astfel, ei vor putea să fie actori vocali în comunitatea lor.Proiectul „SHUKAR Club” abordează problema discriminării dintr-o perspectivă nouă și neobișnuită, care completează abordarile clasice în combaterea discriminării și rasismului.  Rezultatul acestui proiect este formarea unui grup de tineri lideri romi, activi și vocali împotriva discriminării.

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger