Pentru al doilea an consecutiv, asociația Les Herbes Folles pregătește festivalul de film despre mediu Pelicam, care va avea loc la Tulcea în luna iunie. Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni PELICAM este primul festival de film internațional din România dedicat în întregime mediului înconjurător.
PELICAM IFF are ca scop principal educarea publicului de film în privința situației prezente a mediului și a comunității în care trăiesc, de a promova arta cinematografică și de a susține realizatorii de film ce doresc a aborda tema mediului înconjurător prin producțiile lor, indiferent de buget și realizare. Ediția a două va avea loc în perioada 14-16 iunie 2013. În cele mai multe cazuri, filmele selectate vor avea parte de două proiecții, atât în locația principală (Teatrul Jean Bart) cât și în aer liber (Piața Civică).
Etapa de înscriere a filmelor în competiție a început și durează până pe 15 mai.
Secțiuni competiționale
Competiție Oficială – Lungmetraj & Scurtmetraj
Această secțiune se focuseaza asupra unei selecții reprezentative a filmului ce abordează tematica mediului înconjurător. Pot participa, în funcție de înscrieri și selecție, filme produse în întreagă lume, fără restricție de naționalitate sau buget.
Competiție de filme de lung metraj românești
Secțiunea este compusă din selecția celor mai reprezentative producții locale de lungmetraj realizate în ultimii doi ani, legate de mediu, comunități, oameni, natură.
Competiție de filme de scurt-metraje românești
Secțiunea este compusă din selecția celor mai reprezentative producții locale de scurtmetraj realizate în ultimii doi ani, legate de mediu, comunități, oameni, natură.
Secțiuni non-competiționale
Panoramă – Lungmetraj & Scurtmetraj
O secțiune non-competitională, ce include filme premiate la alte festivaluri, filme care au creat în jurul lor un interes deosebit, precum și alte filme achiziționate de distribuitorii români prezentate în avanpremiere sau nu în cadrul festivalului.
Retrospectivă
Secțiune non-competitională, dedicată operei unui regizor ce a abordat, prin filmele sale, tematica mediului înconjurător, din care vor fi proiectate câteva filme.
Mari clasici ai filmului despre mediul înconjurător
Secțiune non-competițională care își propune să prezinte filme mai vechi ce au abordat la un moment dat tematica mediului înconjurător pentru a le pune în rezonanță cu realitatea actuală.
Juriul PELICAM IFF, format din profesioniști ai industriei cât și specialiști ai mediului înconjurător, va decerna :
– Premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj
– Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj
– Premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj românesc
– Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj românesc
Adițional, se va acorda Premiul Publicului unuia dintre filmele participante în secțiunea Competiție Oficială sau Panoramă, premiu acordat în urma numărătorii voturilor spectatorilor. Aceste voturi vor fi strânse în urma fiecărei vizionări a proiecțiilor Competiție Oficială și Panoramă.
De asemenea, organizatorii vor acorda un premiu special în cadrul unui concurs de proiecte deschis tuturor organizațiilor nonguvernamentale implicate în activități ecologiste : Premiul Proiect Eco+ pentru cel mai bun proiect în rezonanță cu dezvoltarea durabilă.
Toate detaliile se găsesc pe site-ul festivalului.
Iată cum a fost anul trecut:
Filmul este cel mai important instrument prin care conștientizezi oamenii asupra mediului
Lupta oamenilor pentru apă a deschis festivalul de film despre mediu și oameni de la Tulcea