Legea privind interzicerea fumatului în anumite spaţii publice şi restricţionarea reclamelor la tutun şi produse din tutun intră în vigoare în Rusia. Potrivit acesteia, fumatul va fi interzis la locurile de muncă, pe scările blocurilor, în autobuze şi trenuri de navetă şi pe o rază de 15 metri faţă de gări şi aeroporturi. În anul 2014, restricţia se va aplica şi în cazul restaurantelor, barurilor, vapoarelor şi trenurilor de orice fel.
Rusia este una dintre ţările cu cel mai mare număr de fumători din lume – aproximativ 40% din populaţia acestei ţări fumează, arată statisticile. Legislaţia anti-fumat a fost semnată de preşedintele Vladimir Putin în luna februarie, ca parte a unui plan naţional de îmbunătăţire a sănătăţii publice, de creştere a speranţei de viaţă şi promovare a creşterii economice. Potrivit premierului rus Dimitri Medvedev, aproape 400.000 de ruşi au murit, anul trecut, din cauza unor boli asociate fumatului. Analiştii spun că nu legea în sine este importantă pentru Rusia, ci modul de aplicare a acesteia.
Pachetul legislativ restrânge, totodată, vânzările de ţigări (acestea nu se vor mai putea vinde la chioşcuri pe stradă) şi interzice sponsorizarea evenimentelor de către companii producătoare de tutun şi produse din tutun, respectiv, interzice reclamele la astfel de produse pe parcursul unor evenimente. De asemenea, va exista o creştere a preţului la ţigări în perioada imediat următoare intrării în vigoare a legii (în condiţiile în care, în prezent, în Rusia un pachet de ţigări poate fi cumpărat cu mai puţin de un dolar). Un preţ minim limitativ va fi fixat pentru toate produsele din tutun. Din 1 iunie 2014, toate cafenelele, barurile, restaurantele, hotelurile, magazinele, pieţele, supermarketurile, mall-urile şi trenurile de călătorie pe distanţe lungi, precum şi vapoarele vor fi spaţii în care nu se va fuma.
Sursa şi foto: BBC