Un parc naţional imens a fost înfiinţat de către autorităţile ruse pentru a proteja specii de feline rare, mai exact două dintre cele mai mari din lume: tigrul şi leopardul Amur, aflaţi în pericol de dispariţie. Potrivit Wildlife Conservation Society (WCS), parcul se numeşte „Land of the Leopard” (Ţinutul leopardului) şi se întinde pe 262.000 de hectare, într-o zonă ce constituie habitatul cheie al tigrilor şi leoparzilor din aceste specii.
Parcul a fost creat, practic, prin fuziunea a trei arii deja aflate sub protecţie – Barsovy Federal Wildlife Refuge, Borisovkoe Plateau Regional Wildlife Refuge şi regiuni întinse de-a lungul graniţei dintre Rusia şi China. „Este o veste minunată pentru ceea ce înseamnă protejarea şi conservarea marilor feline. Crearea acestui parc creşte teritoriul destinat protejării populaţiei, aflate în stare critică, de tigri şi leoparzi, două dintre cele mai mari feline ale lumii şi va fi de mare folos în asigurarea viitorului acestor specii. Suntem nerăbdători să oferim orice fel de ajutor este necesar pentru a contribui la realizarea scopului acestui parc”, a declarat Peter Zahler, reprezentant WCS pentru Asia.
„Felicităm guvernul Rusiei pentru interes şi viziunea lor în a crea această arie protejată şi suntem optimişti că locul va deveni acel refugiu de care au nevoie marile feline aflate în pericol de dispariţie”, a punctat şi Dale Miquelle, director WCS al programului pentru Rusia. Tigrul Amur (sau tigrul siberian) este în pericol din cauza pierderii habitatului său natural, din cauza vânătorii excesive pentru blana sa, dar şi din cauza braconajului care urmăreşte vânzarea sa pe piaţa medicinei tradiţionale asiatice (în special în China). Leopardul Amur (leopardul estului îndepărtat, cum mai este numit) se află într-o situaţie şi mai gravă, populaţi aflată în libertate fiind estimată la doar 40 de exemplare, în prezent.
Sursa: Mongabay News
Foto: WCS / Leoparzi Amur în parcul naţional din Rusia