Runcuri, cătunul-capcană

0

Cătunul Runcuri pare să fie un loc-capcană: ai venit o dată, nu mai ai cum să pleci. Cel puțin așa reiese din poveștile celor cu care am vorbit cât am fost acolo. Unul dintre ei e Mitică, pe care l-am cunoscut, întâmplător, pe drum. Noi eram cu mașina și el urca spre sat, pe jos. Am oprit și l-am întrebat dacă nu vrea să vină cu noi. Încă din clipa în care s-a urcat în mașină, domnul Mitică (70+) ne-a spus că el merge în fiecare zi pe jos, cam 10-15 km, ca „să se țină în formă”.„Nu sunt de aici, de loc. Am venit în Runcuri cu câțiva ani în urmă, așa în vizită, și am hotărât după aia să-mi găsesc o căsuță aici. Ăsta e raiul meu, așa le zic prietenilor mei de la Timișoara.”

Ca să se țină în formă, domnul Mitică merge 10 km pe jos în fiecare zi

Și, într-adevăr, locul are farmecul lui și te prinde imediat. Sunt case răsfirate ici-colo și e liniște deplină. Chiar și în comparație cu alte locuri din Munții Pădurea Craiului, platoul carstic Runcuri pare complet în afara timpului.

După ce ne-am luat la revedere de la Mitică, ne-am dus să vedem Tradițional Casa Experience, un complex turistic de vechi case țărănești. Viorel Lascu, fondatorul Federației Române de Speologie, e considerat a fi unul dintre promotorii turismului în zonă și e cel care a inițiat acest proiect. A petrecut douăzeci de ani în Franța, după care s-a întors în România și s-a hotărât să cumpere case vechi aici și să le recondiționeze, o mișcare atipică în contextul în care la noi multe dintre acestea sunt demolate sau abandonate.

Am mai văzut încercări oarecum similare și în alte locuri din țară, dar nimic nu se compară cu casele de aici, care sunt recondiționate foarte discret și sunt dotate cu tot ce trebuie pentru turiști. Au un aer rustic simplu și nu e nicio notă stridentă, nu există vreun gard în jur sau ceva care să le delimiteze de casele localnicilor. Locul e parte din sat.

Lascu spune că au fost folosite materiale noi, ca să ofere rezistență construcțiilor, dar ele nu sunt vizibile. „Este foarte plăcut când intri într-o astfel de casă şi simţi doar mirosul paielor şi al lemnului”, mai spunea el.


Începuse să plouă, așa că am plecat să-i vizităm pe Angela și Dezideriu (sau Tzupi, cum i se mai zice), care s-au mutat în Runcuri cu câțiva ani în urmă și nu s-au mai lăsat duși de aici. Ei sunt prietenii exploratorului Alin Totorean, care trăiește tot în comuna Roșia și despre care povesteam și într-un alt articol.

Tzupi e speolog și Angela e artist plastic și împreună organizează aici, în Roșia, festivalul Straiță Plină, ajuns la a șasea ediție.


„Am pornit festivalul ăsta cu ideea de a promova produsele care se fac în zonă.”, zice Tzupi. „Am vrut să aducem cunoștințe de-ale noastre din Oradea sau Arad și să-i punem în contact cu oamenii și produsele de aici. Unii vin de la oraș și-și fac aprovizionarea pe toată iarna. În principiu, e un târg. Oamenii vin cu ce au pe acasă, zacuscă, compoturi, gemuri, produse lactate, dar și obiecte de artizanat. Festivalul a crescut în ultima vreme, au loc concerte și un maraton de biciclete, mai ales că sunt trasee extraordinare pe aici.”

El e timișorean, iar Angela e din Cluj. „Speologia ne-a adus aici.”, spune Tzupi.
„Amândoi sunteți pasionați de speologie?” întreb eu.
„Eu prin căsătorie”, răspunde Angela râzând. „Doar se știe că atunci când te măriți sau te însori, iei totul de la celălalt, îi iei și meseria și familia. În cazul nostru, a fost și speologia.”

Pe la începutul anilor 2000, îi bătea un gând să-și cumpere împreună un teren, undeva la munte. „Iar când am venit aici și am văzut locul, am zis wow. Și uite că am rămas.”

Angela si vecinul lor, exploratorul Alin Totorean

Planul lor e să deschidă vara asta un camping, mai precis un glamping, cu corturi mari montate pe platforme de lemn și cu mai multe faciliăți decât un camping obișnuit.

„Vrem să organizăm ateliere și tabere de aventură, tir cu arcul, drumeții și altel. Iar în toamnă avem o tabără doar pe speologie. Se pot face multe pe aici. La un moment dat, am vrut să facem un muzeu al preistoriei într-o peșteră din zonă. Încă mi-aș dori să facem asta, dar trebuie să găsim finanțare. Și mai aveam o idee de a face un traseu de via ferrata în peșteri, mai ales că nu există așa ceva în țară.”

Înainte să plecăm, am aruncat o privire pe tablourile Angelei și am întrebat-o dacă lucrările ei sunt influențate în vreun fel de peisajul din jur:

„Eu pictez total diferit de ce vedeți voi pe geam afară.”, a răspuns ea. „Lumea de pe aici se așteaptă să fac peisaje. Uneori, când e cald, stau cu șevaletul afară. Și era odată un grup de turiști care a trecut pe lângă mine și au venit să vadă ce pictez. Și se așteptau să vadă copaci pe pânză sau mai știu eu ce. << Dar cum? Nu pictați ce vedeți?>>, m-au întrebat. Și am zis: Eu pictez ce văd eu, dar s-ar putea să nu fie la fel cu ce vedeți voi.”

Afară, pe una din ulițele vecine, ne-am întâlnit cu un localnic, care s-a dat jos din tractor și s-a plâns că „au dat gliganii în tenchi.” Tzupi mi-a explicat mai apoi: „e o expresie pe care o găsești numai aici, în comuna Roșia – au intrat mistreții în porumb, cam asta înseamnă”.

Platoul Runcuri se află în Munții Pădurea Craiului, între Cheile Cuților și Cheile Albioarei, la nord de localitatea bihoreană Roșia. Drumul a fost asfaltat recent, așa că se poate ajunge ușor cu mașina din Roșia. Mai multe informații despre cazare, găsiți aici: http://www.traditionalcasa.ro/.

Fotografii de Mădălin Nicolaescu

Mai multe informații de călătorie despre destinația Pădurea Craiului găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.


Descoperă Eco-Romania este o inițiativă a Asociației de Ecoturism din România de dezvoltare și promovare a ecoturismului.
Fundația Friends For Friends și Think Outside the Box în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România prezintă proiectul editorial #descoperaecoRomania, din cadrul programului Policlinica de Marketing si Comunicare pentru ONG-uri (un proiect marca FFFF finanțat de Romanian American Foundation).
Identitate vizuală de Tudor Prodan.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger