Roxana Bojariu, climatolog: “Obiectivul principal este o mai bună calitate a vieţii cetăţeanului”

0

Roxana Bojariu, singurul expert din România al Grupului Interguvernamental pentru Schimbarea Climei (IPPC) şi coordonatorul Secţiei de Climatologie din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, mizează pe eficienţa energetică a României, pe decuplarea economiei româneşti de carbon şi pe decizii care să nu distrugă calitatea vieţii oamenilor, luate pe drumul unei viziuni integrative care să nu depășească orizontul temporal al ciclilor electorali și care să genereze permanent soluții concrete, nu doar strategii și planuri de acțiuni pe hârtie.

 


Interviu de Ionuț Dulămiță

 

Aflaţi opiniile durabile ale cercetătoarei vizavi de țara noastră, în contextul obiectivelor asumate în cadrul Agendei 2020 a Uniunii Europene, într-un interviu mic interviu publicat în ediția print a revistei Comunității Durabile, Mai mult cu mai puțin:

Unde se situează România cand vine vorba de atitudine față de mediul încconjurător?

Vestea bună, după părerea mea, este că suntem pe o tendinţă de creştere a conştientizării, reglementării şi monitorizării problemelor de mediu, atât în rândul populaţiei, cât şi al jucătorilor economici de pe piaţă. Vestea proastă este că am pornit de foarte de jos, ceea ce ne adaugă o vulnerabilitate în plus în faţa unor tipuri de afaceri care, neputându-se dezvolta lejer în sistemul bine reglementat şi monitorizat al Europei Vestice, înfloresc la noi, provocându-ne probleme suplimentare.

Cât de aproape este România de a îndeplini cele trei mari obiective de dezvoltare durabilă prevăzute în Agenda 2020 a Uniunii Europene: reducerea emisiilor cu efect de seră cu 20% faţă de nivelurile din 1990, creşterea cu 20% a surselor de energie regenerabilă şi sporirea eficienţei energetice cu 20%?

În opinia mea, ţinta relativ uşor de atins este creşterea cu 20% a ponderii surselor de energie regenerabilă. Din start, aici suntem ajutaţi de resursele naturale ale României: potenţialul hidroenergetic, eolian, solar şi chiar geotermal. Privind strict din perspectiva emisiilor gazelor cu efect de seră, energia nucleară este şi ea una climatic curată. Sporirea eficienţei energetice cu 20% rămâne încă o provocare pentru economia României; noi pornim oricum de la o eficienţă energetică de câteva ori mai mică decât media europeană.

Problema cea mai mare, în opinia mea, priveşte scăderea emisiilor, din perspectiva europeană (care înseamnă decuplarea economiei de carbon). Asta dacă luăm în considerare faptul că sectoarele noastre generatoare şi cele intens consumatoare de energie nu au fost modernizate şi pregătite să intre pe piaţa europeană a licitaţiilor de certificate de emisie. Începând din 2013,  porneşte mecanismul de licitaţii pentru certificatele de emisii de gaze cu efect de seră. Nu se vor mai distribui toate gratis ţărilor membre, ca până acum, iar volumul lor total va fi plafonat astfel încât să se atingă ţintele de reducere. Va exista o piaţă europeană a certificatelor de emisii de unde toţi jucătorii economici ai UE vor trebui să şi le procure. Există anumite gratuităţi şi compensaţii bazate pe principiul solidarităţii europene, precum şi un calendar de creştere progresivă a procentului de certificate ce se achiziţionează liber, de pe piaţa europeană, prin licitaţii, de companii.

În cazul noilor membri ai UE (printre care şi România), acţionează gratuităţi legate de vulnerabilitatea crescută a economiilor lor faţă de efectul pieţei europene a creditelor de emisie asupra preţului energiei electrice şi compensaţii legate de evoluţia istorică a reducerii emisiilor începând din 1990. Gratuităţile urmează şi ele un calendar, descrescând ca valoare din 2013 spre 2020. Ce văd eu, însă, de la nivelul unui simplu cetăţean, este că chiar cu aceste măsuri convenite pentru a ajuta ţările membre din Europa de Est, România nu pare a fi deloc pregătită pentru ce se va întâmpla, conform pachetului aprobat de directiva energie-climă, după 2013. Sectorul energetic nu este retehnologizat, ba mai mult, din câte cunosc eu, nu există nici măcar un plan de modernizare, fără de care ajutoarele europene nu vor veni. Dar poate cunoaşterea mea e limitată şi există un astfel de plan, recent elaborat – mi-aş dori să mă fi înşelat şi să existe. Altfel, scumpiri haotice ale energiei electrice, depăşind limita de suportabilitate socială, ne vor afecta şi vina nu va fi atunci a Uniunii Europene, nici a cercetătorilor care studiază schimbarea climei, aşa cum de multe ori unii sau alţii sunt tentaţi să declare, ci chiar a decidenţilor politici care administrează România.

Cum comentaţi orientarea recentă a statului român spre industrii poluante (mă refer aici la cazurile Roşia Montană şi Chevron), care contravine strategiei nepoluante a UE?

La noi, reglementările europene de multe ori îmbracă forme fără fond, construcţiile instituţionale şi tehnice nu se fac sistematic şi coerent, ele urmează meandre controlate de multe ori de factori care nu servesc interesului public. În aceste condiţii, e foarte riscant să accepţi pornirea celei mai mari exploatări de aur din Europa, folosind cianuri. Vorbim de un lac cu cianuri de 10 ori mai mare decât cel de la Baia Mare (care a provocat dezastrul ecologic din 2000 şi care a dus la schimbarea reglementărilor europene în materie de minerit). Dincolo de aspectele legate de protecţia mediului, e consternantă lipsa de viziune a decidenţilor politici care ignoră dezvoltarea durabilă a societăţii pe intervale care să depăşească ciclii lor electorali. Resurse de tipul aurului, cuprului şi alte minerale sunt rezerve strategice care, exploatate raţional şi ecologic, ar putea să confere României un avantaj evolutiv în deceniile care urmează (când pentru ele cererea tehnologică, nu cea speculativ – ca acum,  va fi mult mai mare).

În cazul exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice încă nu există reglementări europene privind poluarea, ceea ce e şi mai rău, pentru noi, ca societate în curs de aşezare. Pe de altă parte, lipsa de viziune, de interes pentru interesul public al unor factori de decizie, apare şi mai clar aici: de ce s-ar urmări exploatarea gazelor de şist când România are rezerve încă neexploatate de gaze naturale clasice?! Există şi resurse de energie regenerabilă care să se adauge resurselor energetice cu potenţial de generare constant. Iar una din resursele cu mare potenţial de utilizare în România este chiar eficienţa energetică! Aşa că a vorbi de gazele de şist ca de salvarea independenţei energetice a ţării e total greşit, în opinia mea.

Cât de eficiente sunt autorităţile române în măsurarea indicatorilor şi în aplicarea proiectelor de mediu? Este integrată cercetarea academică de la noi în dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului?

Construirea unor baze naţionale care să integreze coerent şi sitematic datele privind indicatori de mediu la toate nivelurile, inclusiv la nivel local şi regional, este o necesitate. Cred că autorităţile române nu reuşesc să aibă sub control pe cât ar trebui monitorizarea indicatorilor de mediu. Proiectele de mediu mi se par a umple fragmentar un cadru dat, fără o imagine de ansamblu în spate. Mi se pare că nu există nici resursele umane care să facă faţă unor provocări ştiinţifice şi tehnice într-un domeniu deosebit de complex şi dinamic cum este cel al dezvoltării durabile şi al protecţiei mediului. Mai ales importanţa resursei umane mi se pare a fi periculos de neglijată de cei care administrează treburile ţării. Preocuparea de a clădi coerent această resursă umană în sistemul academic practic nu există, cum neglijate sunt multe alte cerinţe de personal calificat necesar dezvoltării ţării şi pieţei muncii, în general. Chiar şi acei profesionişti ce întâmplător ajung să lucreze în sistem, de obicei nu sunt încurajaţi de condiţiile existente să îşi continue acolo cariera.

Care credeţi că ar trebui să fie liniile directoare ale României în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă? Unde înregistrează cele mai mari probleme şi care ar fi soluţiile optime?

Cred că decuplarea economiei de carbon, cu costuri socio-economice minimizate cât mai mult, este principala linie directoare care ar trebui să ne preocupe. Ea este o linie directoare şi la nivelul UE, şi prin asta ne-am asumat-o declarativ. Între declaraţiile oficiale de la pupitru şi situaţia României la firul ierbii există un hău care trebuie umplut. Problemele de mediu trebuie asumate şi rezolvate la pachet cu cele care ţin de resurse minerale, producerea de energie, finanţe, agricultură şi, nu în ultimul rând, învăţământ şi cercetare. Nu vii să zici că rezolvi independenţa energetică a ţării făcând praf viaţa comunităţilor locale care o compun. Cui îi mai foloseşte acea independenţă energetică? Nu salvezi economia României distrugând calitatea vieţii oamenilor. Cred că avem nevoie de o viziune integrativă, care să depăşească orizontul temporal al ciclilor electorali şi care să genereze permanent soluţii concrete, nu doar strategii şi planuri de acţiune pe hârtie. Minimizarea costurilor socio-economice ale decuplării economiei româneşti de carbon rămâne, cred, procuparea permanentă. Până la urmă, obiectivul principal este o mai bună calitate a vieţii cetăţeanului, nu cine ştie ce proiecţie abstractă.

Acest interviu a fost publicat în ediția print a revistei Comunităţii Durabile şi face parte din colecţia de resurse a primei comunităţi de practică pentru dezvoltare durabilă din România. Comunitatea este un rezultat al proiectului „Parteneriat pentru dezvoltare durabilă”, co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investeşte în oameni!”, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu ActiveWatch şi implementat cu sprijinul Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.

 

Puteți citi și:

Energie verde: România, a treia țară cu potențial geotermal din Europa


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger