Rowmania Fest 2012 – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle

0

Pe 1 – 2 septembrie 2012, la Tulcea va fi organizată ediţia a doua a Rowmania Fest, un eveniment de relansare a turismului lent în Deltă. El va găzdui competiții de canotci, experimente culturale și gastronomice, dezbateri despre dezvoltarea durabilă, ecoturism și turism responsabil, un târg al proiectelor de investiții sociale în Delta Dunării, concerte sau proiecții de filme.

Evenimentul va fi inaugurat sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 12.00, când trei campioni olimpici români ai sportului cu vâsle – Ivan Patzaichin, Vasile Dîba și Toma Simionov – vor face o demonstraţie de „tras la rame” în canotcă, pe Dunăre, pe traseul Şantierul Naval – Pontonul Festivalului (Pontonul Administrației Portului Tulcea). Apoi, de la 12.30, se va deschide oficial Târgul proiectelor de investiţii sociale în dezvoltare durabilă în Delta Dunării, deschis vizitatorilor sâmbătă, până la ora 18.00, și duminică, între 10.00 și 18.00.

Rowmania FEST va găzdui și o masă rotundă dedicată proiectelor de dezvoltare durabilă, la care au fost invitate toate Grupurile de Acțiune Locală (GAL) din județ pentru prezentarea Planurilor de Dezvoltare Locală, organizații neguvernamentale din zonă cu activitate recunoscută, care își vor prezenta proiectele, precum și reprezentanți ai unor instituții locale, publice și private precum Asociația Comunelor din România, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, CJ Tulcea, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare, operatori de turism sau bănci locale. Se va dezbate, printre altele, importanța asocierii în mediul rural și se vor propune soluții pentru o infrastructură de turism coerentă și funcțională.

Sâmbătă va avea loc Concursul internațional de vâslit în canotci de 10+1 locuri – „Danube Connection”, care va angrena echipele din Tulcea. Vor concura echipe formate din reprezentanți ai instituțiilor din Tulcea și ai companiilor private locale, jurnaliști, artiști și amatori ai sportului cu vâsle, precum și echipa Rowmania condusă de Ivan Patzaichin. Duminică, aceeași competiție se va relua cu echipe din Viena, Bratislava, Budapesta sau Tulcea. Echipa din Budapesta va fi însoțită de marele campion al Ungariei la canoe, Wichmann Tamás, etern rival sportiv al lui Ivan Patzaichin. Evenimentul va mai include momente artistice ale comunităților locale, pentru promovarea diversității etnice, lingvistice și culturale, demonstrații culinare cu preparate din pește, o proiecție de film sau concerte.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, al Primăriei Municipiului Tulcea, şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Programul integral îl puteți accesa aici.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger