Rosia Montana. Organizatiile de mediu contra puterii

83

Rosia

Saptezeci de organizatii de mediu,  preocupate de efectele negative certe sau potentiale pe care proiectul minier Rosia Montana le va avea asupra mediului natural in caz ca ar fi pus in practica, au reactionat negativ fata de recentele declaratii ale unor oameni politici.

“Cu privire la recentele declaratii publice ale Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, prin care exprima opinii net favorabile proiectului minier Rosia Montana, consideram aceste declaratii ca fiind inacceptabile, in conditiile in care proiectul este foarte controversat si contestat din multiple puncte de vedere si a carui evaluare din punct de vedere al mediului, conform legii, nu s-a realizat”, se arata intr-un comunicat de presa.

Organizatiile considera ca ministrul Videanu s-a antepronuntat intr-un caz in care “autoritatile abilitate nu au adoptat decizii cu caracter definitiv si forta juridica in privinta acceptabilitatii legale a acestui proiect”.

Totodata, ONG-urile de mediu solicita lamuriri suplimentare din partea Guvernului fata de formularea din programul de guvernare care prevede “reevaluarea” proiectului Rosia Montana. “Consideram ca este de principiu inacceptabila abordarea intr-un  asemenea document politic oficial, de stat, a chestiunii unei anumite investitii preponderent (peste 80%) private, care nu este de utilitate publica (…) si apreciem ca gresita si dezinformatoare formularea “reevaluarea proiectului” , in conditiile in care o evaluare oficiala deocamdata inca nu a vut loc, ci doar s-a demarat (fara a se finaliza) procedura legala in acest sens”, se mai arata in comunicat.

Cu privire la recentele declaratti publice ale presedintelui Traian Basescu, cu privire la discutarea si luarea unei decizii in CSAT pe tema acestui proiect minier, organizatiile considera nepotrivita “evaluarea acceptabilitatii si oportunitatii unui proiect minier, cu atat mai mult cu cat este vorba de unul privat, neputandu-se argumenta credibil ca ar fi o problema de aparare sau securitate nationala”.

“Calificam ca inacceptabila sugestia ca CSAT va lua o decizie pro sau contra proiectului, in condittile in care atributia in cauza revine Guvernului pe baza evaluarilor facute de autoritatile de mediu competente, carora CSAT pare sa doreasca in acest fel sa li se substituie in mod ilegal sau sa le influenteze implicit”, considera activistii ecologisti.

Tags:



83 de comentarii

  1. Nu pot sa cred ca se mobilizeaza atatea ONG-uri impotriva unui proiect care in fond este pozitiv si noi nu am rezolvat inca problema cainilor comunitari si a deseurilor menajere. Nici nu stiam ca exista atatea ONG-uri.

    • madalina… ar fi bine sa te uiti peste caietele de riscuri sa vezi cat de pozitiv este. Si ce? Atata timp cat exista caini comunitari nu ar trebui sa ne pese de ce se intampla cu rosia montana?

    • gheorghe gheorghe on

      madalina draga, statul Roman se alege cu cianura , care se injumatateste in 10000 de ani , si contamineaza solul pe o raza de 70 km si aereul pe o raza de 150 km., si o sa fim si mai saraci si batuti de soarta pentru ce? pentru interese portocali , astia sant mai rau ca fanariotii ! sa-i ierte d-zeu daca poate eu nu. [editat de admin]

    • Pentru tine si toti cei care cred ca un astfel de proiect de este pozitiv, recomand cu tarie o cura cu un pahar de apa cianurata, pe stomacul gol in fiecare dimineata.
      Ideal este ca aceasta cura sa dureze atatia ani cat e programat proiectul Rosia Montana sa functioneze, dar nu cred ca poate dura atat din motive obiective evident (in cel mult 2 luni te cureti definitiv).
      Nu pot sa inteleg cum poate sa fie pozitiv un proiect ce implica mutilarea definitiva a unei supraftete uriase de teren plus un lac urias cu cianuri si o poluare criminala a zonei pe multe sute sau chiar mii de ani. Si daca inteleg ca exista o legatura intre proiectu criminal de exploatare miniera si gunoaiele menajere (ambele inseamna poluare) nu vad legatura cu cainii comunitari?! Poate ne lamuresti…

      • EVRIKA
        Facem exploatarea si construim adaposturi pentru caini comunitari in zona exploatarii….
        I am Dexter the genius boy! (mi se spunea si Adriean)

    • (…moderare) madalina …informeaza-te intai si apoi da din gura ca o gaita…(moderare) …iti vorbeste un ”localnic” din foarte apropierea proiectului !

    • Pozitiv pe naiba….Incearca sa traiesti si d-ta cu deseuri toxice in casa sau in gradina. Sa vedem cum mai dormi noaptea…Singura exploatare posibila si benefica ar fi cea turistica….

    • Toate aceste ONG sunt finantate de cei interesati ca acest proiect sa nu fie facut din motive pur financiare, in nici un caz din motivele pt care toata lumea se arata impliocata in salvarea natiunii de la un “adevarat dezastru – cianuri, vestigii istorice”. Finantatorul principal are interese foarte mari ca actiunile Gabriel sa scada pana la o valoare la care sa fie cumparate.

  2. Nu inteleg, dece oamenii nu inteleg, ca MEDIU,e viata noastra. Toti ar trebui sa citim printre randuri ca cei de la putere au interese, nu le pasa ce se intampla cu mediu si viata noastra. ROSIA MONTANA trebuie sa ramana CURATA!!
    DUMNEZEU SA NE AJUTE!!

      • Postacii PSD si PNL deturneaza problema ecologica spre politica. Ei vor sa dovedeasca cu orice pret ca Basescu e rau din cauza de Rosia Montana. interesant e cum se aliaza ongurile cu comunistii si cu mogulii in acest caz. Nu cumva Patriciu are interese in zona?

  3. Faze:
    1. Se ia TAINUL ( oare de la cine am auzit noi termenul ?)
    2. Se aproba afacerea.
    3. Peste ani, cind se va pune problema ecologizarii lacului de cianuri (daca, scenariu de groaza, nu se va fi petrecut nici un acident nefericit) , compania raspunzatoare nu va mai exista, prinde orbul, scoate-i ochii (unul ?), iar politicienii actuali vor fi dulci si nevinovati (dar cu buzunarul plin, conturi in insule) pensionari.

    O Intrebare esentiala: Daca afacerea e rentabila puternic, de ce nu imprumuta statul bani ca sa o demareze si sa scoata aurul pentru Tara, careia ii apartine ? De ce sa plece zeci de miliarde de euro afara ?

    • 1. De la Adrian Nastase (daca i se dadea tainul lucrarea era demarata de mult)
      2. corect
      3. cianura se distruge in contact cu aerul. ecologizarea ar putea fi introdusa in contract ca obligatie a firmei exploatatoare (si efectele urmarite de … verzi, de dusmai ai companiei etc). (speranta mea este ca) politicienii pot fi trasi la raspundere pentru faptele lor. o lege de genul asta zace prin parlament de ani buni
      intrebare esentiala. sa zicem ca se imprumuta statu si face exploatarea. Atunci:
      a. cu ce tehnologie o va face (tehnologia cea mai rentabila la Rosia Montana e … cea cu cianuri)
      b. statu e un gospodar f. prost. ce ecologizare va face
      c. cat o sa coste rascumpararea terenurilor care apartin RMGC
      d. cu ce specialisti se va face exploatarea (in sensul cine si unde ii pregateste, ca inginerii romani, in marea lor majoritate se ocupa cu altceva)

      • Unde ai invatat tu chimie mai Croco, la FF? Cum “se distruge cianura in contact cu aerul”? Trebuie sa bata vantul, sufla niste baieti peste ea, sau ce? Scrie si tu formula reactiei chimice respective ca sa ne luminezi!
        Sau, nu mai bine, iei tu niste cianura “distrusa in contact cu aerul”, o lingurita seara, poate-ti face bine la intelect?
        Dar pana sa urmezi tratamentul recomandat, o sa-ti dau un link catre comunicatul Academiei Romane cu privire la pericolul pe care-l prezinta exploatarea aurului cu cianuri de la Rosia Montana: http://www.acad.ro/com2003/pag_com03_0304_1.htm
        Si ca sa-ti faci lectiile mai usor (se pare ca nu-ti prea place sa citesti), o sa-ti spun eu ca fiecare tona de minereu se spala cu o solutie continand 1 sau 2 kg de cianura de sodiu sau potasiu (in functie de concentratia de aur) iar estimarile pentru proiectul Rosia Montana sunt de 180000 tone de solutie de flotatie (foarte toxica) care contine cianuri ce trebuiesc decantate si NEUTRALIZATE! Ba mai mult, aceste solutii contin si multe metale grele toxice care nu o sa fie tratate deloc si o sa fie spalate de ploaie si duse la vale. Si ca situatia sa fie si mai urata, din exploatare o sa rezulte un munte de 200 de milioane de tone de steril care trebuie mutat si fixat pentru a nu se produce gigantice alunecari de teren dupa terminarea proiectului. O poezie, nu?
        P.S. Mai scria un fan al proiectului ceva mai sus, pe numele lui “tomcat”, ca timpul de injumatatire al cianurilor este de 267 de zile pt ca asa zice academia romana. Dar el nu arata decat ca nu stie sa citeasca un text, pt ca in comunicatul academiei se specifica clar: “Emisiunile de cianuri în aer pe plan mondial, în cursul anului 1992…. sunt estimate la 20000 tone, soluţii în suspensie, foarte stabile la degradare (timpul de înjumătăţire este de 267 zile- după Korte şi Coultson -1999).” Se spune clar; “IN AER” nu in lacul de decantare, si asta pentru ca lumina solara trece prin picaturile de solutie si poate initia reactia de descompunere a cianurilor in compusi mai putin toxici (in lac, lumina solara nu are putere sa faca asta decat la suprafata). Deci e vorba evident de emisiunile de cianuri in aerul respirat de noi toti, nu in apa, nu in sol! Da’ e greu cu lectura, tare greu!

  4. Madalina, din moment ce tu consideri acest proiect criminal ca fiind “pozitiv” te rog sa ne spui si noua:
    – de ce este secretizat contractul de concesiune al perimetrului aurifer?
    – de ce s-a opus categoric Gabriel Resources desecretizarii acestui document? Ce nu trebuie sa stim noi astfel incat sa inghitim mizeria conform careia proiectul este “pozitiv”?
    – cat inseamna redeventa de 2% care , teoretic, va fi platita romanilor pentru a renunta la metalele lor pretioase si a distruge zona Apusenilor prin utiilizarea cianurii?
    – de ce se minte permanent in legatura cu acest proiect?ultima minciuna e cea legata de cele 4 mld de euro aduse de aceasta “investitie” romanilor si care s-au dovedit a fi de fapt in jur de 1,8 mld(vezi decizia CNA prin care a fost interzisa reclama mincinoasa a celor de la RMGC)
    – care este suma gajata intr-un cont de RMGC pentru “refacerea” mediului dupa incetarea exploatarii? Sau trebuie sa-i credem pe acesti “afaceristi” pe cuvant de onoare fara nici o dovada palpabila ca se vor tine de cuvant?
    – de ce este interzisa la Rosia Montana orice activitate in afara de minerit?
    Mai sunt multe alte intrebari, dar te rog pe tine, in calitatea ta de “expert” care afirma cu tarie ca acest proiect este benefic, sa ne lamuresti si pe noi in legatura cu cele cateva probleme semnalate tie si la care, in mod cert, tu cunosti raspunsul (altfel nu vad cum ai putea sa fii atat de sigura de “pozitivismul” proiectului.
    Asteptam cu mare interes lamurile tale…desi tare ne indoim ca vei fi capabila sa ne raspunzi.

    Cu “deosebit respect”,

    Niste romani

  5. Cand vreodata a facut statul vreo afacere profitabila? Statul a exploatat acolo si a lasat in urma rauri de poluare. Da atunci nu mai tipau ong-urile ca nu erau stimulate. Din partea mea poate sa explaotreze oricine, mai putin statul,,,

  6. Am avut ocazia sa vorbesc cu cineva dintr-o tara unde activeaza Gold Corp – Guatemala. Ce mi-au auzit urechile… Ce mediu? Ce respect pentru comunitate? Asasinate la comanda, daca stai in calea lor. Banul conteaza….

  7. – contractul este secretizat ca sa nu-si dea cu presupusul tot nerodul care habar nu are despre termeni juridici. De fapt tot ce e important la acest contract e faptul ca s-a concesionat terenul. Ce altceva mai important ai vrea tu sa afli, ma rog?
    – redeventa 2 % + 19,…% participatie directa + beneficiile indirecte pe care reclama le-a luat intr-adevar in calcul, se ajunge la vreo 50 %;
    – reclama nu e mincinoasa ci doar interpretabila; de aia au si interzis-o; se castiga 4 miliarde de euro dar nu in mod direct; ca profit direct sunt cei 1,8 miliarde cum spui tu;
    – pai n-aveti decat sa cereti o dovada palpapila ca vor ecologiza, nu oprirea proiectului…mi s-ar parea mai rezonabil;
    – dragii mei acu o sa va rog eu sa ma luminati cine a interzis alte activita in Rosia Montana. Cu trimitere la sursa, evident. Aaa. Asta doar daca intelegeti ce va cer…
    – voi sunteti doar “niste romani” care, cu indulgenta ar avea dreptul sa comenteze la cate cunostinte au despre proiect. Am mai spus-o si o repret; marele pericol al democratiei este faptul ca plebea are dreptul la o opinie… Si daca stii cum sa o manipulezi va avea opinia pe care le-o impui. Plata, nefiltrata, ignoranta.
    Cu un discutabil respect pentru libertatea de opinie! Madalina.

    • (…) text moderat
      nu-i de tine problema asta….ca la cate tampenii debitezi tu nu-i de mirare ca ”se duce tara de rapa”!
      dreptul la replica..garantat de constitutie!

      • Nu aurul ne va aduce bunastare ci munca. Munca fara hotie. Daca din ce in ce mai multa lume ar fi constiincioasa, ar iesi revolutie peste noapte, fiindca ar fi de nesuportat sa vezi cum cei ramasi, putini fiind, fura.
        Japonezii au resurse ca noi oare ?
        Pe urma pleava obtinuta din extragerea aurului nu va ajunge la omul de rand. Asa cum s-au cheltuit sutele de milioane aiurea se vor cheltui si miile.
        Lasand la o parte banii, ar fi o crima sa distrugi mediul cu cianuri; asa ceva este de neacceptat.

    • “contractul este secretizat ca sa nu-si dea cu presupusul tot nerodul care habar nu are despre termeni juridici”

      Ce justificare!
      Nu crezi ca e mai rau pentru imaginea Gabriel Resources sa se stie ca acel contract e secretizat, decat ar fi sa fie interpretat gresit de niste necunoscatori?

      Dar tu de ce esti asa sigura ca acel contract nu contine o clauza dezavantajoasa pentru statul roman?

    • La cat de multe stii despre contract, Madalina, e evident ca ai legaturi extrem de stranse cu firma… so… poate ca toate comentariile tale trebuie obligatoriu sa fie in favoarea firmei… deci…

    • aroganta ta este ieftina si deranjeaza..
      in ceea ce priveste contractul, se pare ca detii adevarul absolut.. lucrezi la Gabriel?

    • aa, am citit mai cu atentie: “ca sa nu-si dea cu presupusul tot nerodul care habar nu are despre termeni juridici.” esti probabil o tanara absolventa de drept, care-ti plimbi cu mandrie geanta “diplomat” de plastic 🙂

      • daca problema e secretizarea contractului de ce nu cerem sa’l desecretizam?….. n’am mare incredere in statul roman ca ar face intotdeauna afaceri profitabile dar pana la urma din sidex nu iesea mittalul daca nu se vindea la fel cum bcr a devenit erste…..

        stau si ma gandesc de ce nu iese nimeni la interval in afarade canadienii aia cu o propunere de exploatare a zonei. chestiile cu agroturismul sunt tampenii ca dovada ca in afara de doua pensiuni de rahat nu s’a facut nimic prin zona. deci solutia ar fi s’o luam pas cu pas in rezolvarea problemei fara isterii si pe argumente punctuale… zic

    • Unu din multime on

      Draga Madalina, inteleg din insufletirea cu care sustii proiectul ca ai interese directe (probabil angajata in cadrul RMGC). Exista tehnologii de exploatare “environmental safe” care nu presupun utilizarea cianurilor, cianuri letale dealtfel. Ce ma intriga pe mine este faptul ca statul roman vinde pe doar 2%, cand poate stimula infiintarea unui parteneriat public privat pentru a creste rezervele de aur ale tarii, pentru ca vremurile in care moneda va fi din nou garantata cu aur nu sunt foarte departe.

    • Madalina e mai mult ca sigur o duduie “absolventa” de drept la USH angajata la RMGC de catre taticu’/mamica sau si mai probabil de Virinel “prietenul” ei de varsta a III a. Asa se explica tupeul si aronganta stupida de care da dovada, lipsa argumentelor si impresia gresita ca daca bea o Cola la Bamboo face cumva parte din aristocratie.

    • Pentru ca sunt din Transilvania, din apropierea zonei Rosia Montana,( locuiesc acum in alta zona a tarii) am hotarat impreuna cu sotul meu sa vizitam iarasi vara trecuta Abrudul si zona Rosiei Montane. Am coborat in Galeriile Romane(pentru a doua oara) si am avut alaturi de noi turisti trecuti de 70 de ani veniti din Belgia, special sa le vada.
      In rest totul este prapad. Abrudul arata ca dupa razboi.Cei de la conducerea localitatii,( nu stiu cum s-o numesc sat, oras,catun), au lasat-o in paragina intentionat. RUSINE. Locuri istorice? pe cine mai intereseaza, cladiri de patrimoniu ? ce ne mai trebuie !
      Lucram acum 25-30 de ani la un liceu ,la vreo 30 de km.Am fost de asa multe ori in in zona ca nici nu mai tin minte dar imi aduc aminte cuvintele unui coleg, profesor de istorie, avea o varsta respectabila si care ne spunea: nici nu stiti pe ce pasiti, aici fiecare palma de pamant inseamna jertfa, inseamna istorie. Trebuie sa fii din zona aceasta ca sa-ti vibreze fiinta la frumusetile naturii, sa mergi la Tebea si sa intri in biserica sa vezi tricolorul si sa-ti aduci aminte ca altii au incercat sa nu dea strainilor totul.
      Ne vindem pentru un pumn de arginti. Pe mana cui a ajuns tara asta? Mai avem ceva de dat? Hai sa vindem totul. Sunt destui care ne-au cumparat deja pe bucati, mai mici, si sigure. La Gioagiu, statiunea balneara cu strandul si aproape tot ce e acolo vandut strainilor, mi s-a spus intr-o romaneasca stricata de catre proprietar: “asa-i ca e frumos aici la noi ” . Vazand privirea mea nedumerita a adaugat imediat:”si la voi”. E de ras, e de plans? Cine mai stie….
      Si ma intorc iar la Abrud. Am intrat si la asa-zisul Centru de informare in favoarea exploatarii aurului. O doamna, fosta coafeza, incerca cu disperare sa ma lamureasca pe mine despre avantajele dansei si ale locuitorilor in urma exploatarii aurului. Nu a avut nici o sansa, sunt fiica de inginer minier care a lucrat in zona si stiam mai multe decat trebuia dansa sa-mi recite. Insista la sfarsit sa semnam intr-un registru sa se vada ca am fost acolo. Registru ale carui pagini erau puse pereti si era afisat deasupra SUSTINATORI AI PROIECTULUI ROSIA MONTANA .
      Mi-ar placea sa stiu ca va beneficia totusi ROMANUL de pe urma explatarii, dar nu acum ci atunci cand se vor mai aseza lucrurile. Sau poate eu fac parte din alta generatie care isi aduce aminte ca TARA E POPORUL NU TAGMA JEFUITORLOR.
      Cred ca sunteti multi care vorbiti despre Rosia Montana. Mergeti sa vedeti ce frumoasa este zona, inca mai puteti. Mergeti sa vedeti si altceva decat Sinaia si Predeal sau Moldova. Mergeti pe urmele lui Horia si ale lui Avram Iancu , opriti-va la Tebea si ascultati explicatiile ghidei. Poate veti intelege mai bine de ce unii nu vor sa paraseasca zona. Mergeti de la Brad (sa vizitati Muzeul Aurului) la Abrud, pe urmele Legiunii lui Iancu, priviti Vulcanul, Detunata,apoi pe valea Ariesului , vizitati si Cheile Turzii si veti vedea ca tara acesta este plina de surprize……..
      Nu intru in polemica cu avantaje si dezavantaje. Natura si frumusetile de acolo fac mai mult decat tot aurul din lume. Nimeni , niciodata nu o mai poate face cum a fost.
      Singur nu poti face nimic, ma amagesc si ne amagim cu BLOGURILE. Ii pasa cuiva de ce se scrie aici? “Ma apuca o tristete iremediabila…………”vorba poetului………………..

  8. Da ce sunt 1,8 mld de € cand noi ne imprumutam cu 20 de la FMI? Lasati aurul acolo oameni buni, nu ne distrugeti tara cu cianuri. Se alege praful de alea 20 de mld, si acum ne bucuram la 1.8 de la ei? E o alta talharire a neamului, sa nu ii lasam sa o faca nesimtitii astia. Nu lucreaza oameni buni pentru NOI, astia sunt talharii unei natii care cat de curand vor fi judecati. Lasati-ne resursele pentru atunci cand poporul roman va fi cel care va beneficia si nu “afaceristii” porcos de nesimtiti

  9. Pingback: » Rosia Montana. Organizatiile de mediu contra puterii Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989: 21 Decembrie 1989 – asociaţie de revolutionari

  10. Ar mai fi de adaugat un lucru, acel lac cu ceanuri se va face pe o vale care este la o altitudine mai mare decat orasul Abrud si care comunica direct cu acesta vale.

    Deci daca intr-un an vom avea ploi abundente orasul Abrud va fi direct afectat prin raul care-l traverseaza Abrudel, apoi poluarea va ajunge in raul Aries, de aici in Mures, Tisa si apoi in Dunare.

    Iata de ce Ungaria se opune acestui proiect criminal !

    Si sa nu ma catalogati va rog ca sant maghiar ca nu sant ! Sant mot, un locuitor al orasului Abrud care nu vrea sa paraseasca zona pentru un pumn de euroi.

    Studiati mai atent problema cei care va dati cu parerea fara sa cunoasteti toate datele !!! Nu va lasati indobitociti de cei care si-au vandut deja sufletul, pentru ei nimic din tara asta nu mai are valoare.

    Natura este totul, daca o vom distruge de fapt ne distrugem pe noi !!!

    • Zicea cineva de Guatemala si executii.
      Gata avem motivul, ugngurii nu ne lasa sa exploatam, ce sa facem: II INVADAM mama lor!

      Fara gluma: Ce am putut face noi cu Ukraina si Bistroe: NIMIC, La fel si cu ungurii. Ramane ca noi sa le sarim la grumaz alesilor si sa le “bagam” cianurile pe gat!

  11. Si dupa Aries, Mures, Tisa, Dunare va polua intreaga planeta si noi vom disparea ca specie.
    Auzi, la ora actuala toate minele de aur din lume folosesc acesta tehnologie cu cEanura cum ii spui tu si nu a murit nimeni.

    • Bert……………………Inteligentule !!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Ai auzit de promenada raului Sasar din Baia Mare. Este superba pacat ca raul Sasar este declarat un rau mort de 30 de ani. Oare ce ce !!!!!!!!!!
      Ai vazut haldele de steril si iazurile de decantare care sunt pline de cianura ?
      Sti ca media de viata in Baia Mare este mai mica cu 10-15 ani comparativ cu cea la nivel de tara?
      Deci in concluzie mai tot inteligent ai ramas…………

    • @Bert
      Unde locuiesti tu ?

      Daca sustii asa de mult acest proiect de ce nu vii sa locuiesti acolo, sa simti PUTOAREA cianurilor, sa vezi cum vegetatia este arsa, sa vezi cum mor animalele otravite sau chiar si oameni pentru ca panza de apa freatica este poluata.

      E usor sa vorbesti din spatele unui monitor la sute sau mii de kilometrii distanta …

      Doar daca vei locui acolo vei intelege cu adevarat, alfel SA TACI DIN GURA, pentru ca nu ai nici un drep sa te pronunti.

  12. In primul rand multumesc pentru efortul de a raspunde.
    – spui tu ca acest contract “este secretizat ca sa nu-si dea cu presupusul tot nerodul care habar nu are despre termeni juridici. De fapt tot ce e important la acest contract e faptul ca s-a concesionat terenul. Ce altceva mai important ai vrea tu sa afli, ma rog?” – aici am vrea NOI romanii sa stim in ce conditii s-a concesionat. Iar daca aceasta concesionare s-a facut respectand Legea nu vad nici un motiv pentru secretizarea contractului. Din pacate insa tocmai atitudinea “autoritatilor” si a acestei firme dovedeste ca au multe nereguli de ascuns.
    – ‘redeventa 2 % + 19,…% participatie directa + beneficiile indirecte pe care reclama le-a luat intr-adevar in calcul, se ajunge la vreo 50 %” – asta e cea mai tare Gluma auzita de mine in ultima perioada. Acei 19% participatie,draga mea, risca foarte serios sa ajunga la 0,6% participatie. Stii de ce? Pentru ca actionarii firmei au marit capitalul social, iar Statul roman nu are bani sa dea pentru a-si mentine participatia. Din aceasta cauza participatia de 19% e doar o gluma care a rasuflat deja…credeam ca stii si tu deja asta, la cat de informata pretinzi a fi. Iar cei 50% iarasi sunt o gluma buna…te rugam frumos sa ne dai un singur exemplu de exploatare derulata de aceasta fima si care a asigurat poporului care detine acele rezerve un profit de 50%. Chiar te rugam frumos.
    – “reclama nu e mincinoasa ci doar interpretabila; de aia au si interzis-o; se castiga 4 miliarde de euro dar nu in mod direct; ca profit direct sunt cei 1,8 miliarde cum spui tu;’ – ai macar idee cat inseamna 1,8 mld dolari impartiti la 20 de ani? 90 (nouazeci) de milioane de dolari pe an,adica aproximativ 0,0006% din PIB-ul Romaniei ! Tu nici macar nu vezi ridicolul acestei sume oferite poporului roman in schimbul rezervelor lui de metale pretioase si in schimbul distrugerii Apusenilor?
    – “pai n-aveti decat sa cereti o dovada palpapila ca vor ecologiza, nu oprirea proiectului…mi s-ar parea mai rezonabil;” – aceasta dovada palpabila s-a cerut, NIMENI din compania asta de 2 bani nu a fost capabil sa ofere asa ceva .
    – “dragii mei acu o sa va rog eu sa ma luminati cine a interzis alte activita in Rosia Montana. Cu trimitere la sursa, evident. Aaa. Asta doar daca intelegeti ce va cer…” – te luminam cu drag,este vorba despre Consiliul Local din Rosia Montana, care a interzis prin PUZ desfasurarea oricarei alte activitati in afara de minerit. Stii de ce? Deoarece rudele de gradul 1 ale domnilor consilieri sunt angajate la RMGC . Bineinteles ca aici e vb despre conflict de interese, dar ce sa-i ceri (in)justitiei romanesti?
    – “voi sunteti doar “niste romani” care, cu indulgenta ar avea dreptul sa comenteze la cate cunostinte au despre proiect. Am mai spus-o si o repret; marele pericol al democratiei este faptul ca plebea are dreptul la o opinie… Si daca stii cum sa o manipulezi va avea opinia pe care le-o impui. Plata, nefiltrata, ignoranta.” – draga mea Madalina,spre deosebire de tine, noi chiar suntem informati.Doresti o copie a dosarului depus la DNA, dosar in care sunt trecute toate incalcarile Legii savarsite de catre Gabriel Resources de cand a venit in tara asta si pana in 2005? Da-mi adresa ta de e-mail si se rezolva. Si sa stii si tu ca Marele pericol al democratiei il reprezinta indivizii ca tine, care se cred superiori celorlalti si care au nesimtirea de a crede ca au dreptul de a decide ei in numele tuturor. Iar spre stiinta ta,draga mea Madalina,iti spun ca eu nu sunt decat un “ignorant” de doctorand la Finante, care a studiat pe toate fetele acest proiect si care poate dovedi oricui ca acesta este o Mare Teapa pentru poporul roman. Ne bucuram insa ca tu nu esti ignoranta (desi vad ca nu ai habar de multe informatii legate de acest proiect) si ca esti “superioara” plebei. Nu uita insa : cei ca tine reprezinta adevaratul Pericol pentru acest popor, pe care-l detesta si-l umilesc cu o ura viscerala. De ce? Pentru ca in acest fel incercati sa va ascundeti micimea intelectuala si profesionala,aruncand in ceilalti cu tot puroiul si toata mizeria din sufletul vostru. Aveti voie sa ne umiliti si sa ne prostiti pe fata (doar traim in democratie,nu-i asa?), dar asta nu inseamna ca NOI suntem atat de prosti pe cat ne credeti voi.

    Cu multe urari de sanatate,
    Niste romani

    • Las-o, e angajata la firma si, daca stie ea (de fapt el, ca femeile nu vb asa) cum e cu “narodul” si “termenii juridici” inseamna ca e jurista sau ceva pe acolo, deci stie sigur ce contine dosarul la DNA si toate celelalte…
      Scrie si ea aici, ca trebuie sa ia un salariu, spre deosebire de rosieni, nu stie nici sa dea cu coasa nici sa mulga o vaca… indulgent, poate stie sa faca o omleta…

  13. Pingback: Verespatak « Székely Ervin rádiós blogja

  14. @abrudeanu: Barajul care separa lacul ala de Abrud rezista la 2 precipitatii maxime probabile. Statistic, asemenea precipitatii pot aparea o data la un milion e ani. Pare destul de sigur ca nu se va inunda Abrud-ul la prima ploaie.

    Ce nu inteleg eu este de ce nu sunt luate in considerare studiile expertilor pe aceasta tema? Toti expertii care s-au pronuntat – angajati inclusiv de Statul Roman – au spus ca proiectul este viabil, ca riscurile sunt controlabile, etc.

  15. Nu vrem peisaje lunare in locul Apusenilor. Destul s-a distrus acolo deja.Vom sta cu piepturile goale in fata “tancurilor”.
    Macar ungurii de ne-ar ajuta, ca noi nu stiu daca o sa fim in stare. E strigator la cer, o mare parte a populatiei se opune si pe Videanu il doare sa-si mai rotunjeasca niste conturi.
    Oricum PDL si-a semnat condamnarea in Transilvania daca se porneste acest proiect.

  16. Mihai,o intrebare : despre ce experti vorbesti tu? Cine a spus ca acest proiect este viabil in afara de cei de la RMGC ? Te rog, da-ne numele expertilor respectivi.
    Multumesc !

    Niste romani

    • daca problema e secretizarea contractului de ce nu cerem sa’l desecretizam?….. n’am mare incredere in statul roman ca ar face intotdeauna afaceri profitabile dar pana la urma din sidex nu iesea mittalul daca nu se vindea la fel cum bcr a devenit erste…..

  17. Dimpotriva! Majoritatea expertilor (incluzand Academia Romana) au spus ca proiectul nu e viabil si riscurile nu sunt controlabile, ca dovada nici pana acum proiectul nu a primit avizele necesare.
    Iar cei care spun ca “riscurile sunt controlabile” sa isi asume raspunderea si sa semneze ca sunt de acord ca, pentru orice lucru nu va merge bine, vor plati ei, din buzunarul lor, daunele aferente…

  18. Autoritatile romane au exprimat public necesitatea demararii proiectului si punerea in functionare a asa-zisul lac de cianuri pentru a fi folosit intr-o etapa ulterioara la rezolvarea problemei cainilor vagabonzi…

    Acuma nu stiu ce parere aveti voi, dar iata ce zice lacul respectiv cu privire la ce cred altii despre el:

    LaKu’: “Lasati cainii sa vina la mine si va scap de ei daca-mi promiteti ca n-o lasati pe BB sa se dea cu ce avea ea faimos, pe vremea cand era apreciata in filme, de pamant. Si inca ceva: <>… Sau era invers?…”

  19. spui tu ca acest contract “este secretizat ca sa nu-si dea cu presupusul tot nerodul care habar nu are despre termeni juridici. De fapt tot ce e important la acest contract e faptul ca s-a concesionat terenul. Ce altceva mai important ai vrea tu sa afli, ma rog?” – aici am vrea NOI romanii sa stim in ce conditii s-a concesionat. Iar daca aceasta concesionare s-a facut respectand Legea nu vad nici un motiv pentru secretizarea contractului. Din pacate insa tocmai atitudinea “autoritatilor” si a acestei firme dovedeste ca au multe nereguli de ascuns. CARE ATITUDINE STIMABILE DOCTORAND LA NU STIU CE? CA REFETITOR LA ACEST PROIECT S-AU CAM FACUT TOATE PE FATA. NU S-A FACUT TRAFIC DE INFLUIENTA CI S-A FACUT LOBBY CEEA CE E FOARTE DIFERIT, ATAT DOAR CA NOI, SAU VOI, SUNTETI OBISNUITI SA TRAIM IN PROPRIA MIZERIE. SA FIU IN LOCUL LOR AS ARATA CONTRACTUL CA ORICUM N-ATI STI SA-L CITITI;
    – Acei 19% participatie,draga mea, risca foarte serios sa ajunga la 0,6% – ” Capitalul social al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va fi majorat în acest an cu 597,6 milioane de lei, la 612,6 milioane de lei, iar în urma operaţiunii toţi acţionarii îşi vor menţine participaţiile. “Majorarea de capital este în curs de desfăşurare, nu este încă finalizată. Capitalul social actual este de 14,99 milioane de lei. Suma cu care se majorează capitalul este 597,67 milioane de lei”, potrivit Mediafax” – DE AICI INCOLO TE ROG SA-I INJURI PE CEI DE LA MEDIAFAX NU PE MINE;
    – fima si care a asigurat poporului care detine acele rezerve un profit de 50%.- REDEVENTA + PROFIT DIRECT + BENEFICII INDIRECTE = 50 %. ESTI SIGUR CA ESTI DOCTORAND IN FINANTE?
    – ca profit direct sunt cei 1,8 miliarde cum spui tu;’ – ai macar idee cat inseamna 1,8 mld dolari impartiti la 20 de ani? 90 (nouazeci) de milioane de dolari pe an,adica aproximativ 0,0006% din PIB-ul Romaniei ATREIA TRANSA DE IMPRUMUT FMI PE CARE NOI O CERSIM ESTE DE 2,3 MILIARDE EURO. NOI AM CASTIGA 1,8 DINTR-O SINGURA AFACERE. DE RESTUL MAI PUNETI SI VOI MANA SA MUNCITI IN LOC SA SCRIETI TAMPENII NOAPTEA PE FORUM-URI; SAU CERETI RENEGOCIEREA CONTRACTULUI;
    – te luminam cu drag,este vorba despre Consiliul Local din Rosia Montana, care a interzis prin PUZ desfasurarea oricarei alte activitati in afara de minerit. Stii de ce? Deoarece rudele de gradul 1 ale domnilor consilieri sunt angajate la RMGC
    PUZ INSEAMNA PLAN URBANISTIC ZONAL – DE VREME CE SE FACE MINERIT ACOLO DE VREO 2000 DE ANI E DOAR NATURAL CA PLANUL SA FIEFACUT PENTRU MINERIT SI NU PENTRU AGRICULTURA;
    – Si sa stii si tu ca Marele pericol al democratiei il reprezinta indivizii ca tine, care se cred superiori celorlalti si care au nesimtirea de a crede ca au dreptul de a decide ei in numele tuturor. Iar spre stiinta ta,draga mea Madalina,iti spun ca eu nu sunt decat un “ignorant” de doctorand la Finante, MASAOARA-TI CUVINTELE DOMNULE DOCTORAND CA NU AI UN LIMBAJ PREA ACADEMIC;
    – pentru acest popor, pe care-l detest si-l umilesc cu o ura viscerala VISCERAL (ADJ) – PRIVITOR LA VISCERE
    VISCERE – TOTALITATEA ORGANELOR CARE SE AFLA IN MARILE CAVITATI ALE CORPURILOR LA OAMENI SI ANIMALE –
    ASA AS SPUNE SA INCERCI INTAI LA UN MEDIC SPECIALIST INTERNIST; SI DACA NU SI NU INCEARCA TOTUSI LA PSIHIATRU;

    • Madalina, nu vezi ca esti penibila, incoerenta si deja pari frustrata. Intelege si tu, daca poti, Apropos am vrut sa fiu mai acru ca sunt un amarat de inginer (eu imi permit), dar mi-am dat seama ca nu meriti sa imi irosesc “limbajul de mahala” pe tine. Da mataluta un search pe wiki despre cianuri sa intelegi ce si cum: in cazul nostru mi se pare normal sa-mi fac griji de drobul de sare care ar putea sa cada in capul copilului, nu crezi???

  20. Las-o, e angajata la firma si, daca stie ea (de fapt el, ca femeile nu vb asa)
    SUPOZITIA TA CA MADALINA E MADALIN E CAM LA FEL DE CIUDATA CA SI ACEEA CA TU SI CU FRATII TAI DE MAI SUS SUNTETI ROMANI. DACA ATI FI NU ATI PREFERA RUINA ACESTEI TARI.

  21. Ha ha ha
    Se pot face mine de aur in Finlanda, Suedia, Spania, Portugalia, Grecia (are situri istorice Grecia?! Eu nu stiu. Dar Spania?! Portugalia?!) si nu se poate face in Romania. Ha, ha, ha!
    Si stiti ce tehnologie folosesc?! Cu cianuri.
    Si stiti cine exploateaza aceste mine? Companii listate la bursa la Toronto si la NY (unele dintre cu capitalizare mai mica ca Gabriel Resources).
    Inteleg ca romanul este modest si impartial.
    Frustare si prostie (manipulare?!).
    P.S. Credeti ca in Finlanda si Suedia exista legislatie de mediu?!

    • capatu` satului on

      este bine de sublinita ca in utilizarea cianurilor pt. obtinerea concentratului cu un continut ridicat de aur, exista la acest moment in Romania si pe plan mondial 2 tehnologi complet diferite prin impactul asupra mediului:
      1. bazine de cianura in cladiri inchise cu filtrarea tuturor sau a marii parti a aerului, apei si depozitarea sigura a deseurilor;
      2. bazine (lacuri de cianuratie) in aer liber – primul lac in aer liber de cianura din Romania este un produs al democratiei de dupa `90 fiind construit la Baia Mare de Transgold SA, o afacere similara cu RMGC (ma refer la cota de participatie a statului, promisiunile de castig, etc.) dar care s-a soldat cu un esec pt. statu` roman, fara sa vorbim de deversarea de cianuri in Somes, Tisa, Dunare, Marea Neagra din iarna 1999- 2000, ca sa nu spun teapa – la acest moment Transgold este in faliment si statu` va marca banu` adevarat daca vrea ecologizarea si inchiderea lacului de cianura, daca nu va plati oricum pt. cainurile deversate in Somes, Tisa, Dunare,;

      in concluzie daca RMGC vrea aur, sa scoata banu` adevarat, sa construiasca o cladire cu bazine de cianura inchise si cu filtrarea aerului si a compusilor ce pot intra in contact cu mediul inconjurator (aer, apa, etc.),
      este irelevant ca ar trebui construita o cladire de 100 hectare sau mai mult, cianura nu iarta si in contact cu organismul uman are un efect sigur – UCIDE, dar ce conteaza viata cuiva cand un politician poate scoate nishte bani,
      dupa cel mai mare expert iin Rosia Montana – ma refer la CSAT a mai aparut si Videanu, inainte binenteles ca o persoan avizata sa isi dea cu parerea – rusine acesteia tari ca are conducatorii care ii merita…………………

      suntem saraci dar nu suntem prosti………………..

  22. Trebuie contactate ONG URI DIN UNGARIA si Guvernul Maghiar care sa faca presiuni via UE asupra statului roman. Kelemen Hunor este foarte receptiv la atmosfera din Ungaria, fiindca vrea sa arate ca nu e provincial si ungur second -hand. Si acesta ar fi un canal de presiune. [editat de admin]

  23. Nu cred ca mori de dragul Romanilor. Ce spun cei care lucreaza la RMGC(cei de nationalitate romana)? Ca trebuie sa ne invatam si noi romanii sa facem afaceri asa ca cei de la RMGC, de exemplu. Asta-i afacerea care se invata: sa fii fara scrupule. Cum i-au determinat pe rosienii lasati de izbeliste de autoritati, sa-si vanda proprietatile? S-a vazut agresivitatea si lipsa lor de scrupule a RMGC, cu ocazia dezbaterilor publice, in anul 2007, asupra “Studiului de impact asupra mediului”. Noua conducere a RMGC este putin mai “coafata”, are nume romanesti, dar e aceeasi marie cu alta palarie.

  24. @madalina: tot omul cat de cat in tema stie ca interzicerea altor activitati decat mineritul s-a stabilit prin PUZ (plan urbanistic zonal) Rosia Montana, elaborat si aprobat ilegal.
    @madalina: interesant ca nu ai nici macar o idee cat d emulte ONGuri (de mediu sau altele) exista.
    @madalina: pornind de la datele de mai sus ma intreb ce sau cine de motiveaza la activitatea ta intensa de dat cu presupusul si cu parerea pe un proiect demult epuizat la capitolul argumente-contraargumente.
    proiectul RMGC este unul profund ilegal si de tip mafiot – si asta o stie tot omul cat de cat informat! nu inteleg dece sustinatorii proiectului se prefac ca nu vad / nu stiu asta, tot reluand obsesiv discutia si argumentele pro, de la zero, de parca dezbaterea proiectului ar fi inceput ieri si nu acum aproape 10 ani!

  25. Semnati petitia impotriva revistei National Geographic care-si incalca propriul statut si propriile valori facand reclama proiectului RMGC, proiect ilegal si de tip mafiot, profund destructiv pentru mediu, patrimoniu, statul de drept si valorile unei societati democratice si europene!

    Petitie: http://www.petitieonline.ro/petitie-p13225043.html

    VIDEO: http://www.youtube.com/watch?v=LAdYKgwOrIw

    mai multe info despre boicotul NG gasiti aici: http://jurnaldesighisoara.wordpress.com/2010/01/15/boicotati-revista-national-geographic/

    Forwardati linkurile de mai sus cat mai multor prieteni si cunoscuti!

    PS: Revin in curand cu un alt link VIDEO de la conferinta de presa de la Cluj a celor 70 de ONGuri de mediu…

  26. Stii ce ma motiveaza ecoreporter din neamul lui cremene? Speranta ca ni se va schimba mentalitatea asta sinucigasa de neam prost. Sa nu cumva sa castige cineva… pe acelasi criteriu nu sunt absorbite nici fondurile europene si pe acelasi criteriu blocam proiectele bune si le punem practica pe cele proaste. Mai bine sa se duca totul de rapa decat sa castige si altii pe langa noi. Pretentiile vostre de ecologisti inflacarati ar putea fi de folos in alte cauze, ceva mai elementare, vis-a-vis de mediu.

    • Cine esti tu Madalina sa iei decizi pentru tara asta ?

      Cine iti da tie acest drep sa ne minti, sa distrugi natura si viata oamenilor ?

      Nu crezi ca o sa ajungi sa platesti pentru asta ? O daaa !!!
      Pedeapsa lui Dumnezeu va cadea asupra ta si familiei tale si a tuturor celor care sustin cu tarie acest proiect criminal pentru ca tradeaza fiinta neamului romanesc.

      Muntii Apuseni nu fac toti banii din lume, oricat ar da criminalii de la Gold, tot nu vor putea acoperii valoare morala a distrugerii lor.

      Acolo este o parte din istoria romanilor chiar de dinainte de daci.
      Rosienii au mortii ingropati acolo si pe care acesti ticalosi vor sa-i scoata cu excavatorul. Frumos nu ???

    • E abil sa deturnezi atentia de la subiect cu “sinucigas”, “neam prost”.
      Neavand toate informatiile si incercand sa evit “garbage in – garbage out”, sa incercam sa folosim mintea bazandu-ne pe cateva reguli:
      – “poluatorul plateste” – sa extraga aurul dar sa lase in urma un munte fara aur si atat. nu un iaz cu cianura. Asta trebuie sa se aplice la orice activitate, de la imbuteliat apa minerala, la productia de tepe
      -” ce nu-mi place mie altuia nu fa ” – daca acea activitate afecteaza jumatate din Tara Motilor si ajunge pana in Ungaria – pai atunci nu e treaba buna

    • Chiar mai Madalina nu ti se face tie scarba de tara asta de kokos, hai nu vrei sa ni se faca dor de tine, dar stii cum? Asa tare dor, dor de Canada, sa stai tu acolo cu Gabita la tau….
      Sau stii ce? Eu ii las sa exploateze dar primele 3 vagoane de steril sa fie deversate in fiecare din curtile neamurilor tale si tie evident…. Ne intelegem?

  27. Parerea mea
    Sunt un roman si locuiesc in Romania. Iubesc pamantul acesta , care este al nostru , al romanilor, taram frumos, tara de poveste. Ma bucur ca sunt oameni care simt si traiesc romaneste si marturisesc cu curaj despre tara lor , Romania. Taramul romanesc este imbibat de sangele eroilor si martirilor nostrii care au luptat din inima pentru el , este plin de moaste de sfinti care s-au rugat pentru pastrarea vie a credintei stramosesti . Toti care cred ca isi mai pot bate joc de pamantul acesta se inseala amarnic. Nu mai este timpul lor . Orice incercare de-a lor va esua lamentabil pentru ca ei nu au tinut cont niciodata de credinta in Dumnezeu a poporului roman. Inca se mai intreaba dusmanii acestei tari de ce inca nu au putut sa invinga acest popor , cu toate ca se lupta cu el de 2000 de ani. Gandirea lor materialista nu poate sa-I faca sa inteleaga unde au gresit!!!! Niciodata nu ne vor invinge . Romanii au o forta extraordinara – CREDINTA IN DUMNEZEU-.
    Nu trebuie sa ne vindem pe o mana de arginti . Nu in asta sta bogatia. Bogatia sta in sufletul poporului roman .Fiecare generatie trebuie sa gandeasca ce lasa copiilor si nepotilor. Nu trebuie sa gandim egoist de a ne fi noua bine , acum fara sa ne pese de cei ce vin dupa noi. Stramosii nostrii nu au gandit asa. Sa ne intoarcem la demnitatea si onoarea poporului dac.

    P.S. Nu o linsati pe Madalina. Ea a facut sa apara atatea marturii.

  28. @madalina
    parca te preocupa intr-adevar “binele” pe care l-ar putea aduce un asemenea megaproiect. atunci te intreb: cum poate fi “bun” un proiect viciat de atatea ilegalitati??? nu te prinzi ca aa ceva nu are cum sa fie beenfic populatiei ci in cel mai fericit caz celor cativa care au conceput proiectul in acest fel stramb. cu cat gandesti mai multi si intri in detaliile problemei, cu atat mai mult devii un opozant al proiectului! curaj! incepe sa gandesti cu mintea ta nu te lasa gandita de propaganda altora!

  29. ref. la conferinta de presa care face obiectul acestei postari si a dezbaterii aferente.

    +++ BREAKING NEWS: In urma conferintei de presa de ieri la Cluj a ONG-urilor impotriva proiectului RMGC, actiunile companiei au pierdut 7% din cotatia de la bursa din TORONTO! +++

    Ieri am filmat conferinta de presa si am incarcat-o pe net. Poate ca va include Magor filmele si in postare! In cele ce urmeaza va propun spre vizionare PLAYLIST-ul cu 5 filme de la conferinta de presa de la Cluj a celor 70 de ONG-uri privind declaratiile politicienilor in problema proiectului Rosia Montana.

    Chiar merita urmarite filmele (total cca. 50 minute lungime), printre altele si din cauza interventiilor tendentioase ale 2 “jurnaliste” din jud. Alba, partizane prost deghizate ale proiectului si firmei RMGC. Iata si linkurile (vizionati, dati rating-uri (bune 😉 si forwardati!)

    0. PLAYLIST cu 5 filme ce se vor derula automat unul dupa altul
    http://www.youtube.com/view_play_list?p=1561AF50233757E3

    1. Prezentare puncte de vedere ONG-uri (1) – Conferinta de presa RM-ONG1

    2. Prezentare puncte de vedere ONG-uri (2) – Conferinta de presa RM-ONG2

    3. Sfarsit prezentare ONG-uri & interventie partizani RMGC – Conferinta de presa RM-ONG3

    4. Partizanii RMGC la datorie – Interventii si intrebari favorabile proiectului RMGC si raspunsuri ONG-isti

    5. Alte intrebari de la reporteri si noi partizani
    http://www.youtube.com/watch?v=4Mxk6npKtf8 (link activ la ora 16.30)

    PS: Asa cum am mentionat la inceput si cum veti putea citi la inceputul filmului nr. 1, ieri seara am constatat cu cei de la Alburnus Maior pe site-ul Bursei din Toronto ca in urma conferintei de presa de ieri, cursul actiunilor RMGC a scazut semnificativ – cu cca. 7%. Aceasta cadere nu a putut fi oprita nici de anti-conferinta de presa organizata de RMGC, ieri dupamasa la Cluj, la care conferinta li s-au platit participantilor cate 40 de RON ‘indemnizatie’ sau bonus sau spor de mediu toxic, nu stiu cum sa-i zic…

    Da!, ati citit bine! RMGC-ul isi cumpara aparent aplaudaci de ocazie pe strada, pentru a umple o sala de conferinte – probabil pt. a contracara cu asemenea exercitii de imagine si caderea cursului actiunilor!

    Aspectele de mai sus nu sunt deloc de neglijat, ci din contra: reactia f. sensibila si negativa a cursului actiunilor GBU (codul RMGC la bursa TSX Toronto) fata de actiunea mediatica a doar 70 de ONGuri si cateva zeci/100+ de jurnalisti o vad ca pe o slabiciune MAJORA a sustinatorilor proiectului, un veritabil calcai al lui Achilles – care slabiciune merita o atentie sporita in viitor din partea opozantilor!

    Oare cu cat va pica cotatia actiunilor daca / CAND vor iesi oamenii in strada impotriva proiectului? Eu mizez pe un -50%. Si cu cat vor pica atunci daca / cand si massmedia va renunta la actuala si rusinoasa autoprostitutie pt. un pumn de dolari in gura de la RMGC? Eu mizez pe inca un -50%.
    …Ceea ce va duce RMGC-ul treptat la faliment!

    Urmariti pe http://www.jurnaldesighisoara.wordpress.com si alte articole recente despe cazul RM! (scuze ca-mi fac reclama la propriul blog, dar e pt. o cauza buna, nu de dragul autoreclamei! 😉

    • Pai daca este asa cum spui mai exista o speranta.

      HOTNEWS – Felicitari pentru ca promovati aceste articole pentru protejarea mediului. Ar mai fi ceva:

      INCERCATI SA TINETI ARTICOLUL CAT MAI MULT TIMP PRINTRE PRIMELE 5 PE PAGINA CA SA FIE CAT MAI VIZIBIL. ASTFEL IMPACTUL ASUPRA PUBLICULUI VA FI MARE

      ADEVARUL TREBUIE SPUS !

      DOAMNE AJUTA!

  30. @madulina
    Draga fetita, iti vorbeste un inginer chimist care a studiat in amanunt aceasta problema. Poti verifica spusele mele pe net, si te vei convinge ca am dreptate. Combinatia chimica KCN (cianura de potasiu pe limbaj comun) are un timp de degradare mediu de 6-7000 ani (functie de conditiile de mediu). Cand faci calculul profitului anual al statului roman, draga experta de mediu suma aia de 1.8 mld, trebuie impartita la acei ~6500 ani, abia atunci vom fi pe profit. Pana atunci vom avea o groapa toxica in loc de munte si o populatie stramutata. Ia si tu si judeca putin inainte de a face afirmatii. Am vandut petrol, paduri si nu ne-am ales cu nimic. O sa avem si noi copii si nepoti chiar nu le lasam nimic ? Oameni ca tine nu prea fac bine societatii, imi pare rau ca existi. Bafta

    • Ai absolvit Ingineria chimica la spiru haret? De unde ai scos-o ca proiectul prevede KCN si nu NaCN? Poti sa spui care e diferenta intre K si Na? Stii cumva ca cianurile sunt substante chimice care se descompun sub influenta razelor solare? Oameni buni, nu mai luati in seama toate enormitatile inventate de oameni care habar n-au despre ce vorbesc si de ong-uri “de mediu” care nu stiu sa-si scrie nici numele corect. Daca Madalina a emis o parere de bun simt, veniti cu argumente tot de bun simt daca nu vreti sa fiti penibili.

  31. funny!
    tocmai am primit un email de la nimeni altul decat senatorul PRM ghoerghe funar (stiti voi, primarul ala de vopsea la cluj-kolozsvar tomberoanele in rosu-galben-si-albastru! ce-o fi avut el cu romanii de-si batea joc de drapelul lor, nu stiu! 😉 in fine, funar bacsi a emis un comunicat de presa in care sustine ca “Rosia Montana va fi salvata!” nu pot sa-i zic decat ca bravo, bre! poate ca intr-o zi n-am sa te mai detest!

    link catre textul domniei sale: http://jurnaldesighisoara.wordpress.com/2010/01/21/doctorul-funar-are-vesti-bune/

  32. stau si ma gandesc de ce nu iese nimeni la interval in afara de canadienii aia cu o propunere de exploatare a zonei. chestiile cu agroturismul sunt tampenii ca dovada ca in afara de doua pensiuni de rahat nu s’a facut nimic prin zona. deci solutia ar fi s’o luam pas cu pas in rezolvarea problemei fara isterii si pe argumente punctuale… zic

  33. @leti -am vizitat vara trecuta pentru prima oara Rosia Montana si am ramas deosebit de impresionat de frumusetea locurilor. Mi-am dat seama, asemeni multor altora, ca acele cladiri au fost lasate in paragina intentionat de catre autoritatile locale “binevoitoare” care “lupta” cu atata osardie pentru binele comunitar. De asemenea, pensiunea “La Gruber” mi-a oferit un spatiu de cazare decent si curat, la un pret foarte mic. Consider ca zona are un deosebit potential turistic. Vizitati Rosia Montana!

  34. Sunt din Oltenia si am vorbit cu mai multi prieteni, si am hotarat sa venim si sa aparam cu trupurile noastre acest colt mirific de tara. II aparam pe moti, ii aparam pe romani, ne aparam pe noi, familiile noastre, copiii nostri. Tara asta nu e sat fara caini, ca sa nu aiba cine sa o pazeasca de venetici si de nemernicii pusi pe capatuiala. Sa-i prindem pe cei de la Gold Corporation, pe Basescu, pe Videanu si pe alti ministrii care doresc distrugerea frumusetilor naturale si sa ii bagam macar cu picioarele in iazul ala cu cianuri, sa vedem cat bine le face ! Frati romani, nu va lasati intimidati de acesti canadieni nemernici, 4 miliarde de dolari – cat promit ei sa ne dea – este un NIMIC fata de relele si distrugerile pe care ni le aduc. Au ajuns strainii sa dicteze in TARA MEA, in GRADINA MEA, in CURTEA si CASA MEA ? La lupta, fratilor, sa ne aparam singuri TARA, caci politicienii verosi nu o vor apara. Ei se urca in avioane si pleaca din tara lasata prada otravurilor si distrugerilor, acesti nemrnici traiesc de pe o zi pe alta, de aceea ei sunt SATANA pe pamant, de aceea isi violeaza copiii, isi parasesc sotiile, isi omoara amantele… Sunt niste NE-oameni FARA TARA !

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger