La Roșia Montană a început, ieri, cea de-a patra ediție a Forumului Împotriva Megaproiectelor Inutile Impuse. Precedentele ediții ale forumului au avut loc în Val di Susa (Italia), Notres Dame des Landres (Franța) și Stuttgart (Germania).

Prin găzduirea acestui forum, Roșia Montană se alătură comunităților din Europa și din lume care luptă împotriva proiectelor distructive, fie că este vorba de mine de aur, de cupru sau uraniu, fracturare hidraulică, aeroporturi, trenuri de mare viteză, tuneluri sau alte proiecte de infrastructură.
„Un sistem politic și economic bazat tot mai mult pe profit și pe interesele marilor corporații ne face să căutăm solidaritatea cetățenească și dincolo de granițele naționale, nu doar în interiorul lor. Cea de-a patra ediție a Forumului Împotriva Megaproiectelor Inutile Impuse aduce laolaltă activiști și localnici ai comunităților afectate din Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Turcia, România, Maroc, Tunisia, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Slovacia. În cele trei zile de dezbateri și workshop-uri vom căuta soluții la problemele pe care le avem, ne vom cunoaște mai bine și vom strânge și mai mult legăturile dintre noi. Transmitem un mesaj de solidaritate cu toate comunitățile din Europa și din lume care suferă la fel ca noi și dorim ca lumea să știe că nu ne vom opri niciodată!”, este mesajul transmis de Eugen David, președintele Alburnus Maior.
Mai multe detalii: Salvați Roșia Montană
Sursa și foto: Salvați Roșia Montană
Puteți citi și:
Două noi sentințe blochează avizarea proiectului RMGC la Roșia Montană