Roşia Montană este pe lista finală a Celor mai periclitate 7 situri şi monumente din Europa

5

Europa Nostra a anunţat astăzi, 12 iunie 2013, în cadrul unei conferinţe de presă la Biroul din Atena al Parlamentului European, lista finală a siturilor şi monumentelor selectate pentru Programul de advocacy şi salvare „7 Most Endangered” (Cele mai periclitate 7 situri) iniţiat anul acesta în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Peisajul cultural istoric Roşia Montană a fost selectat în lista finală, alături de amfiteatrul roman din Durrës (Albania), centrul istoric al oraşului Nicosia (Cipru), fortificaţiile Vauban din Briançon (Franţa), mănăstirea San Benedetto Po (Italia), mănăstirea din Setúbal (Portugalia) şi biserica armenească Sf. Gheorghe din Mardin (Turcia).

“Aceste monumente și situri au fost alese nu doar pentru că spun o poveste fascinantă despre trecutul nostru, insuflând un sentiment al apartenenței la familia europeană, dar și pentru că sunt foarte valoroase pentru comunitățile locale care sunt foarte implicate în salvarea lor. Salvarea acestor monumente și situri ar fi un catalizator pentru revitalizarea socială și economică a acestor orașe sau zone. De aceea, Europa Nostra face un apel la parteneri publici și privați, de la nivel local, regional și național din Europa, să își unească forțele și să asigure un viitor promițător acestor situri”, a declarat Placido Domingo, președintele Europa Nostra.

În timp ce în România autoritățile se întrec în a distruge, forurile internaționale iau din nou poziție pentru salvarea patrimoniului istoric de la Roșia Montană. Includerea Roșiei Montane în acest program este dovada că situl se află în continuare sub lupa specialiștilor din lumea întreagă. Mai mult, includerea în acest program ar asigura promovare și susținere, atât financiară cât și de specialitate, pentru renașterea și revitalizarea sitului istoric, susțin reprezentanții Asociației Alburnus Maior, care fac, de multă vreme, demersuri pentru includerea Roșiei Montane în patrimonial UNESCO.

Rosia Montana nu a fost înscrisă în Lista Tentativă UNESCO, în ciuda faptului ca Ministerul Culcturii a primit întreaga documentatie tehnică și știintifica pentru fundamentarea înscrierii. Blocajul procedurii de înscriere a Roșiei Montane în lista tentativă UNESCO a fost continuat de toți ministrii de la conducerea ministerului, în ciuda demersurilor constante ale asociațiilor și instituțiilor specializate și interesate de soarta patrimoniului de la Roșia Montană.

Alburnus Maior va anunța detalii despre „7 Most Endangered” şi despre importanţa alegerii Roşiei Montane în acest program la conferinţa de presă “Rosia Montană, o preocupare europeană / Rosia Montană, an European Concern”, care va avea loc joi, 13 iunie, ora 10.30 la Librăria Cărtureşti (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15). La conferinţă vor participa: Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, vicepreşedinte OAR, Maria Berza, membru al juriului programului „7 Most Endangered”, Monica Mărgineanu Cârstoiu, preşedinte al Asociaţiei ARA, Ştefan Bâlici şi Virgil Apostol, autori ai dosarului de candidatură al Roşiei Montane pentru programul „7 Most Endangered” și Tudor Brădăţan, Asociaţia Alburnus Maior.


5 comentarii

  1. Pingback: Roșia Montană, pe lista celor mai periclitate situri din Europa („7 Most Endangered”) | Un blog de Madalin Blidaru

  2. Pingback: ULTIMĂ ORĂ: Banca Europeană de Investiţii sprijină Roşia Montană. Salvarea localităţii, nu proiectul minier « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

  3. Pingback: ŞTIRI – ULTIMĂ ORĂ: Banca Europeană de Investiţii sprijină Roşia Montană. Salvarea localităţii, nu proiectul minier

  4. Este desigur o veste buna;unde este aportul domnului profesor Piso? Deasemenea o actiune mai viguroasa in efortul pentru salvarea Rosiei Montane din partea ACADEMIEI ROMANE -(minus) razvan teodurescu este necesara.

  5. In continuare deplorabila noastra clasa politica, in marea ei majoritate,de la putere sau opozitie, actioneaza permanent in vederea implementarii monstroaselor proiecte RMGC-cianura + fracturare hidraulica.Pentru scopul propus, intr-o contradictie totala cu interesele cetatenilor aceastei tari,aceasta noua nomenclatura incearca printr-o politica ascunsa si perversa sa izoleze actiunile de protest impotriva respectivelor proiecte utilizand toate institutiile statului.Unul dintre motivele care ma conduc la o astfel de concluzie este aplicarea lesei asupra PRESEI.Astfel batalia pentru informarea populatiei s-a translatat in strada,in afise pe stalpi si binenteles in retelele de socializare.In aceste circumstante TOTB s-a remarcat in a fi o replica fireasca de tip “Europa Libera”menita sa asigure setea de informatii si dezbateri a populatiei acoperind un areal destul de larg: politica, cultura, ecologie etc.dovedind pana la sfarsitul anului 2013 inexistenta vreunei imixtiuni a unor forte externe.Jurnalistii care constituie aceasta redactie aproape toti au parasit diferite ziare centrale s-au alte posturi tocmai datorita lezarii independentei lor de exprimare.Am apreciat,alaturi de multi altii,invitatia politicoasa,generoasa,curajoasa si inovatoare pe care ne-o face domnul Magor Csibi in preambulul aceste reviste:”Vreau sa va invit sa ganditi.Vreau sa va invit sa va implicati…Vom darama impreuna bariera dintre jurnalist si cititor iar randurile si gandurile vor fi scrise de orice om creativ care are dorinta sa se exprime”.FOARTE FRUMOS ! Numai ca ,la trecerea dintre ani ceva s-a intamplat.Desi comentariile si articolele unor cetateni din diferite colturi ale tarii au fost cat se poate de pertinente, decente dar si curajoase , aparitia lor a fost stopata.Iata ca s-au gasit cetateni care iesind din cotidianul vietii lor, asa cum ne indemna MC, au raspuns chemarii de a gandi in afara cutiei dar se pare ca au fost abandonati chiar de autorii indemnului.Deasemenea articolele din 2014 sunt in general niste reproduceri sau prezentari de evenimante ce se intersecteaza intamplator sau de loc cu actualitatea.Si astfel s-a incheiat etapa “Think outside the box” . Sa urmeaze oare capitolul “Think inside the box”. Toate cele bune, Dan Poenaru

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger