Românii şi grecii muncesc cel mai mult din Europa

2

muncitori-romani_d11cfea25a2c51Deşi stereotipurile despre lenea românilor abundă, un nou studiu realizat de institutul de cercetare francez Rexecode arată că românii şi grecii muncesc cel mai mult, dintre toate ţările europene. Cercetătorii au calculat numărul de ore de muncă din fiecare stat european, pe durata ultimilor patru ani, şi au constatat că românii se află pe locul întâi, cu o medie de 2.099 de ore de lucru.

Studiul a luat în calcu numărul de ore petrecute la serviciu, exceptând concediile medicale, concediile de maternitate, sărbătorile legale, grevele şi timpul petrecut pe drum de navetişti. Astfel, România se află înaintea Greciei, Ungariei, Bulgariei, Croaţiei, Poloniei, Letoniei, Slovaciei, Estoniei şi Ciprului, care se clasează pe primele locuri în clasamentul ţărilor unde oamenii muncesc cel mai mult.

La celălalt capăt, topul ţărilor ai căror locuitori muncesc cel mai puţin este condus de Finlanda (1.648 de ore) şi Franţa (1.661 de ore), în urma cărora se situează Suedia, Danemarca, Belgia, Italia, Spania şi Olanda. Marea Britanie şi Germania se află la mijlocul clasamentului.

Potrivit EU Observer, aceste statistici contrazic stereotipurile lansate odată cu izbucnirea crizei economice, prin care sunt glorificate “statele harnice”, respectiv cele nordice, şi blamate “statele leneşe”, asociate Europei de Sud-Est. Totodată, acestea contrazic şi prejudecăţile intens vehiculate în Marea Britanie, potrivit cărora ridicarea restricţiilor de muncă pentru imigranţii români şi bulgari ar echivala cu un avânt al “turismului” cetăţenilor care încearcă să scape de muncă, în căutarea unor politici sociale mai generoase.

Sursa: EU Observer

Foto: Trilulilu

Puteţi citi şi:

E timpul ca statul să nu mai subvenţioneze specializare care nu au căutare pe piaţa muncii?


2 comentarii

  1. Ar fi interesant sa stiut si daca sunt productivi in aceste ore multe pe care le muncesc. S-ar putea ca in alta tari oamenii sa faca aceeasu munca, dar intr-un timp mai scurt.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger