Expați în România: "România va fi devastată dacă se continuă braconajul, despăduririle şi exploatarea gazelor de şist. Dar voi ştiţi ce ţară doriţi"

15

Povestea lui Christophe în România a început din dragoste pentru lucrurile frumoase din ţară. Pentru natura sălbatică, pentru păduri, pentru aerul curat. Pentru dulceaţă, agroturism şi proiecte ce ar fi putut să prindă aripi. Obligat să lupte mereu cu birocraţia românească, cu mişmaşurile banale pentru, dar de neînțeles pentru un străin educat în alt spirit, precum şi cu prejudecăţile unei societăţi care nu acceptă oameni diferiţi, Christophe alege, după trei ani de România, se plece înapoi în Franţa.

 

 

de Camelia Jula

 

Citindu-i povestea pe blogul lui şi în răspunsurile pe care le-a dat generos întrebărilor mele, m-a lovit în plin o stare de durere, ciudă şi revoltă, totodată, pe care cred că numai aşa ajungem să o conştientizăm cel mai bine: când vedem România prin ochii unui străin.

Christophe Coret locuieşte, încă, la Saschiz (judeţul Mureş). Prima oară a venit în România în aprilie 2007, participând la un proiect finanţat cu fonduri europene care se numea “C’est comment là-bas?” (“Cum este acolo?”). “Scopul proiectului era de a descoperi ţările din Europa de Est după intrarea în Uniunea Europeană (UE). Evident că am ales România: eram preşedinte al unei asociaţii pentru animale sălbatice şi mediu şi eram atras de România de câţiva ani, deja. Am ajuns cu echipa mea la Bucureşti, apoi am fost la Cluj, Turda, Hida şi la Saschiz. La Saschiz m-am simţit ca acasă. Mi-a plăcut tot ce am descoperit şi mi s-a părut un loc cu un potenţial foarte ridicat. M-am întors acasă în Franţa cu un sentiment ciudat. Am lucrat la un proiect care să mă ajute să mă întorc cât de repede la Saschiz. În iulie (2007), am venit cu asociaţia mea (AVES) şi am curăţat valea şi pădurea, care erau plin de deşeuri”, rememorează tânărul de 31 de ani. În acelaşi an, în luna noiembrie, viitorii lui colegi de afaceri, Anca şi Charlie, l-au convins să îşi cumpere o casă în Saschiz (pe care a achiziţionat-o împreună cu o prietenă), unde şi-a făcut mai multe vacanţe. Printre alte proiecte, în 2008 a publicat şi o carte (Le Conseil des Sorcières, o poveste muzicală). Iar în 2010 a decis să renunţe la locul său de muncă din Franţa (“lucram într-o clinică, eram asistent la Oncologie, făceam tratamentele de tip radioterapie”) şi a venit ca expat în România. “M-am stabilit la Saschiz. Îmi doream să îmi schimb viaţa, să fiu mai aproape de natură, să duc o viaţă fără stres; dar, nu ştiam limba şi nu aveam un loc de muncă”. În cei trei ani de când este aici, a întâlnit “şi oameni buni, şi oameni răi, şi inteligenţi, şi proşti… fiecare român, ca fiecare francez, este diferit, nu pot să generalizez, dar singurul lucru pe care l-am observat puţin peste tot este pasivitatea, defetismul… Probabil de acolo vine expresia voastră “asta este”. Dar sunt sigur că este o moştenire a comunismului şi că va dispărea în câţiva ani”.

 

Peisaj la Saschiz

 

Ce ai făcut în aceşti trei ani de când eşti în România?

Când am ajuns în 2010 în România, Anca şi Charlie m-au convins să punem pe picioare un atelier autorizat pentru gemuri şi murături, finanţat cu bani proprii. Am luptat cu autorităţile pentru a obţine autorizarea punctului nostru de procesare şi, apoi, am venit cu ideea de a face un produs necunoscut în România, inedit: dulceaţa de lapte. Am lucrat la cinci reţete (dulceaţa de lapte cu vanilie, cu cafea, cu migdale, cu floare de sare de mare şi cu nucă de cocos) şi am avut un succes extraordinar. Cum mă pricep destul de bine la a lucra în mediul online, am dezvoltat un website pentru brandul nostru (Casa de pe Deal®), o pagină de Facebook şi un magazin online. A venit presa la Saschiz (TV, presa scrisă, radio) şi chiar am avut noroc cu promovarea de acest fel. Am lucrat fără să încasez bani, pentru că ideea mea era să ne facem o rezervă de bani (un rulaj) care ne-ar fi ajutat să cumpărăm zahăr şi borcane en gross şi să beneficiem de preţuri mai bune. Ne doream şi să achiziţionăm o cuvă care amesteca singură (pentru că stăteam singur zile întregi în bucătărie ca să fac dulceaţa de lapte – sunt necesare 6 sau 7 ore pentru o oală de 20 de litri) sau alte produse. (Ca paranteză fie spus, şi când a venit familia mea în vizită eu aveam de lucru… M-au găsit în bucătărie, singur, evident că m-au ajutat, dar nu asta era ideea mea despre munca în echipă, plus că, după producţie, mai aveam şi coletele de făcut pentru magazinul online şi mergeam la târg în weekend-uri. La un moment dat, chiar m-am simţit ca un sclav, recunosc). A venit, însă, momentul în care colegii mei de afacere mi-au spus, amabil şi politicos, că poate ar fi mai bine să fac altceva, spre exemplu, turism. Sunt obligat să recunosc că afacerea nu era viabilă pentru 3 persoane şi nici nu mai aveam chef să stau în fiecare zi de dimineaţa până seara în bucătărie şi, atunci, eu am vrut o împărţire pe domenii (să fac şi turism, dar şi producţia de dulceaţă – făcusem, până la urmă, o investiţie mare în atelier), dar ei nu au vrut aşa. Cum nu îmi doream certuri (şi-aşa locuind într-un sat mic sunt puţine persoane cu care te înţelegi, darmite să te mai şi cerţi cu ele), mi-am lăsat mândria deoparte, am înţeles că nu îmi voi recupera investiţia făcută în atelier niciodată şi am început să lucrez în turism. Asta este.

Mi-am renovat casa, pentru a avea două camere de închiriat pentru turişti, apoi am învăţat meseria de ghid. M-am întâlnit cu Jean-Michel Corbet, un francez din Târgu-Mureş, responsabil de agenţia MC Transilvania şi el m-a învăţat mult şi multe despre România. Am fost împreuna în Bucovina, în Maramureş, am învăţat şi eu singur trasee pe care să le fac cu grupurile de turişti, m-am documentat, am citit foarte mult, era chiar ceva pasionant pentru mine. Am făcut un curs de ghid în limba română şi am reuşit să integrez Saschizul în traseele turistice. Aşa am devenit ghid: mergeam cu grupurile la cărbunari, la apicultori, la stână, la biserică, la cetate, să ne plimbăm în pădure. Grupurile erau cazate la Saschiz, unde am colaborat foarte bine cu Lidia de la Hanul Cetăţii (restaurant şi pensiune). Colega mea Anca se ocupa cu mâncarea, gustările – în final, toată lumea avea ceva de câştigat în proiectul acesta şi chiar aşa era ideea mea de agroturism.

 

În mijlocul naturii, septembrie 2012 (Christophe, în stânga)

 

A fost greu să înveţi limba română? Ce te-a motivat şi ce te-a ajutat să o înveţi?

Da şi nu. Încă nu vorbesc foarte bine limba română. Am învăţat singur. Mă descurc, dar, după 3 ani aici, mai am probleme mari cu gramatica. Însă de când am venit aici prima dată am vrut să învăţ limba. Pentru mine, este ceva imposibil să trăiesc într-o ţară străină şi să nu învăţ limba acelei ţări! Apropo de asta, când am fost prima oară la o întâlnire cu producători de la Miercurea Ciuc, am fost şocat când am descoperit că acolo nu se vorbeşte română, era cineva de la Consiliul Judeţean care ne făcea traducerea! Franţa este multiculturală, dar toată lumea vorbeşte limba franceză, mai ales în instituţiile de stat.

De ce pleci din România, după timpul petrecut aici şi investiţiile făcute (investiţii, în toate sensurile, nu doar financiare)?

Sunt mai multe cauze pentru decizia mea de a pleca şi le voi lua pe rând.

Prima cauză: În mai 2012, după o luptă de câteva luni cu birocraţia, am depus un proiect prin care să încerc să accesez fonduri europene, ca să fac o pensiune agroturistică cu şase camere şi un restaurant. Am umblat peste tot după avize. A fost o perioadă foarte grea. Am ales un consultant tânăr din Târgu-Mureş şi până şi azi regret că m-am asociat cu el, deşi el se lăuda că este cel mai bun din ţară. Colegii mei, la fel, au depus şi ei un proiect (care nu a fost eligibil). Consultantul a venit să pregătească dosarele cu o zi înainte de termenul de depunere. A ajuns noaptea la Saschiz şi am lucrat toată noaptea şi ziua următoare, ca să fie dosarul complet. Dar nu am mai avut timp să citim partea făcută de el, mai ales cea financiară (la rându-i, subcontractată unui alt consultant, din Bucureşti, care nu avea idee despre proiectele noastre).

În fine, odată ce dosarul a ajuns la Alba-Iulia am aflat că nu era complet, mi s-au cerut clarificări, consultantul spunea mereu că “se rezolvă”; spre exemplu, lipseau ofertele pentru panourile solare, pentru mobilă, pentru electrocasnice – devizul normal pentru panourile solare era de 2.500 de euro, iar ca să primim puncte pe proiect era necesară o investiţie minimă de 10.000 de euro… atunci am văzut cum consultantul meu falsifica ofertele şi am descoperit că partea financiară era făcută prost. Eram cu un grup de turişti la Sibiel când m-au sunat de la Alba-Iulia să rezolv problemele din dosar (doamna de la telefon mi se plângea că o scoate din minţi consultantul meu, că nu înţelege nimic!) şi mi-au spus că, dacă nu rezolv dosarul, ca să fie în regulă, proiectul va trece la capitolul neeligibile. Am vorbit cu consultantul, care spunea că doamna de la birou este proastă şi că se rezolvă orice problemă, se rezolvă. Nu ştiu cum, că niciodată nu mi-a explicat concret ce conţine dosarul meu, mai ştiu şi că mi-a falsificat semnătura, că am ajuns la o sumă mare cu cheltuielile neeligibile, dar pentru el nimic nu era important… Asta este o mare problemă cu consultanţii, că nu îşi asumă nicio răspundere.

Într-un final, este adevărat, dosarul meu a trecut ca elegibil, proiectul putea să fie finanţat. Dar, dacă semnez contractul de finanţare, voi fi sub supraveghere 5 ani. Şi problema este că nu pot să îmi asum un risc aşa de mare când nu ştiu ce şmecherii au fost făcute în dosarul meu! Ştiu că ofertele au fost falsificate, că partea financiară este greşită şi că, oricum, am ajuns la cheltuieli neelegibile care mă vor rupe. Spre exemplu, bugetul pentru mobilă este mult prea mic… Nici cu mobilier de la Ikea n-aş fi putut să mă încadrez în limitele puse în proiect. Chiar îmi pare extrem de rău că am ales un consultant care a fost interesat numai de banii pe care să îi câştige el şi nu de proiectul meu.

A doua cauză: Trăiesc în România de 3 ani şi încă nu pot să lucrez legal. Nu pot să fac o întreprindere individuală în România pentru că am nevoie de coduri CAEN, pentru care îmi trebuie diplome. Şi n-am diplome în domeniul în care lucrez eu acum. Iarna, spre exemplu, fac web design. Am clienţi care sunt foarte mulţumiţi de munca mea, dar nu le pot tăia facturi în România pentru că nu am diplomă în IT. Cu diploma de la cursul de ghid, aş fi putut fi ghid local, dar pentru ce aveam eu nevoie să fac şi să fie legal aveam nevoie de diplomă de ghid naţional. Dar nici ca şi ghid local n-am putut să mă înregistrez, în ciuda diplomei, pentru că îmi lipsea un atestat de limba română. Recapitulez: am urmat un curs de 7 luni în limba română, am primit diploma că am absolvit cursul şi apoi toată lumea se întreabă dacă vorbesc română…? Probabil că îmi puteam lua un atestat de limba română pe undeva, dar ceea ce nu înţeleg este de ce sistemul este aşa de închis şi de complicat. Desigur că nici pentru pensiunea mea nu era în regulă, că nu am nici diplomă de administrator de pensiune, nici diplomă de camerist, nici diplomă de bucătar.

Mă tem că este ceva foarte greşit, complet greşit în sistemul vostru, care nu te lasă să întreprinzi ceva mai uşor – aşa am păţit şi cu atelierul pentru gemuri, am luptat câteva luni ca să fie autorizat, apoi aveam controale la fiecare două luni, cu o factură pentru un “control oficial”. Pentru mine, era ca un fel de racketeering organizat de stat. Cei care veneau spuneau: lucraţi legal, avem voie să venim în control; dacă vecinul face şi el gemuri şi le vinde ilegal, noi nu putem merge la el, că el, de fapt, nu există. Colac peste pupăză, recent am aflat că inclusiv pentru a face gemuri aveam nevoie de o diplomă de procesator în industria alimentară… mi se pare incredibil!

Un cititor român al blogului meu mi-a spus că greşesc. Am observat că românii sunt primii care critică sistemul, dar nu acceptă să fie criticat de cineva de afară. Am primit oameni la mine acasă care îmi spuneau: “Noi am avut o întreprindere, am încercat să dezvoltăm o afacere, dar nu se poate în ţara noastră. Nu se poate efectiv lucra legal. Te ucide sistemul”. Domnul care mi-a scris pe blog spunea că se putea deschide un SRL şi că atunci nu mai aveam nevoie de diplome, aveam nevoie numai de angajaţi falşi care aveau diplomele pentru mine! OK, minunat! Eu nu am fost obişnuit niciodată să trişez. În Franţa, avem o gură mare. Dacă ceva nu ne convine, spunem sau facem demonstraţii pe străzi. Facem scandal dacă trebuie, dar urmăm legislaţia, o respectăm. Dacă nu se poate respecta legea, înseamnă că ceva nu este bine şi că trebuie schimbat.

A treia cauză: Sunt obligat să recunosc că nu mă descurc cu banii. Când am cumpărat casa de aici, am făcut un credit în Franţa pentru care am o rată de 230 de euro pe lună. Când aveam un salariu în Franţa, era uşor, dar cu ce câştig eu acum în România chiar nu mai fac faţă. Mai ales cu criza… 2011 şi 2012 nu au fost ani buni pentru turism. Şi, din păcate, în Franţa, România este asociată cu romi şi hoţie. Am făcut tot ce am putut să lupt împotriva acestei idei, dar mentalităţile nu se pot schimba în doi ani… În fine, iarna asta am suferit mult, nu m-aş fi descurcat fără ajutorul mamei mele şi mi-e ruşine să cer bani tot timpul, aşa că am ales ca, dacă nu pot să mă descurc aici, să mă întorc în Franţa.

A patra cauză: Sunt pasionat de natură, dar mi-am cam pierdut speranţa pentru România. Când am ajuns aici, în 2010, România era, pentru mine, un exemplu pentru toată Europa: o ţară minunată, unde mai sunt păduri şi animale sălbatice (urşi, lupi, râs etc.). Am găsit urme de urs, de bursuc, în pădure la Saschiz şi inclusiv urme de râs în grădina mea (în iarna 2012).

Sunt ghid trekking, adica mă plimb în natură cu grupuri, peste tot în România. Şi, oriunde mergem, sunt locuri în care găsim pădurea devastată. Iar acum, se caută şi gaze de şist peste tot în teritoriu. Când a venit vorba de gazele de şist în Franţa, oamenii s-au mobilizat foarte repede. Erau 100.000 de oameni ieşiţi în stradă. Aici, asociaţia mea a finanţat o campanie pe Google care a costat 13.800$ (campanie anti-gaze de şist). Şi rezultatul? Ultima dată cred că erau 7.000 de oameni care au manifestat. Guvernul care vorbea de moratoriu a ajuns la putere şi a uitat promisiunile. Eu chiar cred că România va fi devastată dacă se continuă braconajul, despăduririle şi exploatarea gazelor de şist. Dar… nu pot să lupt pentru voi, pentru români. Voi ştiţi ce ţară doriţi. Am încercat să ajut şi să avertizez, dar nu cred că este treaba mea să fac mai mult.

A cincea cauză: M-am îndrăgostit. Da, plec pentru că m-am îndrăgostit de cineva în România, foarte ciudat, nu? Dar vom reveni la subiectul acesta.

 

Pe urmele lui Moş Martin de România 🙂

 

Ce crezi că îi lipseşte României, în acest moment, pentru a fi un spaţiu în care expaţi din orice colţ al lumii să îşi dorească să vină, să facă afaceri, să se stabilească, să dezvolte proiecte?

REGULILE! Într-o zi, m-am dus la Finanţe la Sighişoara şi am întrebat ceva (legat de finanţe, desigur). Doamna la ghişeu mi-a spus: Îmi pare rău, dar nu ştiu. A întrebat şi colegii, nimeni nu ştia. Era ceva simplu, legat de impozitul pentru o întreprindere individuală. Mi-a dat un număr de telefon de la Bucureşti şi mi-a spus: Dacă aflaţi ceva, vă rog să ne anunţaţi şi pe noi! Am fost pe spate… Şi acesta este numai unul dintre multele exemple. Înainte să vin în România, am deschis o întreprindere individuală în Franţa. Am avut o zi de pregătire. Proiectul meu a fost evaluat. Într-o sigură zi, am aflat tot ce aveam de făcut şi cum să fac. Şi, în cazul în care nu era de ajuns, aveam un website şi un număr de telefon unde se putea întreba orice. În România, nu există un singur organism care să ajute pe cineva care vrea să deschidă o întreprindere individuală. Şi legea se schimbă atât de repede, că nimeni nu mai ştie ce are de făcut! Ştiu de la turişti că situaţia este la fel şi la SRL-uri, cunosc francezi care lucrează în firme mari din sau de lângă Bucureşti, şi acolo este nebunie cu controalele, amenzile, ameninţările… Un sistem care luptă împotriva celor care încearcă să lucreze legal mi se pare complet greşit!

Ce avantaje crezi că prezintă, totuşi, România, pentru un expat?

Pentru un expat care este pensionar sau care are un salariu din Franţa (dacă este francez, adică), România chiar are avantaje. Viata este încă un pic mai ieftină în România decât în Europa de Vest (dacă nu vorbim de benzină, de motorină şi de electricitate) şi cu un salariu sau o pensie de până în 5.000 euro se poate trăi în România extrem de bine. Plus că, încă o dată o spun: România este o ţară extrem de frumoasă, cu multe lucruri de descoperit – Transilvania, Delta Dunării, Bucovina cu mănăstirile, Maramureşul cu bisericile de lemn, este o ţară foarte bogată… dar până când? Peste tot se strică natura, se strică arhitectura… Chiar nu sunt optimist în legătură cu viitorul României.

 

Cheile Saschizului

 

Ştiu de pe blogul tău că unul dintre motivele pentru care îţi este greu în România este că eşti gay şi aici ajungem – revenim, de fapt, la a cincea cauză a deciziei tale de a pleca înapoi în Franţa…

Da, sunt gay. Am aceptat faptul că sunt gay foarte târziu, cam pe la 20 ani, dar, de fapt, cred că l-am ştiut foarte devreme, când eram copil. În Franţa, nu era un secret pentru nimeni, nu îmi place să mint, mai ales prietenii. Când am ajuns în România, nu ştiam că este un subiect tabu. Când colegii mei au descoperit că sunt gay, imediat mi-au spus că este un subiect despre care nu trebuie vorbit. Când a venit televiziunea la noi şi mă întrebau “de ce am venit singur în România” şi “cum sunt fetele” aici, am inventat tot felul de prostii ca să scap de subiectul acesta. Şi vecinii m-au întrebat de zeci de ori de ce sunt singur. La început, credeau că eram îndrăgostit de o fată în Franţa şi că nu a venit cu mine. Dar, după 3 ani, sigur că s-au întrebat oamenii de ce încă sunt singur. Nu sunt extrem de frumos, dar nici nu sunt urât! Într-un sat, oamenii vorbesc. Într-o zi, am auzit că se întrebau unii dacă nu aş fi pervers, un pedofil sau aşa ceva. Asta e chiar ceva ce nu pot să suport.

Când am făcut cursul de ghid, am avut şi lecţie de prim-ajutor. Doamna care a făcut cursul era medic la SMURD şi susţinea că SIDA se transmite prin salivă. Că SIDA este o boală care a pornit de la homosexuali şi care a fost transmisă la heterosexuali. I-am spus că am lucrat şi eu 8 ani într-o clinică în Franţa şi că astfel de “teorii” nu se mai susţin de vreo 15 ani, cel puţin. Ea mi-a răspuns că ea chiar crede că SIDA se transmite prin salivă. Am ieşit de la curs şi am sunat organizatorii. Alţi cursanţi nu au înţeles de ce am reacţionat aşa. Poate chiar erau convinşi, şi ei, că boala asta se transmite aşa?

Faptul că nu aveam voie să spun că sunt gay este un fel de discriminare, că oricum oamenii inventează singuri răspunsuri dacă nu le primesc. Ştiu că sunt heterosexuali care nu înţeleg că, la un moment dat, avem nevoie să spunem că suntem gay. În general, oamenii zic “eu nu spun peste tot că sunt hetero”. Bineînţeles că nu ziceţi asta, dar nu sunteţi obligaţi să minţiţi tot timpul. Noi da. La cursul de ghid, toţi m-au întrebat indirect dacă sunt gay sau nu. Indirect. Cred că toţi s-au gândit la varianta asta. N-am confirmat niciodată, am aşteptat o întrebare directă, care nu a venit niciodată. Dar, de fapt, nu era un secret. Este scris pe pagina mea de Facebook şi pe blogul meu. A fost şi publicat în Franţa, într-un ziar foarte citit, printr-o scrisoare deschisă pe care am trimis-o partidului de dreapta în perioada dezbaterii în legătură cu căsătoria între persoane de acelaşi sex; în scrisoare spuneam: “Je suis homosexuel: MM. Copé, Mariton et autres UMP, votre homophobie me révolte”.

Într-o zi, colega mea de afacere mi-a spus: “Sper că nu te vei întâlni niciodată cu cineva”. Iar mai recent a afirmat: “Dacă se află în sat că eşti gay, vom avea probleme. Nu numai tu, dar şi noi. Nu te gândeşti că riscăm să fim prieteni cu tine?”. Pentru mine, totul s-a stricat de la fraza aceasta: “Noi riscăm să fim prieteni cu tine”. Cu aceşti oameni m-am întâlnit în 2007, acum suntem în 2013, ne ştim de 6 ani. Pentru mine, un prieten adevărat nu gândeşte aşa. Chiar am fost şocat şi încă mai sunt. Oamenii cred că homofobia se manifestă ca violenţă fizică. Eu niciodată n-am fost bătut pentru că sunt gay. Dar violenţa verbală există, în continuu. Pentru mine, a început la şcoală, când aveam 11 ani. Acum sunt adult şi pot să mă apăr, dar tot mă doare când aud aşa ceva.

 

 

Cum este să ai o relaţie cu altcineva, ca şi expat gay în România? Ce compromisuri îţi cere?

În 3 ani în România, m-am întâlnit cu doi bărbaţi. Cu primul, chiar nu a mers. Dar m-am îndrăgostit de altul. Nu vreau să dau prea multe detalii, pentru că el nu este out. Nu sunt genul de bărbat care se culcă cu oricine, dar îmi place să vorbesc cu oameni. Şi am vorbit cu mulţi gay pe internet, dar foarte puţini erau out. Nici nu ştiu dacă am vorbit cu unul care să fie… Prietenul meu are 36 ani. Aproape nimeni nu ştie că este gay. El trăieşte bine aşa. Putem să ne vedem din când în când, dar, când ieşim din apartament, nu mai exist. Am fost la restaurant împreună, la karaoke. Nici nu se uită la mine. Dar, când ne întoarcem acasă, este altcineva. Este ceva cu care el s-a obişnuit, dar eu nu pot. Ideea mea nu este să ne pupăm la restaurant sau aşa ceva, ci doar să fim împreună, să fie normal, să nu fim judecaţi dacă cineva vede dragostea în ochii noştri. În Franţa, acum va fi adoptată legea pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex. Pentru mine este un pas foarte mare înainte. Nu vreau să trăiesc ascuns, să mint. Cer dreptul la nediferenţiere, dreptul să trăiesc ca orice cuplu heterosexual, fără să fiu judecat. Eu sunt fidel, îmi iubesc prietenul şi mi-aş fi dorit, după un timp, să pot trăi cu el. Dar ştiu că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată în România. Adică, nu într-un timp rezonabil pentru mine. El mi-a citit scrisoarea deschisă de pe blog şi mi-a spus “bravo, dar noi suntem în România”. Am plâns foarte mult când am ales să mă întorc în Franţa, că ştiam că mă voi întoarce singur acolo, dar… chiar dacă acesta este omul pe care l-am iubit cel mai mult în toată viaţa mea de până acum, nu pot eu să conving toate persoanele gay din România să facă un coming out. Din păcate, dacă nimeni nu luptă pentru drepturile homosexualilor, nu se va schimba nimic niciodată. Poate aţi auzit de Harvey Milk, cel care a luptat pentru drepturile homosexualilor în America? De artişti care sunt out? În Franţa, faptul că au apărut în seriale şi la TV artişti gay a ajutat. Şi faptul că sunt politicieni care au început să recunoască faptul că sunt gay. Numai aşa putem să câştigăm dreptul să fim acceptaţi.

Ştiu că ai luat decizia de a pleca, deja, dar, dacă ar fi să existe anumite motive pentru care să rămâi în România, care ar fi acestea?

Dragostea… dar am abordat deja subiectul cu prietenul meu şi ştiu că nu mă va convinge să stau aici şi că el nu va pleca din România. Poate îl iubesc mai mult decât mă iubeşte el sau, poate, încă nu este pregătit să îşi anunţe familia că este îndrăgostit de un alt bărbat.

 

Spre pădure

 

Fotografii: arhiva personală Christophe Coret

 

Nota autorului: Acest interviu a fost realizat, în scris, în limba română. Ulterior, textul a fost editat în spiritul corectitudinii gramaticale, dar răspunsurile oferite de Christophe direct în limba română au arătat că tânărul francez stăpâneşte foarte bine limba ţării în care a locuit în ultimii trei ani. Îmi pare rău că nu îi putem elibera un atestat în acest sens, să mulţumim şi autorităţile.


15 comentarii

  1. Experiența / situația mea mi se pare exact invers – am plecat din România datorită homofobiei – dar nivelul de xenofobie si de ură împotriva imigranților români, atât in Franța cât și în Marea Britanie (și, sunt convinsă în alte țări vest europene) e pur și simplu halucinant (ce ma frapat cel mai tare a fost un articol în The Sun care spunea că imigranții ar putea cauza o epidemie de SIDA – am plecat pentru că mă săturasem să fiu acuzată de exact același lucru!) și intenționez să mă întorc și să rămân în țară. Nici nu pot să explic cât de neimpresionată sunt de ”expații” (evident că românii care pleacă în alte țări nu sunt niciodată expați, mereu imigranți) care cred că statul român îi ”agresează” când nu le acordă tratament preferențial – în Franța / Marea Britanie etc nu poți să faci nimic fără un atestat care arată că vorbești franceza / engleza, de ce se simte nenea ăsta atât de ofensat de faptul că trebuie și el să dea un examen similar? ce să mai zic de faptul că mai nimeni nu-ți acceptă diplomele în vest și că trebuie să te lupți cu o grămadă de birocrație dacă vrei să obți un permis de muncă.

    ~Coming out~ e o treabă foarte complicată și problema n-ar trebui să fie prezentată ca, ”dacă nu ești out, trădezi mișcarea și ești motivul pentru care nu avem drepturi!!!”. Mi se pare în mod special arogant când un tip foarte independent din punct de vedere financiar începe să critice persoanele LGBT care nu sunt ”out”, foarte multă lume nu e ”out” pentru că nu-și pot permite să-și piardă slujba. ~Coming out~ defapt vine de la petrecerile debutantelor care ”întrau în lume” și ar trebui reformulat ca și ”come into” – ar trebui să însemne ”vino în comunitatea noastră, ca să te putem ajuta / susține”, în loc de, ”du-te printre heterosexuali si martirizează-te (singur / singură) pentru noi”.

    • @Andreea: Foarte pertinent comentariul tau. Nu pot decat sa confirm cele enuntate de tine.
      Nota: fac parte din randul ‘imigrantilor’ romani, niciodata ‘expati’. Trist e ca noi toti, romanii din tara si din afara ei, nu incetam sa ne vorbim neamul de rau. Mai mult, atunci cand un strain o face, fie el si expat fara diplome, tindem sa ii dam dreptate si sa ne ‘plecam capetele’ in fata super-natiunilor lumii. Dragi romani de oriunde, oricum ar fi Romania, incetati sa mai dati crezare si credite celor care o denigreaza! Incetati sa ajutati la construirea unei tari de ‘rasul lumii’. Nu mai radeti de ea! Aparati-o! Gasiti puterea sa va aparati tara si neamul in ochii celor de langa voi, oriunde ati fi! Aparati-o si ajutati-o pentru ca asa cum o construim noi toti acum, asa o vor avea copiii nostri si copiii lor.

  2. @ Andreesa: cum sa nu fie halucinant nivelul de xenofobie si ura impotriva imigrantilor romani? Pai daca altceva nu auzim/ vedem decat ca fura, omoara, jefuiesc, cersesc, etc. Cat de des ai auzit acolo unde ai plecat din Romania, o veste/ o stire legata de un roman (sau plecat din Romania) care a facut ceva remarcabil? Singurele chestii pe care le auzi sunt ca tiganii fura, jefuiesc, omoara, fac orice pentru un euro in plus…. mi se pare repugnant asta si-in acest context- chiar ii inteleg pe cei din Franta si Marea Britanie. Desi nu ar trebui generalizat…

  3. @Timi: i-aș înțelege pe „nativi” in Marea Britanie / Franța dacă și ei ne-ar înțelege pe noi – de exemplu, organizații pentru imigranți au încercat de o GRĂMADĂ de ori să dea în judecată ziare care au publicat articole calomnioase / neadevarăte, niciodată nu au avut suportul „nativilor” care ne spun mereu doar, dacă te deranjează, pur și simplu nu mai citi The Sun etc, sau, mai rau, chestii de genul, nu mai încerca să ne ataci drepturile la liberă exprimare!!! Chiar și în cercuri / comunități LGBT nu-i prea pasă nimănui de imigranți sau de xenofobie sau de orice altă formă de discriminare care nu e homofobia – și asta e parte din motivul pentru care nu m-am simțit teribil de „welcomed” acolo. Te aștepți să nu le pese persoanelor care sunt conservatori / de dreapta, dar nu te aștepți – sau cel puțin eu nu m-am așteptat ca mentalitatea asta să fie prezentă și în grupuri de stânga / printre oameni care știu pe pielea lor cum e să fi discriminat/ă.

  4. Mai interesante chiar decât articolul sunt comentariile Andreei şi Oanei !
    Cât timp vor mai exista asemenea oameni, va exista şi România !
    Tot respectul meu ! !

  5. Andreea, omul nu cere tratament preferential, citeste mai atent articolul. E chiar onest, daca ar vrea sa fure, ar face-o foarte usor, si-ar face un SRL si ar angaja oameni cu diplome, eventual din alea false, si totul ar fi ok. si pariez ca daca si-ar lua un atestat de limba romana (by the way, cine naiba sa-ti dea un atestat de limba romana, eu una nu stiu de vreo institutie romana echivalenta care sa teste tip Cambridge), pariez ca s-ar gasi cineva care sa zica ca nu e bun atestatu, ca-i trebuie nu-s ce alta hartoaga imposibil de obtinut.
    “ce să mai zic de faptul că mai nimeni nu-ți acceptă diplomele în vest și că trebuie să te lupți cu o grămadă de birocrație dacă vrei să obți un permis de muncă” Deci tu asa vezi lucrurile, ochi pentru ochi, hai sa ne comportam cu totii la fel de lamentabil, ca se le aratam noi. Cat despre diplomele romanesti, incep sa fie recunoscute, sunt multi tineri care si-au echivalat studiile acolo unde s-au dus, nu zic ca e usor. La fel cu permisul de munca, sunt de acord cu tine ca e greu, ca exista si in vest birocratie, ca peste tot, dar nu la nivelul absurd din Romania.

  6. @ Andreea: e interesant cum te repeti: “..i-as intelege daca m-ar intelege..” asa, nu o sa ne inteleaga nimeni pt. ca NOI nu lasam sabia din mana. tot NOI ne asteptam, ca intotdeauna, sa fim ultimii care cedeaza. = fara rezultat pozitiv….

  7. Cred ca partea sentimentala este adevaratul motiv pentru care el a ales sa plece. In ceea ce priveste coruptia si smecheria romaneasca, sunt de acord – e greu, daca nu aproape de imposibil, sa razbati fara pile.. Referitor la celelalte motive – diplome, atestat de limba, birocratie.. Sunt exact aceleasi probleme de care se loveste orice om care alege calea strainatatii. Traiesc in Elvetia de cativa ani. Nu mi-am imaginat nicio secunda, inainte sa plec din Ro, la ce ma inham.. si cata durere sufleteasca aduce stramutarea intr-un loc strain. In primul rand, trebuie sa o iei de la ZERO absolut, sa te reinventezi..ca profesie, ca mentalitate, ca limba, rol in societate, aparteneta la grup.. Acasa, in Ro, nu m-as fi gandit niciodata ce lux sa sa intru cu cineva in vorba… doar asa.. Trecand peste sentimentalisme.. trebuie sa invat mai intai limba germana, ca mai apoi sa am acces la dialectul vorbit aici.. Pentru orice (inclusiv vanzator la magazinul comunal) iti trebuie diploma (scoala dureaza 2,3 ani)..EHE.. e frumos sa descoperim alte lumi si alte popoare..dar fiecare lucru bun pe acest pamant este platit cu suferinta si sacrificiu. Satisfactia abia apoi vine. Daca ai reusit sa treci prin toate aceste incercari , sa te purifici , sa te reinventezi.. si, la final, sa realizezi ca esti mai bogat. In cer, nu pe pamant. Experienta pe care Christoph a trait-o in RO.. n-ar putea-o echivala nicio scoala.. nicio carte. Dupa acesti ani el este mai matur, gandeste din cel putin un al doilea punct de vedere (cel romanesc)..si, daca va avea intelepciunea sa-si pastreze casa din Romania.. isi va da seama ca, prin experienta acumulata si prin accesul la doua culturi, este superior altor francezi, care au trait doar in Franta.

  8. Vreau sa multumesc la oamenii care au citit articolul.
    Sa nu fie inteles gresit ce am vrut sa zic :
    – nu zic ca totul este roz in Franta si negru in Romania. Sa nu uitati ca acum 3 ani, am ales sa plec din Franta unde aveam o situatia foarte buna… ca m-am indragostit de tara vostra.
    – inca imi place foarte mult Romania. Este o tara minunata si sper ca va mai fi in continuare… asta depinde de voi toti 😉 Sper sa nu fiu dezamagit ca voi veni in vacante in viitor !
    – eu sincer cred ca cand sistemul este gresit, trebuie schimbat…
    – si mie imi pare foarte rau ca sunt francezi care au probleme cu romani. Eu am venit aici, am descoperit o cultura diferita, am invatat o limba… si chiar incerc sa zic si eu in Franta ca Romania nu este cu cred ei !
    – la Gaby, mersi. Chiar ai inteles ce am vrut sa zic. Si daca ma simt obligat sa ma intorc in Franta, a fost o experienta minunata. Nu cred ca suntem foarte multi in franta care inteleg si vorbesc limba romana. Nu zic ca nu ma voi intoarce niciodata !

    Ultimul exemplu : BRD este un grup venit din Franta : Groupe Société Générale.
    In Franta, BRD a fost condamnata pentru diferite motive legati de comisiune.
    In Romania, anul trecut, comisiunele se-au schimbat de o zi la alta. Cand l-am descoperit, m-am dus la giseul si am intrebat de ce. Am intrebat de ce a fost schimbat fara sa fie anuntat. N-am primit nicio raspuns. Aveti sistemul bancar dintre cele mai scumpe din Europa… si nu putem sa zicem ca Romania este tara cea mai bogata din UE. Dar… nimeni nu zice nimic.

    Experienta care am trait, a fost trait si de romanii care au vrut sa lucrez legal si sa deschid o intreprindere in Romania. Chiar m-am intalnit cu multi care au luptat un timp si dupa au capitulat. Pentru ei am aceptat sa raspund la intrebari, sa fac un interviu. Nu pentru mine, n-am nevoie de promovare, mai ales ca plec. Eu sper ca sistemul se va schimbat ca chiar imi place de tara vostra.

  9. Pingback: Romanian Way of Life » Mon interview publiée par « Think Out the Box » en Roumanie, traduite en français.

  10. Traiesc in Dublin de 2 ani jumate. Lucrez exact ce lucram acasa, in Bucuresti, si anume analist financiar (contabil). Ce pot sa spun cu mana pe inima este ca n-am avut absolut nicio problema cu recunoasterea diplomei/a studiilor in Romania. Din fericire, facultatea pe care am absolvit-o elibereaza diplomele in bilingv: romana si engleza, deci nici macar n-a trebuit s-o traduc.
    Referindu-ma strict la articolul despre Christophe, mie nu mi se pare deloc a fi ofensator. Cred cu tarie ca expatul nostru isi exprima sincer parerea: nici nu incearca sa denigreze, nici nu vrea sa ne ridice in slavi cand nu este cazul. Credeti-ma, sunt mandra pana in adancul sufletului de faptul ca sunt romanca (imaginati-va ca mi-am facut bagajul cand sotul mi-a spus ca el considera ca Ardealul e al ungurilor). Dar omul chiar are dreptate aici, chiar avem probleme si are dreptate, nu facem nimic sa iesim din situatia nefericita in care suntem.
    In ceea ce priveste subiectul orientare sexuala, cred ca saracul Christophe a avut si ghinion. A stat/sta intr-un sat. Sunt si orase in care subiectul homosexualitatii este inca tabu, insa cred ca incepem sa “crestem”, sa ne maturizam din acest punct de vedere, mai ales in orasele mari. In Bucuresti, de exemplu, cred ca i-ar fi fost mai usor din acest punct de vedere. Eu am prieteni homosexuali care sunt cat se poate de “out” si la serviciu, si in familie, si in restaurant. Sunt cluburi dedicate special, intalniri etc. Din pacate, in satucul unde traieste Christophe situatia e aceeasi ca in mai toate satele inca. Ganditi-va ca la sat, e inca o tragedie sa divortezi. Asta este, o sa mai treaca anii si, speram, situatia se va schimba. Inchei, ca m-am lungit destul, nu insa fara a-i da un sfat lui Christophe, daca-mi permite: schimba prietenii. Un prieten nu-ti va spune niciodata o asemenea aberatie, aici nu cred ca tine de societate sau de idei preconcepute, aici e pur si simplu vorba de caracterul indoielnic al colegei tale. Mult succes!

  11. Eroul din articol dacă ştia povestea cu “să moară şi capra vecinului”, sau “facerea de bine e _utere de mamă”, sau melodia “din bucata mea de pâine am hrănit un om şi-un câine, câinele mă recunoaşte, omul nu mă mai cunoaşte, sau dacă citea Prostia omenească a lui Ion Creangă, şi multe alte realitaţi mioritice, nu călca niciodată în România. Dacă citea istoria ţării, vedea că ultimii din Europa care sau unit într-o ţară au fost românii. Două ţări Moldova şi Muntenia, vorbitori de aceiaşi limbă se uitau peste gard unii la alţii. În ce ţară din Europa când venea o trupă de tătari de cinzeci de călăreţi, sate de peste 2000 de locuitori fugeau de rupeau pământul să se ascundă în munţu, când dacă puneau mâna pe o piatră şi aruncau în ei, îi băteau. În ce ţară a trebuit să se aducă rege străin, pentru că acel popor se mănâncă între ei mai rău decât o haită de câini şi s-ar fi bătut ca chiorii până în zilele noastre cine să fie şeful?! Chiar şi Cuza care fusese de acord să stea maxim patru ani ca domnitor al României, nu mai vroia să plece de la putere, după ce se vorbise deja cu casa regală din Germania pentru un rege. Aşa că a fost nevoie ca într-o noapte să fie făcut pachet şi expediat cu forţa peste graniţă. Asta este mentalitatea acestui popor. Să iasă ca păduchele în frunte. Comunismul a venit ca o mănuşă pe acest caracter infect majoritar la români. Numai într-o parcare de la un bloc din România îţi vei găsi maşina zgâriată cu cheia de către un vecin invidios. Numai în România, nicăieri în lume, de sărbători ca Paşte sau Crăciun, produsele tradiţionale sărbătorii respective se scumpesc în loc să se ieftinească. Te duci iarna la mare, te costă cazarea 80 de lei pe noapte la un hotel, la acelaşi hotel în iulie este 300 de lei pe noapte. Ce popor trăieşte cu plăcerea de a-şi “fura singur căciula” ca să nu-şi iasă din mână ?! Numai un român prost poate munci peste 10 ani la negru în vest, să strângă 25.000 de euro, să vină în ţară şi să se apuce să-şi renoveze de toţi banii apartamentul primit de la comunişti, dar nu-l vizitează nimeni, copii au plecat definitiv de lângă el, şi facturile pe care le plăteşte îl ţine muritor de foame, noroc cu locuinţa de la ţară că îşi aduce de mîncare. Când Brucan a declarat la BBC că în România sunt 20 de milioane de “stupid people”, adică proşti, am fost unul dintre cei mai revoltaţi şi susţineam sus şi tare că poporul român este inteligent. În 23 de ani, m-am convins că era adevărul pur. Noroc că acum au rămas mai puţini. Şi dacă la aproape 60 de ani, mă bate gândul să părăsesc definitiv plaiurile mioritice, asta înseamnă că m-am convins că cei ce rămân aici îşi merită soarta. Şi sunt gata să fac un pariu şi anume că în maxim 20 de ani, România nu va mai exista ca ţară. Pentru majoritatea românilor, localitatea unde trăiesc nu o percep ca pe o comunitate cu interese comune ci doar locul unde are el casa şi serviciul. “Ţărăşanul” creat de comunism, din oamenii aduşi la oraş odată cu industrializarea, adică nici ţăran nici orăşan, va scuipa pe trotuar, va arunca coji de seminţe pe jos, va arunca ambalajele de hărtie pe jos şi va aştepta primarul să-i sape terenul din faţa blocului, iar iarna să vină să-i dea zăpada. Şi cel mai grav lucru este că românul suferă de fudulie. Şi tot un proverb românesc spune clar, că, “Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul!”

    • wow!pertinent!..desi fac parte din categoria celor care considera ca majoritatea romanilor e desteapta, creativa, adaptabila, spirituala…si doar cativa sunt mitocanii, prostii, neslefuitii… Pana la urma, iubesc Romania ca pe o mama..si, cum e ea, buna, rea.. e radacina..pe care daca o neg, ma dezechilibrez. asta e..cu prosti si isteti…defilam mai departe si speram spre un conducator mai bun, pentru ca turma romaneasca are nevoie de pastor bun, nu de lupi.

  12. Christophe, cred ca ar fi bine sa precizezi un lucru important. Prietenii si totodata asociatii tai Anca si Charlie Dalmasso de la Casa de pe Deal, cand au aflat despre orientarea ta sexuala? In 2007 sau in 2013?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger