România sălbatică: Semenic-Cheile Caraşului

6

Mă trezesc cu greu şi mă pregătesc de plecare, nu înainte de a desface un pachet de biscuiţi, hrana mea preferată în aşteptarea răsăritului de soare; calculele sunt făcute, aşa că nu ar trebui să fie loc de surprize. Până la răsărit am suficient timp să ajung la locul stabilit. Mă sui în maşină, un lux de care nu te poţi bucura mereu în creasta muntelui, conduc zece minute şi apoi mai urc o pantă încă zece minute. Sunt pe Vârful Semenic, iar în faţa mea se înşiră crestele munţilor din jur.

Text şi foto de Dan Dinu

Până la răsărit, însă, mai este cel puţin o jumătate de oră. Poate am fost un pic prea zelos în dimineaţa asta, aşa că mă cuibăresc lângă o stâncă să scap de vânt şi mă pun pe aşteptat. Razele calde nu vor întârzia să apară, aşa că mai am timp de un biscuite şi un pic de odihnă. La prima geană de lumină încep să caut unghiuri şi cadre, iar timp de vreo două ore sunt absolvit de lumina caldă din jur. Când totul se termină, mă îndrept către cabană, ziua este departe însă de a se sfârşi aici.

În golul alpin al Semenicului se ajunge foarte uşor, iar zonele de fotografiat sunt accesibile şi la îndemână. Nu trebuie nici să te trezeşti cu noaptea în cap, dar nici să rătăceşti pe poteci pe timp de noapte. Cândva o staţiune importantă, astăzi Semenicul lasă un gust destul de ciudat, clădirile frumoase din piatră zac dărăpănate, iar lângă ele se înălţă unele zvelte şi portocalii. Oamenii au gusturi ciudate uneori. Pe lângă toate astea, în păşune se înalţă nu mai puţin de nouă piloni, care mai de care mai semeţi şi fiecare cu cine ştie ce funcţii. Tot în zonă zac şi câteva mori de vânt, rămăşiţele primului proiect de energie eoliană din România, început chiar în era comunistă. Însă dincolo de toate aceste aspecte, există şi o parte mai puţin antropică şi poate mai puţin ştiută, pe care ne-am propus şi noi să o explorăm.

Zonele de care am fost atraşi în special în prima etapă au fost golul alpin al Semenicului, cu mlaştinile lui de altitudine, şi pădurea de la Izvoarele Nerei, cu fagii ei seculari. În golul alpin ne-am bucurat de lumina caldă a răsăritului şi apusului, principalele puncte de fotografiere fiind vârfurile Semenic şi Gojna, de unde se deschidea o vedere impresionantă atât către văile din jur, dar şi către culmile munţilor Godeanu sau Tarcu. Mlaştinile nu sunt spectaculoase ca şi peisaj general, însă sunt deosebite în detaliu, aşa că aici a trebuit să ne punem la treabă obiectivul de macro. Când te cobori la firul ierbii, sau mai bine zis al muşchiului, în acest caz, descoperi o lume inedită şi unică. Fiecare fir de iarbă capătă importanţă, fiecare muşchi devine un subiect, iar pentru ca spectacolul să fie complet, te poţi delecta şi cu lumea uneori ciudată, alteori dramatică, a insectelor. Pădurea de la Izvoarele Nerei are nu mai puţin de 5.000 de hectare şi se numără printre cele mai mari păduri virgine ale Europei, fagii de aici atingând vârste de peste 350 de ani. Chiar dacă la prima impresie pare un loc deosebit de fotogenic, pădurea este întotdeauna o adevărată provocare fotografică. Trebuie să găseşti o ordine în haosul arborilor, să creezi armonie, să cauţi detalii semnificative, iar uneori să uiţi de abordările tradiţionale şi să încerci unghiuri cât mai diferite. Iar dacă interiorul ne-a dat mai mult de furcă, la confluenţa golului alpin cu pădurea subiectele au fost mai generoase. Aici fagii sunt mai găunoşi, cu forme mai puţin perfecte, date de vântul ce bate aproape constant, şi bineînţeles mai uşor de abordat în fotografie. De mare ajutor ne-a fost şi lumina caldă de seară.

A doua etapă a turei s-a desfăşurat în zona Cheilor Caraşului, una dintre cele mai spectaculoase atracţii ale parcului. Cheile sunt impresionante prin lungimea lor de 19 km, dar şi prin numărul mare de peşteri şi avene, peste 500. Frumuseţea cheilor, mai ales în sezon de vară, este dată şi de abundenţa vegetaţiei şi a muşchiului de pe pietrele aflate în albia râului, care au fost şi pentru noi principalul subiect. Impresionantă este şi perspectiva aeriană oferită de punctele de belvedere de la Cetatea Caraşului. În apropierea cheilor se află Peştera Comarnic, dezvoltată pe trei nivele, cu galerii şi săli de dimensiuni mari şi bogat concreţionate. Deşi nu mă pot numi speolog, am avut plăcerea să îmi petrec mai bine de trei ore în peşteră, timp suficient pentru a încerca şi câteva imagini. În peşteră nu te mai poţi numi fotograf, ci pictor, şi asta pentru că aici poţi într-adevăr picta cu lumină şi reliefa numai acele elemente pe care le consideri interesante în imaginea finală. Sunt destul de greu de experimentat astfel de imagini, mai ales atunci când eşti singur, însă cu siguranţă rezultatele vor fi inedite.

Dacă în Munţii Rodnei mai fusesem cu ceva vreme în urmă, Semenic – Cheile Caraşului era un parc necunoscut pentru mine, iar după această tură pot spune că mi-a făcut plăcere să îi descopăr locurile ascunse. Parcul este unul uşor de străbătut, cu multe drumuri, însă asta nu îl face cu nimic mai puţin interesant. La final trebuie să le mulţumesc celor implicaţi în această a doua etapă, în primul rând celor de la Administraţia Parcului, care au făcut toate eforturile pentru a fi totul în ordine, şi în special lui Cristian Bujor, care m-a însoţit şi ajutat în acest demers.

În 2010, fotograful Dan Dinu şi WWF au început un proiect de doi ani care surprinde în imagini cele mai spectaculoase zone din parcurile naţionale şi naturale din România, cu scopul realizării unei colecţii publice de fotografii de calitate din ariile protejate din ţară. Expediţia va dura până în luna mai 2012, vizând toate cele 28 de parcuri naţionale, naturale şi geoparcuri din România, şi de curând s-a mutat şi pe TOTB.

Puteţi citi şi:

România Sălbatică: Munţii Rodnei



6 comentarii

  1. acasa …

    multumesc pentru articol+poze, ma bucura deosebit initiativa.

    avem o tara foarte frumoasa. stiu ca a fost spus de sute de ori si suna cliseu, dar asa este.

    keep up the good work!

  2. Pingback: România Sălbatică. Cheile Bicazului-Hăşmaş

  3. Pingback: România sălbatică. Domogled – Valea Cernei

  4. Pingback: România sălbatică: Parcul Naţional Ceahlău

  5. Pingback: România sălbatică. Parcul Naţional Călimani | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: Fotograful sălbatic | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger