România sălbatică: Parcul Naţional Ceahlău

După o zi cețoasă în întregime, care nu ne-a oferit foarte multă lumină, ne trezim dimineața următoare direct cu ochii în fereastra cabanei; afară, însă, aceeași ceață densă. Resemnați, ne apucăm să mâncăm ceva, însă în continuare cu un ochi afară; după câteva minute observăm cum ceața coboară și ne lasă sub un cer senin, cu o mare alpină la picioare. Ne grăbim să terminăm de mâncat și să ieșimînainte să răsară soarele. După ce ne echipăm pentru a înfrunta frigul de afară, deschidem ușa cabanei, unde ne așteaptă o surpriză… aceeași ceață de acum zece minute.

Text şi foto de Dan Dinu

Așa începea prima dimineață pe Ceahlău, o dimineață care, deși părea promițătoare, nu ne-a lăsat să ne bucurăm prea mult de lumină. Perseverența însă este întotdeauna utilă, iar acest lucru avea să ni se demonstreze a doua zi. Parcul Național Ceahlău nu este unul foarte mare, însumând aproape 8.000 de hectare, însă este cu siguranță unul dintre cei mai frumoși munți din cadrul Carpaților Orientali. Masivul este bine delimitat de văile din jur și este format în cea mai mare parte din conglomerat. Are două vârfuri aproape egale ca înălțime, Ocolașul Mare (1.907m) și Toaca (1.904m), între care se formează un platou alpin îngust unde este poziționată Cabana Dochia. Apa și vântul au acționat asupra conglomeratului, care a suferit erodări de-a lungul timpului și a creat numeroase forme cu înfățisări bizare ce au aprins imaginația oamenilor. Aproape toate stâncile din Ceahlău poartă un nume, iar printre ele se remarcă: Panaghia, Turnurile Ocolașului Mare, Detunatele sau Căciula Dorobanțului.

Prima seară din acest parc aveam să ne-o petrecem în Durău, stațiune aflată la baza muntelui, unde am căutat zadarnic un punct mai bun de belvedere către munte, acesta acoperind aproape tot peisajul din jur. Nu ne-a rămas de făcut decât să ne facem ultimele bagaje și provizii și să plecăm pentru câteva zile la Cabana Dochia, poate cel mai bun loc de explorare a masivului. De dimineață am urcat pe la Cascada Duruitoare. Deși nu este cel mai ușor traseu către zona alpină în perioada de iarnă, nu puteam să ratăm un astfel de obiectiv cunoscut. Cascada nu este însă una foarte fotogenică în ansamblu, așa că a trebuit să ne muțumim numai cu câteva detalii. După un urcuș abrupt, am ajuns în golul alpin, trecând cu bine peste zonele mai periculoase, de fapt niște jgheaburi pe care se formează gheață. Deși eram echipați corespunzător, colțarii și pioletul au stat pe rucsac și nu au fost puși la treabă, o pereche de bețe fiind suficientă pentru această traversare. În platou ne-a întâmpinat ceața, vântul și o zăpadă proaspătă și sănătoasă, perfectă pentru fotografiile noastre. Deși mai fusesem o dată în Ceahlău, ce-i drept, vara, și cunoșteam un pic zona, am folosit întreaga după-amiază pentru a căuta unghiuri și prim-planuri pentru un apus de soare. Acesta însă nu avea să ni se arate, fiind ascuns de un strat gros de ceață.

A doua zi, de dimineață, speram să fie altfel, însă ceața ne-a acoperit repede, chiar dacă sub noi era marea alpină la care visam. Acest fenomen prin care norii se lasă pe văi iar muntele iese deasupra lor este destul de întâlnit în Ceahlău, fiind în același timp un spectacol pentru iubitorii muntelui și un moment excelent pentru fotografi. Cu toate că nu am avut baftă în prima dimineață, am ieșit prin ceață la fotografiat. Nu a fost un lucru rău, deoarece la răsăritul soarelui ceața s-a rarefiat și o lumină caldă și difuză a îmbrăcat tot peisajul din jur. Pentru că în ansamblu peisalul general nu era foarte fotogenic pe o astfel de vreme cețoasă, ne-am hotărât să coborâm în zona de pădure dinspre Detunate, unde am mai putut fotografia ceva detalii interesante. Spre seară, vremea nu s-a schimbat foarte mult, oferindu-ne aceleași lumini subtile și difuze, fără culorile la care speram. Cu toate astea, zăpada ce încărca brazii mici din zona Piatra Lăcrămată ne-a oferit alte detalii interesante. Dacă însă subiecte pentru prim-plan erau din plin, ne interesa și un peisaj mai vast, cu abrupturile specifice Ceahlăului, iar pentru asta trebuia să mai avem doar un pic de răbdare.

A doua zi de pe platou avea să fie una prolifică. Dimineața ne-a întâmpinat cu marea de nori mult visată, așa că a urmat o goană nebună către locurile găsite cu o zi înainte. Noroc că multe dintre ele sunt chiar în fața cabanei și sunt ușor de găsit. Forfota noastră matinală a trezit și o parte din cabană, iar după noi au ieșit aproape toți cei prezenți să se bucure de spectacol. După mai multe imagini ne declarăm și noi mulțumiți și ne întoarcem să sărbătorim cu un mic dejun copios. Mai avem nevoie de un apus, și după cum arată ziua, avem toate șansele să îl obținem. Pentru acest lucru plecăm după prânz către Ocolașul Mare, pe traseul către aceeași Piatră Lăcrămată pe care îl mai bătusem până acum de multe ori. Avem timp să ne căutăm locurile și să ne așezăm din timp totul. Nu pot spune că a fost un apus de soare foarte spectaculos, nu prea au vrut să se arate, însă ne-am bucurat de o lumină caldă și plăcută. Seara, în cabană, am privit pe GPS traseele urmate pe platou, ce formau o încrengătură de bucle și noduri aproape imposibil de descris. Asta înseamnă să mergi la fotografiat, parcurgi aproape de două ori fiecare traseu, de multe ori fără rezultatele scontate, însă pentru acele momente reușite merită tot efortul.

Următoarea zi am plecat mulțumiți către casă, dar nu înainte de a mai fotografia un răsărit de soare. Acesta a fost însă mult mai timid și lipsit de spectacolul mării alpine. Noi eram oricum mulțumiți, așa că, plini de energie, am urmat traseul către Cabana Fântânele și mai apoi către Durău. Tura din Ceahlău a fost una dintre cele mai frumoase de până acum din acest proiect, pentru cele câteva momente spectaculoase pe care ni le-a oferit. Deși a fost o tură de iarna autentică, în care am spart ceva poteci înzăpezite, nu pot spune că a fost o tură foarte grea.

Ceahlăul este singurul dintre parcurile naționale care este administrat nu de Regia Naţională a Pădurilor, ci de Consiliul Județean Neamț. Aici am avut parte de o primire excelentă și de o consiliere foarte bună, precum și de o abordare foarte profesională a colaborării noastre în cadrul proiectului România Sălbatică. Le mulțumesc pe această cale celor din administrație, care au sprijinit acest demers și ne-au ajutat atât logistic, cât și pe teren. Parcul nu pot spune că întâmpină probleme majore, diferite de ce am întâlnit până acum, și este poate și un exemplu de administrație deoarece a reușit să implementeze cu succes o taxă pentru vizitarea zonei. Deși mulți nu sunt de acord cu acest lucru, eu personal îl consider necesar și asta mai ales în condițiile în care parcurile din România nu beneficiază de fonduri alocate de la bugetul de stat. Mai sunt multe de rezolvat în acest sens, dar eu simt că suntem pe calea cea bună.

Nu în ultimul rând trebuie să aduc un rând de mulțumiri cabanierului de la Dochia, care ne-a primit foarte bine și ne-a oferit tot suportul necesar, dar și prietenului Mihai Muntean care m-a însoțit și ajutat în această tură.

Am avut plăcerea să întâlnesc în Ceahlău oameni de munte din vechea generație, cabana fiind aproape mereu plină pe toată șederea noastră acolo, care, dincolo de condițiile meteo și uneori de un echipament mai precar, aveau plăcerea unei drumeții reușite. De asemenea, am întâlnit oameni care auziseră de proiect și care ne-au felicitat pentru inițiativă. Toată această atmosferă de cabanăa  contribuit și ea din plin la reușita acestei ture. Dacă nu ați văzut Ceahlăul până acum, trebuie să o faceți.

Drumuri bune și poteci însorite!

În 2010, fotograful Dan Dinu şi WWF au început un proiect de doi ani care surprinde în imagini cele mai spectaculoase zone din parcurile naţionale şi naturale din România, cu scopul realizării unei colecţii publice de fotografii de calitate din ariile protejate din ţară. Expediţia va dura până în luna mai 2012, vizând toate cele 28 de parcuri naţionale, naturale şi geoparcuri din România, şi de curând s-a mutat şi pe TOTB.

Puteţi vedea şi:

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

România sălbatică. Domogled – Valea Cernei

România Sălbatică. Cheile Bicazului-Hăşmaş

România Sălbatică: FOTO Parcul Naţional Retezat, ţinta distrugerii DN 66A

România sălbatică: Semenic-Cheile Caraşului

România sălbatică: Munţii Rodnei