România sălbatică: Munţii Rodnei

În 2010, fotograful Dan Dinu şi WWF au început  un proiect de doi ani care surprinde în imagini cele mai spectaculoase zone din parcurile naţionale şi naturale din România, cu scopul realizării unei colecţii publice de fotografii de calitate din ariile protejate din ţară. Expediţia va dura până în luna mai 2012, vizând toate cele 28 de parcuri naţionale, naturale şi geoparcuri din România, iar acum se mută şi pe TOTB. Astăzi, Munţii Rodnei.

Text şi foto de Dan Dinu

Umerii îmi sunt apăsaţi din ce în ce mai greu de rucsacul care, deşi destul de mic, parcă ar fi încărcat cu pietre de moară. Până la urma urmei, aparatele foto nu or avea ele forma pietrelor de moară, însă la greutate se aseamănă uneori, mai ales după o zi întreagă de umblat pe potecile muntelui. Soarele s-a ascuns demult după creste, însă lumină mai este cât să vedem poteca ce urcă abrupt creasta Ineutului, iar mai apoi coboară de partea cealaltă, până în Şaua Gajei, de unde ne aşteaptă un drum forestier până la refugiul nostru de pe Vârful Negru.

Pare simplu, însă ajungem cu greu înapoi aproape de miezul nopţii. Oboseala este însă atenuată de cerul incredibil de senin ce se aşterne deasupra noastră şi de amintirea unui apus de soare cum numai pe crestele muntelui poţi vedea. Ne băgăm în sacii de dormit cu un singur gând în minte, după patru ore de somn o luăm de la capăt…

Aşa se termină prima zi a proiectului “România Sălbatică”, început în Munţii Rodnei, proiect ce îşi propune fotografierea celor mai interesante şi spectaculoase zone din toate cele 28 de arii naturale protejate importante ale României, constituite în 13 Parcuri Naţionale, 12 Parcuri Naturale, 2 Geoparcuri şi o Rezervație a Biosferei. Prima zi a fost una fructuoasă, care mi-a permis să revăd o parte din creasta Rodnei pe care o străbătusem în urmă cu cinci ani. Tura foto din această zonă s-a axat în special pe fotografierea crestei şi a peisajului alpin specific. Prima etapă s-a concentrat pe zona rezervaţiei Bila-Lala, unde, pe lângă lacurile glaciare Lala Mica şi Lala Mare, am căutat să găsim şi o plantă rară şi endemică pentru aceşti munţi, opaiţul Munţilor Rodnei. Căutarea a avut succes şi deşi era pe la sfârşitul perioadei de înflorire, am mai putut găsi câteva exemplare viguroase pe care să le fotografiem. Cu siguranţă că partea cea mai interesantă a zonei o constituie creasta, care, văzută de pe vârful Ineu, se desfăşoară în toată splendoarea ei. Tura nu a fost deloc uşoară, deoarece pentru întoarcerea până la refugiu a trebuit să parcurgem mai bine de două ore de traseu, în cea mai mare parte pe întuneric, iar a doua zi de dimineaţă a trebuit să ajungem până să răsară soarele pe malul lacului Lala Mică.

A doua zonă în care ne-am deplasat a fost zona vârfului Pietrosu, 2.303m, cel mai înalt din masiv şi din Carpaţii Orientali. Aici, obiectivul era fotografierea vârfului şi a tronsonului de creastă din zona lui şi fotografierea coloniei de marmote din Căldarea Iezerului. Dacă prima parte a misiunii a fost destul de uşoară, mai ales după antrenamentul din primele zile, marmotele au fost mai greu de abordat. Fotografiasem aceste animale interesante de mai multe ori în Alpi, însă aşa cum mă aşteptam, acestea nu au mai fost la fel de prietenoase şi aici. Colonia se stabilise pe o limbă de grohotiş ce coboară din Creastă Albă până aproape de Lacul Iezer, iar pentru că valea este destul de adâncă, soarele ajunge aici aproape de ora 11, când lumina este destul de puternică. Şi dacă asta nu ar fi fost de ajuns ca şi impediment, zilele de weekend au adus numeroşi turişti gălăgioşi în jurul lacului care au cam pus în gardă animalele. Timp de două dimineţi am stat împreună cu marmotele pentru a surprinde câteva cadre reuşite, însă rezultatele nu au fost chiar pe măsura aşteptării. Asta nu m-a împiedicat însă să mă bucur încă o dată de aceste animale drăguţe şi haioase. Dacă dimineaţa mă prindea la marmote, seara eram tot pe creastă, unde, după câteva reprize de ploaie, am avut parte şi de un curcubeu spectaculos, dar şi de o încărcare electrostatică a atmosferei. După fiecare fulger, fiecare fir de păr căpăta propria lui voinţă şi se zbârlea într-un mod inedit, spre deliciul privitorilor din jur.

Am redescoperit cu plăcere acest munte, cu turiştii lui de calitate, adevăraţi oameni ai muntelui, dar din păcate şi cu grupuri de picnicari mai puţin montaniarzi şi mult mai gălăgioşi. Totodată am aflat şi care sunt problemele cu care se confruntă parcul, de la turismul de masă şi de weekend, până la braconaj, probleme pe care o să le aducem şi înaintea voastră odată cu lansarea site-ului dedicat acestui proiect. Trebuie să le mulţumesc în primul rând celor de la Administraţia Parcului, care au fost foarte deschişi şi cooperanţi în realizarea acestei ture, începând cu Doina Jauca, directorul parcului, continuând cu Claudiu Iusan, biolog, şi Ioan Muntean, şef pază, şi încheind cu rangerii Ghiţă şi Grigore, cu toţii nişte oameni deosebiţi. De asemenea, trebuie să-i amintesc aici şi pe Marius Gruia, reporter Radio România Antena Satelor, care a ajutat la promovarea proiectului şi a făcut transmisii în direct de la faţa locului, şi nu în ultimul rând pe Radu Pop, un fotograf care lucra la un alt proiect în această zonă şi un bun montaniard cu care am împărţit câteva ture, mai ales pe cele nocturne. Nu pot să uit nici ajutorul pe care mi l-au dat un grup de montaniarzi arădeni pe care i-am întâlnit pe vârful Pietrosu şi care mi-au oferit o sticlă de apă după ce eu o dădusem pe a mea unor copii ce urcau pe vârf pe o căldură înăbuşitoare. Aşa este pe munte, cu toţii suntem prieteni.

Următorul parc de pe lista noastră este Semenic – Cheile Carasului, unde ne vom concentra atenţia asupra spectaculoaselor Chei ale Carasului, asupra golului alpin şi a pădurilor virgine de la Izvoarele Nerei, dar şi asupra unor peşteri din zonă. Până atunci, însă, vă las să vă bucuraţi de imagini.

Drumuri bune şi poteci însorite!

Restul fotografiilor din Munţii Rodnei le puteţi urmări aici.