România sălbatică. Domogled – Valea Cernei

Pentru încă o dimineață, ne trezim cu noaptea în cap și începem cu un urcuș abrupt prin pădure; din loc în loc ne oprim să ne mai tragem sufletul. După jumătate de oră de urcat la lumina lanternelor, ajungem la baza unor stânci și lăsăm în urmă pădurea; de aici mai departe pășim pe niște praguri și poteci parcă săpate în piatră și printre siluetele înfricoșătoare ale pinilor negri.

Text şi foto de Dan Dinu

Este încă noapte, iar sub noi se aude vuietul văii, sunet care te face să îți imaginezi că poteca este suspendată undeva la mijlocul peretelui. Fără prea multă lumină însă, nici imaginația nu îți mai poate fi de folos.

Datorită climatului mediteranean și a peisajului diferit, Parcul Național Domogled – Valea Cernei a fost complet inedit și ne-a luat prin surprindere. Încă din prima zi am făcut cunoștință cu una dintre principalele lui caracteristici, mărimea. Cu o suprafață de peste 60 000 de hectare, Domogled – Valea Cernei este cel mai mare parc național din țară, iar acest lucru se face simțit în momentul în care vrei să îl traversezi. Administrația parcului a mobilizat toată echipa pentru noi și în prima tură am pornit către Izbucul Cernei împreună cu șeful pazei, biologul şi informaticianul, urmând ca pe drum să ni se alăture doi rangeri și alți doi să ne aștepte la fața locului. După un drum imposibil de lung și cu toată echipa îngrămădită într-o mașină, am ajuns în sfârșit la destinație aproape de apusul soarelui. Pentru a mai prinde un pic din lumina acestuia, am urcat până într-un punct de belvedere către Ciucevele Cernei. Denumirile zonei sunt destul de ciudate și mi-a luat destul de mult să mă obișnuiesc cu ele. A doua zi de dimineață am urcat către alte puncte de belvedere, care aveau aceleași Ciuceve în centrul atenției. Aceste formațiuni sunt practic niște zone stâncoase, foarte abrupte și în cea mai mare parte împădurite. Întreagul peisaj este dominat de păduri de foioase, iar în luminișuri și poieni apare feriga, care în această zonă atinge dimensiuni nemaîntâlnite de mine în alte părți. La un moment dat chiar am trecut printr-o zonă în care aceasta era mult mai înaltă decât noi. În apropierea locului în care eram campați se află Izbucul Cernei. Acesta are un debit destul de mare și formează un întreg evantai de șuvoiae printre grohotișurile din zonă, apărute în urma surpării unui tavan de peșteră. La întoarcerea către Herculane, am mai oprit pe drum să fotografiem Lacul Iorgovanu, într-o frumoasă lumină de seară, dar și Cheile Corcoaiei, foarte strâmte și spectaculoase prin forma ușor concavă pe care o prezintă.

A doua parte a turei s-a desfășurat în zona Domogledului și ne-am axat pe fotografierea pinului negru de Banat, o subspecie endemică acestei zone. Pinul negru s-a adaptat climatului zonei. Pentru a capta cât mai multă umezeală, a căpătat o formă de umbrelă ce îl face să arate precum arborii de acacia din savanele africane. Pe lângă acest aspect, a reușit să habiteze stâncăriile din zonă și să formeze un peisaj specific, iar cel mai bine se poate vedea acest lucru în Cheile Țăsnei, poate unul dintre cele mai spectaculoase locuri din întreg parcul. Intrarea în chei nu se face pe firul văii, așa cum ar fi normal, ci pe unul dintre pereți, pe o potecă suspendată, pe care noi doar la întoarcere am putut să o admirăm, deoarece întunericul de dimineață nu ne-a lăsat să vedem foarte multe. Deschiderea cheilor are în față versantul opus al Văii Cernei, ce culminează cu Vârful Arjana, un pinten stâncos, renumit mai ales pentru flora bogată.
În ultimele două ture am mers la poalele acestui vârf, pe niște drumuri forestiere pe care nu credeam că se poate intra cu altceva în afară de căruță, dar pe care o Dacie papuc le-a străbătut cu succes, mai ales cu un șofer de tractor, care a știut să o conducă. De asemenea, am ajuns și în zona Vârfului Domogled, însă vremea capricioasă nu ne-a lăsat să descoperim prea multe. Ceața a persistat o zi și o noapte și am reușit doar câteva fotografii prin pădure. În schimb, ne-am delectat la căbănuța unde stăteam cu o porție de mămăligă cu brânză, dar și cu cartofi copți sau ciuperci fripte pe plită. Pădurea a fost generoasă cu noi la acest capitol, însă și cămara pădurarului a fost bine aprovizionată.

Tura din acest parc a fost una inedită, mai ales din prisma peisajului, total nou pentru mine. Dificultatea traseelor străbătute nu a fost una foarte mare, mai ales pentru că distanțele foarte lungi au fost acoperite cu mașina, însă ca și în alte zone, diminețile începeau foarte devreme. Vremea destul de capricioasă în unele zile ne-a oferit atât momente spectaculoase la răsărit, însă și perioade cu foarte multă ceață. Deși foarte mare, parcul de aici este ușor de traversat, având câteva drumuri care se pot străbate în condiții bune, unul dintre acestea fiind și cel care a generat cele mai mari probleme în ultima vreme. DN 66A se vrea asfaltat și îmbunătățit cu viaducte și pasaje suspendate, ceea ce ar duce atât la stricarea peisajului aproape virgin al zonei, dar și la fragmentarea habitatelor. Ca în toate celelalte parcuri de până acum, mai apare problema braconajului, dar și a unor costrucții ilegale de-a lungul Văii Cernei. Cu toate astea, însă, nici crestele Rodnei, nici pădurile Semenicului și nici cheile Hășmașului nu m-au făcut să mă simt mai în sălbăticie decât zonele de la Ciucevele Cernei. Bogăția pădurilor de aici și imediata vecinătate a crestelor alpine ale Munților Căpățânii și Retezat fac din aceste locuri unele dintre cele mai interesante pe care le-am întâlnit până acum în peisajul românesc.

Trebuie să le mulțumim la final celor de la administrația parcului, care ne-au ajutat foarte mult și care s-au mobilizat cu tot efectivul pentru a ne arăta cele mai interesante zone. De asemenea, trebuie să îi mulțumesc încă o dată lui Sorin Țîrțîrău, care și în această tură mi-a fost alături.

În 2010, fotograful Dan Dinu şi WWF au început un proiect de doi ani care surprinde în imagini cele mai spectaculoase zone din parcurile naţionale şi naturale din România, cu scopul realizării unei colecţii publice de fotografii de calitate din ariile protejate din ţară. Expediţia va dura până în luna mai 2012, vizând toate cele 28 de parcuri naţionale, naturale şi geoparcuri din România, şi de curând s-a mutat şi pe TOTB.

Puteţi vedea şi:

România Sălbatică. Cheile Bicazului-Hăşmaş

România Sălbatică: FOTO Parcul Naţional Retezat, ţinta distrugerii DN 66A

România sălbatică: Semenic-Cheile Caraşului

România sălbatică: Munţii Rodnei