România de astăzi în viziunea tinerilor

1

România e o țară apatică ce respinge atât reformele, cât și menținerea status guo-ului (conservatorismul). În acest context de apatie generalizată, favorizat de incertitudinea economică și de scepticismul generalizat, tinerii se bazează pe democrație și pe capitalism ca stâlpi ai societății, neîncrederea în stat fiind larg răspândită.

 

În același timp, însă, deși libertatea de acţiune a individului implică acceptarea inegalităţii dintre indivizi dintr-o perspectivă capitalistă, există un curent egalitarian tot mai vizibil care îmbină individualismul cu egalitatea în rândul generației de tineri. Acestea sunt câteva dintre observațiile unui studiu recent publicat de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), care a urmărit valorile menționate de tinerii participanți la o serie de dezbateri online.

În perioada 2010-2013, ARDOR a derulat programul “Closer to Oxford”, o serie de dezbateri online pe teme dintre cele mai diverse, de la decriminalizarea pirateriei pe internet și predarea religiei în școli, la publicitatea adresată copiilor sau nesupunerea civică. O parte din ele am preluat și noi pe TOTB. În jur de 400 de echipe de studenți și masteranzi din București, Cluj, Iași, Timișoara și Republica Moldova au participat la nouă concursuri de debate, ceea ce a însemnat aproximativ 800 de luări de poziție. Echipele au fost împărțite în afirmatori – care susțineau o afirmație dată, cum ar fi, de exemplu, faptul că democrația e un răspuns pentru toate țările – și în negatori, rolurile fiind atribuite aleator. Argumentele echipelor afirmatoare și negatoare nu au reprezentat în mod neapărat opinia membrilor echipelor. În alte cuvinte, scrie autorul studiului, e foarte posibil ca un participant să aibă în mod personal o atitudine negativă cu privire la un subiect, dar să fi fost nevoit să-l susţină în cadrul dezbaterii.

Participanții la concurs aparțin aceleiași generații și trăiesc într-o Românie marcată de incertitudini. Economia e lipsită de dinamism, interesul populației față de politică e redus, iar migrația a dus la pierderea constantă de resurse valoroase. În urma integrării în UE şi NATO, ţara pare lipsită de un proiect naţional, susține studiul. Dacă perioada 2005-2008 a însemnat explozia creditelor bancare și iluzia bunăstării, criza economică ce a urmat a redus dramatic optimismul a milioane de români care speraseră să atingă nivelul de trai al clasei de mijloc vest-europene. Participanții la dezbaterile ARDOR se mișcă într-un mediu complex, în care valorile, principiile și percepțiile privind societatea românească sunt definite și redefinite în mod repetat. Temele şi valorile pe care le-au folosit în cadrul dezbaterilor oferă o imagine imperfectă, dar totuşi utilă cu privire la orizontul ideatic al tinerilor participanți.

România conturată de punctele de vedere exprimate în cadrul dezbaterilor e o țară apatică. Ea respinge atât reformele, pentru că efectele nedorite ar depăși beneficiile, cât și conservatorismul – nimic pozitiv nu e de conservat. Schimbările din ultimii 20 de ani au creat un curent puternic de scepticism, la care au devenit sensibili până şi tinerii studenţi. În acest context de apatie generalizată, din câte reiese din studiu, tinerii se bazează pe democrație și pe capitalism ca stâlpi ai societății, primul element fiind văzut drept sursa celui de-al doilea. E vorba de o generație receptivă la mesaje care au în centru pragmatismul financiar și consumerist. Neîncrederea în stat, ca factor care influenţează în mod negativ mediul de business, dar şi viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, este larg răspândită. Această neîncredere, dacă se extinde la nivel întregii societăți, are o singură finalitate: emigraţia.

Aspirațiile care există țintesc redefinirea regulilor capitalismului. Din această prismă, un curent egalitarian e tot mai vizibil în discursul public din ultimii cinci ani, atât în rândul tinerilor, cât şi în societate. Respectul pentru libertatea de alegere a individului este, probabil, unica şi ultima temă de „rebeliune” rămasă, arată studiul, singurul principiu reformator la care tinerii participanți la dezbateri mai sunt receptivi. Acţiunile societăţii civile par să aibă un impact redus – foarte puţine dintre ele au fost menţionate în dezbateri, un plus de notorietate având campania “Salvaţi Roşia Montană”. Aproximativ o treime din echipe au citat studii ale unor ONG-uri pentru a-şi susţine argumentele, însă aproape toate aceste ONG-uri erau din afara României. Echipele fie au căutat în mod intenţionat să utilizeze surse vest-europene sau americane în ideea că şi-ar îmbunătăţi astfel performanţa în dezbatere, fie le-a fost greu să identifice studii relevante ale societăţii civile româneşti pe subiectul dat. Totodată, referirile pozitive la clasa politică lipsesc cu desăvârşire, ea fiind asociată cu corupția, minciuna și lipsa de empatie față de oamenii afectați de criza economică.

Valorile analizate în studiu au fost grupate în următoarele categorii: individualism vs. comunitarism (libertatea individuală vs. normele comunităţii); conservatorism vs. reformism (“status quo-ul are beneficii majore” vs. încrederea în progres); egalitate vs. inegalitate (“egalitatea este o stare naturală/egalizarea este o ţintă pentru societate” vs. “inegalitatea e naturală şi trebuie menţinută”); specificitate naţională vs. România occidentală (“România este un caz aparte faţă de Vest, argumente sau stări de fapt din Occident nu au aplicabilitate aici” vs. “România poate fi încadrată într-un context internaţional iar argumentele şi observaţiile din Vest au aplicabilitate aici”); lege-ca-determinat vs. lege-ca-determinant (“legile au o valoare intrinsecă, ele educă societatea” vs. “legile sunt produsul societăţii şi reprezintă efectul schimbărilor care au loc în societate”).

Libertatea individului de a decide sau de a se exprima a fost deseori ascoiată cu normele capitalismului, fiind vorba de libertatea consumatorului și de libertatea antreprizelor private de a-şi desfăşura activitatea fără interferenţe din partea statului. Dreptul la intimitate a fost de asemenea menționat în acest context, iar la subiectele care permiteau acest lucru, s-a scris și despre contractul social dintre votați și votanți. La polul opus, viziunea non-individualistă a stabilit că: statul are o responsabilitate intrinsecă în ceea ce priveşte educaţia, această responsabilitate manifestându-se inclusiv în domenii care nu sunt asociate de regulă cu educaţia, cum ar fi mass-media; o lege e corectă dacă majoritatea cetăţenilor sunt de acord cu ea; un protest e neavenit dacă nu are susţinerea majorităţii cetăţenilor; minorităţile religioase trebuie să se supună regulilor religiei majoritare.

Comunitatea a fost definită aproape exclusiv prin acţiunea statului sau prin realităţi statistice – ce susţin majoritatea românilor în sondaje sau cum votează majoritatea românilor. Comunităţi intermediare, precum societatea civilă, au fost absente din discuţie. Familia a fost rar menţionată ca factor în societate, probabil datorită vârstei participanţilor, care se află la momentul de construcţie a unui destin autonom. Din acest motiv, strict pe baza informaţiilor din dezbateri, nu se poate determina importanţa reală a familiei în societate. Dacă se exclude acest aspect, imaginea care rezultă din dezbateri este cea a unei societăţi atomizate, în care nu există o relaţie propriu-zisă între individ şi comunitate, ci între individ şi stat.

Mai departe, participanții la concursuri nu susțin nici reformismul, nici menţinerea stării de fapt (conservatorismul). În alte cuvinte, generaţia participanților la dezbateri nu e sensibilă nici la revoltă, nici la status quo. În mai multe dezbateri, conservatorismul a fost utilizat nu pentru că menținerea situației actuale ar fi fost considerată benefică, pe baza unor norme sociale sau filozofice evidente, ci pentru că statul român a fost considerat prea ineficient pentru ca schimbările propuse de adversari să aducă o îmbunătățire a situației. În mod concret, atunci când s-a dezbătut problema proporţionalizării amenzilor cu veniturile, mai multe echipe de negatori au argumentat că, în România, veniturile reale nu sunt declarate decât în puţine cazuri, ceea ce reduce eficiența măsurii.

În ceea ce privește specificitatea națională vs. România occidentală, la nivel general, dezbaterile au integrat România într-un context larg, internațional, ceea ce nu e surprinzător în condițiile în care tinerii participanți s-au format într-o țară integrată în UE și NATO. Spre deosebire de generaţiile anterioare, aceşti tineri au la dispoziţie mijloace de comunicare de mare respiraţie – utilizarea lor măreşte viteza transferului de informaţie dincolo de graniţele fizice. Altfel spus, globalizarea a dus la atenuarea percepţiilor privind diferenţele dintre ţara noastră şi altele. Studiul ARDOR a identificat însă două excepții prin care specificitatea României în fața altor țări a fost prezentată de debate-ri ca fiind evidentă.

În cadrul dezbaterii privind predarea religiei în școli, atunci când echipele afirmatoare citau legi sau experienţe istorice din afara spaţiului românesc care încurajau laicitatea sau ateismul, negatorii menţionau importanţa religiei în istoria României sau în societatea de azi. Dezbaterile legate de rolul credinţei au prins viteză în ultimii ani, iar informații precum sondajele care măsoară nivelul de încredere în Biserică sau procentul extrem de mare de români autodeclarați ortodocși au făcut din acest subiect unul important și major. Tinerii participanți la dezbateri au crescut și s-au format după 1990, într-o perioadă de recuperare a ritualurilor religioase după pauza impusă de comunism, o perioadă de reintegrare a ceremoniilor în spațiul social și de masivă creștere a vizibilității bisericii în spațiul public, ritmul de construcție a bisericilor în România fiind de una la cinci zile. Într-un mod mai puţin vizibil, o trăsătură considerată specifică societăţii româneşti a fost încrederea redusă în capacitatea legii de a funcţiona ca factor determinant în viaţa publică. Acest aspect este legat şi de corupţia demnitarilor, corupţie care se răsfrânge asupra funcţionării instituţilor statului.

Credința că instituțiile pot modifica eficient norme și valori “de sus în jos” a apărut extrem de rar în prim-planul dezbaterilor. Teza schimbării “de sus în jos” este una din temele dominante ale relaţiei dintre elita modernizatoare a României şi restul populaţiei încă de la începuturile României moderne. Un astfel de proiect nu este asumat în mod vizibil de tinerii care au participat la competiţie, fie pentru că nu se consideră parte din elită, fie pentru că viziunea lor cu privire la relaţiile dintre straturile societăţii româneşti este de cu totul altă natură. Lipsa de atracţie denotă o lipsă de încredere în capacitatea instituţiilor de a produce schimbări. Legile româneşti sau Constituţia au fost citate mult mai puţin decât reglementări UE, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului sau tratate încheiate sub auspiciul ONU.

Un caz aparte este dat de democraţie. Cel puţin la nivel declarativ, încrederea în democraţie este la un nivel înalt, folosirea acestui termen stând la baza multor argumente din cadrul dezbaterilor. Nicio echipă nu a pus sub semnul întrebării democraţia ca instituţie, ci cel mult modalităţile prin care aceasta se exprimă astăzi (cum ar fi democraţia reprezentativă).

Un aspect surprinzător a fost relația dintre individualism și egalitate. Având în vedere schimbările din România ultimilor 25 de ani, ar fi fost de așteptat să existe o asociere strânsă între individualism și ineligate sau între comunitarism și egalitate. Dintr-o perspectivă capitalistă, libertatea de acţiune a individului implică acceptarea inegalităţii între indivizi. În practică, însă, dezbaterile au scos la iveală o îmbinare a individualismului cu egalitatea. Câteva exemple: toate religiile ar trebui tratate la fel de către stat, indiferent cât de mulţi aderenţi au; un demnitar e un om ca toţi ceilalţi şi trebuie tratat la fel în faţa legii; legile trebuie schimbate pentru ca toţi contravenienţii să resimtă acelaşi impact.

Un sondaj efectuat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în februarie 2013 confirmă că această stare de fapt nu se limitează la tinerii care au participat la dezbaterile ARDOR. În fapt, ea exprimă aspiraţiile unei generaţii. Mai mult decât oricare alt grup de vârstă, chiar şi decât pensionarii care s-au maturizat în comunism, tinerii consideră că egalitatea (şi nu libertatea) ar trebui să fie principiul care să fundamenteze Constituţia României. Peste 60% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani consideră asta. Alăturarea individualismului cu egalitatea are de-a face cu funcţionarea unor instituţii ale statului, inclusiv cu legile produse de aceste instituţii. E vorba de o generaţie sensibilă la modul în care legile sunt aplicate inegal şi incorect. Într-o oarecare măsură, această atitudine critică faţă de inegalitate se poate datora şi evoluţiilor economice din societatea românească. De-a lungul anilor de tranziție, a existat o creștere semnificativă a distanței dintre cei bogați și cei mai puțin avuți. Jumătate din creştere s-a înregistrat în perioada 2003-2010, adică perioada de formare şi socializare a studenţilor și masteranzilor de acum.

Aflați mai multe în studiul ARDOR. Autorul acestui studiu este Barbu Mateescu. El a absolvit cursurile facultăţii de sociologie din cadrul Universităţii din Pennsylvania (studii de lungă durată – promoţia 2005) şi programul de master “Comparative Politics” din cadrul facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii din Bucureşti (promoţia 2007). De atunci şi până acum, el a lucrat în special în consultanţa politică, publicând la adresa  http://sociollogica.blogspot.com un blog care are ca subiect sociologia politică şi alte domenii conexe.


Un comentariu

  1. Pingback: SemneBune > SB-908-RPC

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger