România, avertizată de Comisia Europeană cu privire la calitatea aerului

0

Comisia Europeană va trimite un aviz motivat României, ca parte a acţiunii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor privind calitatea aerului, autorităţile române având la dispoziţie două luni pentru un răspuns mulţumitor. În caz contrar, România va fi sesizată la Curtea de Justiţie a UE.

În România s-a constat că limitele privind PM10 sunt depăşite în 17 zone. În 2010, autorităţile române au solicitat o derogare pentru 11 dintre aceste 17 zone. Comisia a trimis aviz motivat privitor la cele 6 zone necuprinse în cererea de derogare.

După analiza cererii de derogare, Comisia a ajuns la concluzia că nu se întrunesc condiitiile necesare pentru derogare, prin urmare va trimite un aviz motivat pentru alte 9 zone cu probleme.În două zone din cele 11 iniţiale incluse în cererea de derogare s-a constat ameliorarea situaţiei.

Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa le impune statelor membre să limiteze expunerea cetăţenilor la micro-particulele cunoscute sub denumirea de PM10. Actul legislativ limitează expunerea în ceea ce priveşte atât concentraţia anuală (40 μg/m3), cât şi concentraţia zilnică (50 μg/m3), care nu trebuie depăşite de mai mult de 35 de ori într-un an calendaristic.

Potrivit unui studiu al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, lansat de curând, în 2010 toate cele 8 staţii de monitorizare a calităţii aerului din zonă Bucureşti-Ilfov au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor limită zilnice pentru PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul mai mic de 10 μm). Cele trei staţii care măsoară şi concentraţiile de PM2,5(pulberi în suspensie cu diametrul mai mic de 2,5 μm) au înregistrat depăşiri pentru această substanţă. În câteva cazuri au fost sesizate depăşiri pentru dioxidul de azot (NO2) şi ozon (O3).

Efectele poluării asupra sănătăţii populaţiei din Bucureşti sunt, conform estimărilor, extrem de grave. Dacă între 2004 şi 2009 ar fi fost respectate limitele pentru PM10, dintre adulţii şi copiii care mor în fiecare an în Bucureşti, peste 800 de adulţi şi aproximativ 230 de nou-născuţi ar fi putut fi salvaţi.

De asemenea, Comisia Europeană dă în judecată Belgia din cauza nerespectării valorilor limită privind calitatea aerului impuse de UE pentru particulele în suspensie. Belgia nu a reuşit încă să rezolve problema depăşirii nivelului acestor particule în 8 zone ale ţării. La recomandarea comisarului pentru mediu Janez Potočnik, Comisia a hotărât prin urmare să dea în judecată Belgia la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Foto: Reuters

Cititi si:

Studiu: Calitatea aerului din Bucuresti are efecte grave asupra sanatatii

Stratul de ozon din zona arctica a suferit o pierdere record de 40%

Centralele pe carbuni din SUA omoara 13.000 de oameni pe an

Tags:



Leave A Reply