Rolul de tată reduce testosteronul bărbaților

0

 

S-a demonstrat științific: atunci când bărbații devin tătici și se ocupă de creșterea și îngrijirea odraslelor, nivelul de testosteron din corpul lor se reduce semnificativ. Este un fenomen întâlnit la mai multe specii, nu doar în cazul oamenilor.

 

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern (SUA) au arătat că bărbații sunt biologic programați să se implice în creșterea urmașilor, iar această nouă ”funcție”, de a fi tată, face ca nivelul de testosteron din corp să se reducă. Testosteronul impulsionează comportamentul (și nu numai) și face ca un bărbat să devină interesat de competiția pentru o pereche. Dar, când competiția s-a încheiat, perechea a fost găsită și bărbatul a devenit tată, activitățile legate de prospectarea și identificarea unei perechi ar intra, desigur, în conflict cu responsabilitățile parentale. Astfel că organismul simte că este nevoie să reducă producerea respectivului hormon (pentru liniștea sa).

Studiul, cel mai recent pe această temă, a analizat un grup larg de bărbați (624), cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani. Studii anterioare similare erau realizate pe grupuri mult prea mici pentru a se putea trage concluzii clare: a fi părinte scade nivelul de testosteron sau bărbații cu nivel scăzut de testosteron erau mai buni candidați la a fi tați? Cercetătorii de la Northwestern au tranșat problema, în urma unei analize desfășurate pe perioada a patru ani și jumătate. ”În niciun caz nu este vorba de a fi mai potrivit pentru paternitate dacă ai un nivel scăzut de testosteron. Este chiar invers, bărbați cu nivel ridicat de testosteron din cadrul studiului au avut mai mari șanse de a deveni tați și, odată ce acest lucru s-a întâmplat, testosteronul lor a scăzut în mod substanțial. Rezultatele noastre arată că acest lucru se întâmplă mai ales taților care se și implică în îngrijirea copiilor nou-născuți”, a explicat Lee Getler, co-autor al studiului.

Dincolo de stabilirea răspunsului într-o mai veche dilemă, acest studiu a mai deschis o poartă de cercetare: autorii susțin că rezultatele obținute de ei pot ajuta în explicarea diferențelor dintre bărbații singuri și cei căsătoriți (sau implicați într-o relație și cu copii) în privința sănătății. ”Dacă bărbații care sunt tați au nivel scăzut sau mai scăzut de testosteron, acest lucru îi poate proteja de anumite boli și probleme cronice, mai ales pe măsură ce îmbătrânesc”, a precizat Christopher Kuzawa (co-autor al studiului), în vreme ce bărbații singuri, fără familie proprie, sunt supuși riscurilor de a dezvolta anumite boli.

 

Sursa: ENN.com

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger