RISE Project: Pe cine a plătit RMGC în 2013

0

În 2013, unii au protestat, alții au încasat; cei care au câștigat efectiv bani din afacerea “Roșia Montană” au fost politicieni influenți, afaceriști controversați, academicieni cunoscuți și toate televiziunile importante din țară. În prezent, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care deține licența de exploatare a aurului la Roșia Montană, este urmărită penal pentru spălare de bani. Corporația a intrat în atenția procurorilor după o tranzacție de peste un million de lei cu una dintre “firmele-fantomă” anchetate în dosarul “Păvăleanu” – caz în care a fost arestat un consilier de la Secretariatul General al Guvernului și în care DNA cercetează legături politice cu șefi din PSD. RISE Project a urmărit traseul banilor în acest caz, investigând și tranzacțiile RMGC din acest an. Cele purtătoare de TVA sunt declarate la Fisc, iar Fiscul grupează aceste informații într-un așa-numit “Dosar de inspecție fiscală”. RISE Project a obținut dosarul fiscal al RMGC și a analizat plățile efectuate de corporația minieră în 2013.

 

rmgc (1)

 

de RISE Project

 

Puteți consulta mai jos lista beneficiarilor cu poziții influente în societate.  Indirect, statul suportă 20 la sută din încasările lor. (Mai multe AICI)

Prietenul lui Ponta

Glar Construct, firmă legată de Sebastian Ghiță, a construit case pentru sătenii relocați din Roșia Montană

În decursul acestui an, televiziunea de știri România TV (RTV) a încasat 1.542.721 lei de la RMGC. Informația reiese din două tranzacții înregistrate la Fisc. Televiziunea RTV funcționează pe firma RTV Sattelite Net care, de altfel, a încasat banii de la societatea minieră. Patronul din acte al televiziunii este un cetățean de 29 de ani din Ploiești, pe nume Radu Mihai Tronaru. Pe acesta, însuși magnatul Sebastian Ghiță l-a reprezentat în relația RTV cu CNA. Tot un ploieștean este directorul general al televiziunii. Îl cheamă Alexandru Iacobescu și îi datorează lui Sebastian Ghiță fix 90.300.000 de euro. Acest împrumut e menționat în declarația de avere depusă de Ghiță la Parlament.

Sebastian Ghiță este deputat PSD, la primul mandat, și membru al comisiei parlamentare pentru controlul SRI. Înainte de alegerile din 2012, era afacerist prosper și sponsor oficial al PSD (anterior, și al PDL). Ghiță este cel care a fondat corporațiile IT Asesoft și Teamnet International, abonate la contracte publice cu statul și care s-au dezvoltat în ritm alert încă de pe vremea guvernului Năstase. Deși, în calitate de om de afaceri, Sebastian Ghița ocupa un loc fruntaș în topurile Capital – în prezent, deputatul Sebastian Ghiță nu mai deține, oficial, nicio firmă. Declarația sa de interese îi menționează doar statutul de membru în Consiliul Național al PSD.

“Asta-i piața publicității. Eu n-am de unde să știu dacă aceste tranzacții (RMGC – RTV) au afectat politica editorială a postului România TV, adresati-vă lor. Eu nu mă ocup de postul TV, nu înțeleg de ce mă sunați pe mine. “, a reacționat Ghiță la întrebarea RISE Project.

Glar Construct SRL din Ploiești, o altă firmă legată de Sebastian Ghiță, a primit 2.599.319 de lei de la RMGC, în acest an. Glar Construct a construit case pentru sătenii relocați din Roșia Montană care stăteau în calea excavărilor miniere. Pe propriul website, Glar Construct arată că a devenit partener cu RMGC încă din 2011, când i-a fost încredințat un contract pentru construirea a 6 case în cartierul Recea din Alba Iulia. „Acest proiect este unul de o importanță deosebită pentru noi, atât din perspectiva laturii sociale a acestuia, cât și datorită posibilitaților viitoare de dezvoltare a parteneriatului cu RMGC.”, scrie pe pagina de web a Glar Construct. Cartierul Recea a fost inaugurat în 2009, cînd RMGC aprecia că a investit 32 de milioane de dolari pentru construirea a 125 de case.

Sebastian Ghiță a intrat în firma Glar Construct în 2005 și, șase ani de zile, până în 2011, a figurat în acționariatul SRL-ului alături de prietenul său din liceu, Gabriel Anghel zis “Ceață”. Dar asta, până recent, când Ghiță a ieșit formal din toate afacerile. Glar Construct face parte din consorțiul care a descărcat deșeurile toxice de pe controversata navă Flaminia. Întrebat de RISE Project, Sebastian Ghiță susține că nu mai are niciun fel de relație cu firma Glar Construct “de foarte multă vreme”. Totuși, anul trecut, pe 14 august, Glar Construct a pus un gaj in favoarea firmei 2K Telecom din Ploiești pentru o scrisoare de garantie de la BCR. Garanția Glar Construct constă într-o poliță de asigurare si o ipotecă pe un depozit colateral. Aceeași poliță garantează si un împrumut luat de holdingul Asesoft cu trei luni mai devreme, în data de 12 iunie 2012. Firma 2K Telecom este deținută și administrată de fratele lui Sebastian Ghiță, Alexandru, iar Asesoft e afacerea fanion a familiei. Garanțiile pentru 2K Telecom și Asesoft sunt valabile până în august 2017 și, respectiv, iunie 2017.

Relația apropiată dintre premierul Victor Ponta și Sebastian Ghiță este de notorietate, asumată de ambii. Acest subiect e folosit frecvent în războaiele dintre palatele Cotroceni și Victoria, chiar dacă ambele sunt conduse de doi suținători consacrați ai proiectului minier.

Consilierul lui Ponta

Adică, Ionel Blănculescu. Acum, este consilierul onorific al premierului României, Victor Ponta. În trecut, a fost secretar de stat și ministru delegat pentru coordonarea Autorității de Control în guvernul Năstase.

Dincolo de funcțiile publice, Ionel Blănculescu face afaceri prin firma Consultanța și Investiții Financiare SRL – al cărui nume dezvăluie și domeniul de activitate al companiei. Blănculescu deține 90% din acest SRL cu sediul operațional într-un compex imobiliar din sectorul 3 al Capitalei, în timp ce restul participațiilor îi revin soției sale.

Cert este că, în 2013, firma lui Ionel Blănculescu a primit 122.910 lei de la o agenție digitală de PR și publicitate. Aceasta din urmă se numește Republika Interactive și e una dintre casele de lobby angajate de RMGC.

Documentele obținute de la Fisc arată, în mod clar, traseul banilor pompați de RMGC: corporația minieră a plătit 1.484.699 lei agenției Republika Interactive, care, după ce a facturat această sumă, a transferat banii spre alte entități din propriul grup, precum și spre societatea lui Ionel Blănculescu.

Chestionat de RISE Project, Ionel Blănculescu a avut doar atât de spus: “Toate contractele mele sunt de consultanță, realizați că eu având expertiză în domeniu, lumea apelează la mine. De aceea, eu am multe contracte, dar nu-mi amintesc exact care este obiectul aceluia încheiat cu firma Republika Interactive. Voi verifica.” Peste două zile, Ionel Blănculescu a revenit, a admis existența contractului său cu agenția, dar a invocat clauze de confidențialitate – “așa cum are orice contract”. Consilierul lui Victor Ponta e susținător public al proiectului “Roșia Montană”.

Strategii digitali ai lui Băsescu

PR-iștii de la Republika Interactive administrează campaniile de publicitate online ale RMGC, dar și postările din spațiul virtual românesc favorabile corporației miniere. Tot Republika Interactive a gestionat și campania electorală a lui Traian Băsescu, pe segmentul social-media, la alegerile prezidențiale din 2009. Agenția se laudă că 6 milioane de români au primit atunci mesajele lui Traian Băsescu pe rețele socializare.

Nici Justin Kadima, șeful agenției Republika Interactive, nu dezvoltă subiectul contractelor cu RMGC și, respectiv, cu Ionel Blănculescu: “Eu nu pot să vă dau informații despre partenerii noștri, vă dați seama, noi derulăm multe contracte și nu cred că ar fi în regulă. În fond, puteți fi oricine, puteți fi de la concurență… Și nici dacă ne întâlnim, nu cred că vă pot spune mai multe. Văd că subiectul Roșia Montană e de mare actualitate, știrile se deschid cu asta, dar noi nu putem vorbi așa.”

Citiți restul investigației pe site-ul RISE Project, unde găsiți și dosarul fiscal al RMGC.

 

Puteți citi și:

RISE Project: Corporația RMGC, urmărită penal într-un amplu dosar de spălare de bani 

Proiectul de lege Roșia Montană, preluat în proporție de 70% în noua Lege a Minelor


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger