RISE Project: Intermediarii secreți din afacerea cărnii

0

O firmă offshore cipriotă este veriga lipsă din lanțul comercial care leagă abatoarele românești de rafturile magazinelor britanice, ­ afacere care a inflamat Europa după ce autoritățile britanice au acuzat o amplă fraudă alimentară derulată pe o filieră transnațională.

 

 

Tradițional, caii nu sunt sacrificați în scopuri alimentare în Anglia, fiind de neconceput să figureze ca ingredient în rețetele culinare, ceea ce a amplificat subiectul fraudei la nivelul opiniei publice.

Autoritățile britanice susțin astfel că populația a fost înșelată pentru că i­-a fost vândută lasagna preparată cu carne de cal, deși, oficial, eticheta produselor menționa doar carnea de vită ( ­ care, de altfel, este și mai scumpă, rezultând și un profit suplimentar pentru cei care au comercializat­-o) . Deocamdată nu este clar unde s­-a produs frauda și nici cine a beneficiat de banii suplimentari din această afacere.

RISE Project a aflat numele firmei cipriote care a intermediat exportul de carne din România și a obținut și documentele acesteia. Acționariatul companiei se ascunde în Insulele Virgine Britanice ­ o jurisdicție offshore extrem de opacă, considerată teritoriu britanic. Dacă e să ne luăm doar după hârtii, britanicii și-au vândut lor înșiși carnea de cal. Dincolo de documente se distinge însă un sistem financiar secretos și foarte complicat din spatele căruia se profilează afaceri de milarde de dolari care au în spate și oligarhi ruși (AICI).

Traseul cărnii

În urma acuzațiilor, ancheta s-­a extins rapid în mai multe țări, după ce companiile implicate au pasat vina mai departe pe furnizori. Lasagna ­ distribuită în supermarketurile din Marea Britanie de către grupul suedez Findus ­ a fost preparată într­-o uzină din Luxemburg controlată de firma Tavola, parte a grupului francez Comigel.

În Luxemburg, carnea a ajuns de la o altă companie franceză, Spanghero, ­ parte a holdingului Poujol /Lur Berri (AICI) .
Suedezii spun că vor da în judecată firma Spanghero, iar francezii susțin, la rândul lor, că se vor îndrepta împotriva producătorilor români de carne, fără să îi și nominalizeze oficial.

Compania Spanghero susține că, până la uzina de preparare din Luxemburg, carnea nu a suferit nicio modificare. Numai că francezii nu au achiziționat direct carnea de la producătorii români, ci printr­-un circuit comercial mai complex, în care a fost interpusă o firmă cipriotă care a livrat marfa printr-un depozit frigorific din Olanda. Carnea nu a ajuns deloc în Cipru, ci doar hârtiile afacerii au fost plimbate prin insulă, mai precis prin Limasol, din motive de optimizare fiscală, adică pentru plata unor taxe mai mici.

Deși au trecut mai multe zile, iar anchete oficiale au fost demarate în mai multe state, nicio autoritate sau companie implicată în afacere nu a rostit oficial numele firmei offshore interpuse pe lanțul commercial dintre producătorii românii și firma franceză.

Filiera britanică

Firma cipriotă care apare în ancheta românească că a cumpărat carne de cal de la abatoarele românești se numește Draap Trading Limited și a fost înființată acum cinci ani în Limasol.

Surse oficiale din Ministerul Agriculturii susțin că Draap Trading ar fi o firmă olandeză, în timp ce patronul unuia din cele abatoare românești o indică ca având jurisdicție cipriotă.

Continuarea, pe RISE Proect.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger