Rezistenţa din Roşia Montană: "Roşia nu trebuia lăsată la mâna politicienilor!" – Sorin Jurcă

1

A fost unul dintre cei care s-au opus de la început proiectului minier de la Roşia Montană. E născut şi crescut în localitate, ba chiar a şi lucrat, ca inginer miner, la exploatarea de acolo. Tocmai de asta ştie ce înseamnă mineritul, înţelege termenii tehnici, cunoaşte pericolele şi a putut citi proiectul propus de RMGC cu ochii omului care pricepe şi nu înghite vorbele aruncate frumos din pix.

 

 

de Camelia Jula

 

Sorin Jurcă, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Roşia Montană, crede sincer că există alte soluţii pentru această regiune decât mineritul. “Se tot spune că Roşia Montană există datorită mineritului. Bun, şi acum ce facem, o distrugem pentru minerit, ca să spunem, apoi, că a fost odată?”

Sorin Jurcă este unul dintre oamenii care au trăit, în propria familie, dezbinarea adusă de proiectul RMGC. Unchiul său, cu care fusese foarte apropiat în copilărie (practic, au crescut împreună), este de partea cealaltă a baricadei, adică „cu compania”. Când vorbeşte despre familii risipite şi certate, de rude care nu-şi mai vorbesc din cauza proiectului minier care le-a situat pe poziţii contrare, el vorbeşte şi din proprie experienţă şi i se simte durerea la fiecare cuvânt. Casa lui este singura rămasă nevândută într-un grup de case care, toate, aparţin acum RMGC. Are flori în faţă şi un foişor mic lângă. „Căsuţa asta e viaţa mea, nici floarea asta, chiar dacă e galbenă, nu se va mişca de aici, eu pentru asta mă lupt. M-a întrebat odată o jurnalistă din Franţa de ce mă opun acestui proiect şi i-am spus că în fiecare zi am un motiv nou şi mă voi opune cu toată forţa şi dăruirea mea, pentru că cred că apăr o cauză dreaptă”, mărturiseşte Sorin.

Este mâhnit de laşitatea şi inconştienţa politicienilor care nu sunt în stare să vadă pericolele proiectului RMGC sau ale legii speciale propuse de guvern pentru acest proiect. Părerea lui este clară: „Roşia Montană nu trebuia lăsată la mâna politicienilor, dar din păcate proiectul acesta a fost plimbat de la un guvern la altul şi tratat politic. Dacă era tratat din punct de vedere tehnic şi legal, vorbeam de el cu a fost odată o propunere de proiect, era la timpul trecut. Dacă, prin absurd, legea asta ar fi adoptată, lucrurile în Roşia se vor inflama şi mai mult decât sunt acum. Ştiu oameni decişi să vină aici şi să ocupe proprietăţile supuse exproprierii, dacă se ajunge la măsuri extreme. Eu l-am întrebat pe preşedintele Traian Băsescu – şi există o înregistrare cu discuţia – cine avizează acest proiect şi el mi-a răspuns: Guvernul României. L-am întrebat, atunci, dacă guvernul va respecta legislaţia în vigoare pentru a aviza proiectul şi el ştii ce mi-a răspuns? Că guvernul îşi va crea cadrul legal. Şi asta era acum doi ani, deci de atunci erau semnale că proiectul scârţâie şi trebuia cumva scos de la apă. Uite că au scos legea specială. Dar este o lege care sapă la temelia Constituţiei. Proiectul acesta nu poate fi analizat decât tehnic: ce îndeplineşte şi ce nu! Nu dai şansă unei companii private ca acolo unde nu îşi poate face proiectul conform standardelor să intre pe uşa din dos, cu o lege în favoarea ei. Lipsesc avize, sunt nişte lucruri foarte putrede la mijloc. Şi iarăşi noi (pentru a câta oară?) trebuie să demonstrăm că proiectul nu îndeplineşte condiţiile legale. În 17 ani, nimeni nu a avut curajul să spună proiectul nu e bun, toţi l-au menţinut în viaţă, era foarte benefic electoral, când veneau  alegerile toţi trăgeau tare pe Roşia Montană”, se întristează omul din rezistenţă.

 

La protest, în Roşia Montană

 

„Şi nu numai asta”, continuă el, „dar tot compania, cu proiectul ăsta, a ţinut în viaţă televiziunile, cu atâta reclamă. La un moment dat, se ştia că era al treilea plătitor de publicitate din România. Tensiunea asta din Roşia a fost întreţinută mult de media, de presă, pentru că a ascuns adevăruri, le-a ţinut în spatele uşilor închise. Compania nu a plătit altceva decât tăcerea. Câte dezbateri publice între cei care vor şi cei care se opun s-au văzut la televizor? A scăpat o dată una pe TVR şi cam atât. Compania spune că sunt câteva familii (5 – 10) care se opun proiectului. Păi, atunci de ce atâţia bani aruncaţi, pe câteva familii opozante? De ce arunci zeci de milioane de euro dacă sunt numai câţiva oameni? Dacă se întreabă cineva de unde sumele alea ameţitoare pe care le tot vehiculează compania şi presa aservită ei drept investiţii, eu zic că alea s-au dus în imagine, în excursiile jurnaliştilor, în propaganda mincinoasă, în cadourile făcute aleşilor locali şi nu numai, în publicitate sau susţinere politică. Poate să mă acuze oricine vrea că sunt subiectiv, dar cum să fiu obiectiv când mă uit în jur şi nu pot să nu văd că, de 17 ani de când a venit compania, au dispărut peste 160 de case (s-au demolat), s-a strămutat 80% din populaţia de aici, şcolile au devenit aproape pustii, afacerile în zonă nu sunt şi nici nu au voie să fie, că zona este declarată monoindustrială, există un PUG şi un PUZ pe care, de fiecare dată când le anulăm în instanţă, vine primăria (cu compania) şi le reface, nu pot să nu văd că primăria îşi desfăşoară activitatea într-o clădire a companiei… Văd toate astea şi trebuie să le spun. E plin centrul comunei de banere, zici că eşti în comuna RMGC şi se tot bate toba că Roşia este numai localitate minieră şi nu poate fi altceva… de ce nu? De ce să nu beneficiem de ceea ce ne-a lăsat istoria şi să arătăm mai departe, dezvoltând turismul?”.

Anul acesta, pentru prima oară, spune Sorin Jurcă, a auzit localnici din Roşia spunând că „măcar de două ori pe an să fie FânFest” şi ar fi bine. „Au prins curaj, pentru că au câştigat nişte bani. Şi-au deschis uşile caselor, au cazat turişti, alţii şi-au scos produse tradiţionale la vânzare, au pus terenuri la dispoziţie pentru camparea cu corturi. Şi partea interesantă ştii care este? Chiar oameni angajaţi ai companiei au făcut asta şi au câştigat mai bine şi decât cei din opoziţie, şi decât cei neutri. Au cazat oameni şi în poduri, grajduri, bucătărie… Au profitat din plin de această a opta ediţie a festivalului”, îmi spune Sorin. Dar, în ciuda acestui fapt, nu îşi schimbă poziţia. „Nu o fac pentru că au locul lor călduţ. Deocamdată, la companie eşti ca în puf. Nu trebuie să muţi munţii din loc, nu trebuie să dai producţie, trebuie să porţi salopeta şi cam atât. Eu am stat de vorbă, la un moment dat, cu directorul companiei. L-am întrebat câţi oameni din Roşia vor lucra efectiv dacă începe proiectul. Mi-a spus că nu ştie, pentru că nu crede că în Roşia găseşte oameni cu calificările de care este nevoie… A spus că îi vor prelucra, vor face cursuri cu ei… păi, şi stai după ei până fac cursurile? Mi-a spus că 250 de oameni vor lucra de fapt de aici… dar are curajul să spună asta public? Nu are. Şi nici oamenii nu au curajul să întrebe: Dom’le, cu calificarea mea, o să am loc aici după ce începe proiectul? Că atâta ştiu să fac. Nu întreabă. Că meseria de bază la roşieni acum la companie este paza şi la mătură”.

 

Sorin (foto) speră că oamenii vor deschide ochii, într-un final şi vor vedea că nu există numai minerit la Roşia. Se amuză, amintindu-şi o declaraţie recentă a prefectului de Alba: „Cică tot compania, a anunţat el, va deschide trei întreprinderi aici: una pentru industrializarea cărnii, una de colectare de lapte şi una pentru adunat fructe de pădure. Ca să dea de mâncare viitorilor mineri, care vor fi în număr atât de mare la Roşia Montană de se vor călca în picioare şi vor mânca fructe de pădure şi vor bea lapte”, zâmbeşte hâtru omul din rezistenţă. Apoi rememorează altă discuţie, cu unul dintre consilierii locali din Roşia, duşi de companie să vadă mina de la Waihi, din Noua Zeelandă: „Niciunul din cei care au fost nu a făcut o informare publică cu oamenii, să le spună ce a văzut acolo. Dar mi-a arătat unul mie fotografii şi mi-a spus… 50 de oameni lucrau acolo, mina e mică, serviciile externalizate. Aşa va fi şi aici, se aruncă cifre mari, dar în realitate nu vor exista. Compania spune că noi, cei care ne opunem, facem asta doar aşa, că nu ştim altceva decât să ne opunem şi aruncă lozinca numărul unu, cu oamenii din Roşia care nu vor decât să muncească (alţii decât noi care ne opunem) şi lozina numărul doi, cu milioanele de euro aruncate pe patrimoniu în folosul comunităţii – care comunitate, vin eu şi întreb?”. Doar 600 de localnici au mai rămas în zonă, din peste 2.000 câţi au fost cândva. Şi proiectul i-a împărţit în trei categorii – pro, contra şi neutri, de nu mai ştiu copiii care cu care să se joace, în funcţie de apartenenţa la o tabără sau la alta.

Calm, aşezat şi argumentat în ceea ce spune, Sorin explică de ce anume îl deranjează că, în ultimele săptămâni, de când a început să se scrie „galopant” despre Roşia Montană, se tot spune că „ONG-urile de mediu şi ecologiştii se opun proiectului”. „Categoric, mediul este un aspect important, nici nu se pune problema să nu fie în discuţie. Dar să spui numai despre mediu înseamnă că ai acceptat restul – adică, să ţi se distrugă patrimoniul, să ţi se distrugă mormântul, ai acceptat totul în rest şi mai e numai un aspect, mediul. Şi nu e aşa. Uite, de asta mă bucur că s-au coalizat tot felul de oameni la proteste. Sunt oameni care văd ilegalitatea legii şi ies pentru asta. Alţii nu vor distrugerea patrimoniului şi ies pentru asta. Şi aşa, fiecare cu motivele lui. Unii ies pentru că nu mai vor abuzuri din partea statului – şi abuzul creat prin precedentul impus de această lege, dacă trece, va atinge pe fiecare cetăţean al României. Şi, uite, am o întrebare la care nu mi-a răspuns nimeni până acum: Cui aparţine Roşia Montană, de fapt? Roşienilor şi atunci numai noi avem dreptul să decidem, cum spun preşedintele ţării şi directorul companiei? României, cum spun cei din stradă şi atunci respectăm o lege pentru toată lumea, pentru toţi românii? Eu cred că, de fapt, Roşia a depăşit demult graniţele României, cred că este europeană, mai ales prin patrimoniul ei care nu poate fi distrus în numele unei companii private!”.

 

„Autorităţile locale şi compania spun că cine se opune proiectului vrea să ia pâinea de la gura oamenilor. Acum 3 – 4 ani aveau frica maghiarilor – veneau aici autocare cu turişti maghiari şi erau huiduiţi de angajaţii companiei adunaţi în piaţă. Când a venit UDMR la guvernare, compania a înfiinţat un ONG numit Fundaţia Culturală a Maghiarilor din Abrud şi Roşia Montană, care a dispărut după ce UDMR nu a mai fost la guvernare. Când a fost aici Principesa Margareta, cu preşedintele Academiei Române şi alţi oficiali, şi ei au fost înjuraţi şi ameninţaţi de angajaţii companiei, aduşi, desigur, fix lângă locul unde ne desfăşuram activitatea. Da, ştiu, este cam de necrezut ce se întâmplă aici în Roşia, dar eu m-am călit şi ştiu ce gândeşte fiecare om de aici… Îmi pare rău că unii au ajuns să nu mai aibă curaj să se uite la mine în ochi, au ajuns să vadă în mine un duşman, să nu mă mai salute, dar cred că aşa sunt îndrumaţi, să nu avem tangenţe… Asta a făcut compania aici, asta e armonia şi comunitatea din Roşia Montană…” (Sorin Jurcă)

 

Sunt multe întâmplări care i-au marcat viaţa în ultimii 17 ani. Spune că atunci era un om naiv şi nu ştia ce se va întâmpla cu Roşia, ce drum o aşteaptă, ce se va întâmpla cu el. Ţine minte că, prin 1984 – 1985, exista zvonul că Nicolae Ceauşescu ar fi vrut să deschidă exploatarea de la Roşia, aşa, la suprafaţă. „De fapt, venise machetă la primărie cu locul unde urmau să fie mutaţi localnicii din zona de exploatare. Aceleaşi metode s-ar fi folosit şi atunci. Şi atunci, lumea era nepăsătoare, vorbeam în şoaptă, că tare nu se putea… încă de atunci am simţit împotrivirea asta în mine, că nu era bine şi nu era corect. Acum, măcar, avem libertatea să ne opunem, atunci nu aveam această opţiune. Ne luau pe sus. Şi e păcat că oamenii de aici încă îl mai au pe Ceauşescu în minte şi nu gândesc liberi. Nu pot să le spun trădători celor care au plecat, dar noi cei rămaşi, care vrem să trăim aici, am devenit foarte incomozi, se pare… Pentru că ne apărăm casa? Îi respectăm pe cei cu altă opinie, nu strigăm după ei, nu îi ameninţăm cum ne ameninţă ei pe noi… dar am ajuns în halul în care femei în toată firea plâng că pot duce dulciuri copiilor pentru că lucrează la companie – dar ce e compania asta, Dumnezeu pe pământ la Roşia? Unii zic să vină altcineva, dacă de ăştia nu ne place (dar nu asta e problema, dar în fine, ei aşa o percep), numai lor să le dea de lucru, 8 ore, ca apoi să meargă acasă. Atât. Să li se dea. Dar poţi să faci şi singur ceva, numai să vrei”, spune Sorin Jurcă.

 

Pivniţa Casei parohiale unitariene a găzduit, între 15 august şi 15 septembrie, expoziţia “Roşia Montană – o familie, un secol. 1916-2013”, cu fotografii din arhiva personală Silviu Bocaniciu jr. şi Georgeta Oprea (Bocaniciu) – aici, cu Sorin Jurcă în prim-plan (foto: ARA)

 

Prin fundaţia la care lucrează, a încercat, cu colegii săi, să facă diverse proiecte pentru oameni. Cursuri de (re)calificare, spre exemplu. „Am făcut curs de calculatoare, au venit cinci oameni. Am încercat curs de engleză, s-au lăsat păgubaşi pe rând. Un cursat a abandonat, la un moment dat, pentru că i s-a spus că dacă vine la noi nu va fi angajat la companie. Am făcut curs de agroturism, dar au venit doamne nemulţumite că ele vor să fie manageri, nu lucrătoare în agroturism. Acum sunt femei de serviciu la companie. Niciunul din cei care au făcut cursul, în cele din urmă, nu a mers mai departe, au rămas cu diplomele”, se întristează Sorin. Dar nu se lasă. Cu colegii de la fundaţie s-au gândit la alte modalităţi de a ajuta comunitatea, de a le deschide ochii semenilor că se poate şi altfel. „Nu facem promisiuni de locuri de muncă”, spune Sorin, dar „vom face proiecte, să atragem finanţări, să implicăm comunitatea. Să ne apropiem oamenii de aici. Să redevenim o comunitate. Să schimbăm mentalitatea, acesta este scopul. Pentru că se poate”.

 

Foto: arhiva personală Sorin Jurcă

Foto main: lucrare din cadrul expoziţiei “Roşia Montană – o familie, un secol. 1916-2013”


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger