Rezistenţa de la Moşna vede primele rezultate: firma Prospecţiuni S.A va părăsi zona Moşna – Mediaş

0

Potrivit declaraţiilor lui Willy Schuster, sasul din Moşna care a devenit simbolul rezistenţei în faţa abuzurilor angajaţilor firmei Prospecţiuni S.A., prefectul judeţului Sibiu ar fi cerut firmei să sisteze lucrările şi să părăsească zona, informează Asociaţia Neuer Weg.

 

 

La sfârşitul săptămânii trecute, voluntari din toată ţara s-au adunat la Moşna şi Alma Vii, în judeţul Sibiu, într-o acţiune de protest amplă şi susţinută prin fapte concrete – mai exact, „recoltarea” cablurilor întinse de angajaţii Prospecţiuni pe terenuri proprietate privată din zonă, fără să fi avut, anterior, acordul proprietarilor terenurilor. Potrivit Asociaţiei Neuer Weg, mai mulţi voluntari aflaţi la Moşna în aceste zile au confirmat faptul că angajaţi ai firmei Prospecţiuni au fost văzuţi mergând spre gară, cu valize în mână şi că, de-a lungul şoselei Mediaş – Moşna, angajaţi ai firmei de pază ISP au adunat cabluri întinse de Prospecţiuni.

Postul local de televiziune Nova TV din Mediaş a relatat că 17 automobile ale firmei Prospecţiuni au fost găsite ieri dimineaţă cu cauciurile tăiate, în faţa hotelului unde erau cazaţi muncitorii firmei. Voluntarii care au fost la Moşna pentru Willy Schuster au negat implicarea în acest incident, arătând că protestul lor a fost unul paşnic şi îndreptat exclusiv împotriva abuzului faţă de proprietatea privată a localnicilor din Moşna şi Alma Vii. Au existat chiar voci care au sugerat că angajaţii firmei ar fi putut să îşi taie singuri cauciucurile, în încercarea de a se „victimiza”. Toate cablurile strânse de voluntarii adunaţi sâmbătă şi duminică la Moşna au fost sau vor fi predate poliţiei, în prezenţa martorilor şi în baza unor procese-verbale, conform legislaţiei în vigoare.

Potrivit unei informaţii apărute în publicaţia România Liberă, care îl citează pe Mihail Mitroi, director al Prospecţiuni S.A., compania a decis să oprească lucrările în zona Moşna după protestele de la sfârşitul săptămânii trecute; Mitroi acuză faptul că firma ar fi suferit pagube de 50.000 de euro în urma acţiunilor voluntarilor şi a menţionat că Prospecţiuni S.A. va acţiona pe cale juridică pentru recuperarea acestora.

 

SANYO DIGITAL CAMERA

 

stire 18 nov mosna 2

 

stire 18 nov mosna 3

 

stire 18 nov mosna 4

 

În materialul video de mai jos îl puteţi urmări pe Willy Schuster vorbind despre retragerea firmei Prospecţiuni din regiune:

 

 

Mai jos, puteţi vedea cum voluntarii adunaţi la Alma Vii i-au servit pe poliţişti cu cozonac, în semn de „apreciere pentru atitudinea constructivă de care au dat dovadă în timpul acţiunilor de protest şi informare din 16.11.2013” (surse video: Asociaţia Neuer Weg):

 

 

Dacă doriţi să îl ajutaţi pe Willy Schuster şi pe toţi cei aflaţi într-o situaţie similară, există lucruri pe care le puteţi face, fie că participaţi la acţiuni viitoare similare la Moşna sau în alte zone, fie că distribuiţi materiale informative şi altora, ca să afle cât mai multă lume despre situaţie, fie că puteţi contribui prin donaţii la campaniile de sprijin create – mai multe detalii, aici.

 

Sursa şi foto: Neuer Weg

 

Puteţi citi şi:

Ţăranii împotriva gazelor de şist – lupta continuă

Proprietatea privată, călcată în picioare în România pentru gazele de şist

“Ţăranii împotriva gazelor de şist” – Willy Schuster, ţăran din Moşna, vs. Prospecţiuni S.A.

Prospecţiuni S.A. detonează terenurile şi în judeţul Timiş în căutarea gazelor

Vei fi tu următoarea victimă a gazelor de şist?

Fracking România: de la Bârlad la Băile Felix, via Bruxelles

Scrisoarea unui american din Ohio, „the fracking state”

Exploatarea gazelor de şist. Goana după aur: Războiul secret al conturilor grase cu oamenii mici

Exploatarea gazelor de şist. Goana după aur (II): Riscuri? O poluare potenţială nu-i o dramă!


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger