Revoluţia din Egipt e revoluţia clasei muncitoare

3

În Egipt, ca şi în Polonia, lupta sindicală a constituit principala formă de rezistenţă încă de la Revoltele Pîinii din 1977. În ultimele decenii, sindicatele şi asociaţiile de rezistenţă (de inspiraţie marxistă) au învăţat să se organizeze din ce în ce mai bine, iar din 1998 au instaurat o stare de revoltă aproape permanentă, prin greve şi proteste.

de Dan Sociu

Revoltele s-au intensificat în iulie 2004, cînd „guvernul bussinessmen-ilor” a accelerat implementarea de politici neo-liberale (asemănătoare celor din România anului 2010). Peste 2 milioane de muncitori au participat atunci la mai mult de 3000 de acţiuni colective. Multe revendicări le-au fost satisfăcute, dar guvernul a încercat de fiecare dată să-şi renege promisiunile, ceea ce a declanşat, imediat, alte acţiuni ale muncitorilor.

Surprinzător (şi atît de diferit de schisma de la noi dintre sectorul public şi cel privat) e că 40% dintre aceste acţiuni s-au produs în sectorul privat, unde erau puţine organizaţii sindicale.

În ultimele zile, conform Al Jazeera, multe fabrici au fost ocupate de muncitori, care se auto-manageriază.

Tags:



3 comentarii

  1. Pingback: Pe lângă criza democratică, Egiptul se confruntă și cu o criză a populației » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger