Lista revendicarilor protestatarilor a fost depusă în această dimineaţă la Secretariatul General al Guvernului (comunicatul integral aici). Printre aceste revendicări se numără respingerea, de către Parlament, a proiectului de lege care a generat mişcările de stradă din 1 septembrie, precum şi demiterea iniţiatorilor proiectului (între care trei miniştri ai actualului Guvern al României), dar şi interzicerea utilizării cianurilor în industria minieră şi includerea Roşiei Montane pe lista UNESCO.
de Mihai Goţiu (Voxpublica.realitatea.net)
„Asociaţia Alburnus Maior formulează printr-un document remis Secretariatului General al Guvernului în această dimineaţă următoarea luare de poziţie cu privire la recentele evenimente şi pune în vedere următoarele:
1) Respingerea imediată a proiectului de lege de către Parlament;
2) Demiterea neîntârziată a celor patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu);
3) Formarea unei comisii de anchetă parlamentară care să investigheze responsabilii direcţi pentru întocmirea acestei propuneri de lege care aduce atingeri grave asupra drepturile fundamentale ale omului, asupra principiului separării puterilor în stat şi care încalcă prevederi ale Constituţiei.
4) Interzicearea neîntârziată prin lege a utilizării cianurilor în industria minieră şi deblocarea procedurilor de includere a Roşiei Montane pe lista UNESCO.”
Note despre protestele de ieri
Reporter “Digi 24”, în direct, despre protestele din Bucureşti (după blocarea circulaţiei) : “… forţele de ordine discută cu manifestanţii, încercând să-I convingă să protesteze în linişte (s.a.)”. Da, ştiu, există şi proteste tăcute (“în linişte”), dar, totuşi, formularea rămâne savuroasă.
***
Nu la fel de savuros e articolul colegului de pe VoxPublica, Daniel Oanţă, deranjat de “gălăgia” făcută de protestari: “Ce pot sa spun este ca s extrem de zgomotosi , bat in pet-uri si sufla in vuvuzele ca nimeni altii. Insa, pentru Dumnezeu, nu solicita nimic!!! (…) din cand in cand (scandeaza – n.a.) ”Fara violenta!”, desi singuri care violeaza ceva sunt ei si ma refer la regulamentul rutier si linistea publica. Stimate coleg, oare cum să fac (să-ţi desenez?) să te ajut să înţelegi că solicitările străzii au fost extrem de punctuale şi de explicite: 1. stoparea aberaţiei de lege specială pentru Roşia Montană; 2. stoparea (în sine) a proiectului de la Roşia Montană. Desigur, dacă te rezumi doar la urmărirea celei mai mari părţi a presei mainstream, s-ar putea să nu ştii (şi nici alţii să nu ştie) despre ce e vorba în proiectul de la Roşia Montană şi ce e cu legea specială. Dar folosirea argumentului ignoranţei împotriva “gălăgiei” protestatarilor e o prostie – doar “gălăgia” îi mai poate ajuta (provoca) pe unii, alţii să afle mai multe despre Roşia Montană. Iar finalul e demn de Ion Iliescu, cel care în 90 cerea ajutorul minerilor să vină şi să restabilească “liniştea şi ordine” în Capitală, “violată” de protestatari.
***
Chiar dacă pe unii poate că i-a deranjat (nu e cazul meu, am mai discutat şi offline cu Fumi pe această temă), mult mai interesant e articolul lui Alin Fumurescu, “… testul cu Roşia Montană”. Pentru că scoate în evidenţă un mit care s-a creat (cu acelaşi ajutor al presei mainstream) despre protestele de la începutul anului trecut. Cel conform căruia oamenii care au ieşit atunci în stradă nu au făcut-o pentru nişte idei (demiterea lui Raed Arafat, privatizarea sănătăţii, la care s-au adăugat apoi altele: Roşia Montană, gazele de şist, liberalizarea energiei etc.), ci pentru a face jocurile politice ale Opoziţiei (de atunci). Pentru cine nu a fost în stradă şi a urmărit doar show-urile mediatic e de înţeles de ce a căzut în această capacană (şi nu a putut face distincţia între protestele reale şi cele folosite doar ca “decor” de televiziuni).
Din acest punct de vedere, protestele de ieri le re-valorizează pe cele de anul trecut (pentru cei de bună-credinţă, care au căzut în capacană). Demonstrând că nu pentru Ponta, Antonescu şi USL au ieşit oamenii anul trecut în stradă, ci pentru probleme cât se poate de reale şi concrete. Ce e de ne-înţeles e cum au ajuns Ponta şi Antonescu să creadă în propriile minciuni (cum că lumea ar fi ieşit în stradă pentru ei şi USL), ignorând (după ce au ajuns la guvenare) exact revendicările reale care i-a scos pe oameni în stradă la începutul lui 2012. Spre deosebire de cei de bună-credinţă, înşelaţi de circul mediatic, ei ştiau (şi ştiu) foarte bine ce i-a revoltat pe oameni.
***
Şi pentru că am ajuns la presă – comportamentul acesteia a fost şi ieri deplorabil, jalnic (cu câteva excepţii). În primul rând, oamenii ăia trebuie trimişi la grădiniţă şi la şcoala primară să înveţe să numere. Şi să le explice cineva că există numere (şi se poate număra) şi peste 2.000. Priviţi imaginile, înregistrările video, şi vă puteţi convinge că numărul protestatarilor (doar a celor din Bucureşti) a fost mai mult decât dublu. La Cluj, jurnaliştii au fost ceva mai aproape de adevăr, relatând despre 4-5.000 de protestatari (estimarea din urmă aparţinând şi forţelor de ordine). Curios, ciudat (cum doriţi) în mai toate relatările mediatice (câte au fost), când se vorbea de “proteste în alte oraşe din ţară”, Clujul a fost ocolit, deşi aici s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi. Şi să nu-mi spună cineva că televiziunile şi presa centrală nu au corespondenţi la Cluj. La fel, au mai fost ignorate protestele din străinătate, îndeosebi din faţa ambasadelor României (Londra, Bruxelles, Berlin, Amsterdam, Roma, Madrid etc.), unele dintre ele cu zeci şi chiar sute de demonstranţi (vezi foto Londra). Din datele pe care le-am strâns azi-noapte, numărul total al protestatarilor a trecut de 15.000. Adăugându-i şi pe cei de la Bârlad, care au ieşit în stradă împotriva gazelor de şist şi din informaţiile pe care le-am mai strâns şi în această dimineaţă, numărul celor care au protestat în cele peste 40 de localităţi din ţară şi străinătate trece lejer de 20.000 de persoane (şi aceasta, o estimare provizorie).
***
O altă lecţie la care mai trebuie să participe jurnaliştii e cea legată de aşa-zisa “autorizare” (“lipsă de autorizare”) a protestelor. Nu există absolut nicio dispoziţie legală prin care să fie instituită obligaţia autorizării vreunui protest. La o adică, e necesară o notificare (informare) a Primăriei că un protest va avea loc. Asta pentru ca autorităţile să fie pregătite să-i PROTEJEZE pe manifestanţi. Prevederea e oricum, una caducă, de la începutul anilor 90, când formele de mobilizare online nu erau cunoscute.
***
Noroc cu presa internaţională însă. Reuters a fost prima agenţie de ştiri internaţională care a relatat despre proteste. Apoi au început şi alţii (din Franţa până în Canada). În această dimineaţă, cel mai important agregator internaţional de ştiri legate de mineritul din întreaga lume, Mining.com, a deschis newsletterul cu ştirea despre protestele din România (cu imagini foto şi video de la Cluj).
***
O mică „supărare” amicală şi pentru Dan Perjovschi. Un desen de-al lui în care cuvântul „presă” e tăiat şi înlocuit de cuvântul „preş” a început să circule pe online (cel cu „EI AUr, NOI ciaNUră”, a ieşit şi offline, pe banerele şi pancardele din stradă). Da, inclusiv din ce am arătat mai sus, artistul are dreptate. Din perspectiva înţelegerii formale a noţiunii de „presă”. Din alt punct de vedere însă, eu fac distincţia între „presă” şi diferite instituţii (televiziune, ziare tipărite şi online) care, în mod fraudulos se auto-denumesc „presă”. În realitate nu sunt altceva decât agenţii de publicitate, lobby şi PR mascate (nu că aceste profesii/activităţi ar avea, implicit, ceva negativ, ci că trebuie spuse lucrurilor pe nume). Această confuzie loveşte, din păcate, exact în cei din prima categorie (care chiar fac presă), e drept, mai puţini (destul de puţini) comparativ cu agenţiile de publicitate, lobby şi PR care funcţionează „sub acoperire”, auto-denumindu-se „presă”). În fond, marea parte a informaţiilor şi dezvăluirilor (inclusiv despre cazul Roşia Montană) care circulă în online sunt rezultatul muncii unor jurnalişti (cei din prima categorie).
Tot de la Dan Perjovschi (cum a relatat “presa” evenimentele de ieri):
***
Din acest punct de vedere, protestele de ieri au confirmat ceea ce am afirmat acum o săptămână: blocada mediatică în cazul Roşia Montană a fost spartă. Acele (puţine) articole/informaţii apărute în presă despre subiect sunt multiplicate şi circulă „în draci” în online şi în reţelele paralele de comunicare. (doar aici, pe VoxPublica, articolele pe care le-am scris în ultimele 30 de zile au trecut de 100.000 de citiri, cu 50.000 în ultima săptămână – cu o excepţie, gaze de şist, toate articolele au fost despre Roşia Montană). Mi-e imposibil să mă hazardez să mai fac o estimare totală a impactului informaţiilor despre Afacerea Roşia Montană şi despre proteste în online. Nu mi-e teamă însă să afirm că este peste impactul televiziunilor! Din acest moment, fără nicio reţinere afirm că Roşia Montană NU MAI ARE NEVOIE de meditiatizarea celor care, în mod fraudulos, se autodefinesc ca fiind „presă”. Un reporter de la B1 TV, era supărat ieri, în timpul unei transmisiuni „în direct”, că manifestanţii „n-ar fi interesaţi (s.a.) de promovarea protestelor”. Dragă domnişoară/doamnă reporter, nu te afli în stradă pentru a reflecta „interesele” protestatarilor! Singurul interes pe care trebuie să-l ai în vedere e cel al telespectatorilor/publicului tău, de a primi informaţii corecte despre proteste. Pentru asta te afli acolo. Celor de la televizor trebuie să le dai socoteală, nu celor din stradă.
***
În fine, o ultimă notă despre amploarea protestelor de ieri. Îmi permit să afirm că România are, în sfârşit o masă critică în stare să producă schimbări de mentalităţi şi sociale. Cazul Roşia Montană a fost coagulantul, dar ce s-a întâmplat ieri nu are importanţă/relevanţă doar pentru Roşia Montană, ci pentru întreaga societate civilă din România. A durat mult, foarte mult, până s-a constituit această masă critică de schimbare. Asta nu înseamnă că războiul a fost câştigat, ci doar o bătălie extrem de importantă (şi necesară). Lupta continuă!
Drept pentru care, ignoră declaraţiile contradictorii, paşii înapoi făcuţi până acum de politicieni. Continuă să-ţi contactezi deputatul şi senatorul! Şi vino în continuare în stradă. Bătălia pentru Roşia Montană trebuie câştigată până la capăt. Şi celelalte bătălii care sunt pe rol.
***
BONUS: Eckstein Kovacs Peter, despre legea specială:
“Şmecherie. Să hotărască Parlamentul – în privinţa exploatării cu cianură de la Roşia Montană-a decis premierul Ponta, menţionând candid că, va vota împotriva proiectului pe care l-a iniţiat.
Să hotărască Parlamentul – în privinţa intervenţiei militare britanice în Siria – a decis David Cameron, menţionând în mod logic că va vota propunerea guvernului pe care-l conduce.
La prima vedere, cele două decizii par în regulă: în probleme importante să decidă poporul, prin reprezentanţii săi aleşi, parlamentarii.
De aici începe şmecheria: pe când în cazul Marii Britanii răspunsul e clar: da/nu sau accept/nu accept, în cazul Roşiei Montane parlamentarul este pus în situaţia să voteze un proiect de lege, nu numai anticonstituţional, dar în vădită contradicţie cu elementarele principii de drept, ori ba. Proiectul de lege remis recent Parlamentului este Legea RMGC/exploatarea cu cianuri de la Roşia-Montană, o lege pro causa, în favoarea unei firme, ceea ce din start este neconstituţională, legea trebuind să aibă un caracter general.
În momentul de faţă, există în România un cadru legal privind mineritul, inclusiv aspectele ei ecologice şi de protecţie a monumentelor. Timp de 14 ani, RMGC nu a reuşit să facă faţă exigenţelor legislaţiei.
Soluţia găsită de guvernul Ponta: a pasa răspunderea Parlamentului, (controlată tot de ei) şi ca şi un bonus, asumarea unei legi neconstituţionale şi contrare statului de drept. Cum altfel ar putea calificat un proiect de lege, care, cu duiumul, începe cu fraza ”prin excepţie de la prevederile legale” în favoarea RMGC, lasă legea pentru prostime şi pune peste lege un actor economic. Proiectul de lege mai nesocoteşte şi separaţia puterilor în stat, ordonând fără drept autorităţilor locale ce şi cum să facă, stabileşte criterii contractuale prin lege, ceea ce este hilar, contractul fiind consensual şi nelegiuirile curg în continuare în textul proiectului. Poate cea mai oribilă prevedere este însă cea privind exproprierile: Constituţia României garantează dreptul la proprietate (art.44), ori exproprierea în favoarea unei firme private, listate pe bursă, poate fi orice, doar de utilitate publică nu.
Nu vorbesc acum de cele patru munţi raşi de pe faţa pământului, de iazul cu cianuri de 300 hectare, de bijuteria numită Roşia Montană distrusă, de bomba ecologică ce ar ticăi pe puţin 100 de ani, ci vorbesc de proiectul de lege înaintat de curând Parlamentului.
Şmecherie.”