Reutilizarea creativă sau legătura dintre o geantă și salvarea mediului

0

Cum ar fi să îți faci un portofel din cutia de suc pe care tocmai ai băut-o? Dar să îți faci o geantă din camera de cauciuc de la mașină pe care tocmai ai schimbat-o? Șapte tineri ieșeni au pus în practică astfel de idei și au realizat magazinul online www.upside-down.ro, de unde pot fi cumpărate accesorii din materiale neconvenționale. Magazinul se deschide în curând.

Povestea start-up-ului Upside Down a început în octombrie 2012, la ideea Andreei, una dintre cei șapte inițiatori, care în timpul unei șederi de zece luni în India, a descoperit reutilizarea creativă. “Timp de șase luni am lucrat în mediul corporate, într-o agenție de marketing. În următoarele patru am făcut voluntariat într-un ONG care avea proiecte de mediu. Am descoperit proiecte cu idei atât de bune, dar în același timp simple. Am rămas surprinsă cât de creativi sunt indienii și cum orice lucru poate deveni o resursă importantă. Mi-am propus să aduc această parte și în România. Încă din India mă gândeam la tot felul de campanii de marketing (asta e teoretic specializarea mea). Zis și făcut. Când m-am intors în țară, ne-am format echipa și am început să lucrăm la Upside Down, start-up-ul nostru”, povestește Andreea.

Upside Down este un start-up ce abordează două direcții: reutilizarea creativǎ a deşeurilor şi a resturilor de materiale din producție şi crearea de oportunitǎți de muncǎ într-un mediu defavorizat din punct de vedere economic. În prezent, produsele sunt realizate de o persoană cu experiență în domeniul marochinăriei, care are o situație economică precară. Din luna februarie, inițiatorii proiectului încep să caute primul beneficiar – o persoană care are nevoie de un loc de muncă, dar care nu are suficiente cunoștințe de croitorie. Sub îndrumarea doamnei maistru, beneficiarul își va dezvolta aceste abilități. Unul dintre obiectivele Upside Down este să creeze locuri de muncă stabile, cu salarii fixe și un mediu plăcut de lucru.

Idea start-up-ului are la bază conceptul de upcycle. Prin acest proces, cei de la Upside Down umăresc utilizarea isteaţă a resurselor din jurul nostru, pentru a reduce consumul de materie primă în realizarea de noi produse. Ei reutilizează ambalaje de Tetra-Pak, camere de cauciuc, bannere uzate și resturi de materiale textile din România. Printre produse se numără genți, portofele și alte accesorii care vor fi comercializate prin intermediul magazinului online, www.upside-down.ro. Va fi posibilă personalizarea anumitor articole pentru evenimente: coperte de cǎrți, mape, sacoșe, genți de conferințe.

Pentru a obține materia primă – materiale textile rebut, bannere, camere de cauciuc, Tetra-Pak-uri –Upside Down colaborează cu firme atât din Iași, cât și din București. Pentru camere de cauciuc, furnizorul este cel mai mare magazin de biciclete din Iași, iar Tetra-Pak-urile sunt colectate de la câteva cafenele.

Majoritatea produselor sunt create de Olivia, absolventă a Facultății de Arte G. Enescu din Iaşi și a Facultății de Textile, Pielărie şi Management Industrial. Dar și ceilalți inițiatori contribuie cu idei.

Tinerii își doresc, pe viitor, o colaborare cu autoritățile locale, de al căror sprijin ar avea nevoie, dar, deocamdată, aceasta nu există întrucât nu s-a ajuns la un nivel mare de deșeuri colectate.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger