Reţeta secretă a afacerii Roșia Montană

18

Traseul banilor din afacerea Roșia Montană arată cum o mică firmă canadiană s-a transformat în marele investitor din România, pe baza zăcămintelor din Munţii Apuseni. Foşti directori ai afacerii şi responsabili ai statului recunosc problemele operaţiunii prin care resursele au fost cedate gratuit şi folosite fără aprobări legale.

 

de Daniel Bojin

Documentele asocierii iniţiale dintre primii investitori şi statul roman sunt date dispărute astăzi la fosta regie a statului care a facilitat afacerea. Printr-un circuit offshore, care leagă compania canadiană de afacerea din România, s-au făcut cheltuieli de peste 500 milioane de dolari la Roșia Montană. Bani pentru care compania din România, în care statul român este partener, a plătit dobânzi de zeci de milioane de euro. Miza afacerii de la Roșia Montană a ajuns acum la aproape 18 miliarde de dolari, la cât sunt evaluate zăcămintele după creşterea spectaculoasă a preţului internaţional al aurului.

Jocul pe bursă a surprins statul. Banii strânşi de proiectul Roșia Montană pe bursele din Canada (întâi Vancouver, apoi Toronto) se ridică la peste 800 de milioane de dolari, în ultimii paisprezece ani, prin emisiunea continuă de acţiuni, potrivit rapoartelor Gabriel Resources Ltd, compania mama a afacerii.

Noi amănunte din această afacere arată că operaţiunea listării la bursa din Vancouver din 1997 s-a făcut în mare secret chiar şi faţă de arbitrul pieţei zăcămintelor –  Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţia statului care aprobă prospecţiunile, explorările şi exploatările de resurse.

  • Schema de finanţare a afacerii blochează accesul statului la profituri ani de zile, până când vor fi achitate datorii de sute de milioane de dolari către investitori
  • O mică companie canadiană, cu bilanţul gol, a devenit o afacere de aproape 2,6 miliarde de dolari, după ce a listat pe bursă resursele noastre de aur de la Roșia Montană
  • Primele zile ale afacerii explica modul în care investitorii au preluat gratis controlul asupra zăcămintelor şi le-au folosit  apoi pe bursă ca să facă rost de bani
  • Banii făcuţi pe bursă au fost trimişi apoi în România sub formă de împrumuturi cu dobândă
  • Personaje – cheie din povestea aurului recunosc astăzi, în premieră, neregulile afacerii, în care mari fonduri de investiţii şi investitori mărunţi şi-au plasat banii în ultimii paisprezece ani

Mihail Ianas, fostul preşedinte al ANRM din acea perioadă, dezvăluie astăzi că afacerea listării a fost o mare necunoscută chiar şi pentru cei care ar fi trebuit să o aprobe:  “A fost o surpriză şi pentru noi listarea zăcămintelor din 1997. Am aflat atunci întâmplător de listare de la alţi investitori străini. Am cerut imediat explicaţii de la Ministerul Industriei şi am aflat că ei dăduseră o aprobare, dar nu ne-au motivat-o.” Mihail Ianas susţine că răspunsul a venit atunci de la secretarul de stat pe probleme de minerit, Nicolae Staiculescu.

Fostul secretar de stat spune că nu îşi aminteşte de o astfel de aprobare: “Nu am aprobat aşa ceva şi nici nu-mi aduc aminte că ministerul să fi dat o astfel de aprobare. Ca secretar pe probleme din minerit ar fi trebuit să ştiu. Există două variante: fie că aprobarea să nu fi existat, fie că ea să fi fost aprobată fără ca eu să ştiu, deşi mi-e greu să cred asta”.

Listarea pe bursă a fost unul din punctele cheie al afacerii de la Roșia Montană pentru că astfel primii investitori au făcut rost de bani ca să finanţeze proiectul din Munţii Apuseni. Şi tot prin intermediul bursei acţionariatul companiei s-a schimbat radical până astăzi, în companie plasându-şi banii mari fonduri de investiţii. Gabriel Resources Ltd. Canada, compania mama din proiectul Roșia Montană, nu există pe harta mineritului în urmă cu paisprezece ani când a raportat zăcămintele noastre pe bursă. Ea se numea atunci Starx Resources Canada şi figura ca o mică companie, cu bilanţul aproape gol. Avea în schimb avantajul că era listată pe bursă din Vancouver (Canada), o bursă pentru companii cu risc.

În această companie reactivată au fost vărsate zăcămintele ca să atragă banii investitorilor. Una din primele hotărâri ale companiei din România din 1998 arata clar cum investitorii îşi puneau speranţele în banii strânşi de pe bursă: “Terminarea primei faze a proiectului implica alocarea unor mari sume de bani care vor fi procurate de Gabriel Resources prin obţinerea unor finanţări de la fondurile internaţionale de investiţii prin bursa canadiană”.

Datele privind asocierea cu statul roman pentru resursele de aur au ajuns pe bursă, la începutul anului 1997, printr-o operaţiune atipică: un schimb de acţiuni între o firmă offshore Gabriel Resources Jersey, cu un capital social de doar 10.000 de lire sterline, şi compania Starx Resources, cu un capital social de aproape 22.000 de dolari.

La finalul tranzacţiei, directorii firmei offshore, în frunte cu afaceristul roman Vasile Frank Timiş , au devenit acţionarii Starx Resources şi i-au schimbat numele în Gabriel Resources Ltd. Canada. Vasile Frank Timiş, devenit între timp unul dintre cei mai bogaţi romani, a căpătat cu acest prilej titulatura de fondator al companiei Gabriel Resources Ltd şi a preluat funcţia de preşedinte.

Mihail Ianas spune acum că Vasile Frank Timiş nu ar fi trebuit să ajungă să se fotografieze cu zăcămintele noastre pe bursă canadiană fără aprobarea ANRM, dar are o explicaţie ciudată: “Fapta s-a petrecut şi, din fericire, proiectul este foarte bun. Probabil, din această cauză nimeni nu a mai căutat nod în papură ”. Alexandru Patruti, actualul preşedinte al ANRM, susţine însă că agenţia nu trebuia să aprobe listarea pentru că nu există încă o lege a minelor la acel moment.

Mihail Ianas îl contrazice însă: “Investitorii trebuiau să ne ceară acordul, pentru că nu puteau să trimită datele privind zăcământul la cei care au făcut proiectul pentru listare şi nici să publice pe bursă date despre zăcăminte fără aprobarea noastră. Trebuie să ne raportăm la actul normativ care reglementa activitatea ANRM,  nu la legea minelor. SRI s-a interesat atunci de operaţiunea listării, dar cred că povestea a fost muşamalizata, pentru că lucrurile au continuat, nu s-a mai întâmplat nimic de atunci. Dar trebuie luat în calcul că nu prea înţelegeam mulţi în acele vremuri ce e cu bursa. Erau anii aceia tulburi în care învăţăm capitalismul”.

Ioan Rădulescu, fostul consilier personal al lui Mihail Ianas, cu o bogată experienţă ca expert ONU şi consilier pe proiecte de minerit în mai multe ţări, are o poziţie tranşantă: „Afacerea a fost stricată de la un capăt la altul. Când au listat proiectul pe bursă, investitorii nu deţineau nicio bucăţică de zăcământ aici. A fost un scenariu clar care a avut că miza listarea la bursă şi apoi obţinerea licenţei. Partenerii străini au făcut astfel rost de banii cu care au făcut prospecţiuni, apoi au raportat rezultate, au cumpărat proprietăţi aici, la Roşia, apoi au emis alte acţiuni şi, tot aşa, povestea s-a umflat pe bursă. Dar totul a fost posibil, în principal, din cauza asocierii cu statul din 1995.”

Asocierea problema.  Lovitură dată de primii investitori prin postarea zăcămintelor pe bursă s-a bazat pe un acord de asociere încheiat, în septembrie 1995, cu Regia Autonomă a Cuprului Deva, modificat apoi, în secret, de două ori înainte de listare.

Nici acordul iniţial, nici actele care l-au modificat nu au fost făcute publice vreodată. Ele sunt de negăsit chiar şi la sediul fostei regii, ocupat astăzi de actuala companie a statului Minvest care i-a luat locul. Aflată în subordinea Ministerului Industriei, regia avea doar drepturi de administrare şi de operare asupra zăcămintelor. Minele de aur erau exploatate aşa încă din perioada comunistă.

Pe 4 septembrie 1995, regia statului semna un acord de asociere cu firma australiană Gabriel Resources NL, reprezentată de Vasile Frank Timiş. Anunţul privind intenţia regiei să atragă investitori în proiect a apărut, abia a doua zi, pe 5 septembrie. Regia lasa un termen de 30 de zile celor interesaţi că să depună ofertele, deşi contractul fusese deja semnat. Cum operaţiunea a fost una confidenţială nimeni nu a protestat atunci.

Mircea Dobre, directorul regiei statului la momentul semnării asocierii, a refuzat orice discuţie pe acest subiect, motivând că s-a retras la pensie încă din 1997. Alt director al regiei statului din acei ani este Simion Maris, astăzi primarul staţiunii Geoagiu Bai: ”Despre asociere nu-mi mai amintesc detalii, dar cel care a semnat-o sigur este domnul Dobre, pentru că el conducea atunci regia, eu eram doar director de producţie”. Maris priveşte la anunţul din ziar şi la data semnării acordului şi zâmbeşte: “Da, încurcată problema, dar nu-mi mai amintesc discuţiile de atunci. Ca o paranteză, eu sunt cel care l-a dus prima oară pe Frank Timiş la Roșia Montană. Pe el îl interesa de fapt cuprul din apropriere, de la Roşia Poieni (n.a. – mâna aflată la trei kilometri de Roșia Montană). Directorul general, Mircea Dobre, m-a rugat atunci să merg cu Frank Timiş în zonă şi la întoarcere ne-am oprit la Roșia Montană. După ce a văzut Roșia Montană, Timiş s-a interesat doar de aurul de acolo.”

O astfel de asociere ar fi trebuit aprobată de consiliul de administraţie al regiei.

Cornel Fornade este fostul secretar al şedinţelor consiliului de administraţie al regiei. Retras la pensie într-o comună de lângă Deva, Cornel Fornade refuza o întâlnire pe acest subiect: “Au trecut mulţi ani de atunci, nu mai ştiu ce s-a discutat  cu privire la această asociere, dar sigur a fost discutată în consiliu. Eu nu eram membru, dar într-adevăr eram secretarul şedinţelor consiliului de administraţie. Documentele trebuie să fie în arhiva companiei statului.”

Biroul documentelor pierdute. La sediul companiei, documentele acordului sunt de negăsit, după cum o recunoaşte chiar şeful ei. Clădirea companiei statului Minvest, înfiinţată prin transformarea regiei, se afla în centrul vechi al municipiului Deva.

De profesie notar, Ladislau Fărcaş conduce de un an şi jumătate Compania naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva: “Nu am văzut acel acord din 1995 şi nici actele adiţionale care i-au urmat pentru că nu le-am găsit în arhivă. Le-am cerut şi de la investitori, dar nu mi-au dat un răspuns clar dacă le mai au nici ei, motivând că s-au tot schimbat casele de avocatură în ultimii şaisprezece ani”. Ladislau Fărcaş admite posibilitatea că documentele să fi dispărut din arhivă companiei statului. Rugat să privească situaţia din perspectiva unui notar, Ladislau Fărcaş recunoaşte că dispariţia unor documente atât de importante dintr-o arhivă a unei regii a statului este, în sine, o situaţie gravă. Dar atât.

Modul în care zăcămintele noastre au ajuns să fie controlate de către o firmă offshore abia înfiinţată este descris sumar într-o notă a regiei statului din martie1997, dar fără amănuntele esenţiale privind problemele asocierii. Nota regiei susţine că asocierea cu firma australiană şi, ulterior, cu firma Gabriel Resources (Jersey) Ltd. este benefică pentru statul roman. Cel care a semnat nota este fostul director tehnic al regiei, Sorin Copaescu. Astăzi, Sorin Copaescu conduce compania de stat Conversim, responsabilă cu închiderea şi conservarea minelor statului. El refuza iniţial o întâlnire pe acest subiect motivând că este foarte ocupat în acele zile şi ne cere să revenim peste două săptămâni. Apoi ne amâna din nou: “Lăsaţi-mă cam două săptămâni, că o să ajung la Deva şi mai caut acolo actele. Au trecut şaisprezece ani, nu-mi mai amintesc cum s-a făcut atunci asocierea”.

Confirmarea neregulilor vine, neaşteptat, chiar de la omul pus de Vasile Frank Timiş să conducă afacerea de la Roșia Montană, Gabriel Dumitrascu: “Da, începuturile afacerii nu sunt tocmai în regulă. Nu spun că sunt ilegale, dar sunt cusute cu aţă albă”. Gabriel Dumitrascu a condus compania mixtă Roșia Montană Gold Corporation aproape cinci ani, între 2001 şi 2005. Ultima lui poziţie ocupată aici a fost cea de director general adjunct. Mai bine de trei ani a fost chiar directorul general al companiei şi membru în consiliul de administraţie. Dumitrascu spune că nu a vrut să mai vorbească despre acest proiect de când a plecat din fruntea companiei în urmă cu şase ani. Clauzele de confidenţialitate nu-l mai ajung astăzi. Ele au fost valabile până la mijlocul anului trecut. Prin mâna lui au trecut ani de zile toate documentele proiectului. Gabriel Dumitrascu are o imagine din interior asupra afacerii, dar este dispus să vorbească doar despre problemele ei tehnice şi economice:  “Eu le-am atras atenţia, în repetate rânduri, că există un risc asupra proiectului din cauza începuturilor acestei afaceri. Chiar şi Frank Timiş recunoştea că lucrurile nu au fost tocmai în regulă, că nu au fost transparente la începuturile afacerii”.

Un document al Ministerului Industriei din anul 2002 aduce puţină lumină în afacerea asocierii de acum şaisprezece ani şi, mai ales, asupra celor două acte adiţionale care l-au modificat substanţial. Consecinţă directă a modificării a fost faptul că dreptul de operare asupra zăcămintelor a fost transferat de la regia statului către o companie mixtă, deşi iniţial asocierea nu permitea acest lucru. Ce nu spunea ministerul în acel document este că societatea mixtă nici măcar nu există la acel moment. Compania mixtă care primea atunci dreptul pentru explorarea şi exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană avea să fie înfiinţată abia opt luni mai târziu, în iunie 1997, cu numele Euro Gold Resources. Ea se numeşte astăzi Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), după ce şi-a schimbat numele în anul 2000.

Dovada din contract. Chiar certificatul de naştere al afacerii de la Roșia Montană din 1997 dovedeşte astăzi cum a fost viciata asocierea din 1995. Vasile Frank Timiş şi-a oficializat prezenta în afacerea aurului în iunie 1997, la momentul înfiinţării companiei mixte. Contractul de societate stipulează clar, cu majuscule, că asocierea dintre regia statului şi compania offshore din Jersey s-a făcut datorită „licitaţiei” din septembrie 1995. Firma offshore Gabriel Resources a primit 65% din afacere pentru 357.000 dolari. Asta pentru că regia statului, cu mari probleme financiare, a intrat în asociere cu dreptul de folosinţă asupra parterului clădirii în care funcţiona şi cu un laborator al minei, ca principale active.

Nicolae Stanca este cel care conducea regia statului, în 1997, la momentul constituirii companiei mixte Euro Gold Resources (actuala RMGC). El ne primeşte chiar în biroul de la parterul clădirii Minvest din Deva pe care regia statului l-a adus la constituirea companiei mixte. Nicolae Stanca este sigur pe el: “Nu avea nicio legătură acordul acela din 1995 cu firma Euro Gold. Atunci au fost primii paşi de cooperare, pentru iazurile de decantare, pentru valorificarea sterilului, iar nu pentru exploatarea zăcămintelor”.

Actele semnate chiar de Nicolae Stanca în calitate de director al regiei îl contrazic însă: presupusa licitaţie pentru acordul iniţial de asociere a stat la baza constituirii companiei mixte de la Roșia Montană. Iar nouă companie mixtă primea dreptul să exploateze zăcămintele de aur şi, după apariţia Legii minelor, îşi putea extinde activitatea şi în alte perimetre. Nicolae Stanca conduce astăzi compania Deva Gold, construită după aceeaşi reţetă că la Roșia Montană şi vândută apoi către alţi investitori.

Negocieri pentru licenţa secretă. Acordul iniţial de asociere cu actele sale adiţionale şi, apoi, înfiinţarea companiei mixte, în iunie 1997, a permis investitorilor să intre, pe uşa din spate, într-o licenţă de exploatare. România nu avea atunci încă o lege a minelor pe baza cărora să fie acordate licenţe pentru exploatarea resurselor. Ioan Rădulescu, fostul consilier al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, susţine că a fost în echipa care a lucrat la proiectul legii minelor, promulgata în 1998.

Fostul oficial al ANRM îşi aminteşte astăzi că, în acel proiect de lege, au apărut modificări care i-au ajutat pe investitorii de la Roșia Montană: “Cat timp proiectul de lege a fost la Camera Deputaţilor am fost consultat aproape permanent asupra lui. Când a ajuns la Senat şi apoi la comisia de mediere n-am mai fost consultat decât de câteva ori, doar telefonic. După mediere, în proiect s-au strecurat modificări care au ajutat compania străină din proiectul Roșia Montană”. Compania statului Minvest putea obţine licenţa fără licitaţie, prin negociere directă, pentru că exploata deja mâna de la Roșia Montană, cariera Cetate.

Compania mixtă Euro Gold Resources a intrat în licenţa că persoană afiliată, deşi legea nu prevedea o astfel de posibilitate, dar nici nu o interzicea explicit, lăsând posibilitatea ca pe aceeaşi licenţă de exploatare alte companii să facă explorări.

De altfel, Guvernul Radu Vasile aprobă licenţa de exploatare, în 1999, la propunerea ANRM, menţionând doar Minvest că titular.  În realitate, licenţa cuprindea că persoană afiliată, compania mixtă Euro Gold Resources (astăzi RMGC). Licenţa a fost declarată secretă apoi, deşi iniţial ea avea statut de document confidenţial. Licenţa a fost, în fapt, o continuare a asocierii încheiate cu regia prin care compania de la Roșia Montană putea explora zăcămintele, iar dacă explorarea confirma nivelul aurului, investitorii puteau primi şi dreptul de exploatare.

Cel care a solicitat licenţa de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale este Nicolae Stanca. El spune că licenţa nu ar trebui să fie secretă şi că şi-ar fi dat acceptul, în 2007, că ea să fie desecretizata în cazul celeilalte companii Deva Gold, al cărei director este şi astăzi: “Secrete ar trebui să fie doar anexele cu datele privind dimensiunea şi concentraţia zăcămintelor, pentru că orice geolog le poate comenta, afectând astfel preţul acţiunilor pe bursă”. Prin mai multe acte adiţionale, perimetrul de exploatare este modificat, fiind extins de la mina Cetate, exploatată de stat, la masivul Cârnic, muntele unde se află cea mai importantă concentraţie de aur de la Roșia Montană, dar şi asupra altor perimetre.

Mihail Ianas este cel care a semnat licenţa în 1999. În primele discuţii, fostul preşedinte ANRM spulbera utilitatea licenţei acordate de el acum doisprezece ani, afirmând că societatea de la Roșia Montană are nevoie de o altă licenţa astăzi: “Compania mixtă trebuie să negocieze o altă licenţa pentru zăcământul extins de la Roșia Montană, altfel vor avea probleme. Putem chiar discuta dacă licenţa mai este valabilă după închiderea minei statului în 2006”.

După aproape o săptămână, Mihail Ianas revine şi îşi schimbă radical opinia: “M-am consultat cu foştii mei colegi de la ANRM. În 1999, s-a acordat licenţa de concesiune pentru exploatare acordată companiei miniere Minvest Deva, perimetrul de exploatare Roșia Montană. Cele două zone – cea de exploatare Roșia Montană-Cetate şi de dezvoltare a exploatării au fost introduse în acelaşi perimetru. În consecinţă, zăcământul general Roșia Montană (care, geologic, este o continuare a zăcământului Roșia Montană-Cetate) face parte din perimetrul de exploatare aprobat prin hotărâre de Guvern şi nu mai trebuie o altă licenţa”.

Dragoş Tănase, actualul director general al companiei Roșia Montană Gold Corporation, spune că societatea mixtă nu are nevoie de o altă licenţa: “Avem licenţa de exploatare, e tot ce pot să vă spun. Da, cred că vorbim de aceeaşi licenţă, cea de acum doisprezece ani. Trebuie să vorbesc cu avocaţii, că nu ştiu exact acum ce număr are”.  Ioan Rădulescu, fostul consilier personal pe probleme de minerit al preşedintelui ANRM, spune că licenţa a fost acordată, în 1999, doar pentru mâna statului, iar proiectul extins al investitorilor avea nevoie de o altă licenţa de exploatare. În completarea începuturilor tulburi ale afacerii, Gabriel Dumitrascu, fostul director al RMGC, spune că şi licenţa este unul din factorii de risc ai proiectului: “Eu le-am recomandat să obţină o altă licenţa, prin proceduri competitive, transparente, dar nu ştiu ce au mai făcut după plecarea mea din companie”. Perioadă la care face referire Dumitrascu coincide cu extinderea perimetrelor de la fosta mână a statului.

Actualul şef al ANRM, Alexandru Patruti, spune că licenţa trebuie doar modificată: “Nu este nevoie de altă licenţa. Trebuie doar renegociata şi încheiat un act adiţional”. Ar fi al şaselea act adiţional din 1999 şi până astăzi. Perioadă în care licenţa a fost transferată de la compania statului către RMGC, iar perimetrul s-a extins spectaculos, ajungând la o suprafaţă de două ori mai mare decât cea iniţială.

Traseul ameţitor al resurselor la Deva. Un document din dosarul afacerii descrie un traseu ameţitor al firmelor offshore din proiectul aurifer de lângă Deva, controlat atunci de aceiaşi proprietari. Pe o jumătate de pagină, zăcămintele de aur de lângă Deva sunt transferate de la Castle Europa Barbados (care îşi schimbă numele în Gabriel Resources Barbados), la Gabriel Resources Jersey, care transfera la rândul ei acţiunile către European Goldfields Limited, care, mai departe, cesionează acţiunile la European Goldfield Barbados, pentru, că în final, acţiunile să ajungă la Castle Europa Limited.

Legate ombilical la început, cele două afaceri, Roșia Montană Gold Corporation şi Deva Gold, au fost separate în anul 2000. O restructurare a activităţilor companiei Gabriel Resources, mutată de pe bursă din Vancouver pe cea din Toronto, a despărţit atunci proiectul de la Roșia Montană de cel de lângă Deva, preluat de compania European Goldfields Ltd Canada (listata de asemenea pe bursă din Toronto şi controlată astăzi de alţi investitori decât cei de la Roșia Montană).

“Băncile” offshore. Un circuit financiar necunoscut până acum arată cum s-au făcut investiţiile de sute milioane de dolari în proiectul aurului din Munţii Apuseni: împrumuturi repetate de la firma offshore către compania mixtă, în care statul român este partener, cu 19.34%, prin compania Minvest.

Caruselul împrumuturilor a început să funcţioneze în urmă cu unsprezece ani, când la conducerea companiei canadiene încă se afla fondatorul ei, Vasile Frank Timiş. Nivelul împrumuturilor s-a triplat însă după retragerea afaceristului roman, în anul 2003. Două contracte de împrumut, trase la indigo, au fost semnate în aceeaşi zi, pe 21 iulie 2000. Primul contract direcţiona 40 de milioane de dolari de la firma offshore Gabriel Resources Jersey către Roșia Montană Gold Corporation. Un alt contract direcţiona 10 milioane de dolari către Deva Gold, compania soră a afacerii Roșia Montană, printr-o altă companie offshore (ulterior valoarea creditelor pentru compania din Deva a ajuns la 30 de milioane de dolari).

De cealaltă parte, prin mai multe acte adiţionale, valoarea împrumuturilor acordate de investitori la Roșia Montană a crescut la impresionantă suma de 500 de milioane de dolari până în anul 2009.

Clauzele din contractele de împrumut arată că returnarea banilor către acţionarul majoritar, firma Gabriel Resources Jersey, va fi făcută cu prioritate, înainte ca orice profit să fie distribuit către acţionari. Adică niciun ban nu va fi încasat din dividende de către compania statului până când nu va fi stinsă integral datoria către acţionarul majoritar, firmă din insulele Jersey.

Detaliile sursei de finanţare a afacerii din România nu a fost comunicată pe bursă canadiană. Mai mult, compania statului nu a avut niciun cuvânt de spus în aprobarea împrumuturilor. Din nicio hotărâre a acţionarilor RMGC nu reiese că problema împrumuturilor a fost discutată vreodată de acţionari în ultimii unsprezece ani. Ca urmare, detaliile lor nu au fost publicate nici în Monitorul Oficial.

Actualul director general al RMGC, Dragoş Tănase, spune că banii din împrumuturi se găsesc în bilanţul companiei din România: “Împrumuturile sunt publicate aici, în bilanţurile companiei Roșia Montană Gold Corporation”. Doar cei care ar fi plătit la Registrul Comerţului taxa pentru obţinerea documentelor şi pentru bilanţurile afacerii ar fi putut afla că societatea statului este blocată la primele profituri, fiind pusă astfel să deconteze o cincime din cheltuielile făcute până acum de compania mixtă.

Calculele arată că societatea statului va trebui să renunţe la dividende de 62 de milioane de dolari pentru a fi stinse datoriile de 330 de milioane de dolari, pe care RMGC le mai are către acţionarul sau din insulele Jersey.

Bani care se adăugă altor 39 de milioane de dolari împrumutaţi direct de la firmă din Jersey în 2009 şi pe care compania statului trebuie să le returneze din dividende. Un total de aproape 100 de milioane de euro. Ceea ce înseamă că pentru fiecare cinci dolari aduşi de investitori în proiect, compania statului va suporta un dolar. O situaţie în puternic contrast cu prezentarea publică a afacerii, în care investitorii îşi asumaseră integral costurile pentru realizarea proiectului.

Datoriile directe ale Minvest către acţionarul majoritar, în valoare de 39 de milioane de dolari, au că principala cauză tot împrumuturile de 500 de milioane de dolari luate în ultimii unsprezece ani de către compania RMGC de la acţionarul sau majoritar.

Ladislau Fărcaş,  directorul companiei de stat Minvest, spune că este normal că acţionarii străini să-şi recupereze cheltuielile din afacere: “Ei au cheltuit aproape 500 de milioane de dolari din câte ştiu, pe care i-au adus sub formă de împrumut. Sunt de fapt bani pe care i-au câştigat pe bursă datorită publicităţii de care s-a bucurat acest proiect. A fost şansa lor această publicitate”.

Fostul şef al  companiei mixte, Gabriel Dumitrascu, confirma faptul că prin aceste împrumuturi compania statului va deconta o bună parte din cheltuielile făcute de investitori: “Ar trebui făcut un audit la Roșia Montană pe baza căruia statul să vadă ce anume va deconta în această afacere. Din punctul meu de vedere proiectul trebuie aşezat pe alte principii economice. Nu este normal ca această companie mixtă, în care statul este acţionar, să deconteze financiar inclusiv costurile companiei canadiene, cum ar fi cheltuielile de personal, de transport sau de protocol”.

Este pentru prima dată când un fost oficial al companiei, plătit mulţi ani chiar de către investitori, intra în detaliile financiare ale afacerii adoptând o poziţie critică. Dumitrascu explica, mai departe, că o parte din deconturile ce au fost suportate şi de compania statului au fost mascate în costurile de finanţare ale proiectului, adică în dobânzile şi comisioanele aferente împrumuturilor de sute de milioane de dolari. Dragoş Tănase, actualul director al companiei RMGC, respinge categoric mecanismul descris de Dumitrascu: “Este o aberaţie. Până acum singurii care au adus bani în proiect sunt investitorii.”

Un raport al auditorilor companiei RMGC arată însă că, în anul 2009, cheltuielile cu dobânzile pentru împrumuturile de la firmă din Jersey au fost de peste 12 milioane de dolari, iar cu un an înainte, în 2008, ele s-au ridicat la 15 milioane de dolari.

Un scadenţar al împrumuturilor arată că Roșia Montană Gold Corporation mai figurează astăzi cu datorii către investitori în valoare de 330 milioane de dolari, după ce o parte din obligaţii, aproximativ 170 de milioane de dolari au fost stinse, în 2009, prin transformarea lor în acţiuni. La finalul operaţiunii de acum doi ani, prin care compania RMGC a fost salvată de la dizolvare, societatea statului a devenit datoare cu cele 39 de milioane de dolari către firmă din insulele Jersey.

Refren anual: soluţii de salvare de la dizolvare. Din cauza situaţiei patrimoniale negative cauzată de cheltuielile masive făcute cu banii din împrumuturi, administratorii afacerii au trebuit să găsească mereu soluţii pentru a scoate compania din desele situaţii de dizolvare.

Compania Roșia Montană a fost, anual, într-o astfel de situaţie, începând cu 2008. Chiar şi în acest an, când compania s-a salvat printr-o reducere a capitalului social cu 252 de milioane de lei, după ce acum doi ani îşi majorase capitalul social cu aproape  600 de milioane de lei. La finalul operaţiunilor de acum doi ani, compania statului a devenit datoare cu aproape 39 de milioane de dolari către acţionarul majoritar Gabriel Resources Jersey, care a participat la capitalizare cu o parte din creanţele pe care le avea asupra companiei mixte. Compania statului a venit cu cele 39 de milioane de dolari la majorarea de capital ca să-şi poată menţine cota de 19,4% din afacere.

Altfel, ponderea statului în companie s-ar fi redus la mai puţin de 1%. Iniţial, condiţiile puse de investitori companiei Minvest pentru acordarea împrumutului includeau un gaj pe acţiunile statului şi plata unor dobânzi. Sub presiunea dizolvării, firmă din Jersey a acceptat să acorde împrumutul de 39 de milioane de dolari, fără gaj şi fără dobânda, cu condiţia ca societatea statului să îl returneze din dividendele afacerii.

Daniel Andronache, fostul director al companiei statului în 2009, refuza să comenteze condiţiile în care Minvest a contractat acel împrumut motivând că ele sunt confidenţiale: “Operaţiunea majorării de capital s-a realizat în octombrie-noiembrie 2009, în perioada aceea tulbure când Guvernul Boc era demis în Parlament. Ministerul Economiei ne-a lăsat atunci să ne descurcăm singuri. A fost o presiune mare pentru noi din cauză că problema dizolvării trebuia rezolvată până la finalul lunii decembrie 2009”. În final, compania statului s-a angajat să plătească datoria din dividendele afacerii. Aceleaşi dividende la care compania statului nu are acces până când schema de finanţare a afacerii nu va fi închisă prin plata celor 330 de milioane de dolari.

Eforturile companiei RMGC să se salveze de la dizolvare au devenit şi mai acute în acest an. Pe 13 octombrie 2011, acţionarii companiei mixte au aprobat, pe de o parte, salvarea de la dizolvare pentru a acoperi pierderile din 2009, pentru că, pe de altă parte, să constate că nivelul activului net este iar sub limita legală (50% din capitalul social) din cauza pierderilor din anul 2010. Deşi cele două hotărâri ale acţionarilor au fost luate în aceeaşi zi, ele au fost publicate separat în Monitorul Oficial. Întâi, pe 25 octombrie, a fost publicată decizia pentru reducerea capitalului social, iar apoi, pe 14 noiembrie 2011, a fost publicată şi constatarea noii situaţii de dizolvare, precum şi împuternicirea consiliului de administraţie să găsească soluţia pentru  rezolvarea situaţiei de dizolvare până la 31 decembrie 2012.

Legea societăţilor comerciale impune companiilor al căror activ net scade sub jumătate din capitalul social să remedieze problemă până la finalul anului următor în care s-a constatat situaţia negativă, altfel compania ajunge la mâna judecătorilor pentru a mai putea fi salvată de la dizolvare.

Milioane pentru comunicare. O listă cu cheltuielile companiei de la Roșia Montană a ajuns pe masă acţionarilor în decembrie 2010, când urma să fie discutată, din nou, problema salvării companiei de la dizolvare, din cauza pierderilor pe anul 2009. În ciuda pierderilor, compania a alocat sume importante pentru comunicare, după cum reiese din lista publicată de companie tot în Monitorul Oficial. Cheltuielile, listate pe departamente, arata cum s-au alocat banii companiei anul trecut. Sumele sunt listate direct în dolari canadieni (monedă aflată astăzi aproape la paritate cu dolarul american). Departamentul de comunicare figura în lista pe locul doi, cu aproape 8 milioane de dolari canadieni. Alte 2,5 milioane de dolari canadieni au fost alocate departamentului pentru “relaţii guvernamentale”. Aici lucrează oamenii care obţin avizele de la instituţiile guvernamentale.

Rapoartele de pe bursă canadiană arată că alte aproape 3 milioane de dolari au fost aprobate în primele şase luni din acest an pentru promovarea proiectului în România. Motivul declarat de şefii companiei Gabriel Resources pe bursă a fost creşterea sprijinului public pentru proiect. Actualul director general al companiei RMGC, Dragoş Tănase, susţine că întreaga campanie de promovare are ca scop să prezinte realitatea de la Roșia Montană: “Oamenii sunt disperaţi, au nevoie de locuri de muncă şi trebuie să cunoască realitatea de aici. Vom crea până la 1200 de locuri de muncă, iar beneficiile directe ale statului sunt de peste 3 miliarde de dolari ”.

De cealaltă parte, Gabriel Dumitrascu, fostul director al RMGC, susţine că locurile de muncă sunt un obiectiv secundar: “După construcţia minei vor mai fi în jur de 550 de locuri de muncă, din care doar vreo 200 de slujbe vor putea fi ocupate de localnici, din cauza specializării înalte pe care o implică proiectul”.

Negocieri pentru beneficiile irosite. Obţinerea licenţei de exploatare nu a crescut forţa companiei statului în afacerea Roșia Montană, după cum ar fi fost firesc. Dimpotrivă, ponderea companiei statului în afacere a scăzut de la 33,8%, la aproape 19,4%, după ce Guvernul a aprobat licenţa de exploatare în 1999.

Nicolae Stanca, fostul director al regiei, spune că el nu ar fi semnat niciodată reducerea beneficiilor companiei statului şi că operaţiunea s-a făcut după ce a plecat de la conducerea ei: “A fost o mare greşeală, eu nu aş fi semnat o astfel de reducere.” Primele rapoarte de pe bursă ale companiei canadiene, din 1997, arată însă că ponderea pe care investitorii o puteau deţine în proiect putea creşte oricum la 80%, în funcţie de rezultatele studiului de fezabilitate. Ceea ce arată că reducerea cotei statului a fost mai mult o formalitate, fiind o altă concesie făcută investitorilor alături de primirea lor ca parteneri în licenţa.

Reducerea cotei de profit după primirea licenţei, îl contrariază şi pe fostul preşedinte al ANRM, Mihai Ianas: “Nici eu nu înţeleg de ce a fost aprobată aceasta reducere a cotei de profit. Noi am acordat licenţa regiei statului tocmai că ea să aibă un as în mânecă în tratativele cu compania străină. Fără aprobarea regiei, nicio o companie străină nu putea să intre în perimetrele respective. Din păcate, acest avantaj a fost fructificat modest”. Guvernul ia în calcul acum o renegociere a cotelor de profit, însă investitorii condiţionează acest lucru de un cadru legislativ mai permisiv pentru investiţie. Un proiect de lege privind posibilitatea ca investitorii să exproprieze direct proprietarii de teren a trecut deja de Senat şi se afla în faza avizelor finale la Camera Deputaţilor .

Aprobarea de către Parlament a acestui proiect de lege îi sperie pe opozanţii proiectului chiar mai mult decât avizul de mediu.

Eugen David, preşedintele asociaţiei Alburnus Maior, care contestă afacerea de la Roșia Montană de aproape un deceniu, susţine că proiectul de lege din Parlament este cel mai grav atac la drepturile localnicilor: “Pentru că nu au putut să ne convingă pe toţi să ne vindem terenurile de aici, acum vor să ne exproprieze cu forţa. Vom contesta acest proiect aşa cum am făcut şi cu certificatul de urbanism şi cu alte avize emise ilegal. Eu de aici, de pe proprietatea mea, nu plec nici dacă vin să mă scoată cu forţa”. Fără toate terenurile necesare exploatării, compania de la Roșia Montană nu poate primi autorizaţia de construcţie a minei, unul din avizele finale ale proiectului. Până acum, compania RMGC susţine că a reuşit să cumpere peste 70% din terenurile aflate în perimetrul proiectului.

Ion Ariton, ministrul economiei, în portofoliul căruia se afla compania Minvest implicată în afacerea Roșia Montană, spune, într-un recent răspuns scris trimis Camerei Deputaţilor, că problema îmbunatăţirii cotei de beneficii pentru stat a fost discutată cu primul-ministru: “O analiză care va sta la baza acestei renegocieri va trebui realizată de către specialiştii în domeniul minier, fiscal şi juridic. Începerea discuţiilor cu partenerii străini poate debuta după terminarea procedurii de analiză şi avizare a studiului de impact de mediu, fără un aviz favorabil nefiind posibilă funcţionarea exploatării”.

Discuţiile pentru renegocierea cotelor de profit şi pierdere se poartă, discret, la nivelul Guvernului şi al Ministerului Economiei. Guvernul încearcă de câteva săptămâni să obţină o cotă cât mai apropiată de cea iniţială, dar reprezentanţii investitorilor se opun. Directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, a refuzat să comenteze orice aspect legat de renegocierea cotei de profit. În preţurile de astăzi, beneficiile la care compania statului a renunţat, în urmă cu unsprezece ani, reprezintă 1,7 miliarde de dolari.

Nici cota de profit de 19,34% pe care o mai deţine compania statului nu este în siguranţă până când compania statului nu plăteşte datoria către acţionarul majoritar. Dragoş Tanase spune însă că nu există nici un risc asupra pachetului actual de acţiuni, pentru că societatea statului îşi va plăti datoriile din dividende.

Dar compania statului va putea avea acces la profituri doar după ce vor fi stinse datoriile companiei mixte de 330 de milioane de dolari către investitori. Termenul limită până la care aceste datorii ar trebui achitate de compania Roșia Montană este decembrie 2013. Cel puţin până atunci compania statului nu poate încasa niciun leu din profiturile afacerii de la Roșia Montană, chiar dacă Guvernul ar debloca rapid proiectul prin aprobarea avizului de mediu, iar investitorii ar reuşi să obţină toate terenurile necesare proiectului.

Gabriel Dumitrascu, fostul director al companiei, spune însă că, după calculele sale, primii bani din profitul afacerii vor  ajunge la compania statului abia după şase ani de aprobarea exploatării, perioada în care va fi construită nouă mina şi vor fi plătite datoriile.

Prima transă, în valoare de 110 milioane de dolari, pentru stingerea datoriilor companiei mixte de la Roșia Montană către firmă din insulele Jersey ar trebui achitata, conform clauzelor contractuale, până la sfârşitul acestui an.

Cheltuielile necesare pentru construcţia minei sunt de aproape 1 miliard de dolari, bani pe care compania canadiană susţine, în rapoartele de pe bursă, că nu îi are. Directorul companiei RMGC susţine că aceşti bani vor putea fi atraşi de pe piaţa de capital sau de la bănci, după aprobarea proiectului de către autorităţile noastre.

Ceea ce ar putea angaja societatea mixtă RMGC la alte contracte de împrumut către acţionarii săi, continuând astfel schema de finanţare de până acum.

Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul Fundaţiei Soros România, în cadrul programului Jurnalism de investigaţie în slujba interesului public. Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Fundaţiei Soros România.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul Dela0.ro. Varianta cu documentatia inclusa a anchetei poate fi consultata pe site-ul Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie.

 


18 comentarii

  1. Orice firma mica poate deveni una de succes daca investesc cu cap, actioneaza profesionist si are personal foarte bun in ceea ce face. Care ar fi problema, ca doar bursa din Canada nu ne-a cauzat noua vreo pierdere mai ales ca o mare parte din bani sunt investiti tot in zona. Cred ca problema este ca atunci cand ai doar delasare si incompetenta si nu poti gestiona nici macar o afacere normala, incepi sa te iei de cei care reusesc acuzandu-i… Tipic..

    • Da, am vazut cum au investit cu cap. S-au aflat in repetate randuri la un pas de dizolvare datorita cheltuielilor foarte mari de PR si a celor pentru “relaţii guvernamentale”. Sper ca toata aceasta afacere mizerabila sa ajunga pe mana judecatorilor.

      • sau poate pentru ca s-a tot amanat si amanat si amanat proiectul. Adica nimeni nu se asteapta sa nu primeasca un raspuns (nu aprobare, un RASPUNS, da sau nu) in peste un deceniu. Dar macar o sa primeasca acum, in curand raspuns si cu siguranta va fi pozitiv.

  2. Sincera sa fiu nu as mai avea incredere in statul roman, ca acesta sa exploateze singur la Rosia Montana sau oriunde altundeva. Mai degraba am incredere in niste straini, care au un contract si pe care stiu sa-l respecte!

    • Tot străini cu contact erau şi cei care au exploatat la Aurul Baia Mare în 2000 şi au provocat daune pe care contribuabilul român le mai plăteşte încă.

      • pe atunci nu erau normele astea de acum in legislatie. Pe atunci nu era obligatorie reecologizarea sau fondul de mediu. La Baia Mare nu s-a facut unul dintre cele mai sigure baraje din lume, dar la Rosia Montana o sa se faca. Practic singura asemanare era ca se exploata tot aur. Atat.

        • Ma tem ca riscurile au crescut exponential din 2000, datorita incalzirii globale. Poate sa fie oricat de sigur barajul daca se inunda si da pe dinafara. Diferenta este ca va fi doar un alt tip de dezastru, cu consecinte mult mai grave.

          • :)))) asta-i ceva de genul situatia X are riscuri mai mari pentru ca “incalzire globala”. tu crezi ca nu s-a prevazut si asta? s-a analizat proiectul de catre experti norvegieni si au luat in calcul si precipitatii monstruoase impreuna cu cutremure, dupa aia au zis ca va fi printre cele mai sigure baraje din lume.

          • Din studiul de impact al RMGC:

            Vol.8, pag.127 şi vol.1,pag.8 :În caz de prăbuşire a barajului principal (exemple recente: Poco de pe Rio Picomaya –Bolivia, Aznalcollar pe Rio Grande – Spania, Baia Mare – România etc ) o parte din conţinutul iazului va deversa în reţeaua hidrografică din zonă cu difuziune în Ungaria, etc.

            Vol. 17, pag. 56-65, #5 Directiva Uniunii Europene privitoare la deşeurile miniere (Preambul, paragraful 22) prevede că ”este necesară stabilirea unor proceduri de monitorizare şi în timpul fazei de postînchidere a amenajărilor de depozitare a deşeurilor. După închiderea investiţiei, monitorizarea este necesară atâta timp cât un anumit impact negativ asupra mediului nu poate fi exclus cu siguranţă”.

            Vol. 18, pag. 40: Situaţii de risc la barajul iazului de decantare (iazul Cetate) care are înălţimea la coronament de 185 m) pot apare din cauza viiturilor mari pe râul Roşia (324 mc/sec.).

            Vol. 18, pag. 131: În cazul avarierii barajului de decantare se vor deversa în aval, 12.000 kg cianuri, o cantitate de steril situată între 7,8 – 37,7 mil mc , la care se adaugă şi apa interstiţială în volum de 3,8 – 11,7 mii mc. Concentraţia cianurilor în râurile din aval (Mureş –Dunăre ) poate să se situeze între 0,06 şi 1,3 mg/litru ( la graniţa cu Ungaria).

            Vol. 18, pag. 177: Concluzii:Analiza privind hazardurile şi riscurile asociate proiectului Roşia Montană scoate în evidenţă potenţialul relativ ridicat de risc al viitoarelor activităţi, datorate dimensiunilor sale şi prezenţei unor cantităţi importante de substanţe periculoase, rezultate din folosirea a cca 12.000 tone cianură de sodiu anual în timpul exploatăriii minereurilor.Utilizarea cianurii şi depozitarea sterilului de procesare în iazul de decantare sunt principalii factori de risc, inclusiv impactul transfrontalier pe linia apelor curgătoare.

            Vol. 32, pag. 37: Cedarea barajului principal poate fi urmarea unor fenomene seismice, cedării fundaţiei, eroziunii sau avarierii conductelor sau ameninţărilor artificiale (umane).

  3. Vai ce ma distreaza astea cu “reteta secreta” sau cu “oamenii din spatele”. Ca unii nu reusesc sa inteleaga cum functioneaza bursa (unde se listeaza compania, nu resursa, dar fie…) sau nu reusesc sa inteleaga merger-urile si take-over-urile si trebuie mistificate lucrurile, sa aiba o aura “secreta”, “din umbra” cand de fapt totul e asa cum e. La fel am vazut vreo doua articole cu “oamenii din spatele afacerii” de parca ar sta undeva intr-un con de umbra cand ei nu se ascund. Pentru ca nu au de ce.

    • @sorin : macar “retea secreta” e transmisa mai departe pe net din convingere si din libertatea de exprimare, pe cand tu postezi p o mie de site-uri cu referire la opinii contra proiectului fiindca esti platit 🙂

  4. Ante…postatorii mei ori sunt retarzi ori sunt rauvoitori. Daca e sa analizez modul in care au alcatuit postarile constat cu dezamagire amara ca NU sunt retarzi…

  5. “Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul Fundaţiei Soros România, în cadrul programului Jurnalism de investigaţie în slujba interesului public. Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Fundaţiei Soros România. ”
    Voi cei 3 care nu sunteti de acord cu acest articol cine sunteti? De ce nu oferiti numele intreg… macar asa pentru credibilitate.. Ce studii economice aveti, un contract e simplu de respectat, dar e mai important ce contine el…
    Oana spui ca nu ai avea incredere in statul roman dar oare nu el e cel care face contractul? Deci ai incredere ca statul face un contract bun, in urma caruia are de castigat, dar nu e in stare sa exploateze.. De ce?

    • Nu cred ca trebuie sa-mi justific opinia cu o biografie completa si o verificare de dosar ca sa fie valida sau ca sa pot sa o postez undeva, au trecut acele vremuri. Datorita acestui lucru o sa imi exprim opinia si legata de increderea in stat. Pentru ca e o diferenta intre a semna un contract si a face o exploatare pe o perioada de 20 de ani. O sa incerc sa folosesc un limbaj simplist ca sa nu mi se ceara vreo diploma ulterior. In a doua situatie e vorba in primul rand de management. Iar statul are management defectuos, nepotic, nemotivat, ineficient. Asta e al doilea lucru, ineficienta. Statul nu e eficient in gestionarea afacerilor, se incurca in atat de multe lucruri, birocratie, achizitii publice, lenea unora, comoditate. Alt aspect e impunerea legii. Asta e rolul statului, sa faca legislatia, sa asigure respectarea ei, dar daca statul face exploatarea e mult mai greu de verificat. Vezi poluarea de la Rosia Montana de acum, lasata de stat. Alt aspect e riscul financiar (ca orice afacere are riscuri financiare) pe care statul nu ar trebui sa si-l asume pe bani publici.

    • e in interesul statului sa semneze un contract cat mai avantajos pentru tara, deci pentru intreaga romanie. in schimb daca ar face el singur exploatarea, pe langa faptul ca nu detine suficiente fonduri pentru a face o exploatare ca la carte, care sa poata respecta reglemetarile europene, statul a demonstrat de multe ori ca atunci cand e vorba de auto-control, se eschiveaza cum poate mai bine si de cele mai multe ori lasa treaba neterminata. cel mai probabil la fel s-ar fi intamplat si cu rosia montana, daca cei de acolo alaturi de comunitate nu ar fi insistat sa se ia o decizie finala.

  6. Pingback: Vrei să salvezi Roşia Montană: Demonstrează! | OasteaDigitală

  7. Daca ar produce ar avea si bani.
    Toti se invart in jurul cozii si in loc de productie care ar putea aduce profit, emit gindiri de toata jena si nu vor nimic.
    Nume grele din minerit care au uitat cum este sa intri in sut si sa produci. Politruci fara o gandire simpla. Investesti produci profiti.
    Ce este mai simplu?
    Va spun eu SA INCHIZI. O galeata de mortar niste bca o rambleiere de 50m la gura putului si gata spagile.
    Asta este marea drama.

Leave A Reply