Friendship Weight este un nou site, prezentat de The Atlantic, care le permite oamenilor nemulțumiți de corpul lor să își monitorizeze câștigul și pierderea săptămânale în greutate (fără să posteze câte kg au) și să invite prieteni și membri ai familiei să le urmărească progresul. La baza inițiativei stă ideea că sprijinul social și schimbările de comportament pe care le induce poate fi extrem de eficient în atingerea unui obiectiv, cum ar fi cel de a duce până la capăt o dietă alimentară.
Într-un articol publicat vara aceasta în revista The Atlantic, David Freedman trecea în revistă o serie de programe online care le oferă oamenilor aflați la cură sprijinul unor dieteticieni, psihogi și indivizi cu care împărtășesc aceeași problemă, singura bubă fiind costul ridicat al acestor serivcii (până la 3.000 de dolari pe an) din cauza specialiștilor angajați în proces. Alte aplicații îi ajută pe oamenii supraponderali la capitolele automotivare și autoflagelare sau stârnesc o competiție între persoanele care vor să scadă în greutate.
Prietenii și rudele, în schimb, pot face asta gratuit pe Friendship Weight sau alegând să plătească 9 dolari pe lună pentru ca site-ul să le reamintească să le trimită oamenilor aflați la cură mesaje de încurajare. Acestea din urmă pot fi foarte folositoare după pierderea greutății, în perioada cea mai dificilă în care oamenii se chinuie să mențină rezultatul. În fiecare an, peste 300.000 de americani mor de obezitate sau de afecțiuni asociate bolii.